sâmbătă, 27 noiembrie 2010

Confesiunile unui blogăr

În ultima vreme mi-am monetizat blogul atât de mult încât am început să uit cum e să scriu din plăcere. Poate e perioada ciudată, poate că am trecut prea mult în latura aceea a monetizării... nu știu, ideea e că mă gândesc serios dar sigur să-mi întorc blogul la origini și să nu-mi mai pese chiar atât de mult de monetizare. Zic asta strict atunci când mă refer la acest blog. O să vedeți în cele ce urmează de ce...

Și da, vorbesc din punct de vedere al unui om care scoate bani de pe urma scriiturii și a advertorialelor... În momentul în care știi cum să faci și acorzi atât timp blogului cât să îndeplinești toți pașii imperioși, se pot scoate bani serioși. Să nu vă închipuiți totuși că am făcut avere cu asta. Nici pe departe...

Cu toate astea, sunt conștientă de faptul că blogurile pot câștiga bani serioși. Mai ales dacă sunt găzduite pe domenii .ro, .com sau am mai auzit că cele pe .org ar fi iar foarte bine cotate. Și, dacă ai inspirația să-ți alegi un nume de domeniu ușor găsibil în motoarele de căutare, cu atât mai mult ai dat lovitura! Plus niște materiale plasate pe alte bloguri cu PR mare și ceva link-uri prin listele de recomandări ale celorlalți și... încetul cu încetul se fabrică oțetul.

Citeam de curând pe un forum cum că orice blog/site/proiect poate crește, atât timp cât se investește timp, răbdare și multă iubire. Exact cum ai crește un copil. Dacă ai grijă de el, crește frumos și te face mândru, dacă nu, ai toate șansele să se piardă pe drum.

Chiar și așa, treburile astea sunt destul de sensibile, mai ales când vine vorba de un om căruia îi place să se exprime, să comenteze, să se dea cu ms-dosul de pământ și să susțină până în pânzele albe niște subiecte, doar de dragul de-a spune ceea gândește.  Ei, monetizarea blogului cam fură din elanul ăla, iar când zic asta, o zic în cunoștință de cauză.

Dacă ar fi să iau lucrurile de la capăt, aș face două bloguri. Unul pentru mine, pentru sufletul meu... iar celălalt pe care să-l monetizez așa cum știu eu mai bine, blog unde să țin cont de numărul efectiv de vizitatori, de PR, de minimul ăla de 10 link-uri dofollow acceptate. Le-aș separa pe cele două. Dar, am tot timpul din lume să remediez și aspectul ăsta. Ideea e că nu voi renunța la nici unul dintre ele. Pe de-o parte, să scriu pentru mine îmi ajută sufletul să evolueze, pe de altă parte, chestia cu monetizarea e amuzantă și incintantă, iar dacă știi să-ți joci cărțile cum trebuie, poate fi și fructuoasă.

Astfel, pot spune cu mâna pe inimă că sunt omul care a fost de ambele părți ale baricadei. Știu cum e în ambele tabere... deci, sunt absolut competentă să-mi dau cu părerea, să mă exprim.

Cu toate astea, nu pot da sfaturi. Fiecare face așa cum îl taie capul, pentru că, în definitiv, fiecare doarme după cum își așterne.

În pofida a tot ce am spus, nu îi cred absolut deloc pe cei ce afirmă că nu le pasă de servicii ca AdSense, deși ei continuă să le păstreze pe blog. Pentru ce? Pentru look?
Nu îi cred pe aceia ce afirmă cu mâna pe inimă că lor nu le pasă de monetizare și cred cu tot ce am în mine că doar vulpea care nu ajunge la struguri e în stare să zică despre ei cum că ar fi acri. Dar, asta e doar părerea mea. Că vorba aia... dacă nu te interesează de monetizare, nu participi nici la Superblog (că doar și asta e o metodă neconvențională de monetizare).

Și da. Îmi monetizez blogul. Cum? Scriu advertoriale plătite, vând link-uri dofollow și particip la competiții de blogging la care mai și câștig (vezi competiția Blogwars).  Deși, da... am regretele mele că aș fi putut să adopt puțin diferit lucrurile și să nu amestec treburile pe același blog, măcar mi-am luat măsuri de precauție și mi-am numit (din motive obiective) blogul Omlette du Fromage.

Ce-mi doresc pe viitor? Mai mult timp liber, o minte mai odihnită și mai ordonată și un domeniu pe care să-l monetizez eu așa cum vreau, pentru a aduce la bază acest blog pe care înainte se râdea, se glumea se pamfleta și se hâzlea.

Pentru Superblog 2010, etapa 40, Hostway,
Iulia Mihai

8 comentarii:

  1. O sa razi, dar chiar iti dau dreptate. Nu in ceea ce priveste monetizarea. N-am fost pe-acolo. Nu stiu cum e. Si, da, nu imi doresc pentru ca n-as stii cum sa-l gospodaresc. Iti dau dreptate cand spui ca este altceva acum, aici. Nu am luat eu contact de mult timp cu blogul tau, dar am mai citit pe la tine si articole frumoase, din suflet. Plus ca ai talent in ale scrisului, fara doar si fara poate.
    Tu stii cel mai bine ce doresti si, probabil, vei face cum iti este mai la indemana. Eu iti doresc sa gandesti si cu sufletul. Se poate, zau! Hugs.

    RăspundețiȘtergere
  2. QED,
    Da, păi știu ce spui... Ideea e că atunci când dai de lipsa de timp și de deadline-uri de scris, rămâne foarte puțin chef de a scris și cu sufletul. Și, sinceră să fiu îmi lipsește teribil asta. Și da, ține oarecum numai de mine! :)

    Hugs back! :)

    RăspundețiȘtergere
  3. Nu să dai sfaturi este problema. Ci, să le impui. Să rămână doar nişte opinii, pe care, inamicul ce le primeşte, să le ia sau nu în considerare, să le pună sau nu în aplicare, să le modifice, să le amestece cu ale lui, ...

    RăspundețiȘtergere
  4. Eu tin blogul strict pentru inima mea, e doar un hobby si asa va ramane. Iti doresc sa reusesti in tot ce-ti propui!

    RăspundețiȘtergere
  5. Zamfir de Turda,
    Păi da... dar sincer, a da sfaturi e, cel puţin în percepţia mea ca şi cum ai băga pe gât anumite idei, ori eu chiar nu sunt interesată de asta. Cine are nevoie de sfaturi, de regulă le cere :)

    RăspundețiȘtergere
  6. Nice,
    Cum am zis, am de gând să le separ şi eu. Mulţumesc! Să fie într-un ceas bun, ca să zic aşa.
    Oricum, fericirea e mai mare atunci când scrii de plăcere şi nu din obligaţie. O zic din experienţă.

    RăspundețiȘtergere
  7. Atunci, dă-mi, te rog, un sfat: să mai vin p-acilea?
    Recunosc, sincer, că orice sfat mi-ai da, ... tot "Să ai o zi ună!" îţi doresc!

    RăspundețiȘtergere
  8. Zamfir,
    Sfatul meu e da. Sa vii :)
    Si tu sa ai o zi buna!

    RăspundețiȘtergere

Give ya best shot!