duminică, 28 februarie 2010

Kelt Mărţişor

sâmbătă, 27 februarie 2010

Song of the evening: Emilie Simon - Swimming LIVE


vineri, 26 februarie 2010

anunţ IMPORTANT

Mi-am prins nasul prin setări, vrând să schimb skinul... şi mi-a dispărut ca prin minune tot blogroll-ul. Sunt în proces de reconstrucţie.
Aşa că, cei care erau în blogroll-ul meu, vă rog să îmi amintiţi, pentru că nu vă pot ţine minte chiar pe toţi!

Mulţumesc de înţelegere!

miercuri, 24 februarie 2010

Scotoceli 2

Iată episodul 2 din scotoceli! Ce mai caută lumea pe Guagăl de ajunge şi pe la mine...

zile onomastice pa yutub din siret -
Trăim într-o lume ciudată... şi mă sperie lucrul ăsta.
Ştii tu că era un banc, odată... Cică un şnur se uită în oglindă şi zice: mamă, ce şiret sunt...... nu că ar avea vreo legatură, dar nici zilele onomastice nu au legatură cu şireturile... aşa că: I rule, you dont.

maneaua lui nino si yana punem stop baietilo
Pun pariu că ştiu care e postarea care te-a adus cu search-ul ăsta la mine pe blog. Însă, hai să-ţi zic un secret, mie poastarea aia mi-a adus bani, ţie manelele îţi aduc doar incultură şi prost gust. Aşa că, I rule, you dont.

cum tratam puchini de la ochii copiilor
Peria de sârmă merge? Nu merge? Şpaclu? Merge? Nu merge? Plănge? Nasol.
Eu n-am puchini. I rule, you dont.

cand vine circul an bucuresti
De ce întrebi? Vrei să pleci cu el? Nu? Hai te rog...
Mie nu-mi place la circ. I rule, you dont.

ce a gatit mama lui stefan cel mare
Pe cuvant dacă ştiu, întreabă şi tu pe Tanti Jeni (o găseşti la mine în blogroll şi e tare comunicativă).
Cu toate astea, nu crezi că orice o fi gătit mama cea celebră a lui Ştefănel, s-a stricat, până acum? Cum ziceam... trăim într-o lume ciudată. A, da... I rule, you dont. Uitasem.

categorie sexuala
Uite un nehotărât. Hai la mama să te înveţe! O categorie sexuală e felul unui om, sau după caz, animal, de a face sex. El poate întreţine raporturi sexuale cu cei de sex opus cu el (ceea ce nu e un lucru rău...) sau cu cei de acelaşi sex cu el (ceea ce nu este un lucru rău!). Eu ştiu ce e aia categorie sexuală şi de care categorie sexuală sunt, deci... I rule, you dont.

comunic deci exist
Frumos motto, cred ca aparţine unei anumite Facultaţi de Ştiinte ale Comunicării, din Galaţi.
Cu toate astea, crede-mă pe cuvant că îţi trebuiesc mult mai multe aptitudini ca să exişti... în speţă să supravieţuieşti.
Eu comunic, dar şi exist. Şi ştiu şi a cui e motto-ul... şi mai cunosc şi omul care l-a inventat. Deeeeeci, I rule! You dont... Clar!

Sweeter than wine

marți, 23 februarie 2010

Ce aş fi...

Dacă aş fi... aş fi...

o lună: Octombrie sau Decembrie
o zi a săptămânii: Sâmbătă
o parte a zilei: noaptea
un animal marin: căluţ de mare
o direcţie: contra
o virtute: corectitudine
o personalitate istorică: Mata Hari
o planetă: Venus
un lichid: vin roşu
o pasăre: porumbel
un tip de vreme: înzăpezită
un instrument muzical: violoncel, vioră şi chitară rece.
o emoţie: fluturii din stomac de la miezul nopţii.
un sunet: tăcerea
un element: H20
un cântec: Diary of Dreams - She
un film: Neverwas
un serial: personajul lui Lucy Liu din Ally McBeal
o carte: Spider de Patrick McGrath
un personaj de ficţiune: Camille (personaj interpretat de Garbo)
un fel de mâncare: surimi
un oraş: Helsinki
un gust: cireşe amare
o culoare: roşu
un material: bumbac
un cuvânt: vis
o materie de şcoală: Istoria Literaturii Engleze
un personaj de desene animate: ButterCup
o formă: cerc
un număr: 6
un mijloc de transport: motor, bicicletă sau aeroplan
o haină: o cămaşă victoriană

Leapşa, pentru că e o leapsă frumoasă, am furat-o de la Ana M. Călin, de pe blog.

O dau mai departe oricui o va vrea.

