luni, 31 mai 2010

Kelt Song (32)



Ţin să mulţumesc mamei mele, pentru urechea muzicală cu care a binevoit să mă înzestreze, bunicii că mă lăsa să ascult muzica tare - când eram kid, postului de muzică Viva - pentru că există şi în primul rând lui Mab pentru că a descoperit melodia aceasta!

Balada Motanului


Motan mi-aş fi dorit să fiu,cu blana-n dungi, cu gheare şi musteţe lungi, c-un ochi verzui şi-un ochi căprui…La ora când târâş-grăpiş, zăpada nopţii se adună, eu, cocoţat pe-acoperiş, să urlu a pustiu la lună. Şi-atuncea şapte gospodine, să dea cu bolovani în mine şi să mă-njure surd, că le-am stricat tot somnul. Când zorii ziua o deznoadă… să mă tot duc, şi tinicheaua prinsă-n coadă, s-o zdrăngănesc pe străzi, năuc.
Hei...viaţă, pune-mi-te iar pe danţ...te uit... zace colo-n şanţ,
motanul mort…motanul mort.


Particip la Concursul de Proză Arhiscurtă (secţiunea de reciclate) organizat de Trilema .

Textul  este parte integrată (cu modificările de rigoare făcute de mine) a poeziei lui Nichita Stănescu, Balada Motanului.
Alegerea nu este câtuşi de puţin întâmplătoare... ba chiar explicată prin ataşarea fotografiei...

Motanul Miţă



duminică, 30 mai 2010

Dozatorul de mămăligă

Cum ieri a fost Sâmbătă şi cum de ceva vreme s-a dat drumul la nunţi, iată că românii noştri au decis să nu mai piardă vremea şi să-şi lege destinele de alţi români, de sex opus, dar la fel de convinşi ca ei că asta e calea de urmat în viaţă.
Că majoritatea căsătoriilor, vor sfârşi, fireşte, la tribunal, asezonate cu scuipături, înjurături în public, partaje şi copii împărţiţi, asta e partea a doua şi momentan nu contează, pentru că acum nu e atunci.
Acum se face nunta, micul sfârâie, lăutarul se jeluie din casetofon, praful se învâltoreşte sub pantofii nuntaşilor, mai ceva ca la hora din Pripas.

 Ce s-a întâmplat de fapt? Păi, stând la bloc, mă consider privilegiată, din multe puncte de vedere... Pentru că, sunt anumite lucruri de care poţi avea parte doar dacă locuieşti aici, în această micro-comunitate simpatică şi colorată, acest paradis al seminţelor de floarea soarelui, această clădire gigantică în care locuieşte toată lumea într-o continuă armonie.
Şi, cum o comunitate nu e ea comunitate fericită pe deplin dacă nu are parte de nunţile anului, iată că şi aceasta are parte de aşa ceva.

Astfel, ieşeam ieri din bloc, ca oricare alt cetăţean mulţumit de faptul că e Sâmbătă, cu direcţia şi intenţia de a merge la chioşc, să cumpăr una-alta.
Când să ies din bloc, ce să vezi... Mai ieşi dacă poţi!
Mă uit în dreapta, mă uit în stânga... cineva schimbase peste noapte geografia din faţa blocului meu. Îmi zic că asta nu-i a bună şi mai exact că pare a fi lucru necurat.Cine pusese fundiţe gigantice pe maşinile din parcare?
Ce creatură diavolească a fost în stare să întindă mese prin parcare? Aşa, peste noapte? Plus, o mulţime de fiinţe-papagali ce-mi blocau ieşirea din bloc.
Îmi zic "cred că am fost teleportată în alt timp, undeva în viitor, atunci când Terra va fi colonizată de extratereştri, pentru că, eu rasa asta n-am mai văzut-o!".
Astfel, sperând că e o rasă paşnică, intind sfioasă un picior înainte, gesticulez cum că "I come in peace" ...că vreau să ies şi aştept reacţiile.
Cele două fiinţe aşezate la gura blocului se dădură la o parte, timp în care eu observ nu numai că sunt o rasă paşnică, dar că prezintă urme de inteligenţă. Păi cum altfel poţi înţelege limbajul unei alte rase (în speţă eu) dacă nu eşti măcar puţin inteligent...
Odată ajunsă printre ei, curiozitatea ce se confunda cu teama, mă făcea să am reacţii neaşteptate. Ei, mă priveau prietenos, ca şi cum ne-am cunoaşte. Lucru care, mă pune pe gânduri. Dacă nici eu nu eram om? Dacă eram un fel de Clark Kent feminin, cu puteri nedescoperite, iar ăştia veniseră să mă ia?
Întrebarea era, care dintre ei era mama mea?

Înainte să îmi mai bat capul cu alte întrebări, aud o voce cunoscută: "Vecina, vecina, hai, trage o rochie mai a cătării pe dumneata şi hai şi mata la nuntă1 Se mărită Alina de la etajul 10. Hai, nu fi sfioasă, avem mâncare pentru toată lumea, ce Dumnezeu..."

Clar, imaginaţia mea se lăsase influenţată şi trăsese concluzia greşită. Ce se întâmpla aici, nu avea nimic de-a face cu o invazie extraterestră menită să mă ducă pe mine înapoi pe Kripton, ci o nuntă românească ca la mama ei...
Îmi revin din şoc, constat ce se întâmplă, mai exact că eram în pantaloni scurţi şi papuci în mijlocul unei nunţi de manelişti.

Aşa că, încep să observ...

Atmosfera
De-a dreptul incendiară. Chiuieli, chiuitoarele de serviciu, mese întinse prin parcare, maşini decorate urât, semn că şi ele, maşinile, se bucură de evenimentul extraordinar ce avea să le unească destinele până la divorţ celor doi porumbei.
Friptane pe mese, dozatoare de bere, de suc... nu ştiu dacă nu care-cumva aveau şi dozatoare de mămăligă, că doar suntem în criză - nu trebuie să uităm nicicând aşa ceva -. Cert e că, baza nunţii era clar vracul, dozatorul şi purcelul bine prăjit.

Naşii fericiţi
Deşi, la prima impresie, nu aş fi zis, asta scria în locul unde în mod normal stă ţanţoş numărul de înmatriculare. Trag concluzia că treburile nu erau tocmai fericite judecând reacţia arţăgoasă a naşei, nemulţumită ba de rochia-varză, ba de sarmalele din păr, ba de pantofii care nu avea botul destul de lung şi de ascuţit. Sau, să fi fost de la faptul că cine îndrăznise să o boiască nu făcuse o treabă prea bună în a o costuma de Halloween?
Trecând peste asta, mă gândesc că a fi naş nu e tocmai o fericire... la câţi bani împingi doar ca să ajungă unii mai repede la divorţ. Cu cât te căsătoreşti mai repede, cu atât divorţezi mai repede.
Ba chiar, auzeam zilele trecute o maximă tragi-comică (tragică pentru ei, comică pentru mine).
Cică motivul cel mai des întâlnit pentru care oamenii divorţează e căsătoria!

