duminică, 31 octombrie 2010

Kelt Song (86)

sâmbătă, 30 octombrie 2010

Eu blog, tu blog? Nu toată lumea blog... asta e clar!

Expoziţiunea
Treaba asta cu blogăreala e cam cu schepsis, şi cam aşa a fost mereu. Nu de alta, dar mulţi tind să confunde blogăreala cu jurnalismul şi jurnalismul cu blogăreala. Ideea nu poate fi mai eronată! De ce? Simplu... Ca să fii jurnalist îşi trebuie ceva carte, o patalama la mână, plus un car de talent... În zilele noastre nu prea te mai primeşte nimeni în presă dacă nu ai aşa ceva.
...Bine, bine, asta dacă nu cumva ai terminat Facultatea de Mecanică dar eşti rudă şeful de la nu'ş ce ziar local, sau... de ce nu... naţional (ăla da jack-pot).


Ce vreau să spun de fapt
Indiferent ce fel de blogăr eşti, ramură comună cu jurnalismul, sau pur şi simplu plăcere pură, important e să ştii a scrie. Nu că e important... e musai! Musai! Nu suport când văd bloguri agramate. Mă calcă pe sistem, mi se zbate o venă şi stă să pocnească. Cu toate astea, ele există, că vorba aia... e un online mare, iar tu, ca om ce are un pitic pe creier cu gramatica, nu prea ai ce să faci să-i opreşti.
Uite ce-a păţit Pruteanu, dacă s-a exteriorizat prea tare!
În plus, sunt de părere că e inutil să mă agit eu pe seama agramaţilor, ei având oricum talentul de a se auto-elimina, pac-pac!


Părerea mea 
Bun, dar să nu mă abat de la subiect şi să revin la subiectul principal: blogăreala. Păi, treaba stă în felul următor: ca să fii blogăr nu-ţi trebuiesc acte, nici acreditări, nici nimic! Ca să fii blogăr îţi trebuie voinţă!

De ce spun voinţă? Pentru că, odată ce ai deschis un blog, clar trebuie să-l şi întreţii. Trebuie musai să ai grijă să postezi dacă nu în fiecare zi, măcar la două zile. Nu de alta, dar o frecvenţă bună duce automat la vizitatori, iar vizitatorii pot aduce, după caz şi preferinţe, beneficii frumuşele. Blogul e ca un copil pe care trebuie să-l creşti, să-l educi, în cazul în care vrei să-ţi aducă satisfacţie.

Nu am să încep să povestesc cum am ajuns eu să fiu blogăr, pentru că nu cred că interesează pe nimeni asta, însă, ceea ce voi face este să vă povestesc de ce am rămas blogăr. Păi, în primul rând pentru feed-back-ul primit. Şi, ca să mă înţelegeţi, nu e musai ca cel ce mă citeşte să mă şi comenteze, pentru că, ma declar mulţumită să văd că un număr de x persoane s-au obosit să petreacă mai mult de trei minute pe blogul meu.

Genuri de blogări
Cum să vă spun, există extrem de multe feluri de blogări: cei specializaţi pe chestii practice... cum ar fi tutoriale,  sfaturi de orice fel, cei specializaţi pe vândutul diferitor chestii (de la servicii la produse propriu-zise) şi cei care scriu de plăcere.

Genul meu
Acum, eu nu ştiu în ce categorie să mă includ, nu de alta, dar de vândut, nu vând nimic, în sensul că nu găzduiesc niciun magazin de hand-made, IT, sau cine ştie ce alte produse...
Eu scriu din plăcere! Chiar şi când scriu advertoriale plătite. Până la urmă, nu te poate condamna nimeni dacă de pe urma plăcerii tale scoţi şi un mic venit. Parcă plăcerea este şi mai mare, în cazul ăsta. Apoi, e important să ştii să-ţi monetizezi blogul.
Aşa cum ziceam la început, e important ca, după ce ţi-ai crescut copilul bine, să vezi ce-i poate capul!

Patria lor, blogosfera
Despre ei, muuuulte de spus. Mulţi blogări. Unii activi, alţii ,,lasă-mă să te las"...  Ce pot să spun despre blogosferă este că statisticile clasice nu sunt deosebit de relevante. Ce vreau să spun? Ok, există ţ feluri de top-uri, unele se ghidează dupa page rank, altele după link-uieli, altele după nu'ş ce alte criterii. Degeaba! Niciunul nu e relevant din punct de vedere al scriiturii. Nu ştiu pentru alţii, dar pentru mine, asta e important. Degeaba te pricepi tu la SEO, degeaba ai nu-ştiu-ce page rank şi cine ştie câte link-uri ai cerşit, ca să creşti într-un top fantomă, dacă din punct de vedere literar eşti varză.

Ce trebuie să faci
N-o fi literă de lege, dar zic în felul următor: sunt patru paşi.
1. Îţi iei fain frumos un domeniu (nu faci ca mine, să rămâi pe blogger).
2. Înveţi cum stă treaba aia complicată cu gramatica, ba musai mai înveţi să foloseşti şi diacriticile... et voila!
3. Înveţi puţin SEO, ca să nu scrii de doru' mâţei...
4. Te bucuri de roadele muncii tale.



 Pentru Superblog 2010.

vineri, 29 octombrie 2010

Kelt Song (85)


Indiferent ce zic băieţii ăştia, nimic nu e better than love. 

Săniuţa AMD fuge, nimeni n-o ajunge

Am să încep cu o mică mărturisire... Acum vreo câţiva ani m-am angajat în cadrul uneia dintre cele mai cunoscute firme de confecţii bărbăteşti. Brand-ul inconfundabil, calitatea, calitate... şi tot aşa. Ei, însă, odată cu angajarea la această firmă, am constatat că firmă nu are obiceiul să-ţi facă reclamă pe nicăieri. Nu vezi reclame televizate, spot-uri radio, afişe, mai nimic. Întrebându-l pe superiorul meu de ce se întâmplă asta, el mi-a spus în felul următor: firma noastră nu are nevoie de reclamă, pentru că firma noastră se defineşte prin calitate.

Am stat puţin şi m-am gândit la asta şi am realizat că are dreptate. Sunt anumite categorii de firme atât de cunoscut, fie la nivel naţional, fie chiar internaţional ce nu au nevoie de nicio reclamă, pentru că, cea mai bună reclamă este chiar rostirea numelui firmei. Uneori este suficient numai atât.


Ei, treaba asta se aplică şi în cazul celor de la AMD. Hai să fim serioşi, cine n-a auzit de AMD? Cine n-a auzit, ori a trăit în codru, până acum, ori şi-a dormit viaţa. Nu ai, dom'le, cum să nu fi auzit de aşa ceva. Chiar nu ai cum.

De ce? Pentru că, ca şi în cazul mai sus menţionat, pe ei îi defineşte calitatea într-un raport excepţional cu preţul produsului.

Tehnologia a avansat în aşa hal în ultima vreme încât e exrem de dificil să ţii pasul, dar, cei pasionaţi de tehnologie ştiu ei cum stau treburile şi, cu siguranţă cu mult înaintea mea.

Cu toate astea, reclama se mai poate face şi prin propriul exemplu, pentru că, sincer vorbind, după ce am aflat că există aşa cun procesor deştept, primul gând e să-mi reconfigurez calculatorul. Luăm un procesor de genul celui menţionat mai sus, îl aplicăm pe o placă de bază compatibilă (că vorb-aia, sunt destule de-astea, şi nu m-apuc să le menţionez, pentru că fiecare cu gusturile şi necesităţile lui) şi pac-pac, săniuţa fuge, nimeni n-o ajunge!

Iaca numai auziţi aici... super procesor cu 6 nuclee. Deci nu unul, nu două... şase! Treaba stă în felul următor: AMD Phenom II X6 chiar e un fenomen. Serios că mie nu-mi mai trece... 6 nuclee? 6? E ca şi cum aş avea eu şase emisfere ale creierului, în loc de două! Ce reclamă aş mai putea face eu unui asfel de procesor, când el se defineşte singurel, fără ajutorul meu...




Spui atât: Amd Phenom II X6, et voila! reclama este făcută! 


Superblog 2010, the chore has been done.

Asociaţia Dependenţilor de ARΣS

La Asociaţia Dependeţilor de ARΣS, agitaţie mare. Noul membru, Bogdan, tocmai urma să se prezinte. Şi el, ca ceilalţi prezenţi, era dependent de acelaşi produs ce revoluţionase lumea. Asociaţia avea un număr limitat de persoane, şi anume 1000. Motivele? Deductibile! În lume există doar 1000 de exemplare ale acestei plăci video.

Numele meu este Bogdan, sau mă rog, era! Mă aflu aici pentru că nu mai pot scăpa de această dependenţă. De când am aflat că sunt unul din cei 1000 de norocoşi ce aveau să integreze în calculator noua placă video, specială pentru gameri, nu mai sunt cel dinainte. Nici măcar cocaina sau LSD-ul nu cred că m-ar fi putut face să fiu atât de dependent de ceva, aşa cum sunt de această plăcuţă. Cum să vă spun, calculatorul meu a devenit pur şi simplu oaza mea de fericire. Până să am această placă, viaţa mea nu era cine ştie ce interesantă. Nu mă mulţumea mai nimic... Ok, în timpul liber mă jucam... dar, nu acest fapt nu îmi încânta în mod deosebit simţurile.

Ei, situaţia s-a schimbat în momentul în care am făcut cunoştinţă cu noua placă video a celor de la ASUS, şi anume cu ARΣS. Nu ştiu exact cum de am ajuns eu să fiu unul dintre cei 1000 de norocoşi, dar iată că minunea s-a produs. De aia sunt aici... Cea mai rapidă placă video din lume e a mea. Se poate spune că sunt un soi de personalitate, numai pentru că deţin aşa placă. Doar imaginaţi-vă... tehnologie de 40 nm.,  4,3 mld, un nucleu de 334 mm2, o frecvenţă de procesor de 850 Mhz, tip de memorie GDDR5, consum de tip idle de 44waţi.



Şi cum să mă condamnaţi că sunt dependent de placa video ARΣS de la ASUS?
Ba chiar, ştiţi ce am făcut? Mi-am schimbat şi eu numele în Ares. Da, nu mi-a fost uşor... pentru că legile spun clar că, dacă vrei să-ţi schimbi numele, trebuie musai ca precedentul să fie ori cu bătaie spre trivialitate, ori greu de pronunţat... şi mai sunt câteva chestii. Cu toate astea, am plătit bine sistemul, şi iată, acum mă numesc şi eu Ares. Nu de alta, dar Ares este numele zeului războiului, plus a acestei plăci. Iar eu, sunt, după cum spun statisticile jocurilor pe care le tot foiesc: cel mai bun! Normal! Cu aşa placă, cine n-ar fi! Spuneţi voi! Plus design-ul. Mă jur că nu mai văzusem aşa ceva în viaţa mea! A fost un fel de instant love! Valijoara aia e de-a dreptul breath-taking. Uite cum reuşesc oamenii să combine utilul cu plăcutul. Pe mine m-au dat gata! Vedeţi voi, eu sunt mare amator de frumos, iar când frumosul se îmbină perfect cu o tehnologie de vârf, sunt în stare să ridic statui.

Cred că suntem toţi aici din acelaşi motiv... Nu ne mai putem desprinde de calculator... Şi, cine ne poate condamna, domnilor? Senzaţia de a te juca în timp ce ai instalată această placă e de nedescris. Te introduce automat într-o lume de care, înainte, nici nu ştiai că există.

Din mulţime se auzeau murmure aprobatoare. Moment în care, coordonatorul grupului interveni.

