marți, 30 noiembrie 2010

Kelt Song (94)

Hell is repetition

Mda, am auzit-o și eu într-un film... și mi s-a părut taaare plină de adevăr. Păi, ce poate fi mai rău decât să se repete la nesfărșit anumite chestii? Ca și cum ai fi într-o cursă de șoarece din care nu poți ieși oricât ai încerca. Din simplu motiv că acea cursă e construită să fie rotundă, iar plimbatul în cerc te amețește atât de tare de cap încât nu te mai duce mintea să realizezi că ai putea să ridici capul, să vezi că marginile cercului nu sunt chiar atât de înalte, iar cu puțin noroc ai putea chiar să le sari.

Nu știu cum se întâmplă, dar de ce ți-e frică, de regulă nu scapi. Ori că mintea umană se programează cu ajutorul fricii să pățească o anumită chestie la nesfîrșit, ori nu știu ce să mai spun. Mai auzisem anumite teorii prin care omul are plătit niște polițe, de învățat niște lecții, pe care, dacă nu le duce la bun sfârșit, are surpriza de a rămâne repetent.

Cred că cea mai mare problemă ar fi să realizezi unde anume greșești... unde se rupe totul și revine la starea inițială, la cele 60 minute din Camera 1408. Asta e marea provocare! Și, de cele mai multe ori, nu avem ochiul destul de format pentru a vedea pădurea de copaci, astfel, rămânem blocați într-o existență rece și fără sens.

Dar, cum ne dăm seama când e bine să trecel barierele cercului? Nu de alta, dar pe lângă cerc sunt uneori furtuni puternice. Alteori e calm, așa, cam ca în orice iad ce se repetă...

luni, 29 noiembrie 2010

Surle și trâmbițe

Bun, hai că mai e foarte puțin și se termină. Încă puțin și se-aude gongul. Dintr-un punct de vedere, spun cu mâna pe inimă că am să simt lipsa, pe de alta parte, sunt obosită și mă cam bucur că se termină.

Am să încep cu ceea ce cunosc... nu de alta, dar nu pot să zic că aș ști ce să zic chiar despre absolut orice partener media. Da, aș putea să spun cam care e domeniul de activitate a fiecaruia... adevărat, dar, mă știți pe mine că-mi place să vorbesc din suflet.

După cum urmează...

Câștigătorul de anul trecut, Bogdan.
Ce pot să zic despre Bogdan e că este unul dintre cei mai perseverenți tipi pe care i-am întâlnit (chiar și online) până acum. Nu degeaba a câștigat marele premiu. În timp ce trupa se certa de zor pe site, el își ocupa timpul gândind la rece probele. Iată rețeta succesului. Am apreciat faptul că în tot acest timp a continuat să le dea sfaturi celor ce participau pentru prima dată la acest concurs. Mă refer, firește la ediția de anul acesta, când el n-a mai concurat.

Photo Magazine! (inimioară desenată)
Iată una din revistele mele preferate. Recunosc cu mâna pe inimă că am aproape toate numerele acasă și nu mă laud! Ba chiar mi-au publicat acum ceva vreme o serie de fotografii și sunt foarte mândră de asta! Chiar așa e, având în vedere că una din marile mele pasiuni este fotografia. Mă bucură enorm faptul că au ales să fie partenerii media ai acestui concurs de blogging.

Arena IT.
Așa cum am spus și anul trecut, nu îi cunosc pe băieți, pentru că, la prima ediție, unde ei au fost câștigători, eu nu am participat și prefer să nu vorbesc în necunoștință de cauză. Cu toate astea, dacă au câștigat, mă gândesc că n-o fi fost degeaba.

Revista Connect. 
Bun, partener media... recunosc că n-am avut tangențe cu ei...  dar, bravo lor că au ales să se conecteze la acest concurs.

RadioLynx.ro
Un proiect tare interesant. Am apucat să-i cunosc chiar de ediția trecută de când am intrat, în calitate de câștigător al anumitor probe, în direct cu ei. Fără să gâdil tălpile nimănui, da, îmi plac. Nu spun asta pentru că m-au intervievat, treaba asta cu publicitatea mea mă lasă rece, dar... din inerție am și apucat să-i ascult. Implicarea în Superblog a fost chiar reală, nu doar cu numele. Bravo lor!

www.121.ro
Site bun la toate, din câte văd la o prima surfare. Au știut ce e bine pentru ei și-au devenit parteneri media ai concursului, încă de anul trecut chiar. Dacă au fost din 2008 n-aș avea de unde să știu pentru că prima ediție la care am participat a fost cea din 2009, așa că, am să-i las pe ceilalți mai vechi decât mine să se exprima în sensul ăsta.

Zon@IT de la TVR
Nu am urmărit în viața mea emisiunea, dar recunosc cu mâna pe inimă că TVR este singurul canal tv ce încă a rămas profesional, din multe puncte de vedere și mă gândesc că dacă un post tv profi a ales să găzduiască o anume emisiune, știu ei ce știu!

Gata? Gata!

Happy endind

Cui nu-i plac filmele cu Happy Ending?

...de exemplu mie. Și nu e vorba că n-aș stoarce o lacrimă atunci când el cu ea, sau el cu el, sau ea cu ea, rămân împreună după ce au fost grav încercați de soartă. Ba chiar da. Problema mea este că nu prea cred în filmele cu Happy Ending. Le-aș băga foarte ușor la categoria SF.

Pesimism nativ? Poate... Sau poate se numește realism. Nativ și el. Nu de alta, dar de când eram micuță mă tot întrebam o anume chestie. Ok, Vasile și cu Vasilica, după ce-au jucat ei în tot filmul, puși la mulEt încercări, greșind, certându-se, despărțindu-se, ajung (al naibii) fix în ultima clipă să realizeze unde au greșit.

Unde mai pui că metoda e de-a dreptul melodramatică, pentru că împăcarea nu se realizează oricum, ci eventual pe un stadion de baseball în care el se proptește în mijlocul terenului, întrerupând activitatea scuipătorilor de semințe din tribune și acaparând atenția tuturor cu un Will you marry me scris pe tabela unde în mod obișnuit ar trebui să stea țanțoș scorul.

Ea plânge de emoție (zice în șoaptă: Ohhh, Vasile!), el deschide larg brațele, ea aleargă, el aleargă... se sărută mult, timp în care pe fundal se aude o melodie înduioșătoare iar camera de filmat face rotocoale în jurul lor, nu care-cumva să ratăm vreun unghi din acel sărut pasional... Și voila! Se împacă!

Cu toate astea, s-a întrebat vreodată cineva ce se întâmplă cu ei după ce apare veșnicul The End pe ecran? Că eu m-am întrebat. 

Sunt de părere că nu există noțiunea de Happy Ending.
Cum aș putea eu să cred în ceva ce are în componența lui cuvântul Ending? Love has no ending! Nu pentru mine! Love is forever. Pentru că nu e suficient să spui Will you marry me si gata, totul s-a rezolvat, poți să-ți pui palma-n ms dos că le-ai rezolvat pe toate.

Neh! Când iubești, clădești, nu te plafonezi, nu zici: am făcut un lucru frumos pentru tine, iubita mea/iubitul meu, și gata, te-ai spălat de toate păcatele.
Trebuie să lucrezi să fie și de acum încolo bine. De nu, chiar va fi un ending. Nu unul happy.

Astfel, acel happy ending din film, este, în opinia mea doar un început a unei noi vieți, un happy continuous, dacă îmi permiteți o altă denumire la ceea ce am numit mai sus forever ending.

Will you be my happy forever?

Kelt Song (93)


Azi nici Jeffree nu reușește să mă facă să mă bâțâi...

duminică, 28 noiembrie 2010

Terminatus și Superblogul ăsta

Gata fraților! S-a terminat! No more... Caput! Nu pot să zic că-mi pare bine, pentru că mă cam obișnuisem cu adrenalina, dar recunosc că după două competiții (incluzând Blogwarsul pe care l-am câștigat) mă simt extenuată și am nevoie de o pauză în ceea ce privește review-urile și articolele stil advertoriale.

Și, pentru că sunt, așa cum am zis, obosită și încă mai am ceva articole de recuperat, pe care sper să le recuperez azi și mâine, am să răspund exact cum am fost întrebată...

După cum urmează:

1. Ce mi-a plăcut la Superblog 2010.
Păi, în primul rând mi-a plăcut organizarea. Mult mai bine pusă la punct decât cea de anul trecut. Anul trecut mi s-a părut un haos total. Acum, nu știu dacă e doar vorba de cum am văzut eu lucrurile, sau cum au fost ele de fapt, având în vedere că anul acesta (știind deja anumite chestii), m-am agitat mai puțin.
Sistemul de premiere trebuie să recunosc că e inovativ. Era de la sine înțeles că vor rămâne doar vreo 50 blogări, în consecință, cu sistemul acesta nou, toată lumea ce-și termină probele (la timp sau nu...) se alege cu ceva. Cu cât exact depinde de cât interes se acordă, dar și de talentul de la purtător.
Aș adăuga promptitudinea Claudiei la lucrurile pe care le-am apreciat eu la Superblogul de anul acesta. Ca și anul trecut, ea s-a dovedit pilonul de rezistență a acestui concurs.

2. Ce m-a făcut să particip până la sfârșit?
După cum am zis, încă am câteva probe de recuperat pe care am să le rezolv azi și mâine. De ce am ales să scriu post-ul ăsta înaintea celorlalte, nu mă întrebați! Sunt recunoscută pentru faptul că uneori fac lucrurile pe dos.
Cu toate astea, eu consider totul ca și cum ar fi terminat, pentru că încheierea Superblogului pentru mine reprezintă doar o chestiune de timp.
Acum să răspund. Cum să nu termin? Odată ce intru în horă, merg până la capăt. Nu de alta, dar să mă opresc la mijlocul competiției nu avea niciun rost. Renunțarea ar fi transformat toată munca mea de pâna acum în praf. Și, după cum mă știți, sunt o luptătoare, chiar dacă prezint semne de oboseală. A fighter is a fighter until the end!

3. Ce-aș vrea eu să se îmbunătățească la sistemul Superblog de anul viitor?
Păi, în mare, lucrurile mi-au părut super ok, doar că nu ar strica mai multă promptitudine din partea sponsorilor. Până una-alta, în afară de Asus, nu dă nimeni niciun premiu, restul având contract direct de publicitate cu organizatorii. În consecință, ceea ce fac blogării se numește reclamă, fie ea și sub forma unei competiții.
Ei, eu am înțeles asta de anul trecut și m-am împăcat cu ideea. Tocmai de aia mi-aș fi dorit ca unii sponsori să prezinte mai mult interes în corectarea probelor. Firește, nu mă refer la toți. Cei vizați se știu ei! Iar dacă nu se știu, e suficient să arunce o privire prin comentariile blogărilor.

Dar, gata cu atâta cârcoteală! Până anul viitor, toate cele bune și adios Superblog

Stilul Toyota

Oamenii sunt diferiți. Asta o știm cu toții. Nu există om care să fie identic cu alt om. Cu toate astea există lucruri ce reușesc să ne unească. Lucruri ce-și pun amprenta asupra noastră fără ca măcar noi să ne dăm seama de asta. Unele lucruri pur și simplu sunt! De exemplu, pot exista persoane în carne și oase ce pot schimba în egală măsura mulți indivizi.