Ia-ţi mireasă ziua bună, de la mamă, de la...
Duse sunt zilele bune. Gata cu discotecile, gata cu voia bună, cu uitatul după băieţi. Pur şi simplu e cam gata cu tot. Acum, dragă mireasă, ai bărbat... ai şosete de spălat, ai copii de făcut, cărat, hrănit, spălat, bătut, certat. Mâncare de dat în foc, bătaie de luat. Partea bună e că, acolo unde te vei muta în chirie, vei mai găsi încă şapte individe ca tine, iar în timpul liber vă puteţi uita împreuna la telenovele, puteţi scuipa seminţe împreună. Când sunteţi prea ocupate cu de-ale casei, puteţi înroşi telefonul stând la discuţii, moment care sigur va fi urmat de o bătaie cum numai la mama şi la tata ai văzut, pe motiv de factură kilometrică la telefon.

A pus ochii pe prost şi prostul a pus botul
Nici viaţa lui nu va străluci de acum încolo. Pentru că, fiinţa aceea suavă, ce îi promitea iubire veşnică şi luna de pe cer, va învăţa să gârâie şi să tragă pârţuri noaptea în pat. Se va îngrăşa, se va tunde scurt, îşi va cumpăra bluze largi cu flori mari.

Concluzia
Îmi place viaţa mea.

sâmbătă, 29 mai 2010

Norii se adună, seamănă furtună

Ieri am avut parte de unul din cele mai frumoase spectacole pe care natura le-a putut da.
La modul cel mai serios, ori asta, ori nu mai avusesem eu de mult răbdarea (sau starea de spirit) să scot nasul afară pe fereastră să observ minunea.

Babe zburătoare ţipând şi gesticulând cu bastonul să le dai jos de pe unde le urcase vântul, fustele domnişoarelor ridicate, sacoşe de rafie prin vazduh, pungi de plastic, copaci bălăngănindu-se, bidoane de bere (goale... naked adică) făcând flic-flacs, totul asezonat cu o ploaie măruntă şi agitată.

Poezie curată, ce să mai...

Aşa că, m-am cocoţat pe fereastră, mi-am atârnat picioarele afară şi am făcut asta!


Îmi cer scuze pentru calitatea nu tocmai excelentă a fotografiilor (mai exact a zgomotului de imagine puţin supărător) dar, mi-am folosit camera direct pe modul auto, din lipsă de timp. Norii nu te aşteaptă.

vineri, 28 mai 2010

Dacă eram Dumnezeu...

Spre nefericirea unora, nici n-am murit, nici nu sunt bolnavă (pe moarte) şi nici nu am păţit nimic de proporţii majore.
Aşa cum am primit anumite comentarii de tipul "still alive" (am preferat să nu le public, pentru a nu da o notă dramatică blogului şi aşa prăfuit în ultimile zile).

Cu toate astea, dacă muream, credeţi-mă, că anunţam asta într-o postare.

Bun, dar să trecem la turma noastră de oi... Cum n-am murit şi nici n-am vegetat, zilele astea am avut parte de ceva evenimente la foc automat. Că mi le-am dorit sau nu, asta e partea a doua... vorba cuiva " în viaţă vei face doar ce nu-ţi va plăcea". Sad but true.

Astfel...  intru în pâine cu povestitul.

Grea treabă şi cu operatorii de telefonie mobilă. Ok, pot să înţeleg că o cartelă prepay nu are viaţă veşnică...şi că, după un număr de ani, cartonaşul va trebui înlocuit cu alt cartonaş cu acelaşi număr. Pe cuvânt că înţeleg asta, dar nu am să înţeleg niciodată atitudinea dumenezeiască a angajaţilor din compania respectivă de telefonie mobilă. Pentru ei nu e criză? Nu ar fi mai normală o atitudine morcovită cu tente de "clientule, eşti stăpânul meu"?
Ei nu se uită la ştiri? Ar putea oricând să le ia locul de exemplu... un profesor!?

După cum v-aţi (probabil) bine dat seama, personajul a cărei cartelă i s-a (şi anume) buşit, sunt eu. Eu, cea dependentă de mobil, eu cea fără de sens dacă nu-mi aud telefonul zbârnâind, eu cea îndrăgostită de anticul meu număr de telefon...
Şi uite că, năpasta a avut loc. Într-o zi, draga şi iubita mea cartelă, a decis că e prea bătrână să mai existe şi să mă conecteze la reţea.
Bineînţeles că, în primă instanţă, nu am priceput prea bine ce se întâmplă, dând vina în dreapta şi-n stânga, începând cu  reţeaua (maestră, de altfel în crash-uri), terminând cu telefonul mobil în sine (pe care îl bănuiam de complicitate cu cele mai puţin sfinte şi împotriva mea). 
Cu toate astea, după multe lamentări, întrebări şi gesticulări cum că nu-mi convine, realizez că a mea cartelă a dat ortul. I se făcuse timpul. Her time was up! Gata. Kaput! No more cartonaşul ăla.

Ca orice om normal cu o atitudine normală, sun la ei. Şi, de aici începe bâlciul.

Primul tăntălău lucrător răspunzător la telefon şi dătător de sfaturi îmi spune cum că numărul meu e inexistent şi că atitudinea cea mai potrivită ar fi să merg eu frumuşel să-mi cumpăr altă cartelă cu număr, că n-am nicio şansă la numărul vechi.
Păi cum, măi nene, eu, care îmi încarc lunar, activez nu-ştiu-câte opţiuni... eu, care vorbesc zi-lumină la telefon, eu care nu las praful să se depună pe telefon... îmi spui tu mie că numărul e inexistent? Da' ce fel de operator, eşti, mă rog, mătăluţă? Unul din ăla pe care l-am prea-deranjat de la masa de prânz?
Îţi spun eu de care... din ăla care abia aşteaptă să fie concediat.
Eu, una, cam aşa le-aş face ăstora.

Al doilea tăntălău lucrător răspunzător la telefon şi dătător de sfaturi...(pentru că, da, am sunat şi a doua oara!) îmi spune greţos cum că numărul există... ca aş putea (deci atenţie... aş putea!) veni la ei la sediu să mi se dea o cartelă nouă cu numărul meu (al meu! dragul de el... iubitul meu număr...), dar, ar trebui să achit o taxă de 10 euro (sau dolari... nu mai reţin) pentru reactivare.
Adică... dar de ce? Atât timp cât pe cartela mea există credit de să dau şi la alţii, minute din plin şi mesaje cât cuprinde... De ce să plătesc eu 10 biştari? Nu că ar fi o sumă exorbitantă, dar nu vreau pentru că nu mi se pare normal!
Partea ciudată e că, oricum ar fi, povestea tăntălăului secund nu se pupă cu povestea tăntălăului prim!

Aşa că sun a treia oară...

