miercuri, 31 august 2011

Ozzy

Mai multe amănunte despre Ozzy the cat pe Octo Cat!

joi, 25 august 2011

Pe drum

Aseară am auzit o poveste. O poveste spusă de un om pe care nu îl cunoșteam până să aud povestea. M-a făcut să visez. Nu numai pe mine. Și încă în ce hal. Am ajuns subit la concluzia că trebuie să-mi lipsească al naibii de multe (nu, nu material) ca să-mi doresc un ghiozdan în spate, ceva mărunțiș în buzunar și tiva prin lume...

Dacă m-ai fi întrebat acum câteva luni de-aș  fi dispusă să renunț la tot, aș fi ridicat din sprânceană și-aș fi articulat un NU categoric. Motive? Multe. 

Cu toate astea, acum sună al naibii de bine. Un drum, o motocicletă (pe care în visele mele cele mai îndrăznețe, reușesc să o și stăpânesc), un aparat foto upgradat (musai stabilizator de imagine și musai încă două obiective), un netbook cu baterie sănătoasă și ceva curaj. 

Și uite-așa, am contiuat să-l ascult pe tip. Mi-am pironit privirea fain-frumos pe un beculeț, beculețul s-a blurat mintenaș și-am intrat în altă lume (exact așa cum se întâmplă prin filme). Când am ajuns în lumea asta nouă, se auzea pe fundal Begrab Mein Herz de la Xmal Deutschland, iar vântul, ei știți voi... și vântul făcea chestii interesante în timp ce mie îmi stătea părul genial. 

Totuși, am să las visul ăsta pe seama celor cu brațe tatuate și puternice. Ale mele? Tatuate? check! Puternice? Pentru a face turul lumii pe bicicletă. Da.



marți, 23 august 2011

Stări de spirit: Drowned you


De câteva zile ascult asta, cam ca tot ce ține de Xmal Deutschland. Mai ții minte ce ziceai despre Anja? Mai spune-mi despre Anja. Mai spune-mi și despre Tilo Wolff. Vreau să mai aud. Vreau sms-uri frumoase. Vreau sms-uri amuzante la care să-ți dau replica. Mai spune-mi despre Anja. Mai spune-mi...

luni, 22 august 2011

Pet the pets

Chiar dacă sunt mai mult a cat person, decât a dog person (așa cum spun americanii), nu mă dau în lături (accentul pe sau pe tu, în funcție de imaginație) nici când vine vorba de cățeluși, ori alte animale pufoase și drăgălașe. Octo Cat likes them all! 

Ce mă calcă cel mai tare pe ureche e atunci când oamenii nu au grijă de animalele lor de companie. Ca să nu mai zic de cei ce aleg să-și țină câinii închiși ori mai rău: legați. Animăluțele au și ele dreptul la libertatea lor, măcar aparentă. Corect, oamenii conduc lumea, dar asta nu înseamnă că șefia trebuie să se transforme în tiranie, nu? 

Din punctul meu de vedere, atunci când îți iei un animăluț de companie, e clar că îți iei odată cu el și o responsabilitate de zile mari. E ca și cum ai avea un copil, doar că mult mai simpatic și pe alocuri mai inteligent! Ei, și-n dezordinea asta de idei, trebuie să avem mare băgare de seamă cum avem grijă de cățelușii ori pisicuțele noastre, că doar, sunt ai/ale noștri/noastre, nu? 

Musai trebuie să nu ocolim subiectele mancare caini sau mâncare pentru pisici! Aceasta trebuie să fie adaptată nevoilor și metabolismului lor. Tocmai pentru că ei nu sunt ca noi, iar resturile de tocăniță, ori bucata de mămăligă nu sunt opțiunile cele mai indicate. Gândiți-vă doar că animalul vostru de companie ar deveni de mâine stăpânul vostru și v-ar da să mâncați resturi de oase de pește! Cum v-ar veni? 

Soluții? Există! oricât de snob ar suna, cred că cea mai bună soluție e să îi servim pe blănoșii noștri cu mâncare creată special pentru ei, ca de exemplu cu chestia aia super simpatică ce poartă numele de orijen. Ce e orijen?  Simplu! Este singura mâncare pentru câini, adaptată nutrițional și biologic nevoilor lătrătorilor. Și-aș mai face o recomandare: cam tot ce ține de Purina. Nu zic asta gratuit, ci în cunoștință de cauză! 

Bun, eu zic în felul următor: dacă tot ne putem trata burțile noastre cu tot felul de fast-food-uri, de ce să nu tratăm și animăluțele cu mâncare bună? Și știți care ar fi, totuși, diferența? Simplu! A lor măcar e sănătoasă!


duminică, 21 august 2011

Fii femeie, femeie!

Mă calcă maxim pe nervi când observ că femeile uită să fie femei. Chiar nu pricep, de ce să te mai numești femeie când cu ojă nu te dai, de look-ul tău te doare la bașcheți, iar pe la un coafor n-ai mai trecut dinainte să te naști? Care-i scopul? Ce rost mai are să porți fustă, dacă tot nu profiți de feminitate? Dacă e să o luăm altel, și scoțienii poartă fuste (kilturi), iar asta nu-i face femeie (nu pe toți, cel puțin).

