miercuri, 12 mai 2010

Imhotep

Ce te faci când nimeni nu mai e?
Când tu eşti mai bâtrân decât Universul însuşi?
Când amintirile diluate a celor ce odată ţi-au fost dragi, joacă acum într-un film regizat de tine, un fim biografic al propriei tale vieţi... Un film în care ei te îmbrăţişează în fiecare zi şi îţi spun de mii de ori cuvintele acelea frumoase, pe care, la momentul potrivit le-ai ignorat şi ţi s-au părut banele... Actori neînsufleţiţi prin care mâna ta trece nestingherită, tulburându-le materia.
Ce te faci când doar tu mai auzi că respiri?
Ce faci când eşti mai bătrân decât Universul însuşi şi te simţi ca Imhotep, ce nu mai dă să moară?

14 comentarii:

  1. Florin: Îmi place să filosofez. Se pune? :)

    RăspundețiȘtergere
  2. Imi place melodia :)Cat despre film...pare foarte tulburator :D

    RăspundețiȘtergere
  3. Alexandra: deşi Imhotep e numele unei mumii despre care s-au tot făcut filme prin 1932, eu l-am folosit aici doar la nivel simbolic :)

    RăspundețiȘtergere
  4. Cred ca ai mai multe moduri de a privi totul
    - te detasezi de real, cufundandu-te in lumea ta- este un mod egoist, poate fi chiar periculos.
    -ii privesti pe cei a caror imagine te insoteste cu caldura si dragoste.
    -scrii poeme, cum faci tu!
    - asculti muzica buna, cum faci tu!
    Dorul mi se pare cea mai sublima ( daca adjectivul asta poate primi grade de comparatie) stare de impacare cu sinele.

    O zi frumoasa!!

    RăspundețiȘtergere
  5. Cristian: Recomand toată discografia... sunt printre preferaţii mei.

    RăspundețiȘtergere
  6. INCERTITUDINI: Mulţumesc de aprecieri, dar poeme e mult spus. :)

    Sunt de acord cu tot ce zici, în afară de partea cu dorul. Dorul e mereu amestecat cu un regret amar...

    RăspundețiȘtergere
  7. Cauti cea mai facila scapare: te prefaci ca ai fi Tutankamon, el insusi un zeu ratacit in mastabele nemuririi si care, tocmai datorita hazardului, a ajuns sa-si depaseasca in celebritate semenii mult mai vrednici.
    Oare ce s-ar intampla daca am sti ce ascund toate nisipurile, chiar si cele nemiscatoare?

    RăspundețiȘtergere
  8. VirtualKid: păi, eu nu caut nimic, din câte ştii nu am ajuns încă nici la 30 ani.
    Cât depsre nisipuri, uneori e mult mai bine să laşi totul aşa cum e... pentru că nu se ştie ce dihănii găseşti ascunse printre dune, dihănii care te vor devora de viu.

    RăspundețiȘtergere
  9. Ce-ţi mai rămâne de făcut? De-aş zice "nimic", ar suna a laşitate? Consider că multe din acţiunile noastre au un target nedeclarat: ceilalţi. Atunci când nu mai ai la ce/cine să te raportezi, pare totul inutil. Sau chiar este...

    RăspundețiȘtergere
  10. Fără nimeni în jur, cred că nici tu nu mai exişti cu adevărat.

    RăspundețiȘtergere
  11. Desi unii se descurca singuri pe munte :) Dar, la general, cam asa e...

    RăspundețiȘtergere

Give ya best shot!