Al treilea tăntălău lucrător răspunzător la telefon şi dătător de sfaturi nu-şi merită titulatura, el fiind cel mai amabil şi mai ajutător din toţi. Ghinionul lui a fost că eu deja aveam nervi.
Omul îmi spune fain-frumos (repetându-mi numele la fiecare două-trei cuvinte) cum că da, cartela există, adică numărul, mai exact... taxa aia e scoasă fix din moalele... fundului... şi că nu pricepe de unde a scornit-o colegul lui, şi mă anunţă că trebuie să merg cu buletinul la cel mai apropiat sediu... reprezentanţă.
Îi mulţumesc şi închid.
Nefiind totuşi convinsă că ăsta e de fapt răspunsul corect.

Între timp, mă consult, aflu din surse sigure şi demne de toată încrederea mea, că ce a zis ultimul individ e corect, aşa că, pornesc spre reprezentanţă să mi-o recuperez pe my precious cartelă.
Ca să vezi, virusul e virus... la reprezentanţă peste ce dau...

Peste tăntăloaica greţoasă de la birou inconştientă că ştiu să fac reclamaţie. Astfel, îi povestesc ce mi s-a întâmplat şi-mi trânteşte un formular lung cât o zi de post în care trebuia să completez amănunte: de la ce număr port la pantofi la câte minute consumasem până în momentul când cartela a facut poc.
Păi, hai să fim serioşi, eu altă treabă n-am decât să stau non stop cu ochii pe serviciul de credit?
Îi zic nemulţumirea şi faptul că multe din chestiile alea nu am cum să le ţin minte, şi-mi spune cu greaţa aferentă şi perfect normală, de altfel, că ea n-are cum să-mi dea mie cartelă nouă daca nu completez tot formularul, pentru că n-are de unde să ştie că aia a fost chiar cartela mea.
Îi menţionez faptul că sunt înregistrată pe site la ei, că am la mine şi buletin şi cartela cu pricina, în concluzie, lucrurile alea din formular sunt inutile.
Se convinge, îmi dă cartela, îmi vorbeşte (de parcă am fi făcut grădiniţa împreună) la per-tu, plec fără să zic bună ziua, la revedere, trântesc uşa. Nu înainte însă, de a-i zice câteva despre atitudinea ei.

Cu toate astea, am ieşit fericită că am numărul meu vechi înapoi. Eu şi numărul meu suntem din nou împreună, pentru a mai avea o relaţie de vreo încă cinci ani.

În concluzie, dacă aş fi fost Dumnezeu... aş fi aplicat unora nişte bice pe spate şi aş fi scurtat nasul altora.
Dar nu mă fac eu mare?

marți, 25 mai 2010

Kelt Song (31)


Recunosc că zilele astea nu prea am mai fost în stare să scriu mare lucru, însă, uneori e suficient să ştii când să taci...

luni, 24 mai 2010

\m/ 2

 

Nu Pogodi... rocks!

\m/

Cum azi îmi plătesc datoriile (lepşele, campaniile... etc) iată că vine şi rândul Campaniei de Rock a lui Răzvan.
Deşi cam tot blogul meu, participă involuntar la campania asta, 80% din melodiile postate de mine la rubrica Kelt Song fiind rock sau cu influenţe, astăzi, voi posta ceva anume. Ceva ce ştiu de multă vreme, ceva ce mă amuză şi mă va mai amuza mult timp de acum încolo.

Aşa că... ROCK! :))



Desk... top

Cum o leapşă nu se discută, ci se execută, iată că mi-a mai fost pasată una. De data asta, leapşă vine de la Terra.
Deşi recunosc cu mâna pe inimă că nu înţeleg cum ar putea ajuta screen-ul desktopului meu mediul înconjurător sau împiedica eşuarea balenelor, iată:


Leapşa nu va fi pasată nimănui în mod special. O va prelua cine va dori în mod expres să-ţi arate desktopul.

sâmbătă, 22 mai 2010

Kelt Song (30)

Scoate limba!

Nu ştiu cum se face, dar în ziua de astăzi e plin de experţi, şi nu orice fel de experţi, ci experţi ce se pricep la de toate în aceaşi măsură de bine.
Experţi matematicieni, experţi de evaluări, experţi în literatură, experţi în finanţe, experţi într-ale sexului, experţi poligloţi... Ce să mai, există experţi până şi la statul degeaba. Cel mai bun exemplu e vecina mea. Cea cu uşa veşnic deschisă (pentru o panoramă perfectă a întregii scări de bloc) - dar nu despre ea vreau să vă vorbesc.

Ci de poligloţi (că tot am menţionat de ei...).
Mă amuză stăruinţa unora de a dovedi cu orice chip că ei ştiu Engleză, Franceză, Germană... mai nou Japoneză (e cam la modă) şi cine ştie ce altă limbă exotică... nordică... moartă, extraterestră.
Dacă, din întâmplare ştii limba străină cu care el se tot laudă, şi-l iei la puricat, cu siguranţă următoarea chestie pe care ai să o auzi din gura lui va fi: aa, dar nu vreau să mă laud, oricum, aici suntem în România, aşa că vom vorbi în Română.Altă situaţie e aia, în care poliglotul vede scris pe fruntea ta "idiot", şi-ţi inventează cuvinte într-o limbă ce seamănă ca sonorizare cu aia pe care se chinuie el să te convingă că o ştie.

Cam aşa...
(offtopic, recomand vizionarea întregului clip, mai departe a întregului film: The Great Dictator)


Bineînţeles că există şi cazurile acelea super hilare de "si bambina","pronto amore","ich liebe dich muşeţelul meu"... spuse cu glas tare, pe stradă sau unde poliglotul e sigur că are ecou.

Concluzia mea ar fi, învăţaţi mai întâi să vorbiţi corect româneşte, apoi, vă puteţi apuca liniştiţi de orice altă limbă.
Nu de altă, dar mai devreme  sau mai târziu, cu siguranţă va bate la ochi.

vineri, 21 mai 2010

Kelt Song (29)




Îmi cer scuze că nu am găsit video potrivit, însă, nefiind o trupă foarte cunoscută (lansându-se oficial datorită serialului The L Word) nu am găsit nimic altceva care să nu fie ori low sound, ori să nu fie blocat codul embed).

joi, 20 mai 2010

Cine-a pus cartea pe foc

Oricât de tentată aş fi să zic că prima carte citită a fost vreun tratat de cine ştie ce Freud, Cioran sau Comte, adevărul adevărat e că uram cu desăvârşire cititul, când eram kinder. Şi când zic uram, cuvântul capătă proporţii astronomice cu tentă de dat foc Amintirilor din Copilărie sau Celor Trei Muschetari, strâns de gât pe Dumas sau pus cianură în pahar lui Sadoveanu (pentru că, pe el l-am urât cel mai tare).
Cele mai aiurea momente erau, de departe, cele în care mi se stabilea lista de lecturi pentru vară (vară ce, dacă nu ar fi inventat un prost cititul, clar mi-aş fi petrecut-o în staulul cu şi de găini al bunicii, sau sus pe moţul casei, de unde se vedea semeţ Siretul).
Perioada aia a coincis cu cea când eu am descoperit cititul pe diagonală şi prinsul din zbor a ideii principale.
Tehnica era simplă, citeam începutul şi sfârşitul frazei. Dacă după operaţiunea asta nu pricepeam ce a vrut autorul să exprime, mai aruncam un ochi şi pe la mijlocul frazei. Dacă nici aşa nu pricepeam, treceam la următoarea frază, pentru că era absolut clar că e vorba de o eroare de redactare cu care eu nu aveam de gând să îmi bat capul - câte capete are omul, pănă la urmă?