Să fii prost e lucru mare

O discuţie cu o prietenă bună, m-a făcut să mă gândesc iar la un subiect de multe ori discutat prin cercurile pe unde mi-am făcut eu veacul, de-alungul tinereţilor mele.
Nu am să dezbat polemica Universului care e infinit... şi dacă e infinit, ce înseamnă asta... şi dacă nu e infinit... şi să zicem că are un gard pe undeva, ce e dincolo de gard? Nu. Asta toată lumea se întreabă. Toată lumea dezbate, pune pariuri, se contrazice, nimeni nu câştigă.
Aceaşi prietenă îmi spunea că atunci când se gândeşte la subiecte de genul ăsta, timpul îi trece mai repede. Păi, poate ăsta e şpilul. Dacă le-am şti pe toate, am fi nişte oameni foarte plictisiţi şi morocănoşi. Chiar mai morocănoşi decât suntem acum, pentru că nu le ştim noi chiar pe toate.
De unde a început de fapt, toată treaba. De la o anumită vorbă care sună cam aşa... Crede şi nu cerceta!. De aici, derivând totul înspre religie... apoi, în cele din urmă dezbătând lungimea şi lăţimea Universului.
Discuţii perimate, arhidiscutate, însă, pentru că eu sunt, de natura mea, un om învechit, îmi animă fiinţa de fiecare dată. Pentru asta, îmi asum vina şi îmbrac cu mândrie haina de om plictisitor.
Crede şi nu cerceta... zic apostolii, o scriu în Biblie şi dau vina pe Dumnezeu, sau ceva de genul. Propoziţie criticată vreme lungă, tocmai pentru tonul ei imperativ.
Eu aş zice că această propoziţie are, mai de grabă un ton rugător... Probabil e o problemă de percepţie. Eu simt ca şi cum cineva m-ar ruga să nu cercetez pentru că e spre binele sănătaţii mele mintale. Asta fiind, fireşte, percepţia mea.
Şi ca să fiu sinceră, cred că are prea puţină legătură cu Divinitatea şi cu religia.
Ai putea să crezi... şi să nu cercetezi, tot ce zice iubitul, sau iubita. Atât timp cât îl... o iubeşti şi nu ai tăria morală să îl... o părăseşti pentru că ai observat că te înşeală, soluţia e să faci pe prostul şi să-i cumperi un buchet de flori.
Iată cum, crede şi nu cerceta se tranformă uşor în: tot mai bine-i să fii prost!
Nu degeaba proştii mor fericiţi. Eu, personal nu am văzut niciun prost murind încruntat. Zâmbetul tâmp de pe faţa unui prost care tocmai a murit, ar explica celebra (de acum) expresie: come to the other side, we have coockies!
Probabil că aştia care fug după Dracul cu bolul de prăjituri prin Iad, sunt aceaşi care or să-l şi facă pe Drac să arunce cât colo prăjiturile şi să se roage de Dumnezeu să-l primească în grădina lui cu flori multe, veşnice.
Da, vorbim de aceleaşi persoane, proştii, care, se presupune că, de-alungul vieţii şi-au folosit un procent de sub 10% din creier. Eventual mult sub 10 şi cu o virgulă, pe undeva pe acolo... aşa, pentru a îndulci puţin situaţia.
Cu toate astea, mă repet: e mult mai bine să fii prostănac. Uneori îmi vine să îmi dau cu un ciocan în cap, să pot râde şi eu blegos la fiecare om frumos care trece pe stradă.

În încheiere, am să postez un videoclip frumos cu planete. Asta tot pentru că nu ştiu eu unde e terminarea Universului.
Am să îl dedic lui Sky (ştim că e fan) şi am să citez pe altcineva foarte drag mie:

Cănd mă uit la planetele astea, mă minunez cât de mici suntem... şi eu mă mai vait uneori că-s grasă...


duminică, 21 februarie 2010

Downtown Jessus

Era un băiat frumos, molipsitor de frumos. Un băiat după care întorceau capul toţi... băieţii... şi eu.
Alţii, ar fi vrut să îl scuipe, eu aş fi vrut să îl opresc şi să-l întreb ce şampon foloseşte... poate să îi cer un foc şi o informaţie de care nu aveam nevoie. Eu nu fumam.
Lui Jessus îi plăceau barurile din centru, mereu părea să aştepte pe cineva, acolo. Cineva îşi bătea joc de el constant. Probabil nici el nu era prea deştept. Mereu pleca din bar, aşa cum a venit... singur, iar eu doar explicaţia asta o puteam găsi: că e un Jessus foarte prost.
Jessus nu vorbea cu nimeni, chiar şi nota de plată o achita mereu, fără ca să privească măcar o singură dată chelnerul.
Cu toate că Jessus ăsta era unul foarte prost, de fiecare dată când trecea pe lângă mine, se auzea o melodie frumoasă, pe care nu mi-am putut-o scoate niciodată din minte.

vineri, 19 februarie 2010

Istoria fotografiei

APARATELE FOTOGRAFICE
Generalitaţi
Cuvântul fotografie are originea de la două cuvinte provenite din limba greacă: fotos, care se traduce ca lumină, şi graphy, care se traduce ca desen, scris.
Literalmente se poate traduce prin a picta cu lumină.
În vorbirea curentă, pe scurt, se foloseşte termenul de imagine
Câte puţin din istoria FOTOGRAFIEI
Cele trei fenomene necesare obţinerii imaginilor fotografice sunt cunoscute de mult timp:
Încă de pe vremea lui Aristotel s-a ştiut cum se poate pune realitatea într-o cutie: este suficient să facem o gaură într-o cutie închisă ca să apară o imagine reală inversată pe fondul interior al cutiei. Se obţine astfel o aşa-numită cameră obscură.
Pe de altă parte, alchimiştii ştiau că lumina înnegreşte clorura de argint.
• A treia contribuţie a venit din partea lui John Hershel, care a descris la începuturile secolului 18 proprietăţiile hiposulfitului de sodiu, prin care se demonstra ca acesta va deveni "fixatorul" fotografiei, facându-se astfel un pas înainte.


