luni, 27 aprilie 2009

TRE'SĂ SPUN!


Astăzi de dimineaţă, am vazut o doamnă plinuţă, îmbrăcată în ţinută sport-elegantă-de casă, plimbându-se cu mainile la spate şi privirea îngândurată, pe dealul de la ieşirea din orasul meu.
Primul gând a fost să mă întreb:

“ Câinele… da’ câinele unde-i?”

Acest lucru m-a făcut să mă gândesc serios la cât de limitaţi sunt în gândire şi percepţie, noi, oamenii.
În frunte cu mine…

Tocmai ce mă lăudasem zilele trecute cuiva, cât de open minded sunt, şi pledasem cu vehemenţă în favoarea minoritaţilor sexuale, încercând să-i schimb atitudinea homofobă respectivului. N-am reuşit. Acum ştiu şi de ce… Am idei preconcepute…chiar si eu. Doar că ale mele sunt in alte domenii.

Revenind la oiţele noastre, sau mai bine zis… la ale mele!
De ce nu poate o doamnă plinuţă, îmbrăcată în ţinută sport-elegantă-de casă, să se plimbe pe dealul de la ieşirea din oras, fara caine? …
Uite de asta, din cauza oamenilor ca mine, nu pot fetele săracele, să se plimbe singurele la cântatul bufniţei, prin parc. Iar dacă totuşi se gaseşte vreuna nepăsătoare, care să se încumete să iasă, bineînteles că se va gasi o nebună ca mine care va spune:

” Aha! Ai ieşit la pescuit! Las’ că ştiu io, donşoară!”

…Şi tot din acest motiv, şoferii tineri îşi povestesc pe la câte o bere, doua, trei… (nu vă speriaţi, îi duce acasă un prieten!) cum s-au încurcat ei in trafic din cauza unui alt şofer de 102 ani.
Câtă nesimţire să pretinzi că un şofer de 89 ani, are de fapt 102 ani. Ăsta e vandalism verbal, de acum!

Să nu mai zicem de discriminarea de vârsta, în sine.
Mai ales, având în vedere noile legi, privind cărora, pensionarul se transformă din bătranel cu bastonel, în temerar muncitor.
Ce vreau să spun cu asta? Apoi ce… voi n-aţi auzit că aştia vor să ne scoată la pensie la 70 şi ceva de ani?
În condiţiile astea, domnilor şoferi, lasaţi discriminările acasă şi nu uitaţi să vă bagaţi în buzunare bune maniere, pentru că nu se ştie cine e bătranelul la care voi aţi urlat că are 102 ani!
Poate fi curierul care vă aduce acasă vibratorul comandat de pe internet.
Nu v-aţi dori o răzbunare din partea lui, nu?

Lăsând, pentru moment, gluma la o parte şi intrand puţin în subiectul ‘pensie’, aş avea o întrebare de adresat şi o chestie de sugerat…
Nu ar fi mai bine dacă aceste pensii, dacă tot vin ele la vârsta de 70+, să vină la pachet cu un contra-cronometru, electronic şi vorbăreţ, iar la fiecare pensie primită, pensioanarul să audă:

“Mai ai trei pensii, felicitări!”,
“Mai ai doua pensii, cumpără-ti tot ce-ti trebuie ca acuş-acuş…”,
“Mai ai o pensie…ups.”

Ciudat cum în caştile mele cânta Mortal Love cu I just want to die.
Până şi destinul e sarcastic, nu numai eu.