Bun, măi, Bogdane, sau Ares, sau cum vrei să ţi se zică, şi de ce ai venit aici, până la urmă? Vrei să scapi de această obsesie pentru gaming şi pentru această placă? Pentru că uite... împărtăşind şi de acum încolo stările tale zilnice cu ceilalţi, ne putem ajuta reciproc să scăpăm de această obsesie! 

Să scăpăm de obsesie? Ce-aveţi, oameni buni? Dar de ce aş vrea să scap de obsesie? Asta e o obsesie bună! Da, recunosc, nu mă pot desprinde, dar ştiţi ce? Mie îmi place aşa! Mi-a dat un motiv bun de a mă trezi dimineaţa! Să deschid calculatorul şi să profit de cea mai rapidă placă video din lume care e a mea!


Şi, de ce ai mai venit aici? Întreabă coordonatorul nedumerit. 
Ca să mă laud! Deja mă laudasem tuturor celor pe care îi cunosc... şi-uite aşa am dat de voi!
I-a luat interviu pentru Superblog 2010, lui Bogdan... sau Ares, 
Iulia Mihai

E pur si muove

În ziua în care m-au trimis înapoi în timp să le prezint celor din 2010 noua Toyota, mi-au revoluţionat şi mie viaţa...

Naiba ştia că or să mă trimită în România... naiba ştia unde urma să mă teleporteze... Cu toate astea, e datorită celor de la Toyota! Numai din cauza noului automobil cu funcţie specială de teleportare, am ajuns să experimentez aşa ceva.

Să vă povestesc cum a început totul... Abia ieşisem de pe băncile facultăţii, când, cei de la Toyota au catadicsit să dea un concurs, cum c-ar angaja promoteri de imagine. M-au văzut pe mine mai cu moţ şi pac, m-au angajat. Eu de refuzat, n-am refuzat, că vorb-aia, să lucrezi pentru Toyota, o firmă cu aşa tradiţie, nu e lucru puţin...

Ei, când m-au angajat ei, era cam prin 2057. În momentul ăsta suntem în 2060, iar ei tocmai ce-au lansat noul model Toyota Auris'60s, şi aşa inovatori cum îi vedeţi... ce-au zis ei... că. dacă maşină cu teleportator au, om care să le facă reclamă au (eu), ce-ar fi să ne întoarcem în timp (eu şi super-maşina) şi să-i dăm peste cap pe neandertalii ăia din 2010.

De ce au ales anul ăsta, habar nu am... Or avea cei de la conducere ceva în minte. Cu toate astea, cred că am să profit de ocazie şi să-mi vizitez bunica, pe Iulia Mihai. Lumea spune că am fi semănat mult... iar eu vreau să mă conving exact cât de mult. Ba chiar, mama mi-a dat numele ei...

Ei, şi m-am urcat eu în Toyota Auris '60s, am setat camera web să înregistreze tot ce mişcă, am setat şi anul teleportatorului... am tastat mintenaş 2010, şi-am plecat.

Nu mai făcusem asta niciodată. Mă jur că mi-era o frică cum nu îmi fusese nici când îmi dădusem licenţa. Mă gândeam ce se întâmpla cu moleculele în timpul teleportării...? Aveau să se dezintegreze doar ca să mă întegrez la loc în 2010? Şi dacă se întâmpla asta.... oare nu ar fi avut de suferit spiritul meu? Nu de alta, dar ţin la chestiile astea paranormale... aşa cum ţinea şi bunica mea. Numai că ea nu avea habar de atâtea chestii de câte am eu...

Dar, uite că tot am făcut-o.

Şi n-am păţit nimic... ba chiar am ajuns într-o stare destul de bună la destinaţie: în 2010.
Drumul nici nu l-am simţit, atât de lin s-a desfăşurat. Iată că cei de la Toyota ştiau ei ce ştiau. Liderul tot lider rămâne.

În 2010 nu era deloc aşa cum îmi imaginasem... nu-mi imaginam ca oamenii să fie atât de proşti. Toţi aleargau de colo până colo de teama anului 2012. Ce i-a mai păcălit sistemul şi pe ăştia! Iată cum doar câteva minţi luminate ale marketingului mondial, pot alerta o lume întreagă atât de tare, încât să se ascundă toţi ca nişte şoricei prin găuri. Ei le spun buncăre... eu le spun găuri neaerisite.

Mi-am parcat Toyota mea Auris '60s pe prima străduţă. Când cei din 2010 au vazut-o, nu au reacţionat în mare fel, pentru că, cei de la Toyota au făcut acest model să nu difere mult ca şi design, faţă de cele existente pe piaţă acum 50 ani. Un soi de modă vintage. Bine, că diferenţele se vedeau, dar, doar la nivel de ochi de cunoscător. Tocmai de aia, primele reacţii nu au fost tocmai cele scontate.



Însă, misiunea mea era să le arăt celor din 2010 ce minunăţii face această nouă invenţie. Aşa că, m-am aşezat în faţa maşinii şi am început să le vorbesc trecătorilor despre ea.
Sigur, unii m-au crezut nebună, alţii au râs, dar, câţiva tot s-au oprit să asculte ce am de zis... iar, pentru ăia, merită să povestesc cum stau treburile. Apoi, zic eu că le-aş fi făcut un mare bine să le demonstrez că această maşină este cu adevărat din viitor. Nu de alta, dar aşa le-aş fi putut dovedi că toată tevatura aia cu 2012 e o mare-mare prostie.
Mulţi m-au mai crezut nebună... dar, aveam un scop nobil, aşa că nu mă puteam lăsa intimidată de câteva păreri înapoiate. Mă simţeam ca şi Galileo, când le-a spus contemporanilor săi: E pur si muove! 

-Fugi dom'le tare, asta nu-i din viitor! Aţi făcut voi o şmecherie de marketing, crezi că noi nu ştim. Spuse un individ sceptic din mulţime.

-Oameni buni, ideea e să credeţi, iar că e din viitor, am să o demostrez! Uitaţi... una din şmecheriile viitorului este chiar varianta avansată a motoarelor hibrid. Voi ziceţi că aveţi probleme cu un consum enorm de carburant, da? Ei, genul ăsta de motoare vă va ajuta să treceţi peste ceea ce se numeşte acum ,,cea mai mare problemă de ordin ecologic". Dacă nu se adoptă mai repede acest gen de tehnologie, când vine vorba de dinamica auto, zic că sunteţi în mare pericol ca toată natura să fie dată peste cap urât de tot. Sfârşitul lumii din 2012, vă zic eu că n-o să vină, dar, sunteţi la un pas de alt dezastru, unul ecologic, ce e posibil să rivalizeze la mustaţă cu prea-minunatul 2012. Iată de ce trebuie adoptat încă de pe acum acest tip de motor! Astfel, maşina de faţă, cu propulsie integrală hibridă, vine în întâmpinarea tuturor problemelor, de orice gen ar fi ele! Cuvintele cheie sunt: Auris Hybrid Synergy Drive (HSD).

-Bun, e logic ce zici, spuse acelaşi individ sceptic, dar, cum ne dovedeşti tu nouă că eşti cu adevărat din viitor?

-Păi, haideţi să setăm teleportatorul peste două minute, iar locaţia, să fie cea de lângă acel copac. În scurt timp, automobilul Toyota va dispărea şi va apărea în acel loc. Iată, oameni buni, cea mai rapidă maşină din lume! Graniţele vitezei au fost, astfel, combătute cu succes!

-Ce legătura are teleportarea cu viteza?

-Păi cum ce legătură, oameni buni?? Este vorba doar despre un nou concept de viteză. Eu am setat teleportatorul ca peste ceva timp să reapară undeva aproape, ca să vă pot dovedi că într-adevăr se teleportează. Dar, el se poate teleporta şi la capatul celălalt al planetei, însă se poate teleporta şi în alt timp. Eu aparţin anului 2060, cu toate astea, sunt aici, nu?

-Ia, nu te mai lăuda atât şi demonstrează!

Odată setată, Toyota Auris'60s dispăru din locul în care se afla iniţial, doar pentru a se re-materializa în locul stabilit de mine, moment în care lumea rămăse uimită.

Se spune că acel eveniment a schimbat lumea definitiv, întâmplarea ajungând să facă ocolul lumii la fel de repede ca şi cum ar fi fost teleportată. De rămas, nu am rămas mult în 2010, pentru că aveam un soi de milestone pe care trebuia să îl îndeplinesc. Cu toate astea, le-am lăsat planurile de super motor hibrid. Nu de alta, dar, dacă l-ar adopta din 2010, clar în 2060 nu ne vom mai chinui atât să restaurăm natura. Secretul teleportatorului nu am putut să îl las. Încă nu e timpul lor să ştie atâtea secrete. Dar, trebuia să le dovedesc cumva că sunt cu adevărat din viitor.

Pe bunica mea, Iulia, n-am găsit-o. Nimeni nu ştie unde locuieşte. Acum ştiu de unde am moştenit fobia asta cu izolarea de restul lumii. Tot ce am aflat este că ar scrie de zor pentru nu ştiu ce concurs pentru bloggeri, Superblog 2010, cam aşa... Mi-aş fi dorit să o cunosc... mult!

Comentariul povestitorului: Nu-i aşa că sigla Toyota parcă e făcută să facă parte dintr-o aşa poveste futuristă?

În plus, lăsând poveştile la o parte, în zilele noastre chiar există aşa ceva, aşa că nu e nevoie să se teleporteze nimeni din viitor. Ce-i drept, teleportator n-are... ÎNCĂ, dar, arată cam aşa:


 Şi da... E PUR SI MUOVE!

miercuri, 27 octombrie 2010

Kelt Song (84)


Nu, nu... nicio stare ciudată, doar îmi place melodia! :)

Azerty.ro, un site ordonat

Forfotă mare... dar mare. Jurnalişti cu acreditări de presă... bliţuri în ochi, înghionteli... când colo, apar eu! Doar sunt organizatorul evenimentului, nu? Trebuie să fac puţină linişte, că vorb-aia...
-Linişte, vă rog! Începe!
Murmurul şi forfota se opresc instant. Iată că n-a trebuit să mă zbat mult... Doar am ştiut eu pe cine invit... numai oameni de vază... şi de bază, oameni în ton cu evenimentul.

Dar, ce lansăm? Ei, nu lansăm nimic, ci relansăm. Şi anume, site-ul Azerty! De când îmi doream eu să fiu organizator de evenimente, şi... iată că, ocazia potrivită mi s-a ivit tocmai cu cei de la Azerty!
Eu m-am ocupat de tot... de locaţie, de trimiterea invitaţiilor, de comunicatele de presă, de advertoriale, de tot! Ca un bun organizator ce sunt.

Locaţia a fost cu adevărat o provocare... Relansarea Azerty nu-i chiar de colo... în consecinţă se cere un maxim de atenţie. Am ales, în consecinţă, o locaţie din cele cu iz '30. Nu mă condamnaţi, doar îmi ştiţi preferinţele spre astfel de locuri cu ,,întoarcere în timp". Apoi, chiar numele magazinului Azerty m-a făcut să aleg un astfel de loc. Spuneţi voi că denumirea nu e foarte ,,început de secol", în pofida profilului ,,tech"... Mie, una, cam aşa îmi sună, cel puţin!

Bun, şi dacă locaţia este aleasă, cu siguranţă vom împleti vechiul cu noul, şi vom aduce câteva video-proiectoare, pe care vom rula un slide-show cu cele mai de seama elemente ale site-ului Azerty. Vom avea, cu precădere şi ce arăta! Tocmai ce şi-au îmbunătăţit sigla, de exemplu! Iar cuvântul ,,îmbunătăţit" nu este absolut deloc ales întâmplător!