Probabil de asta nu am reţinut clar care a fost prima carte citită. Posibil să fi fost Poveştile Nemuritiare... sau Poveştile Africane... sau cine-ştie-ce scufiţă, cert e că singurele cărţi citite pe nerăsuflate în perioada aia au fost cele scrise de Mark Twain, iar campionul absolut este indubitabil Charles Dickens.
Pe Dickens l-am iubit iremediabil chiar de la prima poveste citită. Tind să cred că de vină e spiritul nordic (de care m-am simţit mereu atrasă inexplicabil, deşi nu am avut cine-ştie-ce tangenţe adevărate, în afară de ceva istorie a literaturii, prinsă din zbor pe la prima facultate).
Cred că nu mai e nevoie să menţionez că voi rămâne mereu îndrăgostită de Crăiasa Zăpezilor.

Ei, cam asta citeam eu obligat-forţat, când eram kinder (repet, excludem din propoziţie pe Dickens şi pe Twain).
Pe la treişpe ani, situaţia a început să se schimbe şi să prind gustul cititului, iar de atunci nu m-a mai oprit nimeni.
...Deşi pe Sadoveanu tot l-aş fi obligat să-şi facă harakiri, în loc să scrie Zodia Cancerului.

¤ Alexandra, mulţumesc!
În caz că nu v-aţi prins, asta era o leapşă, aşa că, o ia cine are poftă. Tot ce trebuie să faceţi e să povestiţi (mai la obiect decât am făcut-o eu) care a fost prima carte citită.

miercuri, 19 mai 2010

Au înflorit salcâmii

Din când în când îmi mai amintesc cu ce scop am făcut acum doi ani blogul ăsta şi mai mă trezesc că postez fotografie. Azi e una din acele zile aşa că, iată:

marți, 18 mai 2010

Welcome to my playlist!

 Cu mâna pe inimă că e cam a doua leapşă pe care chiar să o fac cu plăcere. Pentru asta îi mulţumesc lui Winnnetou că s-a gândit şi la mine.
To do-ul e simplu: cinci melodii oldies but goldies.Aşa că, Disk Jokey... hit it!
(Ordinea nu e neaparat cea reală...)

1. Sisters Of Mercy - Marian



2. Bauhaus - Bela Lugosi's Dead.


3. Visage - Fade to grey


4. Lacrimosa - Schakal


5. Christian Death - The Church of  No Return


Leapşa, e azi la super-ofertă, moca oricui va avea plăcere!

Kelt Song (28)



Melodie perfectă pentru confecţionarea unui moment de fericire artificială. După ce se termină, se revine automat la starea iniţială de pleoşteală.

luni, 17 mai 2010

Viaţa pe acoperiş - poveste în imagini

Pis and quiet... at last!

Boc-Boc-Booooooc

... a se citi cu glas de găină. (în limitele imaginaţiei fiecăruia, bineînţeles!)

Despre ce e vorba de fapt. Am o bunică, bunica are un cocoş, cocoş care a fost mic, mai mic decât toţi ceilalţi cocoşi.
În pofida dimensiunilor lui nu tocmai cocoşeşti, reuşea să dea gata orice alt cocoş de talie normală sau chiar mare.

Din acest motiv, bunica a numit cocoşul pestriţ, Boc.

Între timp, Boc s-a făcut băiat mare şi a devenit liderul întregii cotcodăceli de la bunica din curte. El taie, calcă şi spânzură tot ce face ouă rotunde.


 Boc

Tot Boc.

Supuşii lui Boc

duminică, 16 mai 2010

În căutarea Shambalei

Că majoritatea tineriilor din ziua de azi citesc, în ultima vreme, mai mult etichetele de la haine, nu e o noutate.
Cum nu e o noutate nici faptul că din procentul ăla mic care citeşte, se desprinde un alt procent care preferă să citească e-books în loc să-şi achiziţioneze cărţi pipăibile.
Acum, fiecare face aşa cum crede şi cum îi e mai la îndemână, atât timp cât se citeşte, ce mai contează sursa...

Cu toate astea, dacă ar fi să mă întrebi pe mine, cartea clasică nu va fi înlocuită de absolut nimic modern, şi absolut nicio alternativă nu va egala farmecul cititului unei cărţi cu file şi copertă cartonată. Să nu mai menţionăm de faptul că e mult mai comod să stai tolănit în pat, citind o carte, decât să stai drepţi în faţa computerului.
Bineînţeles, o alternativă viabilă (ar spune puturoşii) ar fi audio-books-urile. Însă, aia deja nu s-ar mai numi citit, ci auzit.

Şi, pentru că azi leit-motivul este literatura (ori-de-care ar fi ea...) îmi permit să vă fac şi o recomandare.
Nu, nu am să vă recomand cine-ştie-ce scriitor nou venit şi la modă, ci, am să vi-l recomand etern pe Eliade.
Motivele sunt cât se poate de egoiste, însă întemeiate: îmi place mie şi faptul că Eliade a murit cu doar câteva luni înainte să mă nasc eu. 
Deci, până la urmă, în postarea asta, e vorba despre mine.

Lăsând gluma la o parte, daca e să puneţi mâna pe vreo scriere, faceţi bine şi citiţi Secretul doctorului Honigberger (cei ce, fireşte, nu aţi făcut asta până acum).
Recomand toată opera lui Mircea Eliade, însă astăzi mă axez pe titlul menţionat mai sus.

De ce aţi citi Secretul doctorului Honigberger ?
Pentru aerul boem al începutului de secol XX., pentru că avem de-a face cu o lume mistică de-a dreptul, pentru că ni se prezintă o alternativă mai mult decât tentantă a lumii actuale, o alternativă ce poartă numele de Shambala.
Poveste inspirată, ca majoritatea celor scrise de Eliade, din misticismul Indiei străvechi şi a originii limbilor, Secretul doctorului Honigberger, reuşeste, pe lângă toate astea, să dea o altă perspectivă universului în care trăim şi să ne pună pe gânduri în legătură cu realitatea aparentă a anumitor lucruri sau evenimente.
Shambala, poate fi privită, din punctul meu de vedere, şi la nivel figurativ, ea putând exista în orice şi în oricine, atât timp cât există ochi deschişi care să o poată vedea şi mâini dibace care să o poată simţi.


Revenind la nuvela lui Eliade, dacă sunteţi interesaţi mai mult de firul epic decât de interpretările folosofice, vă puteţi hrăni curiozitatea, citind următorul rezumat de pe scribd (un fel de trailer, dacă îmi permiteţi); mie nu-mi place să povestesc.

Mai mult nu voi zice, pentru că nu aş vrea să stric farmecul citirii.