Și, după ce că există categoria aia a îngălatelor, mai există o categorie de oameni ce le intimidează pe cele mai curajoase dintre reprezentantele sexului mofturos. Iar categoria aia mă enervează și mai tare! Inchizitorii ăia de condamnă senzualitatea. Da, da, la ei mă refer. Ok, hai să ne întoarcem cu toții în Evul Mediu, să proptim bine baticele pe capățâna femeilor, și-am rezolvat problema. Ca să nu mai aibă nimeni nimic de comentat. În afara mea, firește!

Nu știu despre alții, dar mie îmi place să văd femeia fiind femeie. Da, frate, poartă lenjerie sexy, dacă simți că te prinde strașnic! Poartă costume de baie prin care să se vadă ce vrei tu să se vadă! Dacă ai ce arăta și ești dispusă să arăți, de ce nu? Oamenii ar trebui să înceteze să fie atât de închiși la minte, pe bune! Unde e marea libertate de care se tot vorbește? În concepțiile babei de la etajul 1? Neh, uite că eu n-am de gând să mă ghidez după un cod moral scris cu litere de-o șchioapă de către o babă nevrotică și-un moș arțăgos, dar care face una mică atunci când vede un articol de lenjerie intima (nu al babei, firește!).

O altă categorie, că deh, dacă e să-i iau pe toți la puricat, apăi, frate, îi iau! Deci, o altă categorie care mă face să zic ”așa nu” e aia a individelor care preferă să ocolească subiectul lenjerie lux, doar ca să-și cumpere chiloți la kil. Cu așa atitudine sigur o să rămână impresionat Costelu sau Gigelu tău de pe-acasă. O să zică ”hai, Maricico, adă-mi o bere și-un pulpan de porc!”. 

Nu știu despre voi și ce firme de lenjerie intima preferati voi, însă eu am văzut niște modele foarte faine de lenjerie axami. Fiecare femeie ar trebui să se îngrijească de sine, cu sau fără Costelu aferent de-acasă. În primul rând, senzualitatea vine din interior, iar dacă tu, ca femeie, te simți sexy, clar așa te vor vedea și ceilalți, pentru că așa e întotdeauna! Încrederea în sine e cam totul. Și, să NU uităm să fim femei, ce dumnezeu! Cine să fie femeie, dacă și femeile se masculinizează ori uită cum stă treaba cu grija de sine? Să uităm de babe constipate, de femeie îngălate și de alte categorii neanderthaliene, zic!




sâmbătă, 20 august 2011

http://octocat.org - copilul meu

Gata! Am făcut-o! Instalat WordPress, făcut adresă de e-mail aferentă, făcut pagină de Facebook pentru site, găsit skin frumos de tot, scris câteva articole de nadă! Octo Cat s-a lansat oficial! Ce-i drept, nu în Octombrie, așa cum era de așteptat (asta doar pentru că nu mai am răbdare să aștept până atunci), ci pe 19 August 2011.

Cu toate astea, Octo Cat e un blog cât se poate de tomnatec, pasionat de luna Octombrie, de zodia Balanță, de pisici, frunze îngălbenite și copaci uscați. 

Ce se va scrie pe Octo Cat? Ei bine, tot cârcoteală, tot filme, tot muzica mea. Așa că, cei ce citeau până în momentul ăsta cu pasiune Omlette du Fromage, sunt rugați să updateze bookmark-ul și blogroll-ul și cu Octo Cat, că tot a meu e! 

În concluzie, vă aștept să dați cu subsemnatul și dincolo! A, da! Și nicio grijă că Omlettu nu-l șterg și nici nu-l abandonez, că vorba aia, nici mamele nu-și aruncă copiii mai mari atunci când li se nasc alți copii. 

P.S. Mi-ar fi plăcut să mă citești și tu, așa cum o făceai... Cu siguranță ai fi fost mândră de mine...


joi, 18 august 2011

În curând: www.octocat.org

Mai țineți minte articolul în care mă balansam eu (ca o balanță adevărată ce sunt) dacă să mă transfer pe domeniu, au ba? Ei bine, articolul ăla mi-a adus ca și premiu un domeniu, plus găzduire pentru 1 an de zile de la gsoftcentral. Cu această ocazie, trimit un foarte-mulțumesc celor de la gsoftcentral! Ca să se știe. 

Mbun, și m-am gândit eu așa că Omlette du Fromage ar trebui să rămână fix aici. Nu are rost ca după 3 ani de blogging pe platforma asta, pac să fac aroganța de a mă muta. Așa că, zilele astea voi trimite în larg un nou (hai să-i zicem... ) proiect, ce va purta numele de October Cat (www.octocat.org) - mda, știu că nu e o denumire seo, dar e ceea ce-mi doresc. Nu știu încă ce va aborda noul site - cel mai probabil că va prinde contur pe parcurs, așa cum a prins și Omlette du Fromage. Nu am un plan bine stabilit. Singurul lucru pe care l-am știut sigur a fost că vreau denumirea de octocat în domeniu. Dacă Omlette du Fromage s-a născut acum 3 ani din dorința mea de a mă lăuda cu fotografiile, iată că October Cat se naște ca și dedicație (mai mult nu spun). 

October Cat încă nu e funcțional - anunț când e cazul. Mă tot chinui să mă împrietenesc cu platforma, dar îi dau eu de cap, așa cum am făcut de fiecare dată. Iar dacă nu, probabil că am să-l mai sâcâi puțin pe Ionuț Staicu. Numai până s-o seta invizibil pe mess. 
Țin să menționez că Omlette du Fromage NU se va închide. Va rula oarecum în paralel. Doar că va avea un frate mieunător.