Ce e cu adevărat simpatic este că și lucrurile... obiectele... au puterea aceasta!

Cei de la Toyota au înțeles rapid cum stă treaba cu influențarea psihicului unui om. Nu știu dacă ați observat, dar, cu puțină atenție, ne putem da seama ce fel de automobil conduce fiecare individ fără ca să îi vedem propriu-zis autoturismul. De ce? Pentru că autoturismul își pune amprenta asupra celui ce îl conduce. Și nu, nu mă refer la amprenta pnurilor pe fața conducătorului auto, că o dăm în altele...

Și, că tot veni vorba de conducătorul auto și de accidente... Eu cred că acel conducător de Toyota (oridecare Toyota ar fi...) trebuie să fie musai responsabil! Nu de alta dar un om care alege Toyota ca și mașină personală, nu are cum să fie altfel!
Toyota este un brand ce ține cu mediul prin excelență, în consecință, individul ce va alege acest brand va fi cu siguranță și el preocupat de astfel de probleme. Ca suport a ceea ce am spus mai devreme este chiar emisia de CO2 adaptată unor condiții prielnice mediului. Nu putem decât să lăudăm atât Toyota cât și cel ce alege să achiziționeze acest brand.

Dacă ar fi să ne referim la stilul conducătorului auto de Toyota, ar fi și aici destule lucruri de spus. În pirmul rând, conducătorul de Toyota trebuie să fie un om stilat, de bun gust. N-aș putea să-mi închipui niciodată un mărlan la volanului unei Toyota, deși există și excepții, dar... care nu fac regula.
De regulă, mârlanii își au locul lor la volanul unui tractor sau mai știu eu a cărei rable cu fițe.

Toyota e o mașină cu stil, în consecință, omul ce o va conduce va avea și el stil: stilul Toyota! Iar stilul Toyota este elegant, fiabil și împrăștie bun gust!

Despre categoria socială din care face parte conducătorul Toyota nu voi spune nimic pentru că lucrurile astea nu au o foarte mare importanță. Să vă explic de ce. Nu mă laud cu venituri excepționale, dar nici nu mă plâng de foame. Cu toate astea, achiziționarea unui autoturism nu consider a fi prioritatea mea numărul 1. Cu toate astea, chiar dacă asta ar fi prioritatea mea, cu siguranță nu m-aș mulțumi cu ceva ieftin și prost, doar de dragul de-a avea mașină. Nu sunt snoabă, dar sunt conștientă de faptul că englezul zice bine când zice că ,,sunt prea sărac să-mi cumpăr un lucru ieftin". Ei, cam așa și cu mine, decât să-mi iau orice rablă de mașină, mai bine dovedesc că am respect de sine, mai aștept puțin, mai strâng bănuți și-mi achiziționez o Toyota Prius de toată frumusețea!


Pentru Superblog 2010, etapa 38, Toyota,
Iulia Mihai

sâmbătă, 27 noiembrie 2010

Kelt Song (92)


De micuţa mă tot întrebam cum îi stă lu' asta părul aşa. Am aflat în liceu.

Ne mai gândim și la mediu... cu Asus U Bamboo

Despre Asus U43JC-WX110X, sau cum îl știm cu toții drept Asus U Bamboo s-a tot scris, s-a tot povestit. Și cu mâna pe inimă că lucruș ăsta nu s-a întâmplat degeaba!
Într-o lume ce tinde încet, dar sigur să semene cu cea din celebrul film de animație Wall-E, cei de la Asus au făcut alegerea ideală și s-au gândit și la mediu. Nu de alta, dar știm cu toții cât de nociv este plasticul pentru mediu.

E păcat că oamenii scapă din vedere aspecte atât de importante cum ar fi protecția mediului și nu sunt conștienți că dacă nu avem grijă de planeta noastră, avem toate șansele să nu o mai avem mult timp de acum încolo. Nu vreau să mă transform eu acum în mare predicatoare și nici să mă urc pe prima platfomă în timp ce propovăduiesc tot ce e mai rau, dar, cred că de unele lucruri trebuie totuși ținut cont, oricât de fumate ni s-ar părea subiectele în cauză.

După cum spuneam, Asus a ținut cont de asta! Tocmai de aia s scos pe piață laptopul Bamboo. Astfel, având caracteristici absolut normale unui laptop, ba chiar ușor superioare multora, dacă e să luăm în calcul procesor I3, și memoria video de 1024 dedicată nVidia GeForce, hardiskul pe SATA cu o capacitate de 320 GB și DDR3-ul, putem spune că am împușcat mai muți iepuri cu același glonț.

Iată că natura poate face casă bună cu tehnologia. Nu este chiat atât de greu să avem parte de cea mai bună tehnologie în tandem cu protejatea naturii, pentru că în cazul laptopului Bamboo atât de discutat, avem parte de o carcasă confecționată chiar din bambus ce nu afectează buna dezvoltare a naturii absolut deloc.

Astfel, într-o lume poluată ca cea a roboțelului simpatic Wall-E, putem fi siguri că Asus U Bamboo va putea să facă diferența. Dacă toți producătorii de echipamente IT ar gândi în felul ăsta, poate că altfel ar sta lucrurile. Dar, mă gândesc că inițiativele firmei ASUS vor fi luate ca exemplu și vor servi ca și legi, pentru că în felul în care se derulează lucrurile în zilele noastre, mi-e că nu mai merge!

Pentru Superblog 2010, etapa 39, Asus,
Iulia Mihai

Confesiunile unui blogăr

În ultima vreme mi-am monetizat blogul atât de mult încât am început să uit cum e să scriu din plăcere. Poate e perioada ciudată, poate că am trecut prea mult în latura aceea a monetizării... nu știu, ideea e că mă gândesc serios dar sigur să-mi întorc blogul la origini și să nu-mi mai pese chiar atât de mult de monetizare. Zic asta strict atunci când mă refer la acest blog. O să vedeți în cele ce urmează de ce...

Și da, vorbesc din punct de vedere al unui om care scoate bani de pe urma scriiturii și a advertorialelor... În momentul în care știi cum să faci și acorzi atât timp blogului cât să îndeplinești toți pașii imperioși, se pot scoate bani serioși. Să nu vă închipuiți totuși că am făcut avere cu asta. Nici pe departe...

Cu toate astea, sunt conștientă de faptul că blogurile pot câștiga bani serioși. Mai ales dacă sunt găzduite pe domenii .ro, .com sau am mai auzit că cele pe .org ar fi iar foarte bine cotate. Și, dacă ai inspirația să-ți alegi un nume de domeniu ușor găsibil în motoarele de căutare, cu atât mai mult ai dat lovitura! Plus niște materiale plasate pe alte bloguri cu PR mare și ceva link-uri prin listele de recomandări ale celorlalți și... încetul cu încetul se fabrică oțetul.

Citeam de curând pe un forum cum că orice blog/site/proiect poate crește, atât timp cât se investește timp, răbdare și multă iubire. Exact cum ai crește un copil. Dacă ai grijă de el, crește frumos și te face mândru, dacă nu, ai toate șansele să se piardă pe drum.

Chiar și așa, treburile astea sunt destul de sensibile, mai ales când vine vorba de un om căruia îi place să se exprime, să comenteze, să se dea cu ms-dosul de pământ și să susțină până în pânzele albe niște subiecte, doar de dragul de-a spune ceea gândește.  Ei, monetizarea blogului cam fură din elanul ăla, iar când zic asta, o zic în cunoștință de cauză.

Dacă ar fi să iau lucrurile de la capăt, aș face două bloguri. Unul pentru mine, pentru sufletul meu... iar celălalt pe care să-l monetizez așa cum știu eu mai bine, blog unde să țin cont de numărul efectiv de vizitatori, de PR, de minimul ăla de 10 link-uri dofollow acceptate. Le-aș separa pe cele două. Dar, am tot timpul din lume să remediez și aspectul ăsta. Ideea e că nu voi renunța la nici unul dintre ele. Pe de-o parte, să scriu pentru mine îmi ajută sufletul să evolueze, pe de altă parte, chestia cu monetizarea e amuzantă și incintantă, iar dacă știi să-ți joci cărțile cum trebuie, poate fi și fructuoasă.

Astfel, pot spune cu mâna pe inimă că sunt omul care a fost de ambele părți ale baricadei. Știu cum e în ambele tabere... deci, sunt absolut competentă să-mi dau cu părerea, să mă exprim.

Cu toate astea, nu pot da sfaturi. Fiecare face așa cum îl taie capul, pentru că, în definitiv, fiecare doarme după cum își așterne.

În pofida a tot ce am spus, nu îi cred absolut deloc pe cei ce afirmă că nu le pasă de servicii ca AdSense, deși ei continuă să le păstreze pe blog. Pentru ce? Pentru look?
Nu îi cred pe aceia ce afirmă cu mâna pe inimă că lor nu le pasă de monetizare și cred cu tot ce am în mine că doar vulpea care nu ajunge la struguri e în stare să zică despre ei cum că ar fi acri. Dar, asta e doar părerea mea. Că vorba aia... dacă nu te interesează de monetizare, nu participi nici la Superblog (că doar și asta e o metodă neconvențională de monetizare).

Și da. Îmi monetizez blogul. Cum? Scriu advertoriale plătite, vând link-uri dofollow și particip la competiții de blogging la care mai și câștig (vezi competiția Blogwars).  Deși, da... am regretele mele că aș fi putut să adopt puțin diferit lucrurile și să nu amestec treburile pe același blog, măcar mi-am luat măsuri de precauție și mi-am numit (din motive obiective) blogul Omlette du Fromage.

Ce-mi doresc pe viitor? Mai mult timp liber, o minte mai odihnită și mai ordonată și un domeniu pe care să-l monetizez eu așa cum vreau, pentru a aduce la bază acest blog pe care înainte se râdea, se glumea se pamfleta și se hâzlea.

Pentru Superblog 2010, etapa 40, Hostway,
Iulia Mihai

Timpul nu stă să m-aștepte pe mine

Ajung uneori la concluzia că tehnologia mă depășește, mă face să-mi smulg părul din cap și să zic: ,,nu mai vreau, gata! mă întorc la epoca de piatră, că așa ceva nu se mai poate!"

Oamenii se complică foarte mult inventând termeni pe bandă rulantă pentru diferențe absolut infime. Logic că, vorbesc la modul cât se poate de general, pentru că, cei ce se pricep la chestiile tehnice vor ridica din sprânceană, vor crede despre mine că sunt o ignorantă fără cusur, etichetându-mă.

Cu toate astea, iată că ar exista două tipuri de televizoare... LCD și cu LED. Cine ar fi crezut acum câteva zeci bune de ani, când televizoarele erau doar cu lămpi, că se va ajunge la LCD, LED și alte acronime de genul ăsta, considerate de unii ca mine cu adevărat extraterestre?

Ba unde mai pui că trebui să mai și aleg ce anume mi-aș dori... și mai ales de ce... Păi, cum de ce... că orice alegere trebuie demostrată, susținută și răs-susținută. Argumentele sunt musai. Bun, dar dacă eu nu-s nici măcar hotărâtă ce anume aleg, cum argumentez?