Priviţi: 


În plus, după ce trecem de capitolul siglă, observăm, tot din slide-ul de care vă vorbeam, că look-ul general al site-ului este foarte aerisit (lucru de-a dreptul bucurător pentru ochiul privitorului). Numărul mic al bannerelor pe site, este iar un avantaj si ajuta foarte mult la buna dezvoltare SEO a site-ului. În plus, acele puţine reclame ce există pe site, sunt dispuse ordonat.

Iată cuvântul cel mai potrivit pentru site-ul Azerty: ordonat! Tocmai din acest motiv, organizarea evenimentului de relansare va fi şi el patronat de acest cuvânt: ordonat!
Ce înseamnă asta?
Păi, numai priviţi cât de clar sunt dispuse toate categoriile... Totul se găseşte uşor, nimic nu e haotic, o adevărată plăcere să se surfeze pe acest site ce a îmbrăcat hăinuţe noi! Categorii de produse desluşite, rubricuţă de ,,cum cumpăr" (foarte importantă pentru cei ce vizitează acest tip de magazin online pentru prima dată în viaţă!).

Plus promoţiile de rigoare, puse şi ele la vedere, încât să atragă atenţia! Astfel, observăm avantaje ca ,,la cumpărarea unui sistem pc, ansamblarea să fie gratuită". Cât de bine sună! Nu de alta, dar se ştie că nu toţi clienţii se nasc specialişti IT, cu toate astea, toată lumea foloseşte un sistem pc.

Ba chiar, observăm cu plăcere că avem până şi butoane direcţionale spre cele mai populare site-uri de socializare, cum ar fi Facebook sau Twitter. Iată că, promovarea se face la rang modern!

Revenind la organizare în sine... Pe tot parcursul evenimentului, voi avea cea mai mare grijă ca cei invitaţi să aibă parte de cel mai bun tratament posibil, direct proporţional cu evenimentul! Cu siguranţă toată lumea va pleca cu zâmbetul pe buze acasă şi, cu siguraţă că nimeni nu va avea de pierdut, ba chiar de câştigat.

Eu voi fi organizat un eveniment grandios.
Azerty ar avea parte de o lansare în ton cu ceea ce semnifică.
Invitaţii vor fi puşi la curent cu noutăţile.

Pentru Superblog 2010,
Iulia Mihai

luni, 25 octombrie 2010

Am câştigat concursul BLOGWARS!

Dacă mă întreba acum ceva vreme, cineva, ce am să fac eu în zece săptămâni, probabil că aş fi răspuns sec: ,,d'apoi ce să fac în atât de scurt timp?". Cu toate astea, în zece săptămâni s-a derulat super concursul BLOGWARS, timp în care am scris zece postări mari şi late.


Mbun, la început am fost mulţi. Da' mulţi rău... Din ăştia mulţi, s-au ales zece, ăi mai cu moţ blogări din ţară... Ei, şi în fiecare săptămână, cu fiecare postare, pac şi eliminatul. Juma' de vot de la juraţi, juma' de vot de la juriu... s-a făcut media şi-uite-aşa!
Cu fiecare săptămână aşteptam să fiu eu aia eliminată. Iată că n-a fost să fie aşa. Ba chiar, am ajuns în finală, şi na-o bună c-am mai şi câştigat!

Cu această ocazie, mulţumesc Blogwars, Asus, însă şi juraţilor.
Şi, că tot veni vorba de juraţi... aici situaţia e puţin amuzantă, pentru că ei se împart în mai multe categorii.

Unii au votat sincer şi s-a văzut sinceritatea lor (e normal ca notele să fie diferite, având în vedere că şi postările erau diferite, de la ediţie la ediţie; în consecinţă, i-am apreciat maxim pe cei ce mi-au dat şi note mici, dar şi note mari).

M-au amuzat teribil cei ce m-au ţinut doar în punctaje de 1 (minim), tocmai ca, la sfârşit, când deja se crease o inerţie ca postările mele să iasă pe primul loc, să voteze şi ei cam tot pentru mine.

M-au amuzat cei ce au purtat ranchiună de pe la Superblog 2009. Dar, nu le purtăm pică.

I-am apreciat pe cei ce m-au votat pentru că au văzut în mine ceva special, dar şi pe cei ce au votat împotriva mea pentru că ultima postare nu a fost tocmai la nivelul celorlalte, tot de mine scrise, din Blogwars.

Îi apreciez pe cei ce au votat în funcţie de corectitudinea gramaticală, sau în funcţie de regulile de bon-ton are tehnoedactării. Thumbs up! Cu voi mi-aş fi dorit să mă războiesc!

I-am apreciat şi pe cei ce au votat în funcţie de cât de IT a fost articolul, deşi Blogwars-ul zicea clar că se pune preţ pe inventivitate, nu musai pe detaliile tehnice, având în vedere că Google-ul e mare, iar copy-paste se poate da mintenaş.

Ce-am câştigat eu la Blogwars? 
Dap, am câştigat un voucher. Unul mare. Un voucher ce îl voi folosi în achiziţionarea de produse ASUS (când îmi vin produsele acasă, parol că le fac poze şi v-arăt şi vouă).

Am câşţigat un om de valoare în blogroll (pe care am de gând să-l citesc, pentru că merită).

Şi, am mai câştigat şi o informaţie preţioasă: iată că nu numai Banatu'i fruncea, pentru că, de data asta, cam Galaţiu'i fruncea. De ce zic asta? Păi, până acum două ediţii, pe baricade era şi Liz (de la doipedoi.ro), care, în caz că nu ştiaţi, tot din Galaţi e.

Am apucat să mă războiesc timp de muuuuulte ediţii cu Lexa, prietenă ce mi-am câştigat-o anul trecut la Superblog. Ţin să menţionez că mă vedeam războindu-mă cu Lexa în finală, tocmai datorită faptului că ştie cu ce se mănâncă tehnoredactarea, plus factorul ,,inovaţie", fireşte! (Fără supărare, Bogdane!)

De asemenea, timp de o ediţie, cu noi a luptat şi simpaticul Johnny, căruia ţin să îi mulţumesc pentru faptul că a crezut în mine.

Despre oponentul meu, Bogdan, nu ştiu mare lucru, pentru că nu am interacţionat cu el decât o singură dată în viaţă (...şi anume acum câteva zile pe Facebook). Cu toate astea, citindu-i postările, am ajuns să îi apreciez perseverenţa, cât şi faptul că reuşeşte să facă ceea ce eu nu am putut niciodată: să fie calculat în gândire. Atâta ordine în a-şi gândi postările nu am mai întâlnit decât la Lexa. Bravo, Bogdane. Chiar mi-ai câştigat respectul!

Despre ultima postare, cea decisivă, hmm, am să fiu total sinceră, sunt de părere că aş fi putut să o scriu mai adunat, să îi acord mai multă atenţie, dar, totul e bine când se termină cu bine. Mă consolează ce a zis Vlad (cum că premiul ăsta l-aş merita pentru întreaga activitate). Cum vine asta, Vlade, ca la Oscar-uri, aşa? Pentru o carieră de succes? Păi, chiar şi-aşa... uite că eu nu fac ca Greta Garbo, şi vin să-mi ridic premiul. Şi mai fac şi tam-tam pe treaba asta!

Bun, şi-acum să mă prezint. Chiar dacă asta era frumos s-o fac încă de la început... Mă numesc Iulia Diana Mihai, am 24 ani, habar nu am ce culoare de ochi am (unii spun că-s albaştri, alţi c-ar fi verzi, mie mi se pare că uneori sunt cam gri... ). Culoarea părului e de un blond fantastic, la orgine, noroc de vopselurile de păr, asta ca să scap şi eu de bancurile aferente. Contrar aşteptărilor şi a faptului că sunt vopsită, sunt mândră că sunt blondă şi aş reveni la culoarea naturală cât ai zice ,,peşte", asta dacă părul meu nu ar măsura cam până pe la cureaua blugilor.

Ce să mai zic despre mine... în adolescenţă am ascultat rock şi m-am comportat ca atare... Acum ascult rock, dar mă comport potrivit vârstei...

Am trecut printr-o facultate de litere... momentan sunt în anul terminal al unei facultăţi de jurnalism şi relaţii publice (nu musai în ordinea asta).

Dacă îmi aşezi un SLR în mâini clar reuşeşti să obţii cu mine acelaşi efect pe care îl obţii când vrei să ţii un papagal ocupat. Acelaşi efect îl obţii şi dacă îmi pui în braţe o carte...

Şi, aşa cum m-am prezentat mai sus, aşa v-am luat banii! :))

Lăsând glumele la o parte, pot să pricep că opţiunile, în ceea ce priveşte câştigătorul sunt împărţite... pentru că, aşa cum îi spuneam unuia dintre juraţi, câte bordee, atâtea obicee... Nu mă deranjează votul nimănui, ba chiar le mulţumesc tuturor celor ce s-au sinchisit măcar să voteze.

Ruşine celor ce nu au votat deloc odată ce au constat că nu au trecut de prima rundă! Au dat dovadă de laşitate... zic.

Ne vedem la anu'! :D

A, da... şi, dacă tot m-am prezentat...  postez (în premieră, I say) o poză la minut, făcută cu magnificul meu webcam. În momentul ăsta. Fresh.



And my mood.

sâmbătă, 23 octombrie 2010

Kelt Song (83)

Când conduci o Toyota, te comporţi ca atare

De vreo vreo şase ani tot bat din picior să dau de carnet. Cam tot de atunci găsesc alte utilităţi banilor, ca pe urmă iar să-mi pară rău că n-am dat de carnet. Numai altele să fie înjurate în trafic? Numai altele să aiba parte de minunatul deget mijlociu? Eu ce-are dacă trăiesc puţin? Nu de alta, dar a început să mă plictisească teribil să depind de ce cele trei culori ale semaforului (câteodată chiar de două...). Eu ce-are dacă-mi iau carnet şi devin brusc daltonistă? Am constatat că se cam poartă ,,orbirea bruscă" în trafic. 

Acum, nu mă condamnaţi prea tare; eu vorbesc din perspectiva omului de pe trotuar şi din perspectiva omului ce atunci când stă să se facă verde, să treacă şi el, e stropit de vreo maşină nărăvaşă. 

Cu toate astea, am o siguranţă... şi anume că acea maşină ce mă va stropi, clar nu are cum să fie o Toyota (ori de care ar fi ea... ).
Nu, nu! N-are cum! Astea merg atât de finuţ şi sunt făcute de la mama lor, atât de finuţe şi de elegante, încât n-ar lăsa nici cel mai mârlan şofer să treacă în viteză şi să-mi murdărească mie paltonaşul.
Nu, Toyota ştii ce va face? Va încetini, fără frână bruscă... fără mişcări haotice... iar cu o voce din-aia senzuală de GPS îi va spune conducătorului: ,,Domnule Mârlan, chiar dacă suntem în România, ne vom comporta ca nişte oameni civilizaţi!". 
Mârlanul va înţelege şi se va transforma brusc în cel mai candid şi mai permisiv şofer ce a circulat vreodată pe străzile României. Nu de alta, dar nu ai cum să te afli într-o Toyota, fără să te comporţi ca atare. Iar, dacă nu te comporţi ca atare de la început, cu siguranţă vei învăţa să faci asta pe parcurs. 

Acum, să intru în pâine... În ziua când am făcut eu 24 ani şi în ziua când am făcut eu 24 ani şi o zi (6-7 Octombrie, a.c.), cică la Galaţi a fost eveniment mare-mare, şi anume Caravana Toyota Experience 2010 
A venit Toyota pentru nişte drive-teste, pentru a se mândri şi pentru a ne încânta nouă privirile.