UPDATE: Wordpress instalat pe OctoCat! :)

Deja se simte miros de școală

Timpul trece al naibii de repede. Nici nu te-ai învârtit bine și nu ți-ai lipit strașnic nasul de Abecedar, că pac, pleosc, buf, o forță supremă te trimite într-o lume a adulților în care nu vrei să fii. Dintr-o dată, nu mai ai cum să dai vina pe colegul de bancă, pentru că ăsta s-a făcut ditamai găliganul și dacă-l deranjezi ți-a și articulat-o peste ceafă. Nici măcar mamei sau doamnei învățătoare nu te mai poți plânge, că vorb-aia: ești mare, nenică. Acum trebuie să-ți rezolvi situațiile singur-singurel, ba unde mai pui că trebuie să le rezolvi și pe ale altora. Gata cu distracția la gârla de lângă curtea bunicii, pentru că nu mai ai timp. Și chiar dacă ai avea, parcă nu-ți mai dă mâna, ție, adult în toată splendoarea, să te copilărești. 

Și cum spuneam... miroase a școală. Pe vremea când eram direct afectată de fenomen, nu mă hotăram exact dacă perioada e una fericită pentru mine, au ba. Începutul de școală însemna terminarea vacanței de vară, implicit plecarea de la bunici. Pe de altă parte, însemna miros de cărți, însemna că se apropie cu pași alerți ziua mea de naștere și mai însemna că primesc cadouri. Prin urmare, începutul de școală semăna, în cazul meu, cu senzația aia masochistă - când te doare măseaua, în loc să caști gura, tu strângi din dinți cât poți. Parcă nu mai doare în halul ăla. Parcă... Sau, cum aveam să aflu peste ani, cam cum e să te îndrăgostești. Un fel de durere, dulce, durere. 
Trecând la lucruri ceva mai palpabile, treaba cu școala era că noi aveam rechizite. Da, din alea expirate de prin anii 1990, cu iz optecist, dar aveam. Și ne plăceau al naibii de tare. Pe vremea aia nu existau pixuri cu Hannah... Montana (așa o cheamă?), cu Spiderman, Iron Man, blah, blah, blah. Nope, pe vremea mea copiii care deținea penar cu magnet și pix cu roșu se numărau printre privilegiați. Iar lucrul ăsta nu se întâmpla dintr-o sărăcie lucie, ci din condițiile existente pe vremea aia. E ca și cum ai spune că omul cavernelor era sărac pentru că pe vremea lui, cel mai tare gadget era roata, Țin minte că cea mai șmecheră chestie pe care am putut vreodată să o am, când eram kinder pe la școală, a fost o riglă cu tabla înmulțirii pe spate. Încet, moda s-a luat la toată clasa. Brusc, toți eram mari matematicieni. Până s-a prins doamna Jeciu și a început să se ocupe personal cu strânsul riglelor, atunci când era rost de scos o foaie de hârtie. P.S. Încă am sechele cu tabla înmulțirii cu 7. Mă enervează și aș scoate-o din programă! Asta nu e tablă a înmulțirii. E tortură murdară!

Ei, acum, kinderii au cu totul alte pretenții decât aveam noi. Și e normal. Lumea evoluează, se schimbă, iar se schimbă... și tot așa. Însă, aici intervine o problemă: cu cât se măresc pretențiile, cu atât parcă se vede mai pregnant sărăcia în cazul unora. Și, cum copii sunt cu toții, nu ai cum să îi privezi de ceea ce are colegul. Iată de ce, există și campanii care merită atenția mea: ca de exemplu cea făcută de Real Hypermarket.

Comunicatul de presă privind campania:

In perioada 21 iulie - 28 septembrie a.c clientii care fac cumparaturi in magazinele real,- de minimum 10 lei pe un singur bon fiscal primesc un numar de puncte aferent valorii cumparaturilor facute. Aceste puncte pot fi acordate de catre acestia prin accesarea website-ului http://www.academiaderechizite.ro/ scolilor inscrise in program. La sfarsitul campaniei fiecare scoala primeste numarul de laptop-uri aferent punctelor acumulate.  

Pentru mai multe detalii, regulamentul oficial al programului este disponibil la Biroul Relatii cu Clientii din fiecare magazin real,- precum si pe website-ul http://www.academiaderechizite.ro/.

Nu știu eu despre alții, dar eu am învățat să folosesc un calculator fix în clasa a VII-a, datorită orelor de informatică. Și, ceea ce am învățat eu nu se poate musai spune că a fost informatică, având în vedere că monitoarele erau din piatră, tastatura din lemn (nu, nu din bambus), iar circuitele erau confecționate din conserve vechi de pește.  Când m-am deșteptat, am observat că trebuie să o iau de la capăt cu învățatul utilizării unui pc, pentru că ceea ce știam eu, nu prea semăna cu ceea ce era de fapt adevărat. Și da, sunt absolut conștientă că mirosul de vechi se datorează și faptului că s-au scurs vreo 12 ani de când eram eu clasa a VII-a. Cu toate astea, am auzit că situațiile actuale prin școli au de-a face cu aceleași rășnițe obosite. În consecință, se cere o schimbare masivă, zic. 