P.S. Doctorul Honigberger chiar a existat, iar multe din istorisirile lui Eliade, legate de el, sunt adevărate, chiar dacă împletite cu o doză considerabilă de ficţiune.


Şi... încă ceva. Eu mi-am găsit Shambala.

Leapşă despre episoade

Azi îmi plătesc datoriile. În consecinţă, leapşa de la Alexandra se va onora şi rezolva, după cum urmează o listă a serialelor care nu m-au lăsat să dorm...


The Tudors (Dacă ar fi după mine aş face din Dinastia Tudorilor un fel de Tânăr şi Neliniştit din punct de vedere al numărului de episoade,pentru că aş fi curioasă ce interpretare dau ei lui Bloody Mary)

Ghost Whisperer (fantome, Jennifer Love Hewitt şi lacrimi vărsate)

Californication (film cu Mulder. Fox Mulder. Genul de film smarty-pants)

Queer as Folk (film despre băieţei, pentru băieţei, la care se uită şi fetiţele fără prejudecăţi)

Fringe (X-Files like, only better şi foarte 2009)

The L Word (film despre fete, cu fete, la care se pot uita şi băieţeii fără prejudecăţi)

Married with Children (mă ofticam mereu că era dat la ora 22.30, iar eu aveam ora de culcare la 22.00. Cu toate astea, negociam eu cumva şi tot îl vedeam)

Seinfeld (cel mai fain serial despre nimic)

Dark Shadows (deşi nu e chiar nou, am dat de el de curând din absolută întâmplare şi m-a impresionat)

Tales from the Crypt (fan deplin The CryptKeeper!)

The Outer Limits (ăsta e filmul ăla cu puricii de la televizor în care erai sfâtuit să nu reglezi nimic că ei îţi controlează imaginea pe orizontală şi verticală)              

Sunset Beach (despre Sunset Beach ţin minte două lucruri. Primul ar fi că bunica mea îl numea Sari în Beci. Al doilea  că îl iubeam hopeless pe Ben, pentru că era britanic şi avea ochii albaştri)

Millenium (la ăsta mă uitam printre degete)

Sugar Rush (serial foarte British, în vreo două sezoane, dacă îmi amintesc bine, cu şi despre fete)



Mulţumesc, Alexandra!


Leapşa o preia cine are plăcere.

sâmbătă, 15 mai 2010

Hachiko. A Dog's Tale

Recomandare cinefilă pentru iubitorii de animale.
Recomandare şi pentru ne-iubitorii de animale.
Chiar şi pentru cei ce vor să eutanasieze căţeii. După un film ca astă, sigur le trece!

Situaţia se poate raporta şi la cazuri umane...

Warning! La filmul ăsta se plânge cam ca la The Notebook.


 

vineri, 14 mai 2010

Cum ne prostituăm online (I)

Criză? Este! Pensii? Nu este. Nervi? Este! Salarii? Încă este, nu se ştie, însă, cât o să mai este. Pensionari nemulţumiţi? Este!... mai ales la Galaţi.
Dar nu despre asta vroiam să discutăm, scuzele de rigoare, e televizorul deschis aşa că m-a luat valul pe nepregătite şi m-a dus în largul politicii.
Mie, de alt subiect îmi arde la ora asta... Şi da, e parţial legat de ce am scris mai sus, dar, aşa cum am zis, doar parţial, şi anume din punct de vedere al gradului de nesimţire, care e cam direct proporţional cu cel al guvernanţilor.

Mai exact... nu ştiu câţi dintre voi vă căutaţi de muncă, la ora actuală şi câţi folosiţi site-urile de gen, însă, cei ce căutaţi de zor să vă angajaţi, cu siguranţă că, măcar o dată, aţi avut ocazia să daţi peste posesori de site-uri purtătoare de pempărşi, ce vă doresc ca şi angajaţi la ei pe site.

Ce înseamnă asta? Tu, ca om ce îţi cauţi de lucru şi te pasionează (cât de cât) scrisul (musai ştii şi cu ce se mănâncă blogăritul) te îndatorezi să îi scrii lui un număr de x articole la y zile.
Taman, mai înviţi şi prieteni pentru trafic... Pardon, vroiam să zic sporirea gradului tău de popularitate pe site-ul orăcăitor.

Ce îţi oferă el, angajatorul? Referinţe, bineînţeles.
De unde le scoate, naiba ştie, dar face el rost cumva de ele. Tuş la imprimantă să fie, că restul îl dibuim noi pe parcurs.
Bani? Poate pe parcurs şi ei.

Sinceră să fiu, momentan deţin încă un cont de wordpress (pe care nu îl folosesc pentru că mi-e urâtă platforma) şi două domenii preplătite (pe care iar nu le folosesc... probabil din comoditate, conservatorism,  dragoste veşnică şi declarată pentru blogspot).

Mă gândesc că sunt fraieră.
Aş fi putut, foarte frumos, să îmi fac nişte reţele de socializare pe Ning, sau... eventual un site ecologist, cu o siglă soioasă (că tot m-am chinuit doi ani să învăţ photoşopăreala), plus un slogan lacrimogen foarte Horia, Cloşca şi Crişan, şi uite cum mă făceam eu free-lancer... şi nu ori-de-care, ci unul de maxim succes!

Măcar să nu fiu ultima fraieră boemă care nu dă să profite de pe urma crizei...

P.S. Astăzi ne prostituăm pe gratis, să vedem cum e...

joi, 13 mai 2010

Kelt Song (27)



:)

Recomandare pentru iubitorii de animale

Pentru că animăluţele au nevoie de noi, permiteţi-mi să fac astăzi o recomandare de blog. Ar fi cam prima mea iniţiativă de genul ăsta... poate nici ultima.

Însă, astăzi, ţin să vă fac cunoscut blogul GET A PET, un blog inimos care oferă spre adopţie animăluţe fără stăpân.
Aşa că, voi ăştia care vreţi să vă achiziţionaţi un animăluţ, înainte să vă grăbiţi să aruncaţi banii în buzunarele proprietarilor de pet-shop-uri, sau în buzunarele celor ce cresc animale doar pentru a face o afacere din ele, da-ţi o raită mai întâi pe acest blog, pentru că aici puteţi să vă găsiţi animăluţul ideal.
Şi, guess what... nu vă costă nimic! În plus, sunteţi automat trecuţi, acolo sus, pe lista a mai de seamă a  lui Doamne-Doamne, cu o faptă bună.
Să nu mai menţionez faptul că vă puteţi alege cu un bun prieten necuvântător.

Iată câteva poze cu animăluţele care abia aşteaptă să vă cunoască. 
Detaliile pe blogul mai sus menţionat, fireşte.




miercuri, 12 mai 2010

The Imaginarium of Doctor Parnassus

În sfârşit l-am văzut şi eu... Şi, da, mi-a plăcut, din mai multe puncte de vedere, chiar.
Primul ar fi asemănarea izbitoare a poveştii cu cea din Alice in Wonderland. Sau dacă nu izbeşte, măcar păstrează acelaşi aer. Lucru not bad at all, cel puţin din punctul meu de vedere.
Cu toate că filmul e foarte Wonderland, ţin să menţionez că atmosfera e ceva mai lugubră, având cadre care, dacă eşti copil speriat de lucruri gigantice, neînsufleţite, care prind viaţă artifical, te sperie în aşa hal încât ăla eşti.
Acum, poate sunt de vină doar scheleţi din dulapul meu, cine ştie...