Am decis.
Mă las de gothic-metal şi mă apuc de manele.
Aşa să mă mai veselesc şi eu putin, că tare suntem noi aştia deprimaţi.
Îmi cumpar doua lanţe babane şi o fustita cu d-alea turceşti de atârna ele şi fac frumos cand îmi mişc bonbon-ul. Şi, dacă tot am echipament, încep să-mi scutur (nu pletele, că aia-mi place!) ce nu mi-aş fi imaginat vreodata că merge scuturat, pe muzichiile vesele şi hoptimiste ale maeştrilor în distracţie.
Poate aşa mai uit şi eu de pensii şi de faptul că am mintea încuiată.
Dar ce mă fac dacă, în ignoranţa mea, în ceea ce priveşte flanelele… haoleo, manele am vrut să zic (Lu, ce-mi faci? Din cauza ta, nu mai ştiu care e termenul corect din dicţionar!) cumpăr un sidiu de ascultare?
(muzică de ascultare = muzică de dor, jale şi urlete nejustificate. Acest termen a fost iniţial introdus în gramatica limbii romăne de catre haiclasul manelistic) şi încep să bocesc pentru fraţii mei?
Uit de pensii, de tot… şi îmi amintesc de fraţii mei şi de câte belele au ei.

Da’ ia stai, de ce sa plâng? Eu n-am fraţi!

Şi uite-aşa, rocker, manelist, şofer de 102 ani, homofob, sau tanti plimbareaţă de pe dealul de la ieşirea din orasul meu, toţi suntem o apă şi-un pământ.
Discriminăm şi suntem total incapabili de a întelege alte puncte de vedere, decât ale noastre.
Judecăm imaginea celuilalt, dacă nu este după chipul şi asemaănarea noastră.
Toti facem asta!
Indiferent, câte ni se pare că acceptăm. Mereu se va gasi ceva care să nu ne convină la ceilalţi.

Unde bat?
Pai, eu nu bat. Sunt paşnica de felul meu. Cred că se trage de la faptul că îmi place mult salata verde cu mult oţet de mere.

În schimb, am multe păreri.
Iar astăzi am avut chiar şi un punct de vedere, pe care, dacă voi nu l-aţi înţeles, am macar satisfacţia că eu ştiu ce am vrut să spun.

Text: Iulia Diana Mihai
Fotografie: Iulia Diana Mihai (aprilie 2009)

duminică, 26 aprilie 2009

Black Church

sâmbătă, 25 aprilie 2009

Speed

joi, 16 aprilie 2009

Odihneste-te in pace, Mama Gherghina!





Postarea de astazi, as fi vrut sa nu o fac, niciodata.
Desi, niciodata e un termen inexistent pentru noi, oamenii!
Noi... sentimentalii...
Stiu ca pe voi nu va intereseaza, dar astazi, 16 aprilie, Mama Gherghina a incetat sa mai existe. S-a dus catre un loc mai bun, acolo unde singuratatea nu-i mai e o povara, acolo unde copilul ei drag, o asteapta, cu ochi blanzi, vorbe calde, si imbratisari.
Tot ce pot spune e ca acest blog il dedic Mamei Gherghina si bunei mele prietene, Alina Dumitru.

Cine e Mama Gherghina? Mama Gherghina e bunica mea nr.2, si cand zic asta, as vrea sa se tina cont de faptul ca Mama Gherghina nu-mi este ruda, iar eu chiar am avut doua bunici naturale.

Mama Gherghina m-a lasat sa rup canafeii de la fes, mi-a dat sa mananc prune si marmelada, m-a lasat sa-i desenez toata cararea din fata casei, fara sa ma certe, si a convins-o pe Alina sa se joace cu mine.

Stiu ca pe voi nu va intereseaza, dar pe mine ma intereseaza, iar blogul asta nu este pentru voi, e pentru mine... si pentru ea, si pentru Alina!

Si stii, Alina? Acum cateva zile am vazut-o... Si am fotografiat-o, asa cum faceam mereu. Dar stii ce anume m-a fascinat?
Candela ei. Desi nu era o candela artistica, era o candela rudimentara. Am facut o duzina de fotografii candelei...

Crezi ca a fost o premonitie? Si crezi ca a fost o premonitie si faptul ca, in momentul in care am plecat cu mamaia de la ea, mi-a zis "Te vad pentru ultima oara"?

Iata fotografiile, Alina...
Si ia te rog toata prietenia mea.

Si stii, Alina? Era bucuroasa ca te mariti in toamna...