Eu nu am copii și nici nu îmi doresc. Singurul copil pe care mi-l doresc sunt eu. Cu toate astea, îmi amintesc perfect cum e să fii copil, și tocmai din acest motiv, aleg să susțin această campanie! Pentru mai multe detalii, sunteți invitații mei să accesați link-urile de mai sus. 

Și-ar mai fi un aspect. Ouă, lapte, ulei și toate alea cumpără toată lumea. Corect? Corect. De ce să nu ajutăm prin ouțul ăla, prin sticluța aia de ulei, un copil, doi, trei, nouă? Un carton întreg de copii?





miercuri, 17 august 2011

Miss România merge la Univers

Răpitoarea
În toată nepăsarea mea pentru tot ceea ce mă înconjoară, tot am auzit o știre. Că așa le aud eu: din întâmplare. Cică Miss Românica... adică inspida aia de-au ales-o ăia de curând din nu știu ce motive, dă fuga la Univers. Acum, să-mi fie cu iertare, că vorb-aia, cine are nevoie de Miss Continent, Miss... Ocean sau Miss Peștera, - țop la Univers, ce mama mamei ei -, dar mă gândesc că n-o fi ușor să concurezi cu toate extraterestrele alea bengoase cu picioare lungi. Și ce te faci, că unele extraterestre posibil să aibă mai multe picioare; toate lungi, firește! Concluzia? Româncuța noastră, mândruța noastră, pițipoanca noastră, e musai să se prezinte acolo cu ceva super șmecher, ca să le poată da gata pe extraterestre. 

Dacă avea cineva impresia că missa noastră se duce cu mâna-n fund acolo, să-i iasă din căpșor. Nu de alta, dar asta mică a noastră se va împacheta într-un frumos costum național de Dracula. Va avea rochița frumoasă, capă de vampir, ba unde mai pui că va avea și căciulița d-aia mișto d-a lui nea Vlad (cu tot cu peatra prețioasă roșie, mărgelele de jur-împrejurul căpățânii și o frumoasă pană smulsă din fundul curcii croitoresei). A, și să nu uit de niște paianjeni aplicați așa, stil epolet. Ee?

Luată la întrebări în legătură cu vestimentația soioasă, missa a replicat cum că ea vrea să aducă în prim plan istoria țării noastre și pentru asta s-a pregătit temeinic citindu-l pe Bram Stoker.

Nea Vlad - atenție la chipiu!
Da bine, mă, păsărică zburătăcită, că ți-a zis și ție, în sfârșit, cineva că istoria o găsești în imaginația bolnavă a unui irlandez pasionat de Rum. Strașnică cultură! Stoker se citește pe la 14 ani pentru că ești un adolescent rebel și pasionat de creepineli dezlânate. Eu nu mai am niciun dubiu! O să facă față cu brio la întrebarea aia cu salvarea balenelor. Mă, și măcar de-ar fi fost frumoasă, i-o mai iertai. Îi ziceai: gata, mamă, ia stai tu frumos aici, zâmbește între orele 9.00-17.00 și mai treceți mâna prin păr ca să vadă lumea că trăiești. Da asta e și urâtă cu spume! În plus, cică-i naturală. Cred că de-aia-i și-așa urâtă, că-i naturală. Nu ca marțiencele alea siliconate. Cu toată naturalețea, în asta nu și-ar înfige colții nici Dracula. 

Trist. Rar întâlnești beauty. Rar întâlnești brains. Și mai rar întâlnești beauty and brains. Personal, nu cunosc decât o singură femeie ce le are pe amândouă, în sensul de AMÂNDOUĂ (plus body). Și tocmai de aia nu merge ea la miss, pentru că she knows best. Ea e dovada clară că nu trebuie să fii extraterestră ca să le ai pe toate. Iar faptul că eu o iubesc e dovada clară că așa un om se naște odată la o mie de ani.

luni, 15 august 2011

Schimbare necesară

Se simte nevoia de schimbare. De aer proaspăt. De gândurile mele negre puse pe pauză. De umorul meu reînviat. De zâmbetut tău. De speranța că într-o zi vei deschide ochii. De freză nouă. De revenire la culoarea mea naturală. De schimbat de skin de blog. De terminat o carte. De cumpărat un alt scaun de birou și de a urmări schița până-l montez și pe ăsta. De plătit datoriile morale. De iubit în liniște cu tot cu împăcarea sufletească de care e nevoie. De florile pe care le vei primi anonim de la mine. De promisiunea că eu nu plec.

sâmbătă, 13 august 2011

Vreau să învăț să înot!

Oamenii și-au dorit întotdeauna să-și schimbe trecutul pentru ca într-un final să aibă și prezentul schimbat. -numai câte filme și seriale există pe tema asta-. Nu cred că există un singur individ care să nu fi vrut măcar odată în toată viața lui să o ia pe alt drum ori să fi spus alte cuvinte. Absolut orice acțiune de-a noastră are consecințe.

