joi, 21 mai 2009

Zborrrrr



marți, 19 mai 2009

Orange Tree




Imaginea e una din cele postate de mine anterior in postul despre Galati si despre Parcul Popescu, insa cu ceva modificari de culoare. Mi se pare ca arata ceva mai bine in varianta asta.

luni, 18 mai 2009

Primavara Macro la Brasov









joi, 14 mai 2009

Oameni de 1,99 lei


Blogul de astazi este tot despre mine. Nu e un blog frumos, dar e sanatos, pentru buzunarele voastre.
Am avut parte de multe acte de nesimtire din partea taximetristilor, pana acum, dar ce mi s-a intamplat astazi, intrece orice limita.
Asa ca, va rog, cititi, si luati aminte!
Nu credeam sa existe atata nesimtire, insa uite ca exista.
Cum asteptam astazi un taxi sa ma duca acasa, pe mine si pe cele trei sacose grele ale mele, si cum nici un taxi din firmele des folosite de mine nu se arata la orizont, am hotarat sa ma urc in taxiul unui domn, angajat al unei alte firme, relativ cunoscuta si aceasta, insa nefolosita de mine pana acum. Desi sunt destul de sceptica in a incerca lucruri noi, citind pe caroseria taxiului 1,39/km, am zis ca ar fi cazul sa incerc ceva nou.
Dand ziua buna soferului, am urcat fericita in masina acestuia.
Marea mi-a fost mirarea sa observ ca taximetrul acestuia afisa 1,99/km. In prima instanta, am zis ca trebuie sa fie ceva in neregula cu ochelarii mei de vedere, asa ca, am decis sa-l intreb pe acest domn cat e tariful.

-1,99/km, donsoara...
-1.99? Dar de ce scrie pe masina dumneavoastra 1.39?
-Pentru ca astazi s-a schimbat tariful si nu avem stickere.
-Ah, serios? Si nu puteati mazgali cu pixul, cu ceva... sau... sa le dezlipiti, ca sa nu induceti lumea in eroare?
-...
-Va rog frumos sa ma lasati aici... Si asteptati-va la un control, si la amenzi grase, sarlatanilor!

Am iesit, nervoasa. Dandu-i in cei 2 km cat i-as fi dat pe jumate de drum parcurs pana acasa, in mod normal.

Asta cu siguranta nu va ramane asa, probabil ca voi da telefoanele necesare, pentru ca domnii de la firma galateana de taxi, ALBERTINI, sa se invete minte sa mai umble cu smecherii de 2 lei, sau mai bine zis de 1,99!

Pe voi va rog sa fiti mai atenti de acum incolo, si sa intrebati soferul de tarif, sa nu va treziti ca mine, ca vi se ia un tarif mai mare si ca cel bucurestean.

Sa va reamintesc ca media e 1,35 lei/km, domnilor patroni de firme de taximetrie? Sa va amintesc, ca e ILEGAL sa afisati un pret si sa practicati altul?

Sa va amintesc ca va sapati groapa singuri? ...Va dati si singurei seama de ce...

vineri, 8 mai 2009

Ruralitate Urbana








Ar trebui sa vorbim cu niste oameni importanti, si sa nu se mai faca diferenta dintre rural si urban. Pentru ca nu e. Exista doar sate mici si sate mari.

Clar...

Azi n-am chef de vorba. Nu va vreau.

Am sa las fotografiile sa vorbeasca in locul meu.

