vineri, 12 noiembrie 2010

Vine vremea colindelor şi-a cadourilor

Nu ştiu despre voi, dar mie îmi plac maxim sărbătorile de iarnă! Nu atât pentru cadourile ce le primesc, cât şi pentru sentimentul de fericire ce se învârte în jurul acestora. Nu cred că e nicio sărbătoare mai frumoasă ca aceasta. Sentimentul de euforie al acelor zile pur şi simplu reuşeşte să le încarce bateriile celor cu suflete de copii.

De când sunt mică am ţinut aceste sărbători la rang înalt, amintindu-mi cu plăcere de fiecare iarnă petrecută la bunici.
Vedeţi voi, la bunici, sărbătorile se simt altfel. Se simt mai cu patos, mai din plin, pentru că, atunci când e Crăciun, eşti copil şi te afli la bunici, la ţară, colindele sunt colinde, colacul, colac, iar Moş Crăciun devine parcă mai darnic ca cel de la oraş.

Sinceră să fiu, cât eram copil îmi cam plăcea să cânt colinde. Şi nu puţin. Îmi plăceau aşa de mult, încât mă trezeam că fredonam câte-un leru-i ler şi în alte perioade ale anului decât cea a Crăciunului, bunica atenţionându-mă mereu cum că nu e bine să cânţi colinde în altă perioadă decât cea stabilită de cele sfinte. Consecinţele, în opinia bunicii, erau unele de-a dreptul înfricoşătoare, pe care nu am de gând să le detaliez, pentru a nu strica atmosfera.

Cu toate astea, de Crăciun chiar obişnuia să se laude cu vocea mea impecabilă şi perfectă pentru cântat colinde, plimbându-mă din poartă în poartă pe la toate cunoştinţele, rudele de gradul 1, 2 sau 3.
După o aşa reprezentaţie, Moşul era întotdeauna mult mai darnic.

Să fii copil cred că e starea perfectă de a fi, lumea trasformându-se mereu într-un regal compus din povesti, care mai de care mai frumoase si mai pline de acea magie ce rezultă din combinaţia ideală: Crăciun plus copilărie.

Ce îmi pare mie e rău e că în zilele noastre, totul a început să se denatureze, sărbătorile de iarnă nefiind la fel de pline de mister si de frumuseţe, ca pe vremea copilăriei mele. Cu toate astea, copii vor rămâne copii, colindele colinde, iar poveştile, poveşti. Sau, cel puţin, aşa ar trebui să fie!

Din punctul meu de vedere, totul ar trebui să se întoarcă la felul frumos de acum câteva zeci de ani, când oamenii chiar puneau accent pe colindele cântate în Ajun, la porţile şi uşile celor dragi. Colindele au avut mereu calitatea de a ne apropia ca şi suflete, ca şi oameni.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Give ya best shot!