Uneori, încercând să faci ceea ce e bine, ajungi să faci cel mai mare rău posibil, doar pentru că la un moment dat nu ai avut puterea de a fi convingător și poate insistent (chiar dacă insistența ar fi dus la o palmă peste față în primă instanță). Ideea e că nu iese bine oricum ai da-o. Cine știe, poate unele lucruri nu sunt făcute să iasă bine, tocmai pentru că dacă alea ar ieși bine, ar ieși altele rău, iar alea altele au la nivel general o importanță mai mare. Habar n-am. Nu am fost niciodată o ființă prea matematică. Specialitatea mea e visatul cu ochii deschiși. Un om idealist închis într-o lume haotic de matematică. Un om ce n-a luptat în viața lui decât pentru o singură cauză, iar pe aia a pierdut-o - încercând să facă totul bine. Culmea e că voi crede mereu în cauza aia, deși ușor dar sigur rămân singurul soldat pe front împotriva unor valuri uriașe. Dincolo de valurile alea ești tu, iar fără tine, nu există cauză. Fără cauză nu e nimic. Dragostea e orice, dar nu lașă. Orice, dar nu egoistă.

vineri, 12 august 2011

Contra cronometru

Adevărul e că totul e doar o cursă contra cronomentru de care trebuie să ne bucurăm înainte să se fluiere sfârșitul. Și tot adevărul e că oamenii pleacă, într-un fel sau altul. Toți. Atunci să vezi ce tăcere te-apucă și cum se risipește totul în jurul tău. Exact ca un castel de nisip. Și culmea că nu e suficient că se prăbușește, ba chiar tot nisipul îți intră în ochi, deși timp îndelungat ai clădit castelul ală cu mâinile tale. Nisipul tău intră în ochii tăi. Poți încerca să reconstruiești castelul, dar, dacă ești departe de mare, ce te faci? Nimeni n-a putut vreodată să construiască vreun castel de nisip fără apă. Și-atunci, gata călătoria. Îți proptești fundul în nisip, gura de genunchi și aștepți o minune - pentru tine sau pentru cel pentru care ai construit castelul de nisip.

...Continui să iubești așa cum e cel mai bine să iubești: silently. Pentru că, singurul sentiment ce nu dispare pe lumea asta e dragostea, în condițiile în care ea e adevărată. Și, de cele mai multe ori, tăcerea e singura cale. Tocmai pentru că dragostea se aude și prin tăcere. Se simte prin pori.

vineri, 5 august 2011

Skandenberg utopic

Cum aseară mi-a luat mult până să adorm, am ajuns să mă gândesc la toate prostiile posibile. Când ne naștem avem senzația că vom fi veșnic protejați, veșnic iubiți și că eternitatea e ceva firesc Ei bine, nu e deloc așa. Eternitatea e o utopie de zile mari. Totul se transformă în cu totul altceva, prinde forme ciudate, necunoscute propriei persoane. Pur și simplu constați într-o bună zi că tot ce ai cunoscut nu e de fapt decât o reflexie a propriilor tale aspirații, iar atunci când reflexia aspirației celorlalți se suprapune cu a ta, e posibil să iasă urât. 

Cu toate astea, mă voi preface că încă totul e frumos. Îmi voi construi o lume doar a mea, în interiorul calotei mele craniene, ce mă va proteja de tot ceea ce nu-mi convine. E singurul mod în care se reușește acceptarea aia de sine de care ducem cu toții atâta lipsa. 

Nu vreau să intru în filosofeli de 2 lei, pentru că nu e nici domeniul meu și categoric nici nu îmi place în mod deosebit să fac asta, dar sunt absolut sigură că totul e posibil, atât timp cât se vrea. Omul e mult mai puternic decât își închipuie. Totul e un soi de skandenberg, uneori cu ceilalți, alteori cu toți la un loc.


Conteq.ro - util pentru orice firmă


·  Un program facturare online oferă firmelor o soluție extrem de practică și accesibilă pentru emiterea și gestionarea facturilor și altor documente contabile.

·  Conteq.ro este un instrument de lucru potrivit pentru antreprenori, PFA-uri, firme de mici dimensiuni, liber- profesioniști în orice domeniu de activitate. Face tot ce ai nevoie pentru emiterea si gestiunea facturilor, de la operatiuni de baza pana la functii complexe precum generare de rapoarte si situatii de vanzari / incasari, posibilitati de personalizare a facturii, facturare in mai multe limbi si in orice moneda.

·  30 de zile este gratuit, apoi programul este disponibil pe bază de abonament lunar, iar accesul se face prin Internet, pe baza contului de utilizator, așa cum se accesează și contul de email, de exemplu.

·  Emiți facturi de oriunde, chiar și atunci când nu ești la birou. Nu mai eşti limitat de computerul pe care ai instalat programul. Soluție foarte practică pentru cei care se deplasează frecvent. Programul funcționează la fel de bine de pe telefonul mobil sau tabletă.

·  Abonamente flexibile pentru orice nevoi, inclusiv pentru business-urile sezoniere. Platesti atata timp cat doresti sa utilizezi programul: 4 variante de abonament disponibile, pe 1, 3, 6 sau 12 luni. Iata o metoda eficienta de facturare online!



ACEST ARTICOL ESTE UN ADVERTORIAL

Stări de spirit - Starsailor



4... to the floor.

Piese auto de vanzare online

 Pentru cei care doresc sa achizitioneze piese auto, ii recomand sa o faca online. Desi este greu pentru multi ca sa stie ce coduri au piesele sau siturile ce vand piese auto nu sunt prea user friendly, pretul acestor piese este mult mai mic ca in magazinele clasice sau serviceurile auto.