Vă zic eu ce fac... țin cu ăla de-i mai tare și mai scump, cu vederea mai clară și mai compatibilă HD și sper la o minune.
Astfel, eu aleg LED. De ce, tocmai am spus mai sus. Și, ca să fiu total profi, dau un search Google, și aflu că a avea un televizor LED de fapt înseamnă a avea un televizor cu o claritate excepțională, net superioară altor tehnologii. În consecință, dacă asta-i cel mai bun, eu pe ăsta-l aleg. Cu mâna pe inimă, că vorb-aia, eu nu-s mai proastă... chiar dacă nu am o idee clară despre ceea ce înseamnă asta.

Dar, nici nu-mi pasă foarte tare de detaliile tehnice și de motivul pentru care e mai bun. Mie atât îmi trebuie să știu: că e mai bun, mai clar, că mă ajută să vizionez filmele clar și dragălaș și voila, inima mea e cucerită.

În concluzie, da... mă axez pe Televizoare LED. Pentru că tot zic specialiștii în domeniu că în scurt timp ele vor acapara piața de Televizoare LCD, iar eu îi cred pe cuvânt, că vorba aia... zice unul că ești beat, îi zici că și el e, dar deja când îți zic doi, mergi și te culci... și-i mai crezi și pe cuvânt când îți zic că televizoarele LED sunt the new way.

Cu toată atitudinea cârcocașă și delăsătoare când vine vorba de tehnilogii finuțe de genul ăsta, da, cred în evoluție, cred în tot ceea ce înseamnă viitor, iar dacă specialiștii zic, înseamnă că știu ei ce știu, iar eu n-am de gând să îi contrazic.

Cu toate astea, indiferent de calitatea de redare, eu zic că cel mai important e să ținem cont de natură și de consumul de energie... iar noile tehnologii, de regulă atrag după sine și un consum redus, asta după ce timp de ani de zile oamenilor nu prea le-a păsat de amănuntul ăsta.

Am zis: o imagine bună, așa cum este cea pe LED reprezintă combinația perfectă pentru mine. Iar, cu prima ocazie cu care am să fac shopping, din punctul ăsta de vedere, am să dau o fugă pe la Azerty, am să le cer și lor părerea, apoi am să-mi achiziționez cel mai fain televizor, cu cea mai mare diagonală și cu cea mai clară imagine cu ajutorul căruia am să văd cele mai noi, dar și cele mai vechi filme, toate la o rezoluție de n-a văzut Parisul... dar nici Galațiul.


Pentru Superblog 2010, proba 41, Azerty,
Iulia Mihai

...pentru tine...

Uite că vine și Crăciunul... sărbătoarea în care toți ar trebui să dăm dovadă de mai multă bunătate, înțelegere... etc. Nu, nu am de gând să predic nimic religios... departe de mine gândul! Nu sunt o tipă religioasă, cu toate astea, cred în Crăciun. Poate e o reminescență de când eram copil și așteptam cu nasul lipit de geam să vină Moș Gerilă cu tolba plină... sau poate o fi faptul că nici în ziua de astăzi nu m-oi fi maturizat suficient...

Cu toate astea, dacă maturitatea implică negarea a tot ce înseamnă frumos pe lumea asta, mă fac obigată să zic pas, să evit să mă maturizez și să mă complac într-o copilărie personalizată și aplicată unui copil mare de douăzecișipatru de ani.

Și, da... dacă ar fi să fiu Moșul, ție ți-aș da totul și nu m-ar interesa dacă celorlalți copii mari nu le mai rămâne nimic. Nu m-ar interesa pentru că a fi copil implică doza aia simpatică de egoism. Diferența ar fi că eu nu vreau totul pentru mine, vreau totul pentru noi... pentru tine. Eu sunt noi, noi ești tu, noi suntem noi.

Ziceau cei de la Superblog că ar trebui să aleg un cadou de la Asus, pentru cea mai dragă ființă din viața mea. Ei bine, tu ești cea mai dragă ființă din viața mea, iar tu știi asta. Și, mai știu și că nu te impresionează în mod deosebit produsele IT. Chiar și așa, eu ar trebui să-ți fac cadou, cel puțin virtual vorbind, un produs IT. Iată o provocare! ...pe care am să o accept.
Noroc că știu cât de mult ți-a plăcut netbook-ul meu eeePC și știu că, dacă aș putea, asta ți-aș face cadou de Crăciun. Pentru că ești tu și pentru că doar tu ai reușit să trezești în mine atâtea sentimente încât să fiu scoasă cu forța din apatia mea nativă. Și știi ce? Îmi place să fiu scoasă din apatie... dacă asta te implică pe tine.

Asta ți-aș face cadou... un netbook, pentru că tot vor să știe cei de la Asus ce-aș alege eu pentru persoana pe care o iubesc. Și, dacă aș avea puterea aia nemărginită, probabil că aș alege să-ți fac cadou ceva chiar mai frumos decât ce am avut eu. Și anume, aș alege netbook-ul cel arătos din colecția Karim Rashid, pentru că, așa cum am zis, meriți doar tot ce e mai bun!

Astfel, Netbook Asus eeePC 1008P Karim Rashid este alegerea mea pentru tine. Motivele sunt foarte ușor de înțeles. Tocmai pentru că acest netbook este suficient de puternic pentru a te lăsa să te joci cât vrei tu și pentru că este totodată suficient de frumos încât să-ți facă ochii în inimioare și să-mi sari în brațe atunci când mă aștept mai puțin, cum doar tu știi.
Și nu, n-am să încep să turui date tehnice despre netbook, pentru că un cadou nu merită alterat de lucruri plictisitoare de genul ăsta. 

Și-aș face mult mai mult de atât... dar, asta știi deja. Și poate că am să învăț să mă cațăr pe case, să intru pe horn, să-ți bat la geam, să-ți cânt sub balcon serenade cu iz de colind... așa, adițional.


Pentru Superblog 2010, dar, în mod deosebit pentru persoana iubită,

Iulia Mihai

Ai diplomă, ai viitor (?!)

Mă amuză teribil cum și cât se pot păcăli unii. Da, suntem în plină criză. Da, nimeni, sau... aproape nimeni, nu are de muncă. Și... da, toată lumea face tot posibilul să-și diversifice veniturile cât mai mult. Lucru complet nevinovat, dacă e să ne oprim fix la această afirmație.

Cu toate astea, navigam zilele trecute un site de job-uri și, pe lângă veșnicii reprezentanți door-to-door, muncă de pay-per-click, sondaje de opinie și reprezentați pentru asigurări, mă mai trage de nas o anumită chestie. Iaca se poartă cursurile.

Corect, situația e sensibilă, unele joburi apar, altele dispar, e un du-te vino constant pe piața muncii, dar, ce m-a frapat în mod deosebit a fost faptul că acum, cursurile cu pricina se fac online. Întrebarea e... CUM NAIBA? Mai ales dacă stăm și ne gândim că e vorba despre cursuri de operator computer (?!) și de limbă germană. Adică, ok, fain, utile, nu zic nu... dar cum poți învăța să folosești un calculator online? Nu cumva, ca să intri online îți trebuie un curs tocmai de operator calculatoare? Zic și eu... Iar când vine vorba de limbile străine, treaba stă cam în același fel. Cum prinzi accentul? Cum știi dacă așa cum pronunți tu e chiar așa cum ar trebui? Cine te verifică? Cine îți dă lucrări de control? Cine țipă la tine dacă nu ai învățat?
Nu de alta, dar uite, de exemplu, eu am învățat trei ani de germană la școala generală și categoric după primele 8 ore de germană nu mă consideram expert. De ce zic opt ore? Pentru că asta e durata cursurilor despre care vorbesc.

Cum Dumnezeu să înveți o limbă străină în 8 ore, când mie mi-au trebuit 3 ani și declar cu mâna pe inimă că pricep germana, dar nu mă laud nici c-o dicție extraordinară și nici nu sunt vreun dex din punctul ăsta de vedere.
Ca să nu mai spun că mi-au trebuit aproximativ 2 ani ca să pot tasta cursiv, asta că tot menționam mai devreme de cursurile de operator computer. 

Acum, pot pricepe și ideea că oamenii asigură pentru bănuții ăia (contravaloarea așa-zisului curs) o diplomă, ce ei o garantează a fi internațională... dar, în cazul ăsta, înseamnă că orice prost ar putea avea diplomă și-ar rivaliza cu mine, de exemplu, sau chiar cu altul mult mai bine pregatit decât mine.

Dacă așa funcționează lucrurile în ziua de astăzi, eu zic pas. Nu de alta, dar mi se face lehamite de modalitățile unora de a scoate bani și de modalitățile altora de a se umple de hârtii doveditoare de competențe.

Treaba asta cu diplomele pe bandă rulantă la foc automat e clar o excrocherie, dar, ce este cel mai grav este că site-urile oficiale de job-uri le acceptă ca atare, le promovează, fără a le verifica...

joi, 25 noiembrie 2010

Kelt Song (91)

Despre mine, pe scurt

Na, c-am primit de la Lia o leapşă faină rău. Mă ştiţi pe mine că ridic din sprânceană când vine vorba de lepşe şi alte chestii asemenea. Ei, dar ăsteia nu i-am putut, dom'le, rezista. În consecinţă, mă fac obligată să zic cam care au fost evenimentele ce mi-au marcat mie existenţa, începând cu momentul alpha.

Păi, pe 6 Octombrie 1986 am început tămbălăul. Atunci s-au decis astrele că tre'să apar eu pe lume, spre disperarea multora care au ajuns, mai mare fiind, să mă cunoască. Cică era o iarnă precoce, cam ca cea care se anunţă a fi anul ăsta, şi cică mama sufla peste mine, ca la Betleem, ca să nu îngheţ. Nu de alta, dar generaţia Cernobîl a avut cel mai mult de suferit de frig. Mai ales Balanţele! Ei hai, şi Scorpionii, că vorb-aia, ce mi-e Octombrie, ce mi-e Noiembrie. De ăia născuţi în Decembrie nu mai zic nimic, pentru că ăia sunt vineţi de mult.

Peste opt luni învăţam să număr până la... opt. Nu, nu mint. Chiar aşa e. Mama stă ca martor. De fapt, de la ea şi am informaţia, că eu nu-mi amintesc mare brânză. De ce până la opt? Păi, cum mamei îi plăcea teribil să facă gimnastică, acolo se terminau mişcările. Şi treaba venea cam aşa: un', doi, tei, patu, ţinţi, ţase, ţapte, ot.

Peste vreun an, ai mei decideau că e mai bine să mă trimită măcar pentru un an la bunica, pentru a mă obişnui  cu viaţa de la ţară. Anul s-a lungit până am făcut cinci ani. Ce-i drept că, între timp au făcut o pauză în care m-au readus la oraş pentru a face cunoştinţă cu tainele grădiniţei în care se doarme la prânz. Nu-mi plăcea să dorm la prânz, aşa că m-au adus înapoi la bunica, unde am rămas până la vărsta de cinci ani, aşa cum spuneam.
La bunica am cunoscut tot ce e frumos. La bunica am învăţat să mă caţăr în copaci... şi tot la ea am învăţat să alerg cu două secunde înaintea linguriţei cu lapte motorizate de către bunica.