Eu, cum nu ştiu să conduc şi nici nu mă încumet, având în vedere că nu am carnet şi că, ultima dată când am pus mâna pe un volan era să direcţionez maşina respectivă (ce nu era Toyota, pentru că, dacă era s-ar fi condus singură) într-un ditamai trunchiul de copac, am zis că, mai de grabă stau liniştită şi mă uit. Da, corect, cică aş fi putut să clipocesc frumos din ochişorii mei verzi-albaştri, cuiva, să mă ia şi pe mine for a ride, dar, ce experienţă e aia când nu eşti tu ăla cu mâna pe volan şi cu piciorul pe acceleraţie? 
Apoi, nici să vă povestesc cum mă jucam eu prin copilărie cu jocurile tip simulator, că nu se prea compară.

Cu toate astea, ochiul meu de artist n-a putut să nu observe anumite chestii cu adevărat frumoase, când vine vorba de automobilele produse de Toyota

Şi, să fiu sinceră-sinceră-sinceră, pur şi simplu încep să torc când văd vreun Prius! Da, acum o să spuneţi... ,,asta e maşină pentru femei", dar, guess what, guys: chiar sunt femeie şi da, aşa cum spuneam la început, şi femeile trebuie să conducă.
În plus, dacă tot e să primesc înjurături moca pe stradă şi degete mijlocii în loc de bună-ziua, plus adjectivele ce-mi definesc sexul, aş prefera să mă aflu pe scaunul meu confortabil aparţinând Prius-ului meu frumos.

Liniile moderne chiar n-ar avea cum să nu-mi atragă atenţia! Cu toate prejudecăţile, cu tot! În plus, mai e o chestie foarte drăguţă, când vine vorba de automobilele celor de la Toyota: se spune că nu consumă mult!... iată, un lucru de care se face mare tam-tam zilele astea!
În plus, interiorul este de-a dreptul uimitor... fie că vorbim de Prius sau alte modele aparţinând Toyota! Dacă ar fi să caracterizez totul printr-un singur cuvânt, cred că alegerea pe care aş face-o ar fi ,,futurist". 
Priviţi doar fotografia de mai sus, apoi îndrăzniţi să mă contraziceţi! 
 
Cum se vede lumea dintr-un Prius:

Pentru Superblog 2010,
Iulia Mihai

vineri, 22 octombrie 2010

Kelt Song (83)



Toi, mon amour...

Drumul către ea



Nu o mai văzuse de câţiva ani. Cam de când  ea se mutase în Germania. Lumea spunea că s-ar fi mutat tocmai ca să nu-l mai vadă pe el. Cică n-ar fi suportat întâlnirile frecvente pe stradă şi prin baruri. Şi-ar fi făcut bagajele, ar fi acceptat primul job cât de cât bine plătit şi ar fi plecat.

Cam tot de atunci viaţa lui se transformase într-o agonie totală. Nu înţelesese niciodată de ce s-au despărţit. Totul începuse de la o prostie... dar, se pare că toate prostiile au o mare calitate, şi anume de a se transforma, de a creşte, de a lua în aşa hal proporţii, până în momentul în care nu se mai vede pădurea de copaci.

Nu avea de gând să mai suporte despărţirea de ea. Cu fiecare zi cu care trecea, starea lui de spirit devenea tot mai întunecată. Cu toate astea, nu cred că ar fi putut să răspundă la întrebarea de ce a aşteptat atât până să o caute.
Poate din laşitate... poate din prostie. Dragostea nu este niciodată raţională. Nu are cum să fie. Dragostea este ca o furtună ce nu îţi dă pace oricât te-ai adăposti. Te găseşte orice ai face...

În ultima vreme, această furtună se transformase într-un uragan. Nu mai putea aştepta! Lucrurile nu aveau cum să rămână aşa! Şi ce dacă trecuseră câţiva ani de când ezitase să o urmărească acolo unde a plecat? Mai bine mai târziu decât niciodată; aşa spusese bunica lui întotdeauna.

Valiza era făcută. Nu avea nevoie de mult. Poate doar de câteva tricouri, toate cumpărate de ea. Aproape că le uzase purtându-le.

Îşi făcuse o rezervare cu câteva zile înainte la Tarom. Bucureşti-Frankfurt. Acolo locuia ea... la Frankfurt. De câte ori  auzise la televizor de oraşul ăsta, sau citise pe net, de atâtea ori inima îi tresărise. Acum era momentul!

(...)

Instalarea la locul cumpărat îi fusese mai uşoară decât se aşteptase. Nu-şi închipuise vreodată ca o companie aeriană românească să prezinte servicii atât de profesionale. Iată că nu toţi românii sunt cu gândul la fraierit semenul, îşi spuse bărbatul aproape cu voce tare.
-Aici aveţi dreptate, spuse o voce de femeie.
-Ăăă... poftim?
Vocea aparţinea uneia din stewardezele cursei Bucureşti-Frankfurt.
-Mă numesc Andreea şi sunt  la dispoziţia dumneavoastră pe parcursul acestei curse. Ceva îmi spune că, pe lângă o păturică, o apă minerală sau nişte căşti, v-ar prinde bine şi o discuţie cu un prieten...
-Chiar atât de tare se citeşte pe faţa mea?
-Chiar atât, spuse Andreea zâmbind compătimitor. Dar, nu e e nimic, cred că fiecare trece, la un moment dat prin astfel de momente, trebuie doar să judecaţi dacă toată suferinţa merită.
-Merită...
-De când e plecată la Frankfurt?
-De mult... spuse bărbatul, uşor resemnat.
-Şi, în tot acest timp v-a dat vreun semn? întrebă stewardeza.
-Mnu chiar...
-Păi, v-a dat sau nu?
-Nu! ...nu mi-a dat niciun semn... dar, nu ştiu de ce vorbesc toate astea cu dumneata...
Abia atunci observă ce ochi frumoşi avea angajata firmei Tarom. Nu mai văzuse nicicând aşa ochi negri frumoşi. Însă, tot cei ai iubitei lui erau mai frumoşi. Îşi repeta asta incontinuu, încercând să se convingă, parcă, pe sine.
-Bine, bine, să îmi spuneţi totuşi cu ce vă mai pot fi de folos... Dacă pe parcursul drumului veţi mai considera că aveţi nevoie de ceva, aici sunt.
-Felicitări Tarom-ului pentru serviciile ireproşabile. Frumoasă decolare... apropo! Felicitări şi pilotului.
-Am să îi spun, spuse zâmbind, Andreea.

Odată ajuns la Frankfurt, bărbatul îşi căută iubita, dar, mare îi fu mirarea când constată faptul că fosta lui iubită se căsătorise de doi ani cu un neamţ. O văzuse în faţa noii sale locuinţe, sărutându-se cu noul ei soţ.
Totul se năruise... se pare că cei de la Tarom aveau dreptate când spuneau că
Drumul ne formează, dar destinaţia ne defineşte”.

Se spune chiar că, la drumul de întoarcere, ar fi întâlnit-o iar pe Andreea, astfel, în sfârşit destinaţia i-a fost completă!




TAROM logo


Pentru Superblog 2010,
Iulia Mihai

joi, 21 octombrie 2010

Cine-a furat ASUS-ul?

La hotel... panică. Modelul de notebook, ASUS NX90 nicăieri! Ce să fie? Ce să fie? Dar, mai ales, un' să fie?
Angajaţii hotelului... agitaţi până peste urechi! Nimeni nu ştia ce anume s-a întâmplat.

Managerului hotelui, nervos aşa cum nu îl mai văzuse picior de muritor până în acel moment.

-Băăăă, idioţilorrr! Cum aţi putut lăsa să se întâmple aşa ceva? Ştiţi voi ce noroc a putut să aibă hotelul nostru să găzduiască aşa minunăţie de notebook? Ăăăă? Ştiţi? Şi voi ce faceţi, mă? Nu sunteţi atenţi şi lăsaţi să dispară notebook-ul de la noi din hotel? Apăi ce credibilitate mai vem noi, în cazul ăsta? Spuneţi-mi voi, mie! Ce credibilitate mai avem noi? Aveţi voi idee ce onoare am avut noi să avem aşa un oaspete? Ce-or să zică acum domnii de la ASUS? Iată, ce fac românii... avea dreptate Sarkozy! Asta or să zică! Vin ei să facă mare lansare la noi în ţară şi le dispare laptopul! Băăăăăi, băiete! Spuse managerul în timp ce se ţinea de tâmple.

-Şefu', dar noi am fost atenţi, nu ştiu cine s-a mişcat atât de repede şi l-a furat, că noi am fost vigilenţi! Era aici... Ce Dumne...zeu...

-Vigilenţi, pe naiba! Iată cum ne facem noi de ruşine! O să apărem la ştiri! O să ne ştie tot Mapamondul de poamă bună! Şi o să mai avem clienţi la Paştele Cailor!

-...ăăă... şefu' ştiai faza? Paştele Cailor chiar există!

-Aaaa! Idiotule, care eşti! Lasă-mă în pace! Ia să verificaţi mai repede camerele de supraveghere să-mi spuneţi ce apare acolo! Mă, voi aveţi idee că singura lansare a acestui laptop, de până acum, a avut loc doar la CES 2010? Şi-acuma la noi!!!

În timp ce managerul hotelului se dădea cu fundul de pământ şi urla la angajaţii lui, Ionel, responsabilul cu tehnologia şmecheră a hotelului, interveni. 

-Domnu' şef, cred că am surprins hoţu' pe cameră. Ia te uită la imaginea asta!



-Cine-i ăsta??? spuse managerul în timp ce îşi îndreptă spatele a uimire.

-Hoţu', cin' să fie!? răspunse Ionel în timp ce îşi freca barba.

-Da' nu pare român! Iote ce galben e la faţă! Ai noştri ori au tenul alb, ori îs mai bronzaţi ei, de la mama natură, dar în niciun caz gălbejiţi!

-Ăsta o fi asiatic, şefule, îşi dădu cu părerea, Ionel.

-D'apoi, cre'că. În orice caz, înainte să apară vorbe de ,,bine" prin presă, faceţi tot posibilul să prindeţi gălbejitul, înainte să ne strice reputaţia de hotel bun, s-a înţeles?? Că, dacă nu, vă dau pe toţi afară şi vă trimit să lucraţi la stat pe nişte salarii de nimic! Clar?

-Clar, şefu'!

Cât ai zice ,,profesionalism", Ionel şi trupa porniră pe urmele rău-făcătorului, analizând indiciile ce le lăsase prin hotel: un sandwich muşcat, urme de noroi pe covor şi dâra de bomboane ce îi căzuse (cel mai probabil) din buzunar, hoţului.


...ÎNTRE TIMP...

Acasă la Homer, fericirea era maximă.
Homer, ca un adevărat bărbat ce era, îşi trase pe el maieul tetra de care era atât de mândru, asortat cu pata aia mare de ulei de la subsuoara dreapta.
Mereu spusese despre maieul ăla că e preferat lui, ce îi aduce noroc, în consecinţă, n-avea de gând ca această ocazie să nu fie sărbătorită aşa cum se cuvine. Maieul tetra era the way! Maieul tetra era, până la urmă, un stil de viaţă!
Pe braţele lui Homer trona laptopul ASUS NX90, în toată splendoarea!

-Aşa, băi băiete! Oricum ăştia n-or să mă prindă niciodată! Iată cum am eu cel mai tare laptop! Ce-mi place să fur şi toată lumea să dea vina pe români! Mauahaha! Spuse Homer Simpson în timp ce râgâi puternic a bere.

-Homerr??? N-ai mai ieşit din camera aia de aseară! Ce Dumnezeu faci acolo?

-Lasă-mă, Marge, vin acum! Nu mă sâcâi!