Pe langa asta de multe ori aveti sansa sa ajungeti in situatia sa negociati pretul piesei auto cu cel de la magazin, mai mult de atat vi se va spune ca exista aceasi piesa de calitate mai buna si mai proasta.
Daca nu sunteti atenti veti primi o piesa de calitate mai proasta la pretul celei de calitate buna.

Acest articol este un advertorial si este scris de Fire Angel Empire.

joi, 4 august 2011

Leapșa pe bază de shopping de la Laura

1. Cu cine îţi place sa mergi la cumpărături?
Cu oricine nu vorbește mult și nu emite judecăți de valoare cum că ceea ce vreau să cumpăr e o prostie. Cu o singură persoană ador, însă, să merg. Știe ea cine e.

2. Te laşi influenţat atunci când cumperi ceva?
De cine? De vânzători? Nu. Am lucrat în domeniu timp de ani buni, așa că știu toate tertipurile. De cei cu care ies la cumpărături? Păi, dacă se încadrează în tiparul expus mai sus, nicio șansă să se ajungă la așa ceva. De ea? Păi, aici nu e vorba de influență, ci de un sfat bun, venit din inimă și dintr-un imens bun gust, deci, da: pe ea o ascult.

3. Cât rezişti la cumpărături ?
Depinde în ce dată suntem. Imediat după salariu am un chef nebun de-a umbla prin magazine. Dacă repriza de shopping se încheie cu un gin tonic și singura femeie frumoasă pentru mine, mama mă poate da la dispăruți. Cu poză cu tot. 

4. Pentru tine cumpărăturile sunt un mod de a te relaxa sau un rău necesar?
Rău necesar? Cine a formulat întrebările astea? Sunt femeie. Răul necesar e atunci când ai cam vrea dar n-ai cu ce, așa că te mulțumești să-ți deschizi televizorul și să bagi o mutră acră.

5. De obicei te abaţi de la lista de cumpărături?
În ultimul hal. Așa cum îi spuneam și Laurei, plec la cumpărat de varză și mă întorc cu blugi. Partea bună e că mi-am găsit blugi. Nu de alta, dar am pretenții aparte când vine vorba de articolul ăsta de vestimentație. Negri, strâmți și să se așeze bine atât pe talie cât și pe bocanc.

6. Îţi place să cumperi şi pentru cei dragi sau ţi se pare un calvar acest lucru?
Altă întrebare fără noimă. Atât timp cât cumpăr pentru ei, nu e niciun calvar. Dacă era un calvar nu mai cumpăram. Și da, ador să cumpăr pentru cei cu adevărat dragi și iubiți. Mai mult decât orice.

7. Crezi ca uneori exagerezi cand vine vorba de cumpărături?
Exagerez cu măsură. Doar sunt Balanță. Până acum nu m-a pus nimeni să spăl vase ori să dau cu mopul.

8. Eşti un vânător de reduceri/promoţii?
Nu musai. Cumpăr exact ce-mi sclipește frumos și atrăgător. Dar nu neg că nu mă impresioneză un lucru frumos la un preț și mai frumos. În dezordinea asta de idei, declar că am cumpărat lucruri de la SH, de la reduceri, dar și de la firme dă firmă. 

9. Ce trebuie sa aibă un magazin ca sa te atragă?
Am lucrat 2 ani la un cunoscut brand dă fiță (dar și de calitate) așa că nu mă mai impresioneză chestiile lumești și magazinărești pentru că nimic din ceea ce vezi nu e tocmai sincer. Cu toate astea, prefer ca atunci când sunt lăsată liberă la shopping să nu fiu stresată de o vânzătoare ce îmi suflă în ceafă ori îmi dă sfaturi cum că îmi stă bine cu nu știu ce. Dacă am vreo întrebare, stai relax că știu drumul până la tine.

10. Ce magazine ţi se par respingătoare?
Cele neaerisite... plus, așa cum spunea și Laura: cele în care se vând animăluțe. Am avut parte de multe imagini horror prin așa magazine, tocmai de aia le evit. Nu de alta, dar sunt o fire vulcanică și nu se știe niciodată de ce-aș fi în stare. 

11. La ce articol ajungi de fiecare dată când faci cumpărături?
Mpăi, nu ratez niciodata raionul de foto-video (deși cam nimic dintr-un supermarket nu se poate numi musai profesional), raionul de carte, cât și raionul cu hăinuțe - nu se știe niciodată ce chestiuțe frumușele pot găsi într-o mare dezordine de chiloți, șosete și rotițe de cașcaval.

12. Ce nu-ti place sa cumperi deşi ştii ca acele lucruri sunt indispensabile?
Mâncare. Din categoria asta se exclude pizza. Aia e sfântă. 

13. Te deranjeaza sa ştii că şi altii au cumpărat acelaşi lucru ca şi tine?
Să-și cumpere, dacă atât îi duce bibilica. Oricum pe mine stau hainele într-un fel, pe ei altfel. În plus, eu am mania modificatului de haine. Nicio șansă să mai modifice cineva hainele așa cum o fac eu.

14. Ti se întâmplă des să îţi cumperi un lucru iar când ajungi acasă să nu îţi mai placă la fel de mult?
Da. Dar pentru asta există punguțele cu donații. 

15. La cumpărături ţi se întâmplă adesea să…
Mi se facă foame... ori sete. Rezolvăm problemele astea și o luăm de la capăt.