Alte motive pentru care e okay să te uiţi la The Imaginarium of Doctor Parnassus, ar fi că...
E ultimul film în care a jucat Heath Ledger (un actor senzaţional, din punctul meu de vedere, şi nu zic asta pentru că e mort), el fiind înlocuit pe parcurs  într-un mod foarte original cu Johnny Depp, Jude Law şi Colin Farrell.
Apoi, să nu uit de grafica de-a dreptul uluitoare.

Mai multe nu zic, pentru că nu vreau să fiu eu copilul antipatic care povesteşte sfârşitul filmului.

Imhotep

Ce te faci când nimeni nu mai e?
Când tu eşti mai bâtrân decât Universul însuşi?
Când amintirile diluate a celor ce odată ţi-au fost dragi, joacă acum într-un film regizat de tine, un fim biografic al propriei tale vieţi... Un film în care ei te îmbrăţişează în fiecare zi şi îţi spun de mii de ori cuvintele acelea frumoase, pe care, la momentul potrivit le-ai ignorat şi ţi s-au părut banele... Actori neînsufleţiţi prin care mâna ta trece nestingherită, tulburându-le materia.
Ce te faci când doar tu mai auzi că respiri?
Ce faci când eşti mai bătrân decât Universul însuşi şi te simţi ca Imhotep, ce nu mai dă să moară?

marți, 11 mai 2010

Kelt Song (26)




Atât.

Fănel


Fănel era gata să se nască.
 De vreo nouă luni. Mămica, Anghelina, îl aştepta cu sufletul şi burta la gură…
În fiecare dimineaţă, îi cânta cu glas duios. Din când în când, îşi mângâia burta, imaginându-şi că îl mângâie chiar pe Fănel pe creştet, spunându-i  cât  aşteaptă să-l cunoască.
Cum timpul ca el să iasă se apropia, Fănel, prevăzător din fire, hotărî să arunce o privire afară, aşa că îşi propti  ochiul prin interiorul burţii mamei şi se uită pe buric.
 Când văzu ce e prin România, decise să mai stea...

Particip la Concursul de Proza Arhiscurta organizat de Trilema .

luni, 10 mai 2010

Kelt Song (25)

Kelt Song (24)



Azi îmi dedic asta.

Cărţi, Cărţi, Cărţi...

Wonderland m-a cadorisit c-o leapşă. Îi mulţumesc foarte important.
Iată întrebările, iată răspunsurile.


1.Câte cărţi ai citit pâna acum in 2010?
Mai puţine decât mi-aş fi dorit, cu siguranţă.

2. Câte cărţi de ficţiune şi cate de nonficţiune?
Cine a făcut leapşa asta, clar e matematician. D-apoi crezi că eu stau să număr?

3. Care e proporţia de scriitori barbati vs. femei?
Nu fac discriminări de niciun fel. Cred că o femeie e la fel de capabilă să scrie ceva frumos (nelacrimogen), aşa cum un bărbat poate fi capabil să scrie ceva frumos (fără să fie plin de duritate inutilă).

4. Care este cartea preferată citită in 2010?
"Evanghelia după Jimmy" de Didier van Cauwelaert.

5. Care este cartea care ţi-a plăcut cel mai putin în 2010?
De regulă îmi selectez singură cărţile, aşa că nu e pericol să dau peste ceva care să nu-mi placă. Sunt foarte tipicară de felul meu  Înainte să citesc o carte, am eu grijă să mă informez.

6. Care e cea mai veche carte citită?
Ok, întrebare cu dublu înţeles, aşa că am să răspund din două perspective.
Cea mai veche, ca şi timpul la care eu am citit-o a fost de mult rău, prin copilărie, şi s-a numit Tom Sawyer de Mark Twain.
Ca şi timpul când a fost ea scrisă, ca orice scolărel obligat de mama şi de tată, l-am citit la un moment dat pe Homer (pe care l-am înjurat pe tot parcursul lecturii). Lista de Oldies poate continua...

7. Dar cea mai nouă?
Momentan citesc Parfumul Văduvei Negre de Oana Stoica-Mujea. Am primit-o chiar de la Oana, prin poştă şi promit solemn să îi fac un mic rezumat, după ce termin.

8. Cel mai lung şi cel mai scurt titlu?
Lung: Justine sau nenorocirile virtuţii - Alphonse de Sade.
Scurt: Măştile - Fumiko Enchi

9. Câte cărţi împrumutate de la bibliotecă?
N-am mai împrumutat cărţi de la bibliotecă din primul an al primei facultăţi. Am preferat să mi le cumpăr. Îmi place să le am acasă. Să le pot reciti oricând am chef.

10. Câte cărţi citite sunt traduceri?
Majoritatea, însă nu mă dau în lături nici de la cărţile româneşti, sau, ştiu eu... cele netraduse (atât timp cât sunt în engleză, nu în chineză).

11. Care e cel mai citit autor anul acesta?
Nu am citit două cărţi ale aceluiaşi autor, cel puţin nu anul ăsta. Cu toate astea, abia aştept The Grotesque a lui Patrick McGrath. Am auzit eu că stă s-apară...

12. Care e personajul principal din cărtile citite de pana acum?
Nu am aşa ceva. Iar dacă aş avea, cu siguranţă nu ar fi unul singur.

13. Ce ţări ai vizitat prin cărţile citite?
Anglia, Franţa, Spania, Rusia... desenez o hartă?

14. Ce scriitori descoperiţi in 2010 ai vrea să citesti mai mult?
Sinceră să fiu, dacă n-ar fi one hit wonder kid, aş mai citi ceva de Hitomi Kanehara. Dar, cum momentan a scris o singură cărticică (una şi bună)... îmi pun pofta-n cui.

15. Ce carte nu ai fi citit dacă nu ţi-ar fi fost recomandată?
Potopul - Le Clezio. Nu-mi plăcea coperta. Nu râde!

16. E vreo carte a cărei lectura îţi pare rau că ai amânat-o?
Poveşti Nemuritoare?... nu ştiu.


Deşi eram tentată să nu împovărez pe nimeni cu o leapşă, am să mă abat de la gând şi am să rog următoarele persoane să preia leapşa:

Noaptea Iguanei
Ioan Usca
Cristian Lisandru
Adakiss
Oana Stoica-Mujea
Link-Ping

Bineînţeles, o poate prelua de altfel oricine.
Cu ocazia asta, mai aflu ceva nou în materie de "ce mai citim anul ăsta".

Numai bine!