Niepce, un mic fizician din provincie, a folosit toate aceste trei proceduri pentru a fixa o imagine pe o plăcă metalică cu depunere de halogenură de argint în 1829.
Rezultatul a avut o calitate medie. Niepce a murit în 1833, dar invenţia sa a fost recuperată de către Jacques Mandé Daguerre.


De aceea, data oficială a invenţiei fotografiei este 1839, când Daguerre a prezentat invenţia numită de el "daghereotip", care este o simplă ameliorare a descoperirii făcute de Niepce. Proprietar al invenţiei a devenit statul francez.
Dacă la început negativul (cunoscut şi sub numele de "clişeu") se realiza pe o placă de cristal, pentru a nu avea deformări, placă foarte casabilă şi care cerea o manipulare deosebită, prin dezvoltarea artei fotografice a apărut necesitatea unui suport fotosensibil mai uşor de manipulat decât cristalul.

George Eastman reuşeşte în anul 1884 să realizeze primul negativ flexibil, pe un suport de nitroceluloză, cunoscut sub denumirea de "roll film", uşor de manipulat, incasabil şi cu aceleaşi proprietăţi fotografice ca şi ale plăcii de cristal. Totodată, volumul şi greutatea aparatului de fotografiat se micşorează considerabil, transportarea lui nemaifiind o problemă.
În decursul timpului fotografia a evoluat foarte mult. Progresele au urmat trei direcţii principale:
reducera duratei de expunere / mărirea sensibilităţii filmului sau a plăcii;
mărirea stabilităţii imprimării;
simplificarea aplicării tehnicilor de fotografiat, datorită apariţiei:
aparatelor de fotografiat din ce în ce mai mici şi mai ieftine
substanţelor chimice de developare şi stabilizare a peliculei sensibile negative sau a suportului de carton pentru pozitive gata preparate de laboratoare specializate.


Fotografie color prin sistemul "autochrom"


Ideea de fotografie color a circulat încă de la apariţia invenţiei. Primele experimente fotografice în culoare nu au avut succes, astfel de exemplu nu s-a putut împiedica decolorarea fotografiilor. Prima fotografie cu culori permanente a fost făcută în 1861 de fizicianul James Clerk Maxwell.
Primul sistem color, Autochrome Lumière, a apărut pe piaţă la 17 decembrie 1903.
Pelicula color de tip Kodachrome a apărut în 1935 şi s-a bazet pe emulsii tri-colorate. Majoritatea peliculelor color moderne, cu excepţia "Kodachrome", se bazează pe o tehnologie dezvoltată de compania germană Agfa în 1936.
Fotografia instantanee cunoscută sub numele de Polaroid a apărut în anul 1948, fiind pusă la punct de dr. Edwin Land, la început în alb/negru, iar din 1962 în culori.

Fotografia digitală
Fotografierea tradiţională a fost dificilă pentru fotografii ce lucrau departe de sediu (precum corespondenţii de presă din străinătate), fără acces la facilităţi de procesare şi transmitere. Pentru a ţine pasul cu popularitatea crescândă a televiziunii, aceştia au făcut tot posibilul pentru a trimite imaginile lor la ziar cât mai repede. Fotojurnaliştii trimişi în locaţii distante trebuiau să îşi ia cu ei un mini-laborator foto şi un aparat pentru cuplarea la liniile de transmitere a imaginilor. În 1990, compania Kodak a prezentat publicului DCS 100, primul aparat de fotografiat digital disponibil în comerţ. Preţul său ridicat indica o utilizare numai în fotojurnalism şi aplicaţii profesionale, dar încetul cu încetul şi ramura digitală a fotografiei a devenit disponibilă în comerţ.
În decurs de 10 ani aparatele de fotografiat digitale au devenit articole de consum uzuale. La ora actuală, răspândirea lor pe glob a depăşit de mult predecesorul lor tradiţional, deoarece preţul componentelor electronice scade permanent iar simultan se îmbunătăţeşte şi calitatea imaginilor digitale.
În ianuarie 2004 Kodak a anunţat că nu va mai produce aparate foto reîncărcabile cu film de 35 mm începând de la finalul anului. Totuşi, şi fotografia "udă" va continua să existe, atâta timp cât artişti fotografici talentaţi şi unii amatori vor dori să profite de posibilităţile ei multiple.
info:wiki

For photographers



Deşi campania e expirată ca şi dată, ideea îmi pare breath-taking.
Un add care m-a făcut să zâmbesc.