16. Ce faci dacă vrei să cumperi ceva, ajungi la casă pentru a-l plăti dar abia acolo observi că este mult prea scump şi totuşi ai banii pentru a-l cumpăra: renunţi la el sau îl cumperi?
Meet Iulia cea Fraieră. Cumpăr. Nu comentez. Îmi amintesc un anume moment în care am cumpărat o pernă cu prețul cu care aș fi cumpărat trei perne. Nici măcat n-am mârâit. Cu toate astea, sunt spaima vânzătoarelor de chestii mâncabile. Comentez strașnic când nu se poartă mănuși, ori cine știe ce alte aspecte legate de igienă ce nu sunt tocmai în termeni normali. Cu toate astea, când vine vorba de preț... f.r.a.i.e.r.ă. scrie pe mine.

17. Daca observi că ceea ce vrei să cumperi este ultimul articol dar are un mic defect, întrebi dacă ţi se face o reducere sau îl laşi?
Păi, dacă îl pot ajusta și-mi place lucrul ăla mult prea mult, clar nu zic nimic. Depinde, deci, de cât de mult îmi place produsul și cât de rar îl consider.

18. Dupa cumpărături, ajungi acasă şi observi că ceea ce ţi-ai cumpărat are un defect. Ai bonul. Te întorci pentru a-l returna sau îţi reproşezi şi te gândeşti că e ultima dată când ţi se mai întâmplă acest lucru?
Nope. E de ajuns să îi povestesc mamei despre asta. Se duce ea. 

19. Descrie în 3 cuvinte felul în care eşti tu prin magazine.
Entuziasmată, pretențioasă, ciudată. 

20. Sfatul tău pentru alţii când vine vorba de cumpărături ar fi…
Nu am sfaturi de dat. Oricum nimeni nu le ascultă. 

Laura, draga mea, mulțam fain de sugestia de leapșă. 
Leapșa s-o ia cine vrea. Leapșa, da?

On and on until it stopped

Acum ceva vreme mi-a fost dat să aud o poveste în mintea mea. În acele momente nu i-am dat prea multă importanță, considerând-o o poveste frumoasă, și-atât.

Acum, însă, povestea scurtă și fără noimă a Luizei are mai mult sens decât a avut vreodată.

Eu? Eu mă trezesc al naibii de târziu deși în fiecare seară îmi promit că de mâine voi începe să re-alerg pe faleză, să-mi re-tonific abdomenul și să încep să dau naibii măcar două parale pe sănătatea mea. Cumva niciodată nu am găsit imboldul necesar. Ori dacă l-am găsit, a ales de fiecare dată să se ascundă de mine abia după ce m-a ademenit bine.

Ea? Ei bine, ea, Luiza, se trezea în fiecare dimineață mai devreme cu două ore decât ora de trezire, bea cafeaua meticulos până la fix ora de terminare a cafelei, își făcea patul ordonat, la dungă, continuând cu o curățenie fugitivă prin toată casa. E ușor să faci curățenii fugitive atunci când în fiecare zi pui osul la treabă pe acolo. 

Partea preferată a Luizei obișnuia să fie cea în care se îngrijea de ea. Îi plăcea în mod deosebit să aibă grijă
 de tenul ei. Machiajul? Intact. Mereu. Rotunjirea rujului pe buze avea să încheie de fiecare dată cu un ciclu al perfecțiunii desfășurat în fiecare zi cu aceași precizie feminină. După toate astea, urma așteptarea din fiecare zi. O carte bună, de cele mai multe ori citită pe diagonală. Astazi va veni, își spunea mereu. Astăzi, sigur. Și pun pariu că îi va plăcea noul meu machiaj. Îmi va spune că sunt frumoasă și că nu-și poate închipui cum de și-a putut permite să întârzie atât. 

Povestea s-a repetat timp de câțiva ani buni, până ce, Luiza a fost găsită. Frumoasă, perfect machiată, zâmbind. Pesemne că venise.



miercuri, 3 august 2011

Cancer la cot

Experţii au decretat! Poţi face cancer la cot! Parol de nu! Explicaţia explicaciosă spune-aşa: cei ce stau prea mult timp cu cotul pe ciurciuvica de la maşină, pe timp de vară, cât conduc, riscă să facă o formă rară şi foarte răutacioasă de cancer de piele jur-împrejurul cotului. În traducere omletistică: cancer la cot. 

Acum, stau eu aşa şi mă gândesc că forma asta de cancer la cot e aşa un fel de lovitură subliminală dată românilor. De ce românilor? Păi cine să fie mai predispus la aşa cancer nesimţit decât omul pe care l-a durut toată viaţa lui în cot? Fireşte că de acum dacă mai aud pe vreunul că îl doare în cot, am să-l avertizez despre pericolele ce se îl pasc! Şi că de fapt îl doare în cot pentru că e grav bolnav.

În altă dezordine de idei, cercetătorii spun că această formă de cancer la cot o pot lua numai cei ce stau cu şi anume cotul afară atunci când conduc. Ce se întâmplă doctore? Păi, se întâmplă că dacă dorim să nu facem cancer, putem să nu mai circulăm cu maşina, ca să nu mai avem ce cot să scoatem afară pe geam, nu? Zic că n-avem nicio şansă să facem cancer la pielea de pe cot când noi umblăm zi de vară până-n seară pe jos, ori lucrăm sus pe schelă. Mai mult, dacă nu ne cumpărăm maşină, nu ne mai îmbolnăvim. Şi mai spun că nici nu ne mai doare în cot. Cel mult picioarele şi capul de la insolaţie.