La cinci ani, ai mei au decis că e cam gata cu şmecheria şi m-au readus în sânul cuvilizaţiei. Cam în acelaşi moment m-a învăţat mama să citesc (vorba aia, copilul tre'be să fie precoc prentru şcoală), în timp ce tata se chinuia să-şi aplice scăunel lăcuit pe cadrul semicursierei lui, ca să-mi dovedească că nu numai bunicul ştie să mă plimbe pe bicicletă. Big fail. 

Cu tainele alfabetului bine puse la punct, cuceritul învăţătoarei din clasa I a fost floare la ureche. Instant love! Adevărul e că şi până în ziua de astăzi socotesc că doamna Jeciu e una dintre cele mai frumoase femei pe care le-am putut vedea vreodată. Aşa că, am devenit cel mai conştiincios copil din clasă, pentru a-i dovedi că sunt demnă de dragostea ei. Şi m-a iubit. Şi eu pe ea. Cam de când ne-a însemnat cu câte un clopoteţ în piept, ca să ne recunoaştem prin curtea şcolii, nu care-cumva să ne jucăm cu duşmanii de la clasa doamnei Matei.
Până în clasa a V-a, am avut timp berechet să-mi cunosc şi colegii, pe unii să nu-i plac, pe alţii să-i plac şi mai puţin, doar doi-trei reuşind să intre în graţiile mele. Colega de bancă era obligată să-mi intre în graţie, că-mi era şi vecină, iar cu vecinii nu te pui rău, mai ales dacă geamul tău de la dormitor e foarte aproape cu geamul lor de la dormitor. Glumesc, Andra era chiar un copil de treabă.

În clasa a V-a, după ce am plâns ca disperata o noapte întreagă după doamna Jeciu, am cunoscut-o pe doamna Nicolcea (profa de franceză din clasa a II-a). Ei, eu şi doamna Nicolcea eram cunoştinţe vechi, de pe vremea când încercase ea să ne înveţe cum stă treaba cu francofonia şi noi, copii de Cartoon Network (că abia pusese cablu prin oraş) nu şi nu! Aşa că, femeia, într-o criză de nervi, a decis că noi suntem animale şi că tre'să se elibereze şi să ne-o spună. Moment la care, principiile mele au luat foc şi-am decis să protestez pe loc.
Ei, reîntâlnirea din clasa a V-a, vă închipuiţi că a fost ca un şoc pentru mine. De ce tocmai ea?
...Dar ştia doamna Jeciu ce ştia, pentru că, doamna Nicolcea s-a dovedit a fi cea mai faină dirigintă din câte au existat, fiind prima persoană care mi-a descoperit talentul scriitoricesc, publicându-mi pe banii ei un articol pueril în ziarul local. Ba chiar, ştiţi ce-a mai făcut doamna Nicolcea? M-a plătit chiar şi pe mine, spunându-mi că cei de la ziar au decis să mă recompenseze pentru articol. Logic, că eu aflam chestia asta abia mai târziu, dar imboldul a fost suficient de mare pentru ca eu să pricep ce am de făcut.
Când m-am mutat din acel oraş în care am copilărit, tot doamna Nicolcea mi l-a dat pe Toto, prima mea iubire. O corcitură de Terrier cu şoricar de-o frumuseţe extraordinară. În timp, câinele ăsta s-a dovedit a-mi semăna, pentru că deţinea un ego mai mare decât mustăţile lui şi bărbiţa lui (eu n-am nici barbă şi nici mustăţi...).
Tot în clasa a V-a mi-am cunoscut cea mai bună prietenă din toate timpurile. Nu ştiu exact dacă, în condiţiile în care aş fi ţinut legătura ar fi rămas, dar, cu siguranţă am rămas cu a thing, când vine vorba despre ea. Ţinutul de legătură nu a depins nici de mine, nici de ea, ci de nişte cauze cu bătaie spre cele lumeşti, dar, despre asta nu simt nevoia în mod expres să vorbesc.

În anii următori, cam aproape de perioada liceului, m-am mutat la Galaţi. Am urât oraşul ăsta din start. Nu-mi plăcea nimic aici, începând de la accent, sfârşind cu modul de a privi lucrurile a oamenilor de pe aici. Următorii ani mi i-am petrecut jinduind după fostul oraş si făcând comparaţii mai mult sau mai puţin obiective, între cele două.

La liceu, lucrurile s-au transformat din supărate în rebele, pentru că am început să ascult intensiv rock (cu toate variaţiunile posibile... de regulă, cu cât mai black cu atât mai bine) şi-am adoptat un look ca atare. În prima instanţă am adoptat stilul cu părul aproape ras, ca după, să-mi dau seama că un par negru ar da super bine cu un machiaj negru şi cu ceva corseţele din dotare. Prieteni mi-am făcut şi pe aici, dar niciodată ceva de durată sau ceva ce aş fi catalogat drept ,,îmi dau şi cămaşa de pe mine, doar pentru tine". Am avut de câteva ori tendinţa de a crede că friends are forever, dar timpul a dovedit contrariul. Cu toate astea, pe timpul adolescenţei, distracţia a fost mai mult decât maximă. Superficială, dar maximă.

Ei, dacă toată adolescenţa mi-am petrecut-o călătorind prin alte colţuri de ţară decât Galaţi, în 2007 am cunoscut motivul pentru care acum nu mă mai impresionează alte locuri, pentru care îmi place Galaţiul şi pentru care dorul de ducă nu mai există. Pentru că, în 2007, am învăţat să iubesc. Şi nu puţin! Cu toată fiinţa mea! Datorită ei, a dragostei, nu mi-am mai dorit să fug constant din Galaţi. Datorită ei am făcut schimbări majore în comportamentul meu (încă sunt în procese de corectat). Datorită ei, m-am şlefuit şi o recunosc cu mâna pe inimă, pentru că, datorită ei mi-am dorit să repar tot ce era defect până acel moment la mine. Nu există om perfect, dar asta nu înseamnă că trebuie să ne plafonăm în această idee şi să ne consolăm cu ea. Mereu e loc de mai bine... de îmbunătăţiri. Ea m-a făcut să înţeleg asta. Ei, dar chiar dacă timp de multă vreme nu am avut-o lângă mine fizic, ea continua să existe. Anul coincide cu startul pasiunii pentru fotografie, şi nu e întâmplător.

În vara lui 2008, mi-am împlinit un vis, şi-am văzut Lacrimosa la Sibiu. That was the day! Mai mult nici nu ştiu dacă merită comentat! Între timp am intrat şi la o a doua facultate, m-am apucat de muncă, m-am lăsat de muncă, iar m-am apucat când am rămas fără bani... şi tot aşa.

În ianuarie 2010 am învăţat că nu există coicidenţe şi că nimic nu se întâmplă degeaba, iar de atunci continui să cred asta. Aş îndrăzni să zic că atunci a început continuarea lui 2007. Tocmai mi-am pus o dorinţă, dar nu o zic! :)

Noiembrie, 2010, Lia mă cadoriseşte cu leapşa asta, iar eu o dau mai departe oricui o va dori.

luni, 22 noiembrie 2010

Ne mai destupăm odată la minte?

Deşi suntem în secolul 21, lumea n-a învăţat nimic. Ba chiar, în ciuda tuturor modernismelor ce apar pe ici pe colo, oamenii tot cu un iz pronuntat de ev mediu au rămas. E hilar, iar, uneori, această poftă de râs o dă, de cele mai multe ori din râs în plâns.

Am stat de multe ori şi m-am întrebat oare de unde o veni închistarea asta a oamenilor când vine vorba de subiecte cu te tente sexuale?
Adică, fraţilor, chiar nu înţeleg ce e atât de tabu în toată chestia asta... Părerea mea este că tabu-ul trebuie să fie folosit tocmai ca o unealtă în sporirea plăcerii. Un fel de ,,ştiu eu ce se ascunde în spatele timidităţii ăleia afişate", dar nicidecum motiv de scuipat în sân de trei ori şi de făcut cruci mari până-n pământ, că vezi Doamne, a face sex e interzis prin lege şi de cele sfinte...

Chiar şi Papa s-a prins că dacă interzice, spre exemplu prezervativele, s-ar putea să se întindă tot felul de boli nedorite. În timp are să se prindă el de mai multe. Ăsta e doar un început!

Nu zic acum că se vor întoarce lucrurile cu susul în jos, dar chiar nu pricep de ce plăcerile (atât timp cât sunt de comun acord) trebuiesc renegate, puse sub lacătul nevăzut al pudorii.

Pudoarea e făcută doar ca să fie teoretică. Probabil sunteţi conştienţi că toată lumea se gândeşte la sex, indiferent de ce afirmă, şi că e trist, dar foooooarte trist să te închizi într-o cameră singurel şi să-ţi faci de cap având aventuri erotice cu propria persoană, iar când ieşi de acolo, tragi fain-frumos şliţul la loc şi predici pudoarea, ordinea mondială şi te înfiori când auzi cuvinte ca vibratoare sau jucarii anale.


Ei hai să fim serioşi că ipocrizia e la putere! Cine spune că nu-i place sexul sau că nu intră în sex shop e clar mincinos ori are probleme serioase sus la mansardă. Treburile astea se întâmplă şi-ar fi cazul ca oamenii să înceteze să fie atât de ipocriţi şi încuiaţi când vine vorba de anumite subiecte.
Fireşte, chestiile astea trebuiesc să se întâmple şi ele în limitele bunului simţ, dar, e normal să se întâmple! Aşa că, nu vă mai ascundeţi după deget!

Ce monitor aleg?

Dacă ştiam eu, acum ceva vreme, ce minunăţie are să inventeze BenQ, clar mă reprofilam. Nu de alta, dar s-ar fi asortat absolut perfect cu designul camerei mele, ba chiar ar fi completat-o dându-i un plus defrumuseţe.

Iată de ce, dacă ar fi să dau timpul înapoi, cu siguranţă aş alege monitorul BenQ BL2400PT, tocmai pentru proprietăţile sale ergonomice ce oferă un confort sporit celor ce aleg să-l folosească. Acestea sunt cunoscute ca fiind ideale pentru cei ce practică intens munca de birou, simplificând-o. Elimină cu succes durerile de spate prin sistemul său construit parcă în favoarea celor ce aleg să îl folosească.

La acest monitor, absolut totul se ajustează, începând de la unghiul de vizionare, terminând cu poziţia monitorului, dar şi cu înalţimea la care este pus acesta. Totul pentru utilizator!

Se observă astfel, cum indiferent de înălţime, greutate, sau defecte ale coloanei vertebrale, utilizând monitorul BenQ, bazat pe tehnologia VA LED, cerinţele noastre vor fi îndeplinite cu succes!





Un alt lucru surprinzător, când vine vorba de aceste monitoare, este faptul că ele sunt capabile să-şi ajusteze contrastul dar şi luminozitatea în funcţie de mediul ambiant, ajutând ochiul să perceapă în mod cât mai realistic imaginea. 


Bine de ştiut este şi că aceste monitoare sunt optimizate pentru a salva cât mai multă energie posibilă. Cum trăim într-o eră în care la modă este salvarea energiei pe cât posibil, iată că producătorul de talie mondială, BenQ ţine şi la mediu, îmbinând perfect tehnologia cu cerinţele acestuia. 