joi, 18 februarie 2010

Pomelnice upgraded

Se zice că locul ar schimba şi norocul. Nu ştiu cât e de adevărat lucrul ăsta, pur din punct de vedere al superstiţiilor (pentru că despre superstiţii am eu cumva alte idei), dar cred că psihologii ar explica fenomenul destul de bine...
Cu toate astea, n-a zis nimeni că norocul se schimbă mereu în bine.
Fără să mai divaghez şi să mă împrăştii de la subiect... am fost la bunica. La bunica e mereu bine. E cald. Prea cald. Cam ca la rotisor. La bunica, e bunica... şi e şi bunicul. Bunica mă pune să-i scriu mereu pomelnice. Mă doare mâna şi protestez. Mai ales că are o memorie extraordinară a rudelor decedate cu sute de ani în urmă. E cumplit. Mai ales când nu-i convine stilul de scris. Vrea ba mai mic că nu încap toţi morţii pe foaie... ba mai mare că nu vede popa... că poartă săracul de el ochelari cu dioptrii mărişoare. Tot ce pot să fac e să oftez şi să-mi amintesc cât de mult o iubesc. Pentru că da, e bunica mea şi o iubesc. Altfel nu s-ar putea.
Cu toate asta, treaba cu pomelnicele mă calcă pe sistem. Şi oricât aş încerca, nu pot scăpa de corvoada asta. Une mai pui, că acum, pomelnicele se fac upgraded. Ce vreau să spun prin asta? Este suficient ca una din femeile din sat să vină cu un pomelnic dactilografiat în Word, că vrea toată comunitatea cea bisericoasă la fel. Şi să te ferească sfântu să folosesşti altfel de font (tu, ca nepot cunoscător de Office) decât cel folosit în pomelnicul ţaţei Profira, de la colţ! Totul trebui să fie asemănător, doar că... puţin mai frumos decât la vecina!
Aşa cum deja rugăciunile online şi toaca activată prin sms, nu mai sunt de mult un lucru nou, aşa şi pomelnicele. Ele trebuiesc a fi impecabile, spilcuite şi neşifonate.
Mă întreb pe când s-o instaura moda cu trimisul pomelnicului pe mail, direct la parohie...

În concluzie, am schimbat locul, cel puţin pentru câteva zile... dacă am schimbat norocul încă nu ştiu. Cert e că... şi acum, ca la plecare, ascult aceaşi melodie. Singura diferenţă e că, acum ascult meodia asta scriind pomelnice în Word.

marți, 16 februarie 2010

Spiritual Front - Song for the Old Man



This most incredible little creature has finally been born to seduce and deprave a whole world with promises of salvation through nihilism and sexual depravity;
... all accompanied by some of the most wonderful tunes of apocalyptic-neo-suicidal-pop-folk.



How much sand in your boots?
How much dry bread in teeths?
Everyday is longest day
or maybe the day you will never forget
God didn’t save you from the luck of a rich marriage
Nor your dictator saved you from the big glorious war
But maybe you were saved just
because you’ve never never believed
No saint has guided your wrinkle hand
But one hundred whores has driven your shining cars

I will sing my worst southamerican song at your funeral
I will song my worst southamerican song at your funeral..
my old man

Twenty years in the tropics
One hundred years of regrets
Life is to long to repent
and too short to deify the bitterness
Your ironed shirt, your brushed hair,
your perfect dye go beyond
Every political convinction and against every classfight
I loved your style and your hatred
for your hatred for mediocrity
God will not give you a honoured place
but he will envy your shined shoes


I will sing my worst southamerican song at your funeral
I will song my worst southamerican song at your funeral..
my old man

Zodia Tigrului

Bun, să începem cu începutul. Evenimentul vizează doar pe unii... şi anume pe cei născuţi în ani ca 1998, 1986, 1974, 1962, 1950, 1938, 1926... şi cam atât, că pe restul deja nu-i mai interesează evenimentul, iar dacă a mai rămas câte unul rătăcit, pun pariu că are alte preocupări decât zodiacul chinezesc, ca de exemplu pleosca.
Treaba e în felul următor. Din data de 14 Februarie ne aflăm iar Zodia Tigrului, evenimentul repetându-se odată la 12 ani.



Pentru că nu sunt expert în domeniu, am să postez un citat de pe site-ul www.astrolog.ro

Tigrul are o nestavilita pofta de viata si nu-i lipsesc mijloacele pentru a-si face parte. Averile îl lasa rece, dar se da în vânt dupa aventuri care îi pun puterile la încercare. Nimic nu îi poate sta în cale, nici situatiile neprevazute, nici pericolul.

Tigrul ia hotarâri în functie de impulsul de moment, ascultând mai mult glasul inimii decât pe cel al ratiunii. Entuziasmul sau neînfricat îi mobilizeaza pe cei din jur. Oamenii sunt gata sa-l urmeze pâna la capatul pamântului, numai ca sa fie partasi parte la visurile si proiectele lui ambitioase, prin care urmareste în primul rând sa evadeze din monotonia vietii de zi cu zi.

Aceasta extravaganta merge mâna în mâna cu nevoia Tigrului de a comanda: îi place sa fie ascultat fara crâcnire. Cei care îndraznesc sa-i conteste autoritatea ar face bine sa se pazeasca: risca sa încaseze zgârieturi urâte.

Excesiv în toate, comportamentul Tigrului tradeaza forta emotiilor ce îl anima: pasiunea si înversunarea fac parte din viata lui de zi cu zi. Când cineva încearca sa îl vâre în cusca, înnebuneste de furie si ragetele lui vor fi asurzitoare!

Zodiac chinezesc - zodia Tigru Aventurier neobosit, Tigrul îsi construieste viata din întâmplarile si ocaziile care i se ivesc, profitând de fiecare sansa cu o îndrazneala aproape inconstienta. Din acest motiv, este imprevizibil si nu prea reuseste sa îi faca pe cei din jur sa se simta în siguranta.