joi, 7 mai 2009

Lene de Urgenta




Multa mita le trebuie lor, si multa minte ne trebuie noua ca sa intelegem o data si pentru totdeauna, ca lor le trebuie multa mita, pentru a-ti zambi, sau pentru a nu te lasa sa zaci pe holurile spitalelor, asa zise de urgenta.
Astazi m-am hotarat sa nu mai aberez, si sa relatez un caz concret.
Cazul meu.
De dimineata m-am trezit cu un telefon nu tocmai placut, care ma anunta ca trebuie sa merg imediat la locul de munca al mamei, pentru ca s-a intamplat un accident. Mama mea se impiedicase de nu-stiu-ce, si trebuia dusa la Urgenta.
Nespalata pe dinti, pe fata si nepieptanata, am facut comanda la taxi, si am pornit spre locul cu pricina.
Dupa un drum lung si un trafic infernal, in sfarsit ajunse la Spitalul de Urgenta Sfantul Andrei din Galati, a inceput calvarul propriu-zis.
Inceputul a fost promitator, pentru ca am avut norocul sa observam ca Spitalul de Urgenta a angajat oameni de paza foarte galanti si binevoitori, dispusi sa ne arate de unde putem achizitiona un carut, si sa ne deschida usile, pentru a ne usura traversarea holurilor, anevoioasa din cauza piciorului mamei.
Naiva am fost sa cred ca aceasta galanterie se va raporta si in cazul celor mai inalti in grade. Pentru ca, dragii mei, bunavointa in spitalele romanesti este invers proportionala cu importanta persoanei angajate in cadrul institutiei respective. Am dat peste asistenti plictisiti, doctori plimbareti-degeaba s.a.m.d.
Aventura a inceput chiar de la sala de radiografii, unde mi-a fost absolut imposibil sa glumesc cu domnul doctor ce se ocupa de radiografii. “Iesiti afara don’soara, ca e sala de radiografie!”, “Bine ies, daca ma dati afara…” ,” Eu v-am zis cu frumosu’!”
Atitudinea rigida se potrivea oarecum cu decorul sumbru in care lucra domnul.
Probabil, cea mai mare dezamagire a mea a fost ca nu am avut inspiratia sa-mi iau cu mine aparatul de fotografiat, pentru ca as fi avut parte de niste fotografii pe cinste.
Sala respectiva de radiografii semana, mai mult cu laboratorul lui Frankenstein, decat cu cel al unui spital de oameni… vii. Holurile intunecoase si mesele criptice faceau pielea sa se zbarleasca. Iar lipsa de becuri luminoase de pe holuri, faceau umbrele bolnavilor in halate roase, sa se prelungeasca la infinit.
Oare ce-ar fi zis Tim Burton, daca ar fi fost acolo? L-ar fi sunat oare pe Johny Depp?
De la sala de radiografie, cu iz de morga, am mers la sala de ghipsare. Acolo am avut parte de un ghipsar foarte acru. Aspectul lui fizic, imi amintea oarecum de felul cum mi-l inchipuisem eu mereu pe Hagi Tudose: uscativ, cu nasul mare asemenea unui cioc de pasare, adus de spate si cu o atitudine plictisita, dusa la extrem.
Cu sfiala, am cutezat sa il intreb pe Hagi daca se poate ocupa si de noi. Cu aceasi atitudine acra mi-a raspuns: “ Sa vina doamna doctor… asteapta acolo!”.
Intr-o sala de ghipsare, murdara, nu de ghips, cum era normal, ci de patina timpului si-a nesimtirii unora… am asteptat-o pe doamna doctor, pana s-a fixat piciorul mamei singur. Probabil asta era si strategia de vindecare. Economie la ghips. Deja imi inchipuiam cum altii, in aceasi situatie cu mama, dormeau prin sertare, de luni bune, asteptand sa vina doamna doctor ortoped.
Asteptand sosirea printesei, de plictiseala, am decis sa vad si eu cum arata baie din spital. Am ajuns, cu chiu, cu vai, la baie, trecand din camaruta infioratoare in camararuta terifianta, pana am ajuns la incaperea cu closet.
Daca n-ar fi fost curiozitatea sa vad baia de spital atat de mare, as fi fugit de acolo cat m-ar fi tinut picioarele, pentru ca acea incapere arata mai de graba a decor din Saw . Becuri slabe, palpaitoare si bazaitoare, sange pe pereti, murdarie si o cada gigant in mijlocul baii.
La intoarcere, mare mi-a fost mirarea ca mama tot singurica, fara doamna ortoped, statea. Si nu a durat mai mult de cateva zeci de minute, pana sa apara si mult-asteptata.
Dupa 2-3 priviri la radiografie, a stabilit diagnosticul, a decis ca e cazul de ghips, a scris caligrafic o reteta, si a plecat ca vantul, lasandu-ne pe mana lui Hagi Tudose. Eu ma tot intrebam what’s wrong with this picture (ce e in neregula cu imaginea asta), si brusc mi-am dat seama. Lui Hagi ii lipsea frierastraul.
Cu o privire incruntata, si-a pregatit vata si ghipsul, si a trecut morocanos la treaba.
Insa, asa cum imi place mie sa ma joc cu mintile oamenilor, si sa fac experimente, am decis sa ii strecor omului o bancnota in buzunar, sa vad ce efect are misterioasa bucata de plastic asupra organismului si a starii lui de spirit. Experiment reusit. Hagi a devenit zambaret si a inceput sa prezinte si forme usoare de umor.
Cam asta e povestea.
Intrebarea e… pe cine dam vina ca astfel de lucruri se intampla? Pentru ca vorba aia, sunt mai multe puncte de vedere. A lor, si a celor de la putere. Ambele solide si bine justificate. Cei din medicina nu muncesc pentru ca nu sunt motivati financiar, iar cei de la putere nu le acorda fonduri pentru ca cei din medicina nu muncesc.
Insa punctul nostru de vedere cine il mai asculta? Iar banii nostri unde merg?
Iar acum, fie vorba intre noi, cu toata lipsa de fonduri si de aparatura sofisticata, atat de multa costa sa faci curat intr-un spital?
Probabil ar fi aratat cu totul altfel, daca ar fi fost curat, iar postarea mea de astazi ar fi fost ceva mai scurta.

Asa ca… Men sana in corpore sano, dragilor.

Text si fotografie: Iulia Diana Mihai (2009)

Şapte scări













Rau ma dor ochii... ma dor
De durerea frunzelor
Rau ma dor ochii... ma dor
De durerea frunzelor

Si ma duc... si iar ma duuc
Pana la izvor de nuc
Si ma fac... si iar ma fac
Vant de brad si vant de fag

Si am sa plec fara sa stii...
Dus de dorul tau tarziu
Si am sa plec fara sa stii...
Dus de dorul tau tarziu

Cu cine am plecat nu stiu
Si mi-e inima un rau
Care curge neincetat
La o margïne de sat