Treburile stau în felul următor, avem nevoie de toate aceste calităţi pentru a face faţă muncii de birou! Este cunoscut faptul că majoritatea activităţilor zilnice din ziua de azi se petrec în faţa computerelor, în consecinţă, trebuie avut mare grijă ce monitoare şi, mai ales ce calitate au monitoarele alese de noi. Deşi, la o primă vedere, subiectul pare lipsit de importanţă, el este mai important decât se poate crede!



Aceste articol este un advertorial.








































Ce-i şmecher la Blogway de la Hostway...

Întrebare întrebătoare... ce m-ar convinge să folosesc Blogway... Acum, dacă tot ce spun cei de la Hostway pe site e aşa cum apare acolo, zic că Blogway ar cam fi the way. Nu de alta, dar în ultima vreme, aşa lene de a-mi mai îngriji blogul am, încânt i-aş cam lăsa pe alţii să facă asta pentru mine.

Fireşte, nu vine Hostway-ul să şteargă praful de pe postări pentru mine, dar măcar ceva siguranţă cum că blogul e acolo, că am pe cine bate la cap în caz de ceva ce nu merge...

Astfel, de departe cel mai important amănunt, când vine vorba de bloguri, este comunitatea din care face parte blogul nostru. Cu cât e mai dezvoltată, cu atât blogul nostru va fi mai popular, astfel, vom avea siguranţa că şi din punct de vedere seo, ne va merge mult mai bine.

De ce spun asta? Pentru că ei mediază contracte de publicitate, astfel, se poate monetiza cu foarte mare uşurinţă totul. Cum funcţionează treaba asta? De asemenea, mai citeam eu pe la ei pe site cum că ar organiza concursuri periodice (lucru ce îl consier iar destul de tare, prin definiţie. Secţiunea RSS este şi ea binevenită şi nu poate decât să ajute blogul să se transforme cât ai zice ,,bani" într-o afacere profitabilă demnă de abilităţile noastre.

Altă chestie foarte faină e că toate avantajele astea ne sunt date în schimbul a unor preţuri infime de-a dreptul. Timpul petrecut de noi pentru a face toate chestiile astea, zic că valorează mult mai mult decât valorează bănuţii cheltuiţi pe cartela Blogway (metoda de a face plăti şi primi serviciile Hostway).

Recunosc cu mâna pe inimă că stau cu domeniul ăsta de pe blogspot de 2 ani, şi doar lenea m-a făcut să nu fac vreun upgrade până acum. Lenea e cucoană mare şi parşivă, pentru că, iată, dacă aşl fi făcut acest upgrade mai devreme, cu siguranţă şansele de a-mi monetiza blogul mai bine ar fi fost prin excelenţă mult mai mari.

Multă vreme n-am considerat cu adevărat important upgrade-ul către un domeniu plătit, gândindu-mă că aşa ceva e doar o cheltuială inutilă a unor bani ce-aş putea să îi bag şi în cu totul altceva decât într-un domeniu, dar, cu timpul m-am convins că treaba asta nu are decât să mă ajute pe mine să evoluez. 

Cu toate astea, timpul nu e pierdut, în consecinţă, la anu' poate încep o nouă eră. Şi când voi face asta, cu siguranţă voi apela la Blogway. Nu de alta, dar mă scutesc astfel de muuuultă bătaie de cap.

Pentru Superblog 2010, etapa 29, Blogway de la Hostway,
Iulia Mihai

Ţaţa Leana ia o pauză şi-o lasă pe Iulia să se exprime (şi rău face)

...Nu de alta, dar ţaţa Leana ştie când să se dea un pas mai în spate, când e vorba de subiecte pe care nu se stăpâneşte cum trebuie. O fi ea multilateral dezvoltată când vine vorba de chestiile moderne, dar la fotografie chiar nu se pricepe. Tocmai din acest motiv, această postare i-o va lăsa Iuliei, pentru că ei îi place fotografia, ea are un aparat DSLR pe care îl foieşte toată ziua, ea întoarce programele de editare pe toate părţile, ce mai... ţaţa Leana se dă la o parte (de data asta).

Deci, hello people. Numele meu este Iulia şi sunt creatoarea ţaţei Leana. Chiar dacă ţaţa Leana s-a născut efectiv anul trecut, ea are de fapt vreo 70 şi ceva de ani, în imaginaţia mea (în imaginaţia ei, are 25). Nu zicem exact 70 şi cât, pentru că unei doamne nu e frumos să-i dezvăluim vârsta.

Pe lângă faptul că-mi place să scriu şi să mă laud pe blog, îmi mai place şi fotografie, iar, de data asta, Realul m-a cam prins pe felie.



Cică s-ar fi lansat un program pentru pasionaţii de fotografie. Ei, cu riscul de a dezamăgi audienţa, zic că treaba asta cu pasionaţii e puţin pretenţioasă, pentru că, teoretic vorbind, pasionaţii îşi rezolva fotografiile acasă, în laboratorul lor, fie el digital sau analog. Pasiunea implică ceva mai mult decât a merge la supermarket şi-a face comandă de fotografii. Pasiunea implică artă, cel puţin din punct de vedere al fotografiei. Nu e suficient să-i laşi pe alţii să-ţi umble la poze. Fotografiile au suflet, iar sufletul doar tu, ca şi adevărat pasionat de fotografie, vei şti cum să-l imprimi...

Ca să fiu mai clară, serviciul se numeşte CEWE FOTOCARTE, şi are ca şi caracteristică principală, pe lângă editarea la nivel mediu a unei fotografii şi includerea ei într-o carte. Iniţiativa este frumoasă şi pun pariu că rezultatele pe măsură, dar aici nu vorbim câtuşi de puţin de pasionaţi de fotografie, ci de un cadou sweet făcut de un individ căruia îi plac pozele, familiei lui. Cadoul perfect de altfel, dar nu trebuie să confundăm pasionaţii de fotografie cu iubitorii cadourilor drăgălaşe. Da, mă leg de cuvinte, dar, pentru mine, cuvintele sunt importante şi exprimarea asemenea.

Cum am zis, serviciul este lăudabil având în vedere că nu toată lumea dispune de tehnologie smart enough pe-acasă, dar cuvintele alese pentru a promova această campanie sunt puţintel cam exagerate. Acum nu ştiu, poate e doar vorba despre stolul meu de păsărele ce locuieşte pe creierul meu, dar zic că unele cuvinte folosite în marketing sunt puţin cam pretenţios şi la ne-adevărata lor valoare.

Mă gândesc că poate ar fi trebuit totuşi s-o las pe ţaţa Leana să-şi spună părerea în ceea ce priveşte campania asta. Nu de alta, dar poate ea ar fi privit cu ochii unui necunoscător problema, şi-ar fi văzut frumuseţea de a dărui între 15 Octombrie şi 31 Decembrie, celor dragi, un album făurit din fotografiile preferate. Şi, poate tot pe ea, ar fi încântat-o ideea de progrămel descărcabil prin care facem toate nebuniile astea. Dăm comandă online, alegem sediul supermarketului de la noi din oraş, şi voila! Avem de-a face cu primul nostru album sub formă de cărticică.

Acum, cică ar mai fi disponibil şi-un soi de printare a fotografiei pe pânză veritabilă. Acum, să mi se ierte scepticismul şi sinceritatea, dar aşa ceva nu e un serviciu nou. Nu de alta, dar la câte firme specializate pe printat există, zic că treaba asta e cam în defavoarea Realului.

Repet, iniţiativa e lăudabilă, într-o oarecare măsura, dar nu prea îi prevăd un succes fulminant, argumentele fiind, cu precădere, cele de mai sus.

Şi, chestia e că am multe lucruri frumoase de spus despre Real, că nu degeaba am lucrat timp de 2 ani într-un spaţiu închiriat ce aparţinea de Galeriile Real, tocmai de aia pot fi obiectivă şi informată, dar, când vine vorba de fotografie, nu sunt atât de încântată.

Acum, poate mă înşel, dar e părerea mea. Ţaţa Leana spune că n-ar trebui să mă leg de prietenul ei Real şi că, pentru postarea asta îmi taie raţia de la plăcinţele de-alea bune de le face ea.


Pentru Superblog 2010, etapa 35, Real,
Iulia Mihai şi ţaţa Leana (care, astăzi e indispusă)

Ţaţa Leana merge în Alaska

După cum bine ştiţi,  ţaţa Leana nu mai avea de mult 20 ani. Însă, lucrul acesta nu o împiedica să-şi trăiască viaţa din plin. Cu toate astea, chiar şi cu marele câştig la loto de anul trecut, nu apucase să vadă Alaska. Ştiţi cum e treaba, criza există, banii se duc cât ai zice ,,jocuri de noroc" şi ,,ruletă", în consecinţă, când să te prinzi că vizitarea Alaskăi n-ai bifat-o pe listă, başca banii ia-i de unde nu-s...

Dar, ştiţi voi cum e treaba cu Realul, vine mereu în ajutor cumpărătorilor fideli, îndeplinindu-le cele mai ascunse dorinţe chiar înainte ca ei să ştie că îşi doresc aşa ceva. După cum ştiţi ţaţa Leana nu numai că e un cumpărător fidel al Realului, ci se socotea şi un fel de cea mai bună prietenă al acestuia.

Vedeţi voi, ţaţa Leana avea doi prieteni importanţi pentru care şi-ar fi dat şi cămaşa de pe ea, Real fără egal şi... ia să vă văd dacă ghiciţi... Da! Aţi ghicit! Paraschiva! Aceştia doi erau de neînlocuit. La orice oră din zi şi din noapte ar fi sunat-o ori Realul ori Paraschiva, ţaţa Leana ar fi răspuns la telefon mintenaş.

Ei, şi că tot vă vorbeam de dorinţa ţaţei Leana de a vizita Alaska, ce primeşte ea în poştă într-o bună zi... o scrisorică ilustrată şi foarte frumos colorată de la Real! Mare i-a fost bucuria ţaţei Leana să afle că cei de la Real aduseseră Alaska în România! Altfel nu avea cum să se explice de ce titlul scrisorii era: Alaska la Real! ...în exclusivitate chiar!

Deci, măi, cum să vă spun, ţaţa Leana era în al nouălea cer. Ce mai, cred că era deja în al zecelea, de când visa ea la Alaska şi de când aflase ea vestea cea mare! Păi cum, măi nene să aducă ăştia Alaska în Real? Şi-apoi, acolo unde era Alaska înainte ce era acum, dacă ea e acum în Real? Cumva nu acolo a rămas gaura aia neagră de care vorbesc ăştia de la Institutul Elveţian? Că nu-mi închipui altfel... Sau, a rămas în locul Alaskăi teren arabil, numa' bun de pus grâu pe el? Că şi asta e o posibilitate bună de luat în calcul. Ţaţa Leana e fată crescută la ţară, în consecinţă, ştie valoarea agriculturii, dacă e să o luăm aşa. Iar găurile negre nu fac nici grâu, nici păpuşoi, nici orz nici nimic! Ele înghit ca nesimţitele, tot!

Aşa că. ţaţa Leana se hotărî să lase toate treburile cele importante de-o parte şi să dea o fugă până la prietenul Real, să viziteze şi ea Alaska.

Odată ajunsă la Real, ţaţa Leana avu cea mai mare surpriză. Se pare că cei de la Real vorbiseră despre Alaska dintr-un alt punct de vedere. Alaska ca şi regiune nu avea să fie adusă printre rafturi, sensul fiind pesemne unul figurativ.