Kelt Song (23)

duminică, 9 mai 2010

Casa de nebuni a lui McGrath

Mesele ni le luam aici, în bucătărie. Madam Wilkinson scutura din clopoţel. Încet-încet sufletele moarte se iveau din camerele lor, şi se prelingeau pe scări, cu feţele goale şi membrele rigide.Îi găseseam aşezaţi jur-împrejurul mesei, mâncându-şi budinca-n tăcere. Bucătăreasa era o femeie măruntă, îndesată, cu o mustăcioară neagră, subţire, ce stătea cu spatele la oalele în care fierb măruntaie de vită, trăgând din câte o ţigară şi ştergându-se la nas cu dosul aceleiaşi mâini cu care amesteca fiertura.

Particip la Concursul de Proză Arhiscurtă (la secţiunea de reciclate) organizat de Trilema .

Textul, coafat de mine, bineînţeles (frizura nouă constând în eliminarea unor propoziţii, cuvinte şi schimbatul timpurilor, pentru o încadrare mai bună) face parte din romanul de new gothic a lui Patrick McGrath Spider, roman ce a apărut şi la noi, datorită editurii Art.
Personal, e una din cărţile mele preferate, aşa că, o recomand.

Beţie



Tragică melancolie… Grad sporit de-alcoolemie, presărat cu o doză consitentă de băşcălie.
Îşi spuse Corbu, la beţie.
Iubirea e-o acefalie cu iz de fudulie.
De cap să-mi fie cu-această agonie. Mama ei de beţie! C-am iubit odată, o prea frumoasă fată...
Iubirea te înalţă spre necunoscutele zări, doar ca să te coboare mai abitir spre întunecatele cărări...
Dulce şi scârboasă această melancolie. De-ar dispărea pe vecie, în suflet n-ar fi bătălie...
Falnicul meu zbor, triumfător, acum îmi pare inutil şi-obositor...

Particip la Concursul de Proza Arhiscurta organizat de Trilema .

Moto scârţ

Pentru că abia m-a trezit şi am vocea răguşită, nu am să pălăvrăgesc prea mult. În schimb, am să-mi permit să postez nişte fotografii, marcă proprie, făcute - ce-i drept - anul trecut, pe vremea asta, însă, de care uitasem cu desăvârşire.

vineri, 7 mai 2010

Potrivit


Încălţările ei făceau toc-toc-toc.. 
Printre raioanele supermarketului şi pe calota mea craniană.
Nu mai văzusem aproape niciodată o eleganţă atât de studiată totuşi naturală.
Fiecare mişcare a ei, aducea un omagiu feminităţii, pe care, cu atâta graţie o reprezenta.
O urmăream de câteva minute bune, printre raioane. Mâna ei subţire şi firavă alese produsul de pe raft, aşezându-l cu grijă în coş. Graţia o purtă, mai apoi,  către casă.
Eu? Umbra ei.
-Rămâne doar bormaşina, domnişoară?  O întrebă casiera.
-Doar.
Particip la Concursul de Proză Arhiscurtă organizat de Trilema .

joi, 6 mai 2010

Kelt Song (22)

Scotoceli 4

Scotocelile revin cu episodul patru. Multă vreme n-a trecut de când am publicat episodul trei, şi iată că, lumea nu se lasă şi se încăpăţânează să folosească Sfântul Gugăl în continuare, nestingherită.
Şi uite-aşa, se-ajunge iar pe la mine pe blog, eu iar mă distrez cu Histats-ul, iar fac postări ca să nu mă distrez singură.

După cum urmează:

milf evul mediu
Asta ce e? Un soi de extreme-secsi-mother-like-wow-milf?
Spune drept... aşa-i că n-ai cea mai vagă idee ce e aia o milf şi aşa-i că te-a păcălit cineva că ar însemna paharnic, sfetnic, postelnic sau voievod?

bormasina draguta
Hmm, avem de-a face cu un caz aparte, asta e clar. Domnişoara în cauză (pentru că siguuur avem de-a face cu o domnişoară) are de dat găuri şi n-are iubit care să i le dea. În consecinţă, feminitatea va fi păstrată prin achiziţionarea unei bormaşini roz cu floricele pe mâner şi fundiţă pe burghiu. Am zis.

este bine sa fii prost crescuta
Este bine!

ustensile medievale de ginecologie
Auci... eşti sigură că asta vrei? Pentru că am eu un pont la muzeul din Turnul cu Ceas de la Sighişoara. Pot vorbi cu ei, dacă eşti interesată, să ţi le împrumute.  

conturi pe h-ai faiv
Ce face singurătatea din om... Îţi recomand călduros sau răcoros (după gust) site-urile matrimoniale. Succesul unei întâlniri de vis este garantat. 
 
 haine online faiv
Faiv e vreo firmă de care urechea mea n-a auzit?

 iulia mihai fotografii de arta
Vă rog frumos să observaţi! Ego-ul meu creşte, creşte, creşte. Am fan-club? Am!

unde poti face un gratar la munte
Lângă un râu ce susură frumos, pe o iarbă de un verde crud şi moale.
La plecare e musai a se lăsa pet-uri de bere, hârtii şi focul aprins.

 totul despre vrabiute
Păsărică, mută-ţi cuibul, eventual pe wikipedia.

dreaptatea
N-ai s-o găseşti aici. Caut-o pe la Guvern sau pe la Justiţie direct.

Kelt Song (21)

miercuri, 5 mai 2010

Ce-mi place mie mult, mult şi foarte mult

Iar am primit cado o leapsă. De data asta, darnicul de serviciu e Winnetou.
Datoria mea e să numesc zece chestii care se presupune că-mi plac.
Fie că e vorba de o activitate, o pasiune, o persoană, un obiect.

Nu neaparat în această ordine...
  1. Fotografia - de câţiva ani buni mă chinui să învăţ tot ce pot, fotografiez tot ce pot, expun pe unde pot, stresez pe toată lumea.
  2. Filmele - de la Charlie Chaplin, Greta Garbo, Marlene Dietrich, Romy Schnneider la Johnny Depp, Charlize Theron, Vanessa Redgrave, Jack Nicholson.
  3. La Belle Epoque - din toate punctele de vedere (cinematografic şi cultural în general)
  4. Pisicile (mai ales a mea);
  5. Să mă exprim în scris (pe unde apuc);
  6. Să fiu ironică (iubesc de mor să dau cuvintelor un al doilea sens);
  7. Dimineţile, serile, zilele, nopţile, discuţiile - cu cineva anume, cineva drag, cineva iubit;
  8. Cititul;
  9. Vinul roşu;
  10. Muzica bună;
Am gătat. 

Leapşa o dau mai departe oricui o va vrea.

marți, 4 mai 2010

Toane bune

Contrar aşteptărilor, nu am să zic nimic de străzile neasfaltate, de ţevile neacoperite, de praful de pe stradă, de vecinii nesimţiţi, sau despre maşinile parcate pe trotuar.
Nu, astăzi sunt în toane bune.
Atât de bune că mă uimesc şi pe mine.
În plus, atât de bune sunt toanele astea ale mele, încât am avut timp să observ primăvara, cu tot ce înseamnă ea: muguri de flori, gorgoaze cât unghia agăţate prin copaci, albinuţe rătăcite - la fel de dezorientate ca şi mine -, soare ce te face să mijeşti ochii, miros de mers la plajă...
Azi nu am mai observat mârlanii de pe stradă, nu am mai auzit comentariile de prost gust, nu am mai calcat pe cojile de seminţe scuipate de alţii.