Cu un zâmbet larg cât faţa, Homer continuă să-şi butoneze minunăţia de laptop. Dăduse lovitura secolului! Furase cel mai tare laptop existent pe piaţă! Ce avea el nu mai avea niciun muritor de rând! Le-o arătase el deştepţilor cine e Homer Simpson! Liniile fine ale laptopului făceau până şi un necioplit ca el să se minuneze de felul în care se simţea carcasa la atingere. ,,Nici pielea lui Marge nu e atât de fină..." îşi spuse el euforic. ,,Ia stai, mă băiete, că pielea lui Marge parcă e de hipopotam..." continuă el, după care râgâi iar. ,,Ştiam eu de ce trebuie să mă apuc de infracţiuni! Cu aşa laptop, chiar dacă mă prind ăştia, se merită! Hă, hă, hă! Bere, ASUS NX90 şi maieul meu tetra! Atât!".

Dar, cum orice petrecere nu e petrecere dacă nu se aude şi muzica, Homer deschise Winamp-ul şi căută folderul cu Marylin Monroe.
,,Unde naiba e melodia aia... ?" Se enervă Homer. ,,Aaa, uite-o!"


"Men grow cold as girls grow old
and we all lose our charms in the end.
But square-cut or pear-shaped
these rocks don't lose their shape
Diamonds are a girl's best friend
...Tiffany's ... Cartier..."



-Homerrr? Ce zice acolo de diamante? Îmi cumperi diamante de la Tiffany's? se entuziasmă Marge din bucătărie.

-Da, da... diamante... răspunse Homer ironic. Şi continuă să cânte.

Sunetul ce izvora din laptopul minune se putea confunda cu clinchetul apei de izvor, iar Homer, dacă ar fi avut în vocabularul lui cuvintele astea, cu siguranţă le-ar fi spus înaintea mea şi v-ar fi convins. Că vorba aia, nu se riscă omul să fure orice nimic. Adevărul ăsta e, că-l entuziasma maxim şi faptul că laptopul ASUS NX90 se anunţa să valoreze în jur de 10.000 lei. Când îl văzuse, pur şi simplu nu-i putuse rezista!

(...) 

După două zile de stat închis în camera lui, doar el şi laptopul, noua lui iubire, lucrurile căpătaseră semne de întrebare pentru Marge. În primul rând că nu prea pricepea ea de unde avea Homer laptopul, iar apropierea asta dintre el şi jucărica tehnologică era mai mult decât suspectă. Homer nu ascultase niciodată Marylin Monroe până acum, şi clar nu vorbise niciodată despre diamante. Asta trebuia musai să fie o poveste din aia ca prin romanele lui Stephen King, în care omul se îndrăgosteşte de maşinăria lui. Iar ea nu avea de gând să lase o afurisită de maşinărie să-i fure locul.

Legatura o facu abia când Ionel şi trupa lui de angajaţi ai hotelui (cei despre care vă povesteam la începutul istorisirii) apărură la uşa Simpsonilor, întrebând de Homer.
Marge le deschise suspicioasă, însă, din gelozie pentru că acea maşinărie inteligentă îi acaparase soţul, se confesă imediat.

-Cum să vă spus, aşa cum e el, e soţul meu, şi de când a făcut rost de chestia aia nici nu mă mai bagă în seamă. Eu vi-l predau pe Homer al meu, pentru că el a fost hoţul, iar eu situaţia de faţă n-o mai suport, dar, la poliţie nu vreau să ajungă... Va rog, promiteţi-mi că vă recuperaţi laptopul dar că n-o să-l daţi pe mâna poliţiei sau a presei. Vedeţi, noi suntem o familie foarte cunoscută, suntem The Simpsons. Un scandal de genul acesta ne va face foarte rău la imagine.

-Nu vă faceţi griji, doamnă... vom da vina pe un român, ceva. Oricum, la ce imagine au deja românii, nu se mai miră nimeni!

Pentru BLOGWARS, ultima postare,
Iulia Mihai

Sechestru pe imaginaţia mea

Nu am putut înţelege niciodată de ce lucrurile nu pot si simple... Dar, pur şi simplu simple! Din toate punctele de vedere... Poate că şi factorul complicaţie îşi are farmecul lui, dar, cu siguranţă lucrurile astea odată duse în sfera exageratului pot crea complicaţii majore cum n-a mai văzut Parisul.

Mai de mult vă prezentam filmul The invention of lying. Mulţi l-aţi văzut, mulţi l-aţi pus pe listă, alţii nici n-aţi auzit de el... Ideea e că uneori chiar mi-aş dori ca unele lucruri de prin filmul ăla chiar să se întâmple şi în viaţa de zi cu zi. Şi nu, nu mă refer musai la ideea de minciună, ci la puterea de a spune nişte adevăruri atunci când trebuiesc spuse. Fără ocolişuri, fără denaturări, de dragul unor persoane sau ale unor situaţii. Nu, uite-aşa, adevărul gol goluţ.

Vă spun cu mâna pe inimă că la mine mereu a fost ce-i în guşă-i şi-n căpuşă. Aşa sunt, aşa mi se pare corect, aşa e the way to be. Nu ocolesc adevărul pentru că, dacă îl ocoleşti tu, tot nu scapi, adevărul are radar bun şi te prinde la cotitură cât îi zice ,,minciună". Asta am ştiut-o dintotdeauna. Şi, la naiba, că, de fiecare dată când am încercat să fiu ,,umană" şi să spun şi eu câte una mică, pac, de fiecare dată am fost prinsă, ori că mă dădeam singură (intenţionat sau nu) de gol, ori că mă pufnea râsul. Tocmai de aia am decis! Dacă nu mă descurc la minciunelele mici, la alea gogonate chiar n-am nicio şansă. Plus că, spunând adevărul am sufletul al naibii de împăcat. Call me stupid, asta e!

Ei, în condiţiile astea, de ce nu poate fi toată lumea aşa? Dacă îmi spune şi mie cineva care e treaba cu fitilele şi cu minciunelele spuse de dragul de a face rău cuiva ce nu a avut tangenţă cu tine niciodată... clar îi dau un premiu! Şi da, sunt supărată... şi da, scriu pe blog. Se poartă, oricum... Ce importanţă mai are daca îngroş rândurile celor ce se plâng online, când sunt deja atâţia care o fac...

Să revin, de ce se fitileşte? Pentru ce? Stai liniştit în papucii tăi, în capotul tău, în pijamalele tale... şi brusc se întâmplă! Afli că ,,nu ştiu ce ai făcut". Când nene? În somn? Poate sufăr de DID (Double identity disorder) şi nu ştiam eu...!? În cazul ăsta, clar dacă vedeţi mood swings pe blog, să ştiţi că nu sunt eu... Clar nu... e cealaltă personalitate a mea ce pune stăpânire pe mine încet, dar sigur.
Ei, şi celei de-a doua personalitaţi îi cam place să facă bungee jumping şi să mănânce gem de prune. Na... de aici şi neînţelegerea dintre noi. Nu de alta, dar eu nu mă împac cu gemul de prune şi mai am şi rău de înălţime.

Şi ce se întâmplă când toate fitilele astea se leagă de ceea ce iubeşti tu cel mai mult? Ce se întâmplă atunci? Şi ce se întâmplă atunci când credibilitatea ta din capot şi papuci pufoşi e 0, deşi, tot ce ai făcut tu în ziua respectivă a fost să dormi ca ursoaica în pădure, că vorba aia... plouă, urât afară, de numărat iar aceaşi bani nu se cade, iar copii nu fac că nu vreau.
So? Vorba englezului... what then, mate?

Se pune sechestru pe imaginaţia mea... se gândeşte pentru mine, mi se scrie viaţa, se fac romane. Iar eu ce fac cât lumea lucrează? Stau şi dorm în papucii mei pufoşi? Nu ştiu de ce mai e nevoie de mine în viaţa mea, văd că unii se descurcă şi fără mine să mi-o guverneze, să inventeze ce-am mai făcut eu în ultima vreme.

Mâine aflu că de fapt mă numesc Obama şi sunt mama preşedintelui american. Mi-aş dori doar atât, ca data viitoare când se mai scrie o pagină din cartea de ficţiune ,,Ce mai fitilim azi despre Iulia" să mă anunţe şi pe mine cineva şi să-mi dea un exemplar...  Că... aşa-i frumos.

Niciodată nu m-a interesat ce bârfeşte X sau Y, serios că nu, dar în momentul în care totul ajunge să afecteze persoana pentru care aş solidariza cu cealaltă personalitate şi aş face chiar şi bungee jumping, atunci mă enervez urât.

Pentru tine, love, pentru că-ţi place mult!

marți, 19 octombrie 2010

Kelt Song (82)


Pentru tine, Mab.

Lady-like, Tara-like

Unii spun că a fi femeie ar fi ca un full-time job. Eu zic aşa: dacă într-adevăr vorba de un job, este un job ce fiecare femeie ar trebui să îl practice de plăcere. Mai ales că, în zilele noastre avem parte de atâtea avantaje ce ne pot ajuta să fim simply the best, aşa cum spune Tina Turner.

Cum să vă spun, pentru mine lucrurile au stat întotdeauna complicat. Nu am socotit niciodată că a fi femeie înseamnă musai a avea cele mai noi accesorii de la nu-ştiu-ce casă de modă, sau ultima poşetuţă apărută pe la Paris sau Milano. Nu, a fi femeie este ceva ce vine strict din interior, iar dacă ceea ce vine din interior va fi de calitate, exteriorul va fi şi el un adevărat succes.

O femeie adevărată nu se naşte musai frumoasă, o femeie adevărată va şti să devină şi mai frumoasă. Primul stadiu va fi acela de a păstra ceea ce i-a dat natura, al doilea pas, fiind, cu precădere acela în care va încerca să îmbunătăţească ceea ce a reuşit să păstreze. Întocmai Pildei Talanţilor. Nu sunt eu cine-ştie-ce religioasă, dar, cred că această pildă se potriveşte perfect subiectului de faţă, fără a fi acuzată de îndoctrinare religioasă. Până la urmă, Religia este şi ea un soi de Filosofie undercover.

Revenind la subiectul principal: femeia. Femeia este cu adevărat o oază de mister, din toate punctele de vedere, şi, cu cât va reuşi să devină şi mai misterioasă, cu atât va urca mai mult pe scara feminităţii, a eleganţei şi a bunului gust.

Din acest motiv, adevăratele femei au ştiut din cele mai vechi timpuri să îşi pună în valoare tot ce au mai bun, accesorizându-se cu gust, punctând pe feminitate şi pe eleganţă. Combinaţia celor două noţiuni este de-a dreptul răpitoare.

Putem doar să privim în trecut. Personaje ca Marlene Dietrich, Greta Garbo, Romy Schneider, Bette Davis sau Nancy Cunard, toate aceste femei au ştiut să îşi pună în valoare feminitatea. O fi fost o chestie specifică acelor vremuri, sau totul venea din interiorul lor, cine ştie... Cu toate astea, ele au reuşit să devină adevărate simboluri în ceea ce priveşte statutul de ,,femeie".

 Click pe imagine pentru a mări!

În zilele noastre este din ce în ce mai greu să întâlnim combinaţia aceea magică, pentru că, standardele s-au schimbat, moda vestimentară s-a schimbat şi ea, poate chiar alterat. Puţine magazine încă se mai ghidează după tiparul acela clasic, atât de elegant, atât de feminin. Atât de puţine, încât aproape că le număr pe degete.