De ce figurativ, pentru că în loc de zăpezi, pustietate şi natură, ţaţa Leana a avut plăcuta surpriză să vadă noua gamă de electrocasnice de la Real, pe numele ei chiar Alaska. Ea a înţeles pe loc că treaba asta n-are decât să fie una cu un final fericit, având în vedere că toate electrocasnicele ei căpătaseră o uzură morală de nedescris, fiind de asemenea şi cam zgâriate şi roase pe la colţuri.

Astfel, ţaţa Leana îşi alese mintenaş câte un aparat din fiecare gamă, după cum urmează, un fier de călcat de-ăla şmecher, un aparat de hidromasaj pentru picioruţele ei bolnăvioare, frumuşele şi bătrânele, un uscător de păr cu ionizare (nu ştia ea ce e aia ionizare, dar se gândeşte că dacă are vreo legătură cu vechea ei iubire din tinereţe, Ionel Plugaru, n-are cum să fie de rău... ). Ba chiar îşi luă şi-o aerotermă Alaska, că tot costă doar vreo 39 lei. Şi-ar fi luat ea şi-o placă de păr, că-i sătulă de veşnicul permanent movuliu, dar, cum cei de la Real n-au aşa ceva, cu siguranţă va scrie ea o scrisorică.

Cu ce le plăteşte? Nu vă îngrijoraţi voi, că se descurcă ea, mai ales dacă luăm în consideraţie faptul că toate produsele au preţuri de la rezonabil înspre wow.

Chiar şi-aşa, de-o excursie in Alaska n-o fi avut ea bani, dar şi-a permis să-şi achiziţioneze cele mai noi produse electrocasnice. Nu le-a cumpărat ea pe toate, că vorb-aia, e pensionară, dar, cu timpul rezolvă ea şi problema asta.

Şi, hai să fim serioşi, cine ar vrea să meargă pe frigălăul ăla în Alaska? N-ai ce vedea acolo! În plus, la ce iarnă se-anunţă şi pe la noi, tot ce trebuie să facă ţaţa Leana e să aştepte...



Ţaţa Leana, over and out, pentru Superblog 2010, etapa 28, Real (fără egal, am zis!)

sâmbătă, 20 noiembrie 2010

Madman's view

Nu, nu sunt obsedată de holuri.

Cutia Pandorei

Toţi cei ce mă cunosc bine ştiu că sunt un spirit liber, greu de controlat din toate punctele de vedere. Tocmai din motivul ăsta, mai greu cu mine şi cu ştirile bombă, cu noutăţile otevistice sau cancaniadele ce se tot plimbă prin faţa cititorilor noştri autohtoni.

N-ai să mă vezi pe mine că alerg nici cu reportofonul, pixuleţul şi hârtia, nici cu aparatul de fotografiat după senzaţional, doar de dragul de a creşte în nu ştiu ce top-uri menite să-mi ofere acea notorietate. Neeh. Singurul lucru pe care îl fac este să-mi monetizez blogul. În sensul că scriu advertoriale plătite pentru cei dispuşi să-şi facă reclamă folosindu-mi scriitura ca şi instrument.

În rest, articolele vor fi liber exprimate, subiectele analizate în mod absolut natural, sau spus altfel ,,cum îmi vine". Nu m-aş complica niciodată cu ştiri, pentru că, deşi facultăţile de jurnalism spun că o informaţie este adevărată dacă o verifici de trei ori, eu nu prea sunt de acord cu asta. Apăi, ce facem dacă o judecăm după trei surse, dar toate mincinoase?
Da, ştiu, sunt paranoică, dar aşa sunt eu. Mi-e frică de procese, de chestii, în consecinţă, nu mă bag!

Recunosc, totuşi, că am recurs odată la publicarea de ştire. Nu de alta, dar urmărind blogul actualei soliste a trupei aproape inexistente ce se numeşte Nightwish, şi anume blogul domnişoarei Olzon, am aflat eu prima că duduia lansa un nou videoclip prin intermediul blogului. M-am gândit că aşa ceva n-are cum să fi ajuns la urechile mele prima dată, cel puţin referindu-mă la urechile româneşti, aşa că am început să gugălesc problema. Nope, niciun site specializat pe rock nu auzise de treaba asta! Pasul doi a fost să folosesc motorul de căutare a celor de la MSN, poate ăla e mai scotocitor. Nici el nu ştia nimic. Când am întrebat Yahoo-ul, mi-a ridicat şi el din umeri.

Deci, iată! Eram prima care afla de melodia asta! Aşa că am publicat informaţia! Cu toate astea, treaba asta nu mi-a adus cine-ştie-ce trafic sau popularitate. Melodia nu era chiar atât de frumoasă...

În rest, pe cuvântul meu dacă m-am băgat în scandaluri. Nu sunt genul. Nu-mi plac bârfele. Dacă mă crede cineva, chiar şi când se ceartă vecinii mei pe scara blocului, eu nu vreau să ştiu, nu vreau să aud, mă baricadez în casă, dau drumul tare la muzică, mă apuc cu mâinile de urechi şi-'ncep să urlu tare şi puţin psihopat ,,la-la-la-laaaa'', în timp ce ochii îi am strânşi.

Faza e că o informaţie eronată, aruncată online, în legătură cu cineva, sau ceva, e ca o cutie a Pandorei. Iar eu nu vreau să-mi asum vina, şi, fie vorba între noi, nici nu-mi plac chestiile astea, aşa cum spuneam mai sus! Prefer să nu fiu eu aia care strică viaţa lui X şi lui Y. Informaţiile negative se prind imediat, în timp ce informaţiile pozitive sunt privite mereu cu dezinteres. Cam aşa stă treaba cu jurnalismul şi cu nebunia asta ce se numeşte ,,ştire bombă".

Până nu voi merge eu prin pădure şi nu mă voi întâlni EU cu Zâna Măseluţă, şi nu-mi stă ea MIE la un photoshooting, zic că nu-i de mine. Da' şi-atunci am să îi cer în scris că nu mă dă în judecată! Că aşa m-au învăţat pe mine la şcoală!

Pentru Superblog 2010, proba nr. 34, Blogmoney, 

Iulia Mihai

vineri, 19 noiembrie 2010

Vecinu' mâţ





Nu mă întrebaţi cum îl cheamă că nu ştiu. E secretos de felul lui. Locuieşte pe la mine prin cartier şi e mare gagicar. Mai, mai că-l întrece pe Grişka.

joi, 18 noiembrie 2010

My mood

Despre id-uri

Nu ştiu ce părere aveţi voi despre site-urile cu şi despre id-uri, eu una nu prea ştiu ce să cred, nu de alta dar messengerul nu-l prea folosesc, în consecinţă pot doar să-mi imaginez, să empatizez la ce ar putea fi bune astfel de site-uri.

Şi zic că, în cazul în care eşti mai singuratic de fire, ori atât de timid încât să faci cunoştinţă în viaţa reală cu o fată, sau mai ştiu eu, cu un băiat, poţi oricând să apelezi la servicii gen id fete sau pur şi simplu id-uri.

Treaba simpatică e că e ca un fel de site de matrimoniale, numai că mult mai direct, ce te face să treci peste anumiţi paşi inutili cum ar fi: dă-i un like, un mesaj, aşteaptă să-ţi răspundă, apoi vezi dacă-ţi dă id messenger.
Nu frate, aici totul e pe faţă, intri pe id-ul tipei sau a tipului şi vezi dacă te-njură. Dacă nu te-njură, e de bine, înseamnă că sunteţi pe aceaşi lungime de undă din punct de vedere a singurătaţii sau a plictiselii.

Faza şi mai nice e că te poţi băga singur într-o astfel de comunitate a iubitorilor de id-uri, cum de altfel te poţi şi auto-şterge, sau, îţi poţi şterge iubitul sau iubita ce tocmai a fost băgat într-o astfel de comunitate de către ,,cineva secret". Nu că nu s-ar întâmpla şi cazuri de-astea.

Buuun, şi dacă eşti doritor de senzaţii faine pe mess, intri, alegi după pofta inimii în funcţie de avathar, de culoarea ochior, de (eu ştiu...) lungimea picioarelor, de vârstă... şi musai după oraşul în care locuieşti, că vorba aia, ce faci dacă tu eşti din Giurgiu şi ea de la Satu Mare? Ce relaţie e aia pe tren? (nu că n-ar fi fun, dar zic că de durată sigur nu e...), şi-apoi, orice om, la un moment dat vrea ceva stabil, de durată. Ca iubita sau iubitul să fie tot timpul acolo. Acum na, fiecare chestie atrage după sine anumite avantaje şi dezavantaje.

Cu toate astea, zic că genul ăsta de entertainment tinde să acapareze site-urile de matrimoniale. Cum am zis, eu nici messengerul nu mi-l cunosc prea bine, dar, aruncând ochiul pe un astfel de site, zic că au mari şanse să prindă multă priză la public.

#acest articol este un advertorial

Kelt Song (90)



Don't beg the question when the answer is war.

Sarcină, calendar de fertilitate şi frumuseţe

Nu ştiu cum se face dar în ultima vreme am vpzut extrem de multe femei însărcinate. O fi vreo ,,epidemie", o fi vreo modă, sau cine ştie...

Ideea e în felul următor, cu cât mai multe femei însărcinate, cu atât mai multe familii fericite! Cu toate astea, în momentul în care o familie decide să adauge un nou membru, cu siguranţă că va fi nevoie de extrem de multă grijă atât după sarcină cât şi în timpul ei.

Primul pas spre spre o reuşită în domeniu îl reprezintă consultarea unui calendar fertilitate. De regulă aceste calendare se găsesc în variantă nouă, online şi ne simplifică însutit munca, trebuind doar să completăm câteva date ce privesc menstruaţia.

Astfel, odată ce avem această informaţie, viitorul copilului este ca şi asigurat. În consecinţă, următorul pas de urmat este acela de a avea mare grijă pe parcursul sarcinii. Este imperios a avea grijă de alimentaţie şi de frumusete pe parcursul sarcinii. Este cunoscut faptul că în momentul în care nu acordăm atât interes fizicului, sarcina poate lăsa urme considerabile şi foarte greu de remediat, cu cele mai stricte diete. 

Fireşte că trupul nu va rămâne sub nicio formă în cea mai bună condiţie, oricât am avea noi grijă, însă, cu siguranţă că o mai bună îngrijire va fi, cu toate astea benefică. Astfel, dietele trebuiesc ţinute chiar şi în timpul sarcinii, dar, trebuie ţinut seamă şi de faptul că acestea trebuie să fie recomandate de către medic, pentru că, în cazul dietelor inadecvate nu ne riscăm doar noi sănătatea ci şi pe cea a copilului.

Astfel, ştiţi cum se spune: ,,paza bună trece primejdia rea". Iar pentru asta, este musai sa ştim cum să luăm totul din pripă, pentru a fi noi stăpânii situaţiei, nu situaţia să pună stăpânire pe noi!

Dacă s-a terminat, eu ce fac?

Cum ce fac? Reîncarc! Asta fac! Şi nu oricum! Reîncarc folosind cele mai iefitne consumabile de de piaţă! Şi da, dragii mei, există şi aşa ceva! Nu e nevoie să dăm sute sau chiar milioane de lei vechi pe consumabile mici şi urâte, când putem să economisim costurile de tipărire cu până la 95% faţă de vechile preţuri.