Aştept cu nerăbdare să aud ce mai spun experţii data viitoare.

luni, 1 august 2011

Love thy forever

Când eram kinder, aveam impresia că dragostea e un soi de pretext pentru căsătorie. Când am crescut, cam pe la 16 ani, așa, mi-a intrat altă idee în cap, cum că treburile ar sta de fapt puțin invers: căsătoria este un pretext pentru dragoste. Iar dacă ar fi să ne întrebăm părinții, eh, majoritatea ar spune cum că totul e un pretext pentru a dobândi nușt-ce mumbo jumbo de împlinire materială. No kiddin'? Şi cum mine cum rămâne? Adică, ok, spirit, acte, avere?! Frate, şi unde e dragostea în toate astea? Unii prea se cramponează... sau, după caz: crampează - puţin cam tare.

Dragostea este şi cu asta basta. Nu are nevoie de motivări, de bani, de dovezi îndreptate spre alte persoane în afara celei iubite. Şi-atât. Totul e atât de simplu. 

Dragostea e atunci când persoana iubită îţi zice să te duci cu ea în munţi forever, iar tu să întrebi doar cu ce să te îmbraci pentru drum. 

Dragostea e atunci când nu vezi dincolo de ea.

Dragostea e atunci când împarţi ultimii 10 bani şi-ţi vine să râzi un râs sincer, apoi îţi săruţi iubita la fel de sincer. 

Dragoste e atunci când ai curaj să-i povesteşti iubitei cele mai jenante lucruri despre tine, fără să-ţi fie teamă că mâine te va privi cu alţi ochi. 

Dragoste e atunci când nu îţi e teamă absolut deloc să dai chix pentru că ştii ca ea va fi tot acolo. 

Dragostea e atunci când nu-ţi pasă de restul... şi îi dai un inel - . Chiar dacă asta înseamnă automat în ochii celorlalţi că perioada ta de cool guy-chick s-a terminat. 

Dragoste e atunci când te vei chinui să nu dai chix tocmai pentru că o viaţă fără ea, ar însemna că trupul tău devine searbăd şi inutil. Un trup fără suflet n-ar servi niciodată nimănui. 

Dragoste e atunci când reuşeşti s-o laşi să plece de lângă tine, tocmai pentru că lângă tine nu îi e bine. 

Dragostea nu e despre căsătorie pentru că trebuie. Şi nici despre bani pentru că trebuie. De cele mai multe ori nu are nici cea mai vagă legătură, decât dacă simţi să aibă.

Dragostea este despre acea clipă când îţi dai obştescul sfârşit, iar ultima imagine pe care vezi e cea a ei.

Şi mai este şi strâns legată de momentele alea când când viaţa ta n-are nicio legătură cu ea, totuşi tu o readuci în peisaj, întrebându-se toată lumea de ce dumnezeu zâmbeşti ca prostul. 

Dragostea eşti TU, iar eu fără tine refuz să fiu.


Stări de spirit - Heaven, have mercy


Un cover BUN după Edith Piaf. 

Versurile spun tăt.

People = Shit

...Sau cel puțin așa spuneau cei de la Slipknot pe vremea când rocăiam eu masiv. Chestia e că la 16 ani e tare ușor să adopți o maximă de asta ca și cum ar fi literă de lege deprinsă direct de pe muntele Sinai. Odată cu trecerea timpului, firește că m-am maturizat și n-am mai simțit mirosul de căcat de fiecare dată când treceam pe lângă oameni.

Mda, deși exemplele de inși ce nu sunt așa cum ar trebui să fie sau cum mi-aș dori eu să fie n-au făcut decât să crească, odată cu asta a crescut și toleranța mea. Okay, pot face mișto-uri până nu mai văd bine... Pot să afirm c-o fi, c-o păți, dar de la asta până la a mă crede eu cea fără de pată acuzându-i pe ceilalți că nu se ridică la standardele mele, e cale lungă. Așa că, people nu = shit. Nu de alta, dar fie că ne place, fie că nu, trăim printre oameni și suntem și la noi, la randul nostru oameni (people) pentru alții.

Întocmai cum vorbeam zilele trecute cu o prietenă, nu ai cum să îi negi pe cei din viața ta și brusc cum te-ai supărat puțin să începi să îi dai de rău. Adică, ai cum... dar nu e ok. Mi-aș dori ca fiecare om tentat să aducă comentarii injurioase la adresa fostulului iubit/fostei iubite sau chiar a fostului cel mai bun prieten, să-și amintească cum era când le era bine, când își zâmbeau, când se țineau de mână și își promiteau luna de pe cer. Cât de bine era atunci...

Ok, lucrurile s-au schimbat? Nu mai vrea să respire același aer ca tine? Asta e! Uneori lucrurile astea se rezolva, alteori nu. Cred că aici depinde și de factorul ăla: vă e dat, sau nu vă e dat (că altă explicație, jur că nu găsesc). Dacă vă e dat să fiți iar prieteni/iubiți/ce-ați fost voi, negreșit că veți fi