Cu toate astea, dacă ar fi să încep să număr pe degete magazinele de genul acesta, numărătoarea aş începe-o cu Tara Fashion

Aici găsim eleganţa de care avem nevoie!
Am fost surprinsă să constat că hainele expuse pe site pot reconstrui cu graţie atmosfera primei jumătăţi a secolului XX, cu toate astea, folosindu-se de metode moderne şi foarte accesibile în zilele noastre: prezentarea online a produselor, cu toate aventajele aferente, incluzând chiar o cabină de probă virtuală ce poate fi mai mult decât utilă, în pofida a ceea ce s-ar putea spune. O femeie ce se cunoaşte suficient pe sine, cu siguranţă va şti să se descurce şi în aceste condiţii ,,nepalpabile".

Cu siguranţă însă, după un ,,surf" complet al site-ului, cu siguranţă se va găsi ceva pentru fiecare femeie cu bun gust.
Atenţie! În caz că se preferă îmbrăcămintea de un gust îndoielnic, acesta nu este site-ul potrivit!

În plus, alt avantaj ce nu ar trebui trecut cu vederea este prezenţa concursurilor perioadice şi a ceea ce poartă numele de Happy Happy Hours. Iată cum marketingul se impleteşte perfect cu moda şi cu bunul gust! Ca să nu mai menţionez de reducerile considerabile la articole de-a dreptul uimitoare.

Reduceri sau nu, bunul gust nu are un preţ, sau, cel puţin nu ar trebui să aibă, în consecinţă sunt de părere că  niciodată preţul plătit pentru a fi femeie nu este prea mare!


Tocmai din acest motiv aş vrea să vă atrag atenţia asupra modelor unicat. Să fim serioşi! Cine nu şi-ar dori să nu mai existe şapte mii de modele de articole vestimentare! Deseori avem neplăcuta surpriză de a ne achiziţiona ceva anume, ceva frumos, ceva ce de abia aşteptăm să purtăm pentru prima oară, însă, odată ajunse pe stradă, constatăm că articolul nostru de vestimentaţie de care suntem atât de mândre, a devenit peste noapte un soi de uniformă. Neplăcut, nu?
Iată de ce trebuie să nu trecem cu vederea rubricuţa modelor unicat!

În consecinţă, sfatul meu de căpătâi este să nu uitaţi că sunteţi femei, orice aţi face, pentru că o plafonare a bunului gust va avea repercusiuni asupra întregii vieţi, chiar dacă acum ridicaţi dintr-o sprânceană şi nu vedeţi cum un lucru ce poate părea minor poate lua proporţii.

Hainele chiar fac omul, aşa cum spune celebrul proverb, şi, vă mai spun o vorba mare... de data aceasta aparţinând lui Coco Chanel: ,,Fashion fades, only style remains the same." (ro: Moda se duce, doar stilul rămâne neschimbat). 

Pentru Superblog 2010, 
Iulia Mihai 

Kelt Song (81)



If I could sleep forever... nu de alta, dar uneori visurile se dovedesc a fi mult mai frumoase decât ceea ce se înâmplă după ce te trezeşti...

duminică, 17 octombrie 2010

We proudly present you: Edi Tech


Cu cei de la EDIMAX am făcut cunoştinţă încă de anul trecut, la ediţia 2009 de Superblog. Iată că, anul acesta, tot la Superblog, ne reîntâlnim. Nu mică mi-a fost mirarea când am constat că şi anul acesta, cei de la EDIMAX preferă să pună la încercare talentele ascunse ale fiacărui blogăr, dând şansa participanţilor de a împleti imaginaţia cu blogăreala.

 CLICK PENTRU A MĂRI!

Astfel, iată aportul meu în ceea ce priveşte această probă! Vă rog să faceţi cunoştinţă cu EDI TECH, noul membru al familiei EDIMAX!


Edi Tech a prins viaţă datorită simplului program Paint, iar, ca un adevărat Doctor Frankenstein ce sunt, i-am ataşat cu ajutorul Foto Filter capaţâna de ,,webcam", căpăţână ce am avut grijă să i-o cosmetizez înainte.

Nu mă puneţi să vă zic ce naţie e Edi Tech, sau... ce rasă, specie. Oricum, noi n-avem de gând să îl discriminăm, pentru că suntem toleranţi de felul nostru. 
Ba chiar, îi mai compunem şi un catren, un soi de imn, o odă care să fie numai şi numai a lui... 
Ochişoru-i curios, clipoceşte prietenos.
Edi Tech el se numeşte, şi-n familie soseşte,
Edimax îl guguleşte, astfel, Edi creşte, creşte, creşte!
Alintat fără cusur, el aduce bun augur!




Pentru Superblog 2010,
Iulia Mihai

sâmbătă, 16 octombrie 2010

Kelt Song (80)



Shoooow me laaaaaaaaaav, show meeeeeeee beaaaaaautiful laaaaaaaaaaav, uuuu, uuuu, uuu, uuuu! :))

Excuse the vid, dar asta era singurul cu varianta embed dispo.

joi, 14 octombrie 2010

Coffee Cup



Chef de-o cească de vorbă în vârful patului.

Aventurile lui PC Man

Virus Man ameninţa să distrugă toată reţeaua de computere de pe întreg mapamondul.
Lumea era în alertă.
Preşedintele Statelor Unite deja decretase starea de urgenţă, dându-l pe Virus Man în urmărire generală.
Singura şansă ca lumea să fie absolvită de acest răufăcător ce ameninţa să readucă omenirea în Evul Mediu, era PC Man.

Însă, cum PC Man era în vacanţă pe o insulă fără conectivitate la internet (el însuşi alegând varianta asta pentru o deconectare totală), Virus Man îşi făcea de cap în voie, înmulţindu-se peste măsură. Ba chiar, profitând de lipsa îndelungată a lui PC Man, răufăcătorul îşi făcuse o adevărată armată de mici delicvenţi informatici, formată din Trojani şi Worms.

Lumea nu mai putea continua aşa! Situaţia devenea din ce în ce mai disperată! Grupajele de ştiri erau ocupate doar cu aceasta catastrofă ce se abătuse asupra planetei noastre! Fără tehnologie, totul avea să se năruiască. Toţi se întrebau: ,,UNDE ESTE PC MAN? ÎL VREM PE PC MAN!".

Preşedinţii celor mai importante state din lume se aliaseră, cerându-i lui PC Man să apară de unde este ascuns şi să salveze omenire, însă, degeaba! Viitorul era în mâinile acestui nelegiut ce pusese gând rău tuturor, pentru că PC Man... nicăieri.

Însă, într-o bună zi, dintre frunzele cocotierilor de pe insulă, PC Man debui un sunet ce semăna cu un strigăt de ajutor, totul datorită super-funcţiei sale de ,,aud tot ce mişcă". În momentul ăla, îşi dădu jos cămaşa înflorată, îmbrăcând constumul de super-duper-erou.

-Aceasta este o treabă pentru PC Man! îşi spuse eroul în timp ce-şi ridică muşchii spre cer.


În momentul următor, se urcă în super maşina lui de super-duper-erou, un superb Lamborghini (şi-l cumpărase ca să-i arate lui Batman că şi el poate să aibă o maşină tare).
Ca vântul şi ca gândul, PC Man ajunse în mijlocul evenimentelor, acolo unde Virus Man şi gaşca lui de prieteni îşi făceau de cap.

-Tu, de 'colo, infecţie, încetează imediat ceea ce faci, că de nu, vei avea de-a face cu furia mea nemărginită! spuse PC Man cu mâinile în şold.

-Ia te uită, le-a venit eroul! Ce faci băi, pisi-man, mai trăieşti? Aşa erou eşti tu? Ai idee cât rău am făcut eu în lipsa ta? Şi tu ce făceai? Căsuţe din bambus pe insule pustii! Halal!

-Renunţă, Virus Man! Acum sunt aici şi îţi voi anihila orice răutate în ceea ce priveşte sistemul informatic!
-Măăi, măăăi, dar ce maşină frumoasă ne-am tras! spuse Virus Man zâmbind puţin invidios. Batman ştie că îl copiezi?
-Dacă ai vorbi mai puţin şi ai lupta mai mult, ar fi mai bine, spuse cu o voce gravă şi masculină, eroul nostru, PC Man.
-Ne luptăm imediat, dudule, dar, ia spune, ăsta e un Lamborghini? completă Virus Man cu ochii în inimioare.
-Da, e un Lamborghini. E micul meu tăuraş. Sunt foarte mândru de el. Are foarte mulţi cai putere, get it? Taur cu mulţi cai putere... râse PC Man puţin sughiţat.

Virus Man ridică dintr-o sprânceană... ,,...mulţi muşchi, creier puţin, clar!"... completă el aproape în gând la adresa lui PC Man.

Însă, dialogul nici nu apucă să se sfârşească, că mintenaş începu o luptă crâncenă între cei doi, sătui, probabil, de atâta lipsă de activitate.
Că vorba aia, şi eu, privindu-i pe cei doi de după un colţ, începusem să cam casc de la trăncăneala lor. 

La scurt timp după începerea luptei, deja nu se mai vedea nimic în văzduh, totul fiind acoperit cu un smog uriaş.
Când şi când se mai puteau vedea lasere luminoase şi câte un ,,auuu, m-ai lovit!" . Paw! Paw! Poc! Trosc! Buf!
Eu, de după colţ nu prea ştiam cine e lovit, cine a picat, cine a zis ,,au". Dar, la un moment dat, smogul se clarifică puţin, dându-mi voi să-l văd pe PC Man ce îl strângea pe Virus Man de gât.

-Măiii, PC Man, te poţi da mai la dreapta puţin? Nu îi văd prea bine faţa lui Virus Man, când îl strângi de gât... spun eu deranjată de condiţiile proaste de vizionare.

PC Man, cât şi Virus Man se uitară atât de urât la mine încât ideea de a prostesta îmi dispăru cât ai zice ,,popcorn".

Melodia de bătălie! aka. coloana sonoră
 



Fumul se înteţi iar, şi brusc se auzi un ţipăt extraordinar, cât şi sunetul unui demaraj de maşină. Lamborghini lui PC Man o luă la goană pe străzi, iar Virus Man după el! Se pare că se întâmplase ca situaţia să se schimbe.
Bolidul gonea cu o viteză impresionantă, în timp ce răufăcătorul sufla cu mici worms înspre el. Designul aerodinamic al maşinii făcea să ricoşeze orice atac al lui Virus Man.

Însă, la un moment dat, ne mai putând să suporte atacurile care se îndeseau, PC Man hotărî să-şi parcheze Lamborghini după o clădire şi să folosească super-funcţia de metamorfozare.

Astfel, după ce apăsă butonul de panică, Lamborghini lui PC Man începu să scoată fum, zgomote ciudate în timp ce caroseria i se îndoia cu scopul de a se transforma.
După multe pârâituri, troscăituri, Lamborghini se transformă într-un laptop de o frumuseţe rară, ce semăna izbitor de mult cu bolidul.


-Ia te uită, cred că am să-mi redenumesc jucărica. Din Lamborghini simplu, am să îl numesc ASUS VX6 (Asus de la as, V de la viteză, X de extrem, iar 6... datorita numărului meu preferat!) îşi spuse PC Man mândru. Nici nu ştiam că se poate transforma în laptop! Ia te uită! continuă el, mândru. 

Cu ocazia asta, îi veni şi o idee, dacă şi-ar da jos costumul de super-duper-erou şi s-ar preface că e un om obişnuit ce navighează liniştit pe internet, cu ajutorul laptopului său, l-ar putea păcăli pe Virus Man, suficient timp cât să găsească soluţia ideală pentru a-l nimici!
Aşa că, îşi luă poziţia şi aşteptă. Curând îşi făcu apariţia şi Virus Man.