Azi a fost primăvară...


Kelt Song (20)

I R awesome so I get gift

Cel puţin aşa zice leapşa-premiul primit de la ultimul om adăugat în blogroll, Wonderland.
Îi urez bun venit Alexandrei în blogroll-ul meu, cu această ocazie şi îi mulţumesc cum se cuvine.
Tocmai de asta, las fiţele de mare divă, şi-mi ridic premiul.
Vorba aia, premiile post-mortem nu au niciun farmec.

Cât despre fotografia în sine, reprezentând premiul, am să îmi permit să o coafez puţin şi să o dau mai departe în forma asta.

Înainte să o postez, aşa coafată de mine, întind premiul oricui îl va vrea, însă...

THE AWARD WINNERS ARE:

Sky (pentru că îmi e tare bun prieten)
Iulia Hazlii (pentru că mereu îi pasă dacă sunt bine!)
Link-Ping (pentru o strategie de marketing de invidiat, ca să zic aşa),
Fetiţei Junglei13 (pentru că scrie arhiscurt, arhiconcentrat şi arhibine),
Nataşa (ca să-i treacă răul de la petrecere),
Ghiduşii (pentru că face papanaşi buni),
Terra Radu (pentru că-i plac Nikon-urile),
adakiss (special pentru surioara ei cea supărată),
Magykhurin (pentru că-mi place descrierea pe care mi-a făcut-o la el în blogroll)

Permiteţi-mi să îi întorc premiul şi Alexandrei din Wonderland. Simbolic, nesimbolic.

Iată şi diploma:

luni, 3 mai 2010

Rapunzel de Galaţi

...Nu mai trăieşte de mult în turn şi n-o mai păzeşte de mult niciun balaur răutacios.
Nu, Rapunzel zburdă liberă şi nestingherită prin cafenele (până atunci) liniştite din Galaţi şi deranjează pe ceilalţi consumatori cu vocea ei spartă şi hăhăită, în timp ce povesteşte prietenelor ei de la masă: Mica Sirenă şi Betty Boop, ce a mai făcut ea, săptămâna trecută când s-a întâlnit cu Freud la taverna din colţ.

Povestea e cam aşa:

Discuta ea fain-frumos cu Freud şi îi ea dădea idei despre psihanaliză când, ce să vezi, vine Kant şi le întrerupe discuţia.
Unde mai pui că nici nu apucă să scape de Kant că vine nesimţitul de Enescu zbârnâind dintr-o vioară pe lângă ei. Degeaba e el mare şi tare şi ţine concerte, dacă nu vrea sub niciun chip să priceapă că nu e politicos să faci serenade unei domnişoare tocmai coborâte din turn.
Cu chiu-cu vai,după un "Haide măi, Georgică, scârţăie-ţi vioara şi pe la masa Albei ca Zăpada", pleacă Enescu şi ce să vezi, domnule, vine Eliade! Şi nu vine singur, vine cu Edgar Alan Poe.
Eliade o salută politicos pe sanscrită, salut la care Rapunzel nu poate decât să dea din cap cum că înţelege şi îi face semn că momentan e ocupată şi că nu poate vorbi, dar îl va contacta ea A.S.A.P. (Pentru că da, Rapunzel ştie sanscrita, engleza şi e plăcută de toţi băieţii de la ea din clasă).

Mica Sirenă şi Betty Boop, mute de uimire şi ahtiate să afle cui a mai dat Rapunzel cu tifla, la baza câtor teorii filosofice se află cugetările ei, o priveau înmărmurite, cu ochi de anime şi cu bărbia sprijinită de palme.

Şi Rapunzel continuă:

Weeell, şi cum spuneaaaaamm...

Dar, vorbele de duh ale tinerei blondine fură întrerupte...


-Rapunzel? Ce cauţi afară din turn?
-Mama???!
-Rapunzel, m-a sunat balaurul! A zis că ai fugit din turn!
-Hai mai, mamaaaaaaaa! Mai lasă-mă o oră afarăăăăă...
-Nicio oră! 

Iar mama lui Rapunzel o trase de cosiţe afară din cafenea.

Moment la care, eu personal am binecuvântat numărul de telefon de la informaţii şi abilitatea mea de a imita vocea balaurului.
În sfârşit o clipă de linişte, fără vocea enervantă a prinţesei.


 Cumva am impresia că melodia asta se potriveşte:

duminică, 2 mai 2010

Kelt Song (19)



:)

Recomandare cinefilă: CHARLIE CHAPLIN

Treaba e clară: sunt sătulă de Avatare, de Arme Mortale şi de alte filme de factură îndoielnică.
Tocmai din acest motiv, niciodată nu o să fiu auzită că laud anumite filme, doar pentru faptul că au fost mari şi tari în Box Office, sau că sunt făcute cu trei ore în urmă.
Nu neg faptul că printre astea, n-or fi şi filme care îşi merită statutul, însă, le număr pe două-trei degete.
În plus, de cele mai multe ori, lumea deprinde efectul de turmă şi nu-i convingi că Avatar nu e un film bun nici cu un pistol la tâmplă.
Ba mai mult, ar fi în stare să te şi bată, să te convingă că eşti depăşit.
Bineînţeles, pistolul la tâmplă rămâne strict la nivel de metaforă, pentru că nu sunt nici violentă de felul meu şi nici nu am să impun nimănui să urmărească filme europene sau din Belle Epoque, dacă respectivul pur şi simplu nu a fost educat în maniera asta şi nu are gustul format.
Cu toate astea, gusturile se mai pot şi educa.
Tot ce pot face, este să fac anumite sugestii.
De cine se prinde, se prinde. De cine nu, "e bune şi filmele indiene".

Bun, recomandările de astăzi poartă emblema Charlie Chaplin



Prima recomandare se numeşte The Kid, film mut realizat în 1921.
Ce e cu adevărat impresionant la filmul ăsta, e că reuşeşte să fie expresiv în pofida faptului că e mut.
Unele filme din ziua de astăzi, chiar şi cu sonor nu reuşesc să impresioneze.
Acţiunea nu e deosebit de complicată, însă, cu toate astea reuşeşte să capteze atenţia prin comicul de situaţie şi prin felul cu adevărat impresionant de a interpreta a lui Chaplin, cât şi a copilului  Jackie Coogan.







A doua recomandare, film tot cu Chaplin, însă, de data asta realizat în era vorbită, mai exact în 1947, se numeşte Monsieur Verdoux.
Aici putem vedea un Chaplin mai în vârstă, un Chaplin vorbitor, cu un accent britanic deosebit de şarmant, ce nu şi-a pierdut farmecul odată cu era filmelor vorbite (soartă crudă ce au avut-o destui de mulţi actori din acea perioadă).



Recomand de asemenea toată filmografia semnată Chaplin. Dacă nu pentru plăcerea personală, măcar pentru îmbogăţirea unui minim de cultură generală.

Vizionare plăcută!