Scotoceli

Mulţumită bunei prietene şi tize, Iulia, de câteva săptâmâni, am intrat şi eu în rând cu lumea şi am ceva widgeturi noi pe blog, printre care şi unul drăguţ, cu ajutorul căruia aflu cine... ce tastează pe Holly Google de ajunge la mine pe pagină. La început nu vedeam utilitatea unei chestii de genul, până am văzut ce pot unii să tasteze... ca să ajungă aici... pe spaţiul meu virtual.

Unele dintre ele, uşor explicabile, având în vedere participarea mea recentă la Superblog, în concluzie, o inundaţie de termeni tehnici s-a revărsat, toamna trecută, la mine pe blog.

Postări ca cea de astăzi tot am mai văzut în timp, pe la oameni, însă niciodată nu am ştiut care e şmecheria (acum ştiu!).
Aşa cum lepşele sunt inepuizabile, aşa şi o postare de genul ăsta.

Scotocelile sunt din cele mai variate şi mai de neimaginat.

Să purcedem:

cel nai nau film cu vraji
Bun, în primul mă simt flauşată că sfântu guagăl călăuzeşte oamenii iubitori de de filme... cu vrăji, la mine pe blog, însă, tind să cred că individul respectiv căuta mai de grabă reclama filmată cu telefonul a Mamei Omida (oricare dintre ele...)


informatie despre lepsa in perioada evului mediu
Iată unul care ştie barem să scrie... Cu toate astea, stau şi mă gândesc... cum o fi arătat leapşa în Evul Mediu. Mi-a stârnit o adevarată curiozitate... Ceva de genul "Dă-ţi 254 de bice pe spate şi dă-o mai departe"


pomeni si coliva
Poftim cum se leagă toate...


scoala cotofanesti
Şi revenim uşor uşor în prezentul nostru românesc...!


salariu anette olson
Anette, păzeşte-ţi Nightwishu... ţi se pregăteşte ceva! Vine una din urmă care va cere cu 3 dolărei în minus, ca să te înlocuiască.


efectul pastei correga asupra gingiei
Hmm... nasol. Cineva nu mai are dinţi...

reclama tv casa buna iaurt
Bun pentru cei ce nu mai au dinţi! (vezi scotoceala de mai sus!)


din ce taste se joaca batman arkham
ALT - F4


acuarela pictura şi picturi in ulei
Unul cu preocupări alese! Bravo maestre!


toyota cu femei
Apăi, iată că Toyota rămâne lider mondial.


Google (md) : usi ferest di lemn
md-ul de la Google explică totul...


utilizatorul dan cristian ioan pe saituri matrimoniale franta
L-ai prins cu mâţa în sac, fato!


bocancei cu siret lungi
Ok, repede, cine a montat camere la mine în casă!? Repede până nu mă enervez!


scara matei
Opa, poftim câţi superstioşi navighează www-ul...


nu se repete ceea ce nu sa facut
Mi-e puţintel neclar ce se vroia a fi găsit, dar clar nu vroia să fie repetat ceea ce nu s-a făcut. Mie îmi sună a replică din BlairWitch...


toc costel
Muamă... ce gagiu! Ce nume! Tanti, data viitoare când mai dai search Guagăl, pune şi numărul de telefon a lui Costeluş... Pretty please with a cherry on top?


magazin de vestimentatie gothica
Unde? Unde?

instalare windows pe asus k50
Păi, să-ţi explic. Iei CD-ul cu Windows, îl bagi in CD-ROM... (Atenţie ca prima unitate de boot să fie CD-ROM-ul...), dai restart... apoi urmezi instrucţiunile...


pareri myria
N-am.


consum asus 1005ha-blk008s
Păi mergi şi tu la Electrica şi vezi ce factură ai...


Ce m-a uimit într-un mod plăcut e că există câte două-trei search-uri pe zi care sună cam aşa: iulia diana mihai, keltoighost, ghostchild, iulia mihai, blog iulia diana mihai, keltoi land.

Atât.

duminică, 14 februarie 2010

Test de inteligenţă

Dacă:
> 2 + 3 = 10
> 7 + 2 = 63
> 6 + 5 = 66
> 8 + 4 = 96

Atunci care este rezultatul la:

9 + 7 = ????

Numai acest număr deschide fişierul ataşat.
Dacă aţi găsit răspunsul, treceţi-vă în listă şi trimiteţi testul mai departe.

Linkul cu fişierul:
http://www.sendspace.com/file/l5yjsr

FAQ: Downloadaţi... deschideţi fişierul Excel. O să vă ceară o parolă. Rezultatul e parola fişierului.

Gânduri expirate

Nu, nu scriu de la niciun restaurant fastuos. Nu am de gând să merg. Nu îmi place. Şi nu ma refer la mersul pe la restaurante fastuoase (că asta îmi place...) ci la sărbătoare în sine.
Nici nu ştiu ce mă deranjează, practic la sărbătoarea asta lacrimogenă. Să fie faptul că nu e românească? Nu prea are cum, pentru că eu nu sunt nici patrioată, nici naţionalistă... în concluzie, excludem gândul ăsta. Şi, până la urmă, cu cât mai multe sărbători, cu atât mai bine! Din partea mea, n-are decât să fie tot timpul sărbătoare! Atât timp cât nu se ceartă şi nu se bate nimeni, eu cred că e de bine.