-Hei, băiete, ai văzut un fraier cu muşchi pe-aici?
-Nu, n-am văzut niciun fraier cu muşchi. Muşchi are, dar nu-i fraier deloc, spuse PC Man în timp ce îşi muşcă limba!
-Ahaaa! Tu eşti! Te-ai dat de gol! Da'... unde ţi-e maşina aia faină, băi?
-Ei, vrei tu să le ştii pe toate... uite am trasnformat-o în laptopul ăsta, răspunse PC Man.
-Băăăi, băiete, dar ce laptop frumos ai... Maaamă, ce mi-ar plăcea să-l virusez puţin, răspunse Virus Man, pofticios.
-Peste cadavrul meu, infectatule!
-Ok, mie-mi convine! Muahahahahahahah! ...dar, ia stai... pot să mă uit şi eu puţin? Te rooooooooog?
-Promiţi să nu-l virusezi?
-Proooomit, PC Man! Hiiiii, ia te uită ce frumos! Are USB 3.0, difuzoare Bang & Olufsen, Windows 7 Home Premium pe 32 bit, HDD de 320 GB cu 5400 rotaţii pe minut, un dual core Intel Atom de 1.83 GHz, mmm... cât de bine sună! Şi cât de bine arată! Plus că mai are şi Bluetooth 3.0!!!
-Da, şi are e construit în jurul platformei nVidia Ion cu Optimus! Dig this!
-Vaaai, ce frumos e, ce frumos e, ce frumos e!!! Mooor după el!!!

Şi, în timp ce se minuna Virus Man de performanţele cât şi aspectul exterior nervos al laptopului ASUS VX6, PC Man profită de ocazie şi îl atacă folosind super săgeată invizibilă de scurtcircuitat răufăcători.
Virus Man se prăbuşi la pământ. Cu ultimele forţe îi spuse lui PC Man:

-Auzi, eşti şmecher... niciodată nu am ştiut unde te-ai născut, ce naţie eşti...
-În România.
-... se înţelege, voi ăştia, sunteţi şmecheri încă din faşă.
-Da' mori dracu'odată! spuse PC Man plictisit de pălăvrăgeala inamicului său!
-Omule, un singur lucru îţi mai spun! Mişto chiloţi de latex... Îţi stă straşnic în ei...
Acestea fură ultimele cuvinte ce Virus Man le mai putu rosti.

Şi uite-aşa, cu ajutorul şmecheritei native şi al metamorfozării perfecte a bolidului Lamborghini în laptopul ASUS VX6, PC Man salvă lumea!

Şi-am încălecat pe-un Lamborghini, şi v-am spus povestea ghini.

Pentru BLOGWARS, 
Iulia Mihai


Îmblânzirea scorpiei

Măi, cum să vă spun eu vouă, nu există om mai scârnav ca mine. Din toate punctele de vedere. Dar când zic toate, apăi toate!

Da, eu sunt omul ăla pe care îl întâlneşti în magazine, ăla care citeşte pe etichete până la ultimul amănunt, ăla care comentează cum că produsul mai are puţin şi expiră, ori că cine ştie ce defect de fabricaţie are.
Eu sunt omul ăla.
Şi, ca să fie meniu complet: mai sunt şi femeie. Prin excelenţă, nivelul de pretenţii avute pe secundă se dublează, triplează, ba chiar multiplică în aşa hal că în dreptul cuvântului ,,fiţe", în dicţionar, cu siguranţă va trona poza mea. Şi, dacă nu mă calmez în timp util, cu siguranţă că poza mea va apărea şi în dreptul cuvântului ,,bătută".

Şi, ca să fie clar, nu sunt pretenţioasă doar când vine vorba de magazinele palpabile, sunt pretenţioasă şi cu cele online, indiferent ce-ar vinde ele! Iar, dacă magazinul respectiv online vinde produse IT, clar ochii mei se fac sclipicioşi, se transformă în două inimioare pâlpâitoare şi mă holbez ore întregi p-acolo.
Comentez, bombăn, mă extaziez, mă fâţâi pe scaun, cu toate astea, dacă mă laşi în compania unui magazin online de IT, clar nu mai ai treabă cu mine toată ziua.

Mă gândeam aşa... Uite, de exemplu, eu nu sunt adepta căsătoriei (nu în forma aia clasică, cel puţin, în care eu preiau un nume, spăl şosete de plăcere şi mă echipez cu şorţ bengos), dar, dacă aş fi, cu siguranţă că aş fi genul ăla de nevasta căreia ar fi bine să-i găseşti o activitate ca să nu stea cu gura pe tine toată ziua!

Iată, dragii mei, voi, cei din lumea largă, ce aveţi pe-acasă specimene ca mine, faceţi în felul următor: (şşt, că urmează nişte sfaturi!)
*deschideţi un browser, tastaţi www.oktal.ro, aşezaţi-vă odorul de prietenă (sau nevastă) în faţa calculatorului, şi totul se va rezolva de la sine! Voila!


Ok, şi ca să trecem la lucruri mai serioase... Ce m-ar face pe mine să nu comentez, când vine vorba de cumpărăturile online. Păi, trei lucruri mari şi late!

Să o luăm cu începutul. Booon...

  1. Livrarea moacă! Serios, mi se pare absolut inutil să dau banii pe curieri. Da, nu o fi mult, dar eu nu vreau să-i dau, că-s banii mei! Aşa că, mă gândesc eu ce achiziţionez de pe site-ul celor de la OKTAL (ceva ce-mi trebuie musai, fireşte), am grijă să coste sărit de 500 lei şi pac, îl primesc la botul calului, la mine-acasă. Şi-acum, serios, poate când am zis că nu aş vrea să dau bani pe curieri, probabil v-aţi făcut ideea că aş fi vreo zgârcită. Păi, nu. Vă contrazic! Nu sunt. Cuvântul este ,,chibzuită". În plus, aş da oricând 500 lei, sau mai mult pe un produs ce, cu siguranţă îşi merită toţi banii, iar dacă la afacerea asta îmi mai iese şi livrare gratuită, zâmbesc larg. Că, vorba aia, am şi de ce... Mai ales că oraşul meu (Galaţi) se află şi în zona Nemo.
  2. Ce fac dacă ,,mi se strică?". Ei, ce fac, simplu! Sun ,,la ei", că tot au un serviciu fain de e-service. Cum funcţionează? Păi, stă de vorbă cu mine o tanti sau un nene care îmi explică ce am eu de făcut. Dacă nu se poate remedia defectul prin telefon, îmi trimit ei (tot moacă) un curier la uşă. O singură curiozitate am... Celor de la serviciu clienţi le plăteşte Oktal-ul psihologul? Nu de alta, dar, după o discuţie cu mine, se simte nevoia!
  3. Şi, pentru o îmblânzire totală a scorpiei, cum îi plac ei, îndeosebi laptopurile şi netbookurile, spuneţi-i că-i daţi banii înapoi în termen de 30 zile de la achiziţionarea produsului, în caz că strâmbă din nas prea tare, şi-aţi cucerit-o. Ba chiar, ştiţi ce face scorpia? Vă mai bagă şi url-ul la bookmarks! Ăsta e raiul persoanelor scârnave! Să cumpere ele în voie şi să aibă dreptul să trimită înapoi în timp util, pe motiv de ,,nu-mi convine". Pentru că, dragilor, sunt absolut sigură că persoane ca mine există peste tot, iar de nemulţumirea lor cronică nu scapă nimeni! Cu toate astea, treaba cu cele 30 zile e superbă! Nu de alta, dar, obiectiv vorbind, socoteala de pe site nu coincide mereu cu cea de acasă. Nu e vina nimănui, pur şi simplu unele lucruri se întâmplă! Iar  când lucrurile au şi o rezolvare, cerul este limita! 
Scorpia a fost îmblânzită şi toarce fericită.  

Pentru Superblog 2010,
Iulia Mihai

miercuri, 13 octombrie 2010

Kelt Song (79)


Pentru tine, dragoste.

La vrăjitoarea Paraschiva

Numele meu este Paraschiva şi sunt vrăjitoare cu acte în regulă. Adică, să nu mă înţelegeţi greşit, sunt în legalitate totală... plătesc impozit la stat, îmi respect dările... etc! Am chiar şi firmă. Dacă vă uitaţi cu atenţie deasupra cortului meu vedeţi că scrie fain-frumos ,,Vrăjeala Paraschivei". Mi-am pus până şi beculeţe jur-împrejurul firmei, sa lucească frumos... să se observe de la depărtare.

Chestia e că, până acum două luni lucram la stat, dar, m-au scos în somaj, în consecinţă, am decis să-mi deschid propria afacere. Şi scot de-a bani, acumm!

Cu toate astea, lumea devine reticentă când vine vorba de ghiceală în viitor. Dar, nu înţeleg. dom'le, de ce...?! Adică, nu dau în cap nimănui... nu rănesc pe nimeni. Doar spun oamenilor ceea ce vor să audă.
Spre exemplu... vine o anumită cutăriţa şi vrea ea să ştie dacă nu care-cumva o înşeală soţul. La modul cel mai serios că n-am eu de unde să ştiu dacă o înşeală sau nu, dar eu ce fac, mă uit la moaca ei... văd că e urâtă cu draci şi zic că pe-asta n-are cum să n-o'nşele. La ce moacă are! Aşa că, o întreb dacă barbat'su e cumva orb, îmi spune că e sănătos tun şi că vede perfect. Iată verdictul: da, eu presimt, draga mea, că el te înşeală!
Pleacă asta urlând, mă plăteşte gras, îmi mulţumeşte că i-am deschis ochii, si voila!

Totul e să fii puţin isteţ. Să citeşti pe oameni. Că, dacă te duce puţin bibilica, le spui ăstora tot vor să audă.
Zilnic primesc dintre cele mai ciudate întrebări. Unii vor să ştie dacă în 2012 vine sfârşitul lumii, alţii vor să ştie dacă or să câştige la loto... Dar, n-au decât să mă întrebe ce-or vrea! Atât timp cât sare banu', eu suport orice!

Şi să nu credeţi că eu suport toate bazaconiile astea cu cititul în viitorul lor, aşa, pe bani puţini! Nu, frate... de când mi-am găsit adevărata vocaţie am o vilă, o piscină şi-o maşină de-aia caşto rău! Mi-am upgradat până şi cortul! Am cort cu toate condiţiile! Ultimul răcnet de cort! Găsit pe net! De-ăla army!

Cu toate astea, pe cuvânt de onoare, sau... ca să vorbesc ca suratele mele ghicitoare, pe cuvânt de honoare... dacă eu ştiu să ghicesc în viitor. Pentru că, dacă aş şti într-adevăr să ghicesc în viitor... să văd în viitor, probabil mi-aş ghici mie în ce an mor. Nu de alta, dar m-aş bucura mai mult de viaţă, să ştiu asta. În plus, dacă aş şti în ce an or, cel mai sigur că aş avea şi eu curaj mai mult să-l abordez pe Gheorghiţă, instalatorul.
...Că de trei ani suspin după el ca o proastă, iar el nu dă nicio ceapă degerată pe mine...

Asta aş face, dacă aş ghici în viitor, aş vrea să ştiu când mor, ca să ştiu cât timp mai am să-l cuceresc pe Gheorghiţă!
Ştiţi ce? Fără Gheorghiţă, lumea e pustie... iar bogăţia mea obţinută din ghiceală parcă nu are nicio valoare...



marți, 12 octombrie 2010

Kelt Song (78)


Adolescenţa mea... :)

Ce mai scotoceşte lumea

Iată că n-am mai făcut de mult o astfel de rubricuţă, ce mai scrie lumea pe Google ca să ajungă la mine. Poate din lipsă de timp, poate din cauza faptului că m-am implicat destul de tare în multe campanii online, în ultima vreme, uitând cu desăvârşire de mine şi de lucrurile care mă amuză. Nu de altă, îmi prevăd o perioadă viitoare asemănătoare, cu toate astea, promit să îmi fac timp de postările mele de suflet, de comentarii şi de cititul blogurilor prietene.
Îmi cer scuze cu această ocazie că v-am neglijat!