Şi când zic chestia asta, ştiu ce zic! Nu de alta, dar de câteva luni mă tot chinui să-mi reîncarc cartuşul de la imprimantă şi nu-mi convenea nicio ofertă. Mă ştiţi pe mine, mai zgârcită de felul meu, sau, hai să-i zicem chibzuită că vorb-aia, în zilele noastre când toate-s scumpe înfară de salarii, trebuie să mai facem şi puţintică economie de dragul bănuţilor câştigaţi.

Ce m-a frapat pe mine teribil e faptul că nu e nicio diferenţă în costurile tipăririi color cu cele ale tipăririi cu negru. Lucru cu adevărat inovator pentru piaţa de gen. Este foarte cunoscut faptul că existau diferenţe considerabile între cele două tipuri de încărcare a cartuşurile.

Toate aceste lucruri sunt posibile prin sistemul CISS. Care-o fi treaba cu sistemul CISS, poate vă întrebaţi!

Denumirea este sinonimă cu CIS, treaba asta însemnând continuous ink supply system. Ineditul CISS este faptul că, odată ce în cazul cartuşelor clasice, acestea nu permit consumarea întregii cantităţi de cerneală, în cazul de faţă se garantează consumarea integrală a cernelii, având de asemenea posibilitatea de reumplere a cartuşelor.

Rezevoarele contruite în manieră proprie sunt reîncărcabile, cerneala folosită la reîncărcare fiind prin excelenţă  mult mai ieftină decât cea clasică. La achiziţionare, setul poate veni sub formă de 4, 5, 6 sau chiar 8 rezervoare, preţul ulterior al cernelei fiind de 29 lei pentru 100 ml, lucru ce mi se pare de-a dreptul excepţional!

Şi, pentru că eu am o imprimantă HP, setul meu va arăta de felul celui de mai sus.
Şi, iată cum am eu imprimanta cu CISS!

Siguranta si confortul copilului nostru

Ce am constatat in ultima vreme este faptul ca lumea alege sa nu mai faca copii. De ce ? Probabil din cauza conditiilor de viata, a factorului criza, sau pur si simplu a lipsei banilor.
Ce cred eu este ca din ce in ce mai multi oameni incep sa invete ce inseamna sa ai responsabilitate fata de propriul copil, pentru ca, a avea un copil nu inseamna musai a avea o jucarie cu care te poti mandri. Nu, copilul semnifica mult mai mult de atat. Tocmai din acest motiv, trebuie sa avem grija de el, afara cat si in interiorul propriei noastre locuinte, ce conditii ii oferim.

In consecinta, la capitolul patuturi nou nascuti trebuie avut mare grija ce alegem celui mic in cel mai fin detaliu! Nu este suficient sa-i alegem doar un patut oarecare, ci trebuie tinut seama ca acesta este locul in care nou nascutul isi petrece aproape tot timpul zilnic. In concluzie, trebuie sa fie comod si primitor, pentru ca, pentru noul nascut, patutul reprezinta locuinta sa.

Dar, nu numai cand vorbim despre habitatul din interiorul casei noastre a copilului nostru, trebuie sa avem grija ce optiuni facem.
In zilele noastre, majoritatea familiilor detin macar un autoturism, astfel, transportul bebelusului cu autoturismul va deveni inevitabil. Insa, stim foarte bine cum sunt drumurile, cel putin la noi in tara si mai stim si ca multe neplaceri pot interveni pe parcursul drumului. De cele mai multe ori, un bebelus  este mult prea sensibil pentru a nu fi afectat de acesti factori, astfel, pentru a preveni aceste neplaceri, este de indicat a se achiziona un scaun auto pentru copii.

Subiectul scaune auto pentru copii este cu atat mai sensibil si el, cu cat aceasta alegere trebuie facuta cu grija. Nu trebuie sa ne grabim in achizitionarea unui astfel de carut. Trebuie doar sa ne amintim ca acela va functiona ca si suport al copilului nostru. In consecinta, el trebuie sa fie de cea mai buna calitate si sa prezinte o comoditate exceptionala.
Ce alegem penru copiii nostri trebuie sa fie in tot timpul primordial. Nu trebuie sa ne preocupe nimic mai tare decat acest subiect.

luni, 15 noiembrie 2010

No light

Colindă, colindă, colindă

Din cele mai vechi timpuri, oamenii au iubit sărbătorile de iarnă, implicit colindele din spatele acestei sărbători de-a dreptul excepţionale.

Cine nu se bucură atunci când e Crăciunul, cu siguranţă că a uitat de mult cum e să fii copil, să aştepţi cu nerabdare să vină Moşul, sau să mergi pe la porţile oamenilor cu prietenii de joacă pentru a le cânta şi pentru a-i încânta de-o potrivă cu cele mai frumoase colinde.

Pentru că, a cânta colinde în perioada sărbătorilor de iarnă, este, cu siguranţă una dintre bucuriile acelei perioade, exceptând cu graţie însemnătatea religioasă a acestora. Cântatul colindelor este dătător de lumină interioară şi de bucurie.

Ar exista şi o explicaţie logică când vine vorba de cântat. Este bine cunoscut faptul că, atunci când cântăm, se eliberează serotonina, altfel cunoscută ca hormonul fericirii. Astfel, este uşor explicabil, de ce, în perioada sărbătorilor de iarnă lumea întreagă este cuprinsă de o frenezie generală.

Fireşte că, această frenezie este întreţinută şi de faptul că în acea perioadă se primesc cadouri, completată de acea bunătate pe care toată lumea simte nevoia să o scoată la iveală.

Una peste alta, perioada sărbătorilor de iarnă este de-a dreptul superbă, iar colindele asezonează în mod excepţional această sărbătoare.
Nu e de mirare că vânzările la colinde cresc în mod fulminant.

Cu toate astea, o soluţie bună pentru a scuti eventualii bani daţi pe CD-urile de colinde, este existenţa radiourilor specializate! Da, dragii mei, există şi aşa ceva! Şi zic că radioul a avut mereu farmecul lui, tocmai pentru acea surpriză a noii melodii din program.

Iar, dacă există radiouri specializate pe orice fel de muzică, de ce nu ar exista şi unul pentru colinde? Că tot ne bat sărbătorile la uşă!

Bijuuri



Alte teste!

duminică, 14 noiembrie 2010

Casino fever

Din cele mai vechi timpuri oamenilor le-a plăcut să parieze. Ceva din firea umană s-a îndreptat şi se va îndrepta mereu spre jocurile de noroc şi se va hrăni cu adrenalina rezultată din ele. Tocmai din acest motiv, jocurile de noroc, se poate spune că au devenit o adevărată industrie, de-a lungul vremii, o industrie din care toată lumea ar trebui să câştige. Toată lumea norocoasă, cel puţin.

De aici şi vorba ,,cel mai bun să câştige!".
Şi, cum vremurile au evoluat, tehnologia a evoluat şi ea direct proporţional cu trecerea anilor, iată că noţiunea de Casino s-a transformat în Casino online. Şi bine a făcut. Nu de alta, dar e mult mai uşor să stai în confortul casei tale, în confortul absolut al fotoliului tău, din faţa laptopului tau şi să fii jucător de elită în tot ceea ce înseamnă casino.

Şi, că tot vorbim de casino-uri online, ţin să menţionez că a participa la jocurile de noroc de pe un site de gen este o experienţă asemănătoare participării la jocurile unor casinouri clasice.
Sisteme de plată extrem de simple, amuzament şi bună dispoziţie! Iată ingredientele ideale pentru o seară perfectă petrecută în faţa calculatorului!
Apropo de metodele de plată, menţionăm că acestea sunt compatibile cu Paypal, Moneybookers, Visa, Mastercard, iar lista poate continua! Iată că, indiferent de metoda aleasă pentru a încasa banii câştigaţi, siguranţa primirii lor este de sută la sută.
Fără mese aranjate, fără cărţi măsluite! Totul online şi totul corect! Iată ce oferă noile servicii de casino online.

De departe, cel mai popular joc destinat casinourilor este ruleta. Cine nu a jucat măcar o singură dată la ruletă? Iată că, acum, lucrul acestea este posibil şi fără a te deplasa la un casino ,,în carne şi oase", pentru că, acum există ruleta online!

Ruleta online este un serviciu oferit de o sumedenie de site-uri afiliate ce garantează, în funcţie de norocul de la purtător, câştiguri considerabile ce pot fi ridicate prin metodele expuse mai sus. Ceea ce este cu adevărat fabulos în ceea ce priveşte acest serviciu este faptul că se pot face depozite de 8 Euro minim, pe sistemul ruleta online gratis. De asemenea, userii noi vor avea parte de bonusuri la înregistrare!

Chiar dacă nu aţi mai jucat niciodată jocul de ruletă, regulile sunt garantat a fi învăţate într-un timp extrem de scurt. Adiţionat se poate exersa cu serviciul fără depozit şi fără download, ce poartă numele de ruleta flash.

Iată că putem discuta despre jocurile de noroc la un alt nivel, un nivel compatibil cu era în care ne aflăm şi cu tehnologia aferentă!

Celor pasionaţi de jocurile de noroc, implicit fascinaţi de fenomenul numit casino, le doresc BONNE CHANCE!

Se apropie Revelionul

Da, dragii mei, iată că perioada sărbătorilor de iarnă bate la uşă! Şi, ce poate fi mai frumos decât această perioadă?
Nu ştiu cum este pentru voi, dar mie mereu mi-a plăcut extrem de mult această perioadă a anului, îndeosebi Revelionul!
Revelionul se poate spune că este sărbătoarea perfectă din toate punctele de vedere, dacă luăm în calcul perioada de iarnă, trecerea în noul an, dar şi petrecerea grandioasă ce are loc în acea noapte!

Tocmai din acest motiv, trebuie să ne face pregătirile din pripă şi să avem mare grijă cum ne organizăm această noapte unică, nu de alta, dar se întâmplă o dată în an şi, atunci când se întâmplă, e bine să fie aşa cum ne-am dorit noi. Astfel, trebuie studiată de-a amănuntul secţiunea de oferte Revelion şi făcută alegerea potrivită, în funcţie de opţiuni.

Astfel, luând în calcul toate variantele direct propoţional cu aspiraţiile dar şi cu posibilităţile financiare de care dispunem, ne putem transforma ziua de Revelion 2011 într-un adevărat succes! Tot ce trebuie să facem e să luăm, aşa cum ziceam mai sus, din pripă totul, pentru a nu ne grăbi şi-a face alegerile ce se vor dovedi nepotrivite. Oricum, de unde alege, avem!

Revelionul este, prin excelenţă o sărbătoare strălucitoare (aşa cum îmi place să îi spun), astfel, putem alege să îl petrecem în altă ţară decât cea de baştină, sau, putem alege una din locaţiile existente în ţara noastră. Indiferent de opţiune, putem să fim siguri că avem, la propriu, de unde alege! Preţurile sunt, de altfel pentru toate buzunarele, dar, şi locaţiile diverse, pentru toate gusturile!