Dacă stau şi mă gândesc mai bine, cred că ştiu de ce nu-mi place Sfântul Valentin... Niciodată nu găseşti un loc decent prin localuri, în care să bei liniştit o cafea. Iar dacă ai norocul extraordinar de a nimeri în localul respectiv, tocmai când se ridică de la masa vreun cuplu, tot nu e bine, nu atât timp cât eşti agorafob, claustrofob sau orice altceva care se termina cu fob, pentru că mesele vor fi ca lipite. Aşa... cam ca la nuntă. Eventual te poţi împrieteni cu tot localul, pentru că oricum auzi toate discuţiile de la mese. Situaţie la care, patronul îşi freacă palmele de fericire. Măcar pentru el, e un lucru bun.
Acum e momentul să se servească sucuri expirate, cafele refăcute din zaţ, ape plate de la robinet. Clientul suportă mult mai multe într-o zi ca asta! Faci orice, ca să nu îţi ţii jumătatea în casă, de Sfântul Valentin şi să eviţi aterizarea cratiţei de teflon în figură...

Şi nu, deşi nu-mi place în ce s-a transformat ziua de 14 Februarie (dintr-o zi normală... într-un haos total), nu sunt împotriva ei. Pentru că nu pot să tai şi să împuşc eu tot ce nu-mi place. Cu toate că azi nu sărbătoresc nimic, nu am să merg nici la un Anti-Valentine Party.
Oamenii care organizează party-uri de genul nu pricep un lucru. Prin a pune un anti, în faţa unui cuvânt, nu îl desfiinţezi, ci îl scoţi în evidenţă, îi dai putere, îi subliniezi importanţa.
În conluzie, stau cuminte acasă şi aştept să treacă.

sâmbătă, 13 februarie 2010

Mi-am călcat pe inimă

Okay, toată lumea a văzut Avatar, chiar şi eu. Şi da, recunosc că nu am mers la niciun Bucureşti la IMAX... sau la vreun alt fel de cinema 3D. L-am văzut acasă, în confortul casei mele, sub plapuma mea, la monitorul meu de 21 şi ceva de inch, cu punga mea de floricele, făcute la cuptorul meu cu microunde.
Dezamăgirea nu a fost totală, iar asta pentru că nu am sperat nimic de la filmul ăsta din prima clipă când am vâzut posterul cu aia mari, albaştrii şi ecologişti. Visul oricărui ONG strangâtor de gunoaie. Nu m-aş mira ca în următoarea perioadă, chiar să apară diferite asociaţii verzi, care să devină... albastre şi să îşi schimbe toate numele din Panfotul Verde în Pandora. Să adopte personajele din film drept mascote pentru cauza lor nobilă. Ceea ce nu m-ar deranja, cel mult aş zâmbi la ideea cu previzibilitatea din marketing şi advertising.
Cu toate astea, filmul e prostuţ. Da, pe undeva pe acolo, ar avea el o idee simpatică, însă nimic nou sub soare. Poate doar nişte efecte speciale în care au intrat mai mulţi bani ca în Titanic.
Bun, cum văd eu treburile... Avatar, ca să mă exprim aşa, categoric nu se ridică la pretenţiile pe care le are. Până la urmă pot să înţeleg şi publicitatea excesivă. Oricine ar cheltui o mică avere pe o realizare personală ar vrea să dea de veste lumii întregi.
Vina nu e a lui James Cameron. Vina e a oilor.

vineri, 12 februarie 2010

Şut şi gol

Cu cât stau să mă gândesc mai mult, cu atât reuşesc să mă conving că suntem cu toţii într-un mare meci de fotbal, într-un mare campionat, din care nimenu nu iese învingător, decât pentru foarte puţin timp.
Alergăm ca proştii vreme lungă, după o minge pe care, atunci când o ajungem, în loc să ţinem strâns de ea, îi mai dăm un şut... şi o luăm iar la goană, după aceaşi minge. Unori ne lăsăm păcăliţi de mingi din alte terenuri, uitând de mingea noastră.
Uneori primim cupe, pentru merite deosebite în timpul jocului. Cupa ne este luată după 1 an, ca să fie dată altui jucător merituos.
Ce-ţi rămâne atunci? Imaginea mingii de fotbal, îndepărtându-se...

miercuri, 10 februarie 2010

keltoighost are şi .us

Se vede treaba că e vremea câştigurilor. De data asta, trebuie să îi mulţumesc lui Gabriel Ursan, pentru premiul acordat. Nu în ultimul rând lui Ciprian Florea, pentru că a fost atât de drăguţ să îmi şi explice unele lucruri despre noul domeniu şi să instaleze el, cu mânuţa lui, tema wordpress.

Domeniul va purta numele de www.kelt.us, pentru curioşi.