Dar, să întru în pâine. Scotocelile! Pe zi ce trece mă amuză din ce în ce mai tare prostia unora. Ce pot tasta unii în Google este de-a dreptul incredibil. Iată dovezile:

1.   o sa fie cutremur zilele astea ?    şi   previziuni cutremur  
O să fie, în mintea ta este deja... Numai că n-am idee cum să actionez în caz de situaţie de urgenţă. Cel puţin nu în cazul creierului tău. Previziuni am destule, însă nimic de bine. Ascunde-te sub masă, bagă-te în cadă, stai sub tocul uşii, fă-ţi buncăr. Dar, nu-ţi proteja capul, că n-ai nimic de pierdut. Asta e clar!

2. unde are loc prezentareade produse din carne unde participa horia virlan
Uhm, tragic. Ce e asta? O prezentare de modă, aşa cum doar Lady Gaga ştie să facă?

3. cuvinte care se termina cu fob
Încearcă fraiero...fob. Şi nu, nu cu sensul de alergic la fraieri.

4. corega forum folosesc
Să înţeleg că ăsta e forumul oficial al ştirbilor români? Să o folosiţi cu plăcere.

5. virtualkid mama
VirtualKid-ule, ce cauţi măi în scotocelile mele? Nu te-au găsit acasă la tine?

6. monica olteanu tuborg
Ia te uită, şi pe Monica o caută la mine. Monica, te-ai măritat? Nu de alta, dar ştiam că te numeşti doar Olteanu, nu şi Tuborg... Hmmm...

7. roxette cat de batrana
Haide mă, cântă Roxette în română? Apoi, ştiam că era o melodie ceca de genul: ,,cât de frumoasă", dacă nu mă înşel. Dar, fiecare cu gusturile lui. Gerontofilule!

8. cum se zice du fromage
Fromage!?

9. capra crapa piatra-n patru
Mi-e oficial milă de capra asta...

10. patru ochi priveste
...şi te urmăreşte...  cum tastezi tu prostii pe Google.

Manager imaginar

Nu, nu m-a angajat nimeni ca şi manager în cadrul vreunui magazin de cadouri online, dar, dacă ar face-o cu siguranţă aş şti ce să zic. În consecinţă, în dorinţa mea de a mă exprima, am să-mi imaginez fain-frumos o astfel de situaţie.

Acum, serios vorbind, având în vedere că tocmai se apropie perioada sărbătorilor de iarnă, iar lumea devine pur şi simplu obsedată de cumpărarea cadourilor, punerea la punct al unui magazin de cadouri online este mai mult decât necesară, pentru a fi gata să întâmpin eventualii clienţi aşa cum se cuvinte, în straie noi, strălucitoare.

Din punct de vedere al utilităţii unui astfel de magazin, lucrurile stau în felul următor: a face shopping de pe un astfel de site, cu siguranţă este mult mai avantajos decât clasicul furnicar prin magazine. Se scuteşte timp, să nu mai zicem de o grămadă mare de nervi. Nu ştiu cum stau ceilalţi la capitolul irascibilitate, dar eu mă aprind uşor când mă aflu în magazine neavând de felul meu prea multă răbdare.
Nu suport să mă calce cineva pe pantofi, să fiu atinsă sau să mi se ia de sub nas fix produsul pe care îl ochisem eu.
În consecinţă, aleg fără să clipesc să cumpăr doar cu ajutorul click-ului, în timp ce mă aflu pe scaunul meu confortabil, bând din cafeaua mea aromată.

Ok, dar să nu ne abatem de la subiect. Ca un bun manager, voi face totul sistematic. Aşa, ca la carte... matematic chiar.
Că de aia sunt eu un manager bun, chiar dacă unul imaginar.



Numele domeniului
În primul rând, ca nou manager al site-ului, aş avea grijă să îl felicit pe cel ce a ales numele domeniului (cadouri-originale), fiind o denumire foarte accesibilă, din punct de vedere SEO. Uşor de găsit pe Google şi pe alte motoare de căutare.

Publicitatea
Aş organiza concursuri periodice pentru blogări, scopul fiind popularizarea site-ului meu. Cum? Foarte simplu: una din cerinţe ar fi adăugarea a 2-3 link-uri ce duc către site-ul meu, pe ancore uşor ,,găsibile" pe Google, care să se potrivească din plin cu ideea de cadouri. Investiţia ar fi mai mult decât profitabilă, câştigând bani buni din popularizare, dar şi din serviciul AdSense.
Aş face o bază de date a fiecarui client ce a cumpărat vreodată de pe site-ul meu, realizând un calendar al zilelor de naştere, cu scopul de a trimite felicitări virtuale fiecărui client în parte. Poate nu vor fi cu toţii receptivi la acest lucru, dar cu siguranţă, măcar zece se vor obosi să dea un click. 

Aspectul 
În general aş păstra acelaşi skin, fundalul alb fiind mai mult decât indicat, plus tonusul site-ului. Aş adăuga cu toate astea, un model semi-transparent, cu iz victorian. Ceva finuţ, fără să obosească ochiul, cu scop decorativ.
Ce aş schimba ar fi nuanţa de gri a scrisului. Aş intensifica puţin culoarea, făcând-o mai lizibilă, pentru a atrage atenţia.
De asemenea, aş bolda secţiunea de Reduceri. Se ştie că acestea sunt mereu hot-spot-ul oricărui site, indiferent de ce s-ar vinde pe acolo. E în firea umană, până la urmă.
In plus, cum în scurt timp va începe frenezia sărbătorilor, cu siguranţă aş pune mare accent pe categoria Cadouri de Craciun. Aş scoate-o în evidenţă, oferind reduceri sau cadouri surpriză.

Pentru Superblog 2010,
Iulia Mihai

Publicitate de la om la om

Bun, am să fac din postarea asta o postare cât se poate de sinceră. Nu de alta, dar vorbesc în cunoştinţă de cauză, având de ceva vreme un cont pe Blogmoney.com.

De ceva vreme, am început să-mi monetizez blogul la modul cel mai serios. Am învăţat metode noi, am prins şpiluri importante, ce mai... am început să mă prind şi eu ce înseamnă să scrii din plăcere şi să fii plătit pentru asta...
Şi, trebuie să recunosc că am început să îmi iubesc blogul şi mai mult, de atunci. Pentru că, de ce să fim ipocriţi şi să zicem: ,,eu scriu numai de plăcere!" pentru că, oricui îi vei propune să primească bani pentru ceea ce scrie, clar nu va zice nu. Nu vei auzi din gura nimănui: ,, nu, dragule, lasă că eu voi scrie moca, pentru că eu m-am născut un sfânt.". Cine va susţine că preferă să se publice moca, clar omite să zică unele lucruri.

Da, până să mă prind eu că aş putea câştiga bani cu blogul, recunosc cu mâna pe inimă că scriam doar din plăcere, dar, ca să fie clar, nu pentru că nu mi-ar fi plăcut să mă plătească cineva, ci pentru că nu ştiam cum să fac să fiu plătită.
Scriu mult, unii spun că scriu bine, important e că îmi place ceea ce fac. Pentru că, ştiţi voi cum e... nimic nu iese frumos, dacă nu avem şi un strop de pasiune pe acolo.

Dar, să mă întorc la Blogmoney. Da, am cont acolo de ceva vreme. Şi nu trebuie să-mi imaginez că aş fi prins vreo campanie pe mână, pentru că deja am prins vreo 3 pe la Blogmoney, deci, pot povesti liniştită de pe acolo.
Recunosc că suma de 100 euro nu mi s-a oferit până acum pe vreun articol, suma fiind uşor de domeniul fantasticului, dar, niciodată să nu zic niciodată, pentru că, badge-ul meu Blogmoney, ce îl puteţi găsi jos, în footer, pe la secţiunea mea de bannere (plus în postarea de faţă), scrie că un post Blogmoney la mine pe blog ar valora cam 270 RON. Ceea ce nu înseamnă musai 100 de euro, dar, se apropie într-o oarecare măsură.

Cu toate astea, suma maxim negociată până în acest moment pentru o postare advertorială pe Blogmoney, s-a ridicat cam la 60 RON. Sper ca următorii contractori să se uite şi la badge! Ha, ha.

De unde ştiu cât merit? Păi e simplu, am fost evaluată, contractată şi de alte persoane, exceptând serviciile de intermediere a celor de Blogmoney, şi asta mi-a dat curaj, ca să zic aşa.
În plus, am un pagerank 4, care vorbeşte de la sine, un blog cu vechime de 2 ani şi câteva gadgeturi care îmi arata statisticile zilnice, cum ar fi numărul de vizitatori, postările populare indexate pe Google, cât şi locurile ,,fierbinţi" de pe pagină (pe unde umblă mouse-ul mai mult; chestie utilă pentru AdSense şi bannere plătite).
Şi gata, nu-mi mai divulg din secrete!

Trecând de partea cu banii, o campanie bine realizată, din punctul meu de vedere, este acea campanie pe care eu, ca blogăr contractat o execut cu respect.
Atât timp cât o anumită firmă se oboseşte să mă accepte, să negocieze cu mine un preţ, şi se ajunge la un bătut de palmă, atenţia mea va fi maximă.
În primul rând, am grijă să studiez conţinutul site-ului respectiv, sau al materialului informativ, pentru a culege informaţiile esenţiale. În al doilea rând, citesc cu maaare atenţie cererea. Nu de alta, dar nu aş vrea să scriu despre lucruri fără sens, când clientul are o anumită cerinţă.

După ce materialul va fi finalizat, postarea va lua drumul pe care îl iau toate postările de pe blogul meu.
Astfel, ele vor fi promovate pe FaceBook şi pe Twitter. Plus un status frumuşel şi simpatic pentru cei din lista de messenger.

Merg pe principiul că, indiferent că este vorba de un advertorial sau o postare personală, totul devine personal, până la urmă, atât timp cât este scris din mine, devenind o parte din mine.

Tocmai de aici şi respectul în redactarea postării. Pentru că, având respect pentru client, am respect pentru mine şi pentru blogul meu. În consecinţă, nu-mi voi strica karma blogului!
Nu mă condamnaţi, dar cred în treaba aia cu acţiune şi reacţiune!

In plus, orice client mulţumit de serviciile mele, va reveni. Iată câte lucruri bune se pot întâmpla, dacă îmi dau puţin interesul.

Cum cheltui banii obţinuţi? Acum, fără supărare, dar asta e cam problema mea! Ha, ha. E ca şi cum ai întreba o femeie ce vârsta are sau, ce număr poartă la pantofi, ori un mare afacerist ce câştiguri anuale are. Treburile astea nu se discută, oricum, vă garantez că orice aş face cu banii câştigaţi, o să fiu fericită!

Despre Blogmoney, ce pot să zic, sunt într-o oarecare măsură mulţumită, deşi, dacă aş fi în locul lor, mi-aş da mai mult interesul în a adăuga campanii noi. În rest, toate bune şi frumoase, nu dau cu parul, nu tai gâtul nimănui, doar că, mă gândesc că mai multe campanii nu ar însemna câştig doar pentru mine ca blogăr, ci şi pentru ei, ca intermediari, că de aia e afacerea, afacere.

Un lucru bun este că acest gen de advertoriale sunt la mare căutare în zilele noastre, fiind o alternativă viabilă publicităţii clasice. Motivul este simplu... O postare făcută de un blogăr poate fi o metodă mult mai accesibilă de a convinge pe X sau pe Z că serviciile companiei respective sunt bune de luat în calcul. Funcţionează pe principiul ăla... de la om la om.

Pentru Superblog 2010,
Iulia Mihai