Pentru a ne simplifica opţiunile şi pentru a beneficia de informaţie din confortul fotoliului nostru (fără a mai bate drumul către o agenţie de turism), tot ce trebuie să facem este să intrăm pe revelion2011.biz şi să vizualizăm ofertele!

Utilitatea anunţurilor online gratuite

În zilele noastre există o sumedenie de servicii care ne ajută să vindem, să cumpărăm, să ne găsim jumătatea sau pur şi simplu să închiriem sau să dăm spre închiriere (iar lista poate continua).

Cu toate astea, trăim în secolul vitezei şi nimic nu se compară cu tipul de servicii anunturi online. Rapid, pe subiect şi cu siguranţă extrem de util, navigând şi apelând la serviciile unui site de anunturi gratuite, vom constata că tranzacţia noastră va deveni mai devreme sau mai târziu un real succes.

Iar, dacă vorbim despre un site de anunturi online gratuite, destinat întregii ţări, succesul este cu atât mai posibil. De ce? Lucrurile stau destul de simplu! Să zicem că avem de vândut un teren în judeţul Sibiu. Este cunoscut faptul că, în zilele noastre, terenurile de munte, cele cu potenţial turistic, sunt la mare căutare. Cei ce le vor căuta, vor fi mereu din alte părţi ale ţării. Astfel, iată utilitatea unui astfel de site, cu bătaie spre anunţurile naţionale. Exemplele nu se opresc, fireşte, aici! Deoarece ne putem găsi clienţi sau cumpărători din întreaga ţară în orice domeniu. Iar asta doar pentru că nu ne limităm în a posta anunţul doar pe site-urile locale.
Ştiţi cum se zice: ,,nu se ştie niciodată de unde răsare iepurele!".


Cum funcţionează?
Destul de simplu, atât timp cât ştim noţiunile de bază ale surfării pe internet. Deschidem browserul, tastăm numele site-ului de anunturi gratuite (d24.ro), selectăm opţiunea ,,adaugă anunţ gratuit", completăm câmpurile necesare cu datele personale cât şi cu textul aferent anunţului. Nu uităm să menţionăm date importante, cum ar fi numărul de telefon de contact, preţul produsului (dacă este cazul), disponibilitatea la negociere (iar, dacă este cazul) şi voila!
Pentru succes garantat putem folosi şi opţiunea de adăugare fotografie. Se ştie faptul că imaginea vizuală va stimula în mod pozitiv intenţia de cumpărare. Se pot uploada pâna la 4 poze, atât timp cât fiecare poză în parte nu va depăşi 500kb şi va respecta formatele GIF sau JPG.

Tot ce trebuie să mai facem e să aşteptăm să ne finalizăm tranzacţia, vânzarea de produs sau de servicii. Iată cât de simplu este!
Era în care plăteam la cuvânt ziarele să ne publice anuţurile, s-a sfârşit! Avem de-a face cu o altă categorie de anuţuri, una utilă şi foarte gratuită!

sâmbătă, 13 noiembrie 2010

Teste Nikon D60



Iată că, începând cu ziua de ieri, m-am reapucat oficial de fotografie, pentru că sunt fericita posesoare a unui Nikon D60 de care sunt foarte mândră. În consecinţă, iată primele teste cu acest aparat.

Azerty - schimbarea la faţă

logo Azerty
Despre celebrul magazin online Azerty am discutat si am tot răs-discutat. Şi anul trecut şi anul ăsta. Diferenţa dintre anul ăsta şi anul trecut este faptul că acum, Azerty s-a schimbat la faţă. Iar, când zic schimbat la faţă, mă refer strict la site şi la look-ul acestuia.

Sinceră să fiu, am fost plăcut impresionată de ceea ce am văzut. Nu de alta, dar vechiul look îmi părea uşor obositor: multe elemente înghesuite, toate prezentate egal (dimensiune, culori, etc), de nimic în mod special nu ieşea în evidenţă, aducând mai mult cu stilul site-urilor anilor '90 decât cu cel al anilor în care ne aflăm. Nu c-aş avea ceva cu anii '90, Doamne fere', chiar nu! Anii '90 plus anii '80 au farmecul lor. Însă, când vine vorba de anumite lucruri, evoluţia e mai mult decât bine venită.

Print-screen site Azerty.ro
Şi, iată că evoluţia s-a produs, şi arată aşa!

Ca să fiu cât mai clară, am să o iau sistematic...

Look-ul
Cum am zis, 10 cu felicitari pentru look-ul aerisit. Vine ca o gură de aer proaspăt în comparaţie cu vechiul skin al site-ului, ce, pe mine mă făcea să apăs butonul ăla simpatic de X. Ei, acum lucrurile stau altfel! Chiar am răbdare să răsfoiesc. În plus, nu numai că am răbdare, dar începe să-mi şi placă!
Produsele sunt extrem de uşor de găsit, puse pe categorii bine stabilite, evidenţiate aşa cum se cuvine!
Fundalul alb în contrast cu albastrul categoriilor oferă o perspectivă vizuală demnă de rangul site-ului.
Toate sunt la vedere! În concluzie, bilă foarte albă pentru acest aspect!

Promovarea
Şi aici aş acorda o bilă albă. Pentru ce? Pentru slide-ul poziţionat chiar în centrul ferestrei. Se pare că, cei de la Azerty au învatat cum stă treaba cu ,,am văzut, mi-a plăcut, ce rămâne de făcut" când vine vorba de strategii de marketing. Bravo lor.
Plus că exact sub slide-ul de care vă vorbeam, mai întâlnim o mică şmecherie de marketing, şi anume cele două categorii ,,îţi recomandă" şi ,,lichidare de stoc". Ei, la prima categorie vom întâlni produse ori cu reduceri substanţiale, ori produse cărora li s-au ataşat o serie de cadouri tentante (am văzut că unele dintre ele pot avea chiar şi câte 4 cadouri). Categoria ,,lichidări de stoc" deja vorbeşte de la sine: reduceri masive, aşa cum se face pe la lichidările de stoc, Azerty fiind şi ei în trend.

Produsele
Aici aş avea de comentat câteva chestii. Poate nu am observat eu, poate nu m-oi fi uitat unde trebuie (dar chiar dacă e aşa, tot nu-i vina mea, e vina lor pentru că n-au făcut search-ul accesibil), dar, lipsesc din stoc produse esenţiale.
Cum să vă spun, ce-i drept că n-am cum să mă pricep la toate categoriile de produse exsitente pe site, dar vă zic o categorie unde mai ştiu cât de cât: cea foto. Ei, ca să fiu sinceră, eu deţin un Nikon D60. Bun, şi ca nikonist înrăit, ce-am zis eu, că nu mi-ar strică să văd ce accesorii Nikon au cei de la Azerty pe-acolo. În primul rând, m-am uitat la obiective. Şi, ce să vezi: obiective pentru Nikon nema! Singurele obiective existente pe site sunt unele pentru camere Sony (mi-a picat pe mână aşa ceva şi nu m-au încântat în mod deosebit) şi pentru Canon (ok, ok, oi fi eu nikonistă, dar recunosc valoarea celor de la Canon). Cu toate astea, pentru tăticul lor nipon, Nikon, nimic! Cum se poate aşa ceva?
Le sugerez celor de la Azerty să-şi angajeze oameni care să stea tot timpul pe site-urile şi forumurile de fotografie, să observe ce anume se cumpără, ce doleanţe au cei pasionaţi de fotografie. Dacă nu vor face asta, riscă să rămână cu cele 4-5 obiective pe stoc forever and ever.
În alte categorii nu mă bag. Nu-mi dau cu părerea acolo unde nu mă pricep.

Facilităţi
Ca să mă reîntorc la nota pozitivă a postării, vă spun ce mai observ eu frumos pe-aici. În primul rând, observ cu plăcere că există un sistem de rate bine pus la punct prin CETELEM şi prin BRD. Cu sistemul de rate BRD recunosc că n-am avut tangenţe până acum (în afara unui card Visa, care nu mă ajută la prea multe chestii), dar, către cei de la CETELEM doar cuvinte de laudă. Mă bucură să văd că şi cei de la Azerty au ales să colaboreze cu ei.
Apoi, rubricuţa de ,,suport" zic că este mai mult decât bine-venită! Unde mai pui că e aşezată fain-frumos la vedere sus, deci nu trebuie surfat prea mult pentru a găsi ajutorul de care avem nevoie. Iar dacă dăm click pe-acolo, observăm că ni se explică pas cu pas tot ce trebuie să facem în caz că dorim să achiziţionăm ceva.
Alt lucru care mi-a plăcut este faptul că Azerty are blog, are Facebook şi mai are şi Twitter. După cel din urmă nu mă dau eu în vânt, dar, recunosc că e destul de popular, în consecinţă, existenţa unui cont pe Twitter e mai mult decât util unui site ce-şi doreşte promovarea la cote înalte. De newsletter nu mai zic nimic, pentru că e deja o practică veche, dar, totuşi, bine că există!
Am să mai menţionez de magazinul propriu-zis cu pagină dedicată, incluzând o hartă plus câteva poze din care se poate face o idee clară asupra lucrurilor. Altă bilă albă.
Ce m-a frapat este faptul că Azerty.ro si Microsoft au făcut front comun şi-au lansat o super ofertă.
Cum stă treaba, la orice sistem cumpărat, programul îţi oferă în schimbul sumei suplimentare de 200 lei calculatorul gata brănduit cu frumuseţe de sistem de operare. Faza faină e că în momentul în care alegi să-l cumperi fără sistem de operare, plăteşti adiţionat mult peste 400 lei. Deci, iată unde e investiţia!
Sau, poţi face ca mine. Probabil ştiţi că sunt marele câştigător al concursului de blogging Blogwars. Ei, ca şi câştigător al unei sume frumuşele (în voucher de cumpărături de la Asus) mi-am achiziţionat, nu unul, ci două laptopuri. Buba e că le-am comandat cu FreeDos. Aveţi idee cât m-am chinuit să instalez Windows 7 pe ele? Aproximativ 3 zile. Nu de alta, dar Windows 7 cam schimbă macazul când vine vorba de instalări, lăsându-i pe nostalgicii XP-ului cu buza umflată. Până la urmă, am rezolvat eu situaţia, că-s fată deşteaptă, dar, dacă eram şi mai deşteaptă, comandam laptopurile cu sisteme gata instalate şi-mi scuteam neuronul de atâta chin.


Şi-un reproş...
Clar, Azerty are haine noi, e frumuşel, are o grămadă de opţiuni... dar, nu are plată prin Paypal, iar aici aş da o biluţă neagră. Nu ştiu despre alţii, dar eu majoritatea plăţilor pentru serviciile de article writer pe care le prestez le primesc prin Paypal. Treaba cu Paypal-ul e că nu e tocmai compatibil cu orice gen de card de pe la noi. Şi, ce e cel mai nasol e că nu e compatibil cu genul meu de card. În consecinţă, o parte din banii primiţi prin acest seviciu mi-i folosesc achiziţionând produse online. Acum, eu aş tot achiziţiona şi de la Azerty, dar, dacă n-au opţiunea, eu ce să fac? Mă duc şi cumpăr din altă parte! Nu vreţi voi, domnilor de la Azerty, să mă faceţi să-mi cheltuiesc bănuţii pe la voi?

Pentru Superblog 2010, etapa 31, Azerty,
Iulia Mihai