Aşa că, momentan dispun de trei locuşoare unde mă pot desfăşura.
Aici... pe www.keltoi-land.com şi pe www.kelt.us

Aici, pe blogspot nu se va schimba mare lucru, asta e clar. Aici va rămâne mereu casa, ca să zic aşa.
La cele două domenii urmează să lucrez, să le rafinez, să le personalizez... să le transform în... mine.

luni, 8 februarie 2010

Visul unei nopţi de iarnă



Fiind copil crescut în comunism, cel puţin pentru câţiva ani, am detestat din start filmele făcute în acea perioadă, poate empatizând prea tare cu părinţii mei, sau poate pentru că aşa mi s-a părut cool, adoptând replici ca Ce bă, comunistule!
Însă, încep să observ că nu toate filmele făcute în acea perioadă îl au ca personaj principal pe Sergiu Nicolaescu şi nu în toate apar replici spuse cu voci piţigăiate ca: Nu trageţi, sunt eu, Lăscărică! sau Un fleac, m-au ciuruit!.
Acum o zi, am avut, absolut întâmplător plăcerea de a vedea Visul unei nopţi de iarnă, realizat in 1980, cu Florin Piersic (pe vremea când era încă nealtoit) în rolul principal. Povestea în sine nu pot zice că epatează prin complexitate, însă replicile sunt spumoasă şi amuzante.
Deşi ici şi colo, scenele aveau tendinţa de a o da într-un romantism blegos, cred că aici stă de fapt cam tot farmecul piesei în sine, romantismul blegos fiind salvat tocmai de acele replici spumoase de care menţionam anterior.
Cum, nu puteam să scriu articolul ăsta fără puţină documentaţie, iată câteva date esenţiale despre conceptul de Visul unei nopţi de iarnă...
A fost jucată pentru prima dată în anul 1937, pe scena Teatrului „Comedia” din Bucureşti şi i-a avut ca protagonişti pe actorii George Vraca, Nelly Sterian, W. Ronea, Marcel Anghelescu, Mişu Fotino.
Piesa a avut parte de două ecranizări: în 1946, regizată de Jean Georgescu şi o a doua, în 1980, realizată pentru televiziune în regia lui Dan Necşulea (varianta de care vă şi vorbeam, de altfel...)

duminică, 7 februarie 2010

keltoighost are .com

Am deosebita plăcere să vă anunţ că eu, împreună cu alţi câţiva tineri talentoşi în ale prozei arhiscurte, am câştigat câte un domeniu .com.
Moş Crăciunul de Februarie a fost Mircea Popescu, căruia, cu această ocazie ţin să îi mulţumesc solemn. Lui, Trilemei şi juraţilor aleşi (pentru că... fără ei... nu se putea)
Bun, deja mă lăudasem cu ceva timp în urmă că am să-mi separ fotografia de aberaţiile zilnice, însă acum sunt mai mult sau mai puţin obligată să fac asta, având în vedere că am domeniu. Aberaţiile le voi păstra aici, însă.
Cu toate astea, probabil va mai dura ceva vreme până voi lansa noul site, pentru că,trebuie să recunosc, îmi prind nasul în setările alea şi sunt prea mândră să cer ajutor profesionist.
În concluzie, domeniul deja are un nume... care sună cam aşa: www.keltoi-land.com... şi, aşa cum am zis şi mai sus va conţine strict fotografie personală, ca să nu mai fac bâlci aici. Probabil voi muta si bannerul aferent de la fostul cont de wordpress destinat pentru fotografie... ca să fie treaba bună.
Încă odată, felicitări celorlaţi PA-işti... şi lui Mircea mii de mulţumiri.

vineri, 5 februarie 2010

Evening (2007)

Uite că mă mai păleşte boala şi pe mine... din când în când... şi îmi mai face felul câte un film. Mă face să plâng iremediabil sub plapumă şi să mă gândesc toată ziua următoare la el.
Mda, okay, gata cu plânsetele. Să trecem la lucruri serioase, adică filmul, care se numeşte Evening, e fâcut prin 2007 şi e un fel de anti-Avatar. De ce zic asta? Pentru că e aproape imposibil să te uiţi cu plăcere la Avatar şi să nu te plictisească Evening, sau să te uiţi la Evening şi să nu exclami "Ce-i şi cu prostia asta?" la Avatar.
Bun, Evening e pentru iubitorii filmelor liniştite la exterior, dar tumultoase la interior, pentru iubitorii dramelor cu subînţeles. Evening mai e şi pentru cei ce le-a plăcut (pe vremea lui...) Bridges of Madison County. De The Notebook nu mai menţionez, pentru că îmi pare deja desuet, dar, s-ar putea observa o asemănare şi în acest sens.
De filmul ăsta am dat absolut întâmplător, câutănd filme cu Vanessa Redgrave, căreia pur şi simplu i-aş ridica o statuie în faţa blocului meu, lângă statuia Gretei Garbo, bineînţeles.

Să revenim uşor la film... şi la distribuţie: Glenn Close, Meryl Streep (că tot vă vorbeam de Bridges of Madison County), Natasha Richardson (dacă încă cineva nu s-a prins că e ea fiica adevarată a Vanessei Redgrave, are probleme serioase cu auzul, acestea au voci absolut identice - în acelaşi timp... R.I.P.)... and so on.

Iată posterul:


Iată şi trailerul:

miercuri, 3 februarie 2010

Când eram copil, eram retard

Interesant cum evoluează lucrurile şi oamenii... Eu cred că sunt cel mai bun exemplu.
Nu-i de mirare ca primele mele atingeri cu cenaclul literar au fost un dezastru total, terminat cu lacrimi amare şi cu gândul " de ce n-am putut sta eu în banca mea ". O fi fost din cauza vârstei mucoase, sau din cauza faptului că nu avusese cine să-mi deschidă ochii, un lucru e cert, adolescenţii sunt cea mai libidinoasă specie de umanoizi,
Atunci când creşti, e ca şi cum te-ai transforma din răţuşca cea urâtă, într-o lebădă frumoasă şi matură.
În concluzie, iată ce scriam... când eram, nu băiet... că ăla e mereu Eminescu, în plus nici cine ştie ce păduri n-am cutreirat, ci fetiţă cu două codiţe.
Bun, să nu uit... pentru că mi se părea foarte old fashion să scriu în română, textul iniţial era în engleză, aşa că m-am chinuit aproximativ 1 oră să-mi traduc gândurile adolescentine înapoi în română... şi mi-a fost destul de greu, având în vedere că, acum nu mai ştiu engleză, în plus am devenit chiar old faşionistă cu drepturi depline, în sensul ăsta.
Cum ziceam... timpul erodează... corodează... dă peste cap, schimbă idei.

Textul: (să cânte viorile...)


Am fost la o petrecere aseară. Momentul în care am văzut-o pe ea... a fost de nedescris. Emoţii, sentimente răstalmăcite, aruncate în sufletul meu... haotic. Ea era foarte, foarte simpatică. Cea mai frumoasă femeie pe care o vâzusem...
Aşa că, nimic nu m-a oprit să ma gândesc că am putea, într-o oarecare z,i să iesim undeva, într-un bar... la o cafea. Sau, poate ne-am fi putut îndragosti acolo... pe loc, fără niciun alt cuvânt spus. Poate m-ar fi ţinut mereu de mână în public, poate că n-ar fi deranjat-o că nu câstig chiar atât de mulţi bani, poate că nu ar fi stat supărată prea mult timp pe mine, poate mi-ar fi făcut cafea dulceagă, aşa cum îmi place mie, sau poate chiar mi-ar fi spus că îmi stă bine cu pantalonii ăia, deşi eu ştiu clar că arăt stupid în ei, însă ea mi-ar spune că încă am un look misterios, chiar şi după mulţi ani de relaţie. Poate că nu s-ar speria când m-aş ataşa prea mult de ea sau când aş suna-o la miezul nopţii spunându-i lucruri drăgălaşe... sau chiar când aş sta toată ziua degeaba, în camera mea, într-o stare nefuncţională. Poate şi-ar uita pe la mine cizmele alea de piele care îi plac atât de mult şi poate nu ar deranja-o că nu ştiu să joc poker, sau oricare alt joc... de societate... Poate chiar m-ar face să mă simt mai bine, când aş avea o zi urâtă.

Aşa că, am încercat să vorbesc cu ea de vreo câteva ori, sperând că ea e aşa, însă, după scurt timp m-am plictisit şi am plecat acasă...


Opriţi viorile.

Da, ştiu, sună bine, iar acum sunt a cold hearted bitch că fac mişto de textuleţele drăguţe pe care le scriam pe vremea vârstei pline de muci şi durere în suflet.
Cum ziceam, după părerea mea, adolescenţa e o boală menită să te facă de ruşine, să te îmbibe cu tot felul de sentimente contradictorii total inutile. Unii ar spune că nu am fi noi aştia de acum dacă, la un moment dat nu am fi trecut şi prin stări letargice sufleteşti, ca cea din mostra de mai sus. Cel mai ciudat e că mereu îţi aminteşti pentru cine obişnuiai să scrii. În concluzie, chestiile astea au reminescenţe cu bătaie lungă. Şi nu, nu îmi place să spun iubi, pui... să alint prin vorbe. Nu mai pot face asta. Am facut-o. Am încercat. Mi-a întors stomacul pe dos. Ori n-oi fi eu normală, ori toţi ceilalţi sunt de pe Marte (iar eu de pe Venus, cum spune cartea...). N-am să mă caţăr niciodată pe vreo clădire urlând Te iubesc, Vasile şi categoric nu am să sărbătoresc zile ca Valentine nu-ştiu-ce. Cum am zis, am încercat. M-am autosugestionat că merge... hai că pot. Nu. It's not funny to be donkieee, asta e clar. Pe sistemul less is more, îmi dau eu cu părerea că toţi ar trebui să-şi guverneze viaţa.
Dragostea, în măsura în care ea există (aşa ca la carte...) ar trebui să fie ca băutul de Bushmills. Sorbiturile ar trebui să fie scurte, rare... şi savurate din plin. A nu se sorbi zgomotos, cu gura plină.
Pentru că atunci rişti să te îneci şi te doară capul, sau să scuipi direct pe faţa iubitului-iubitei tot Bushmillsul... şi e păcat, că e scump.

luni, 1 februarie 2010

Hathor în concert!




Să o luăm metodic. Sâmbătă, înainte de Valentine Crappy Day, excuse me... Happy Day... în Abyss Rock Bar, rocărimea gălăţeană are întâlnire.
De ce? Simplu... pentru că ne vom delecta cu un concert Hathor şi 789 Art.

Alte motive? Bere ieftină, intrare moca.

Să recapitulăm: Sâmbătă, 13 Februarie, orele 20, în Abyss Rock Bar e cântare.


P.S. Nu, eu n-am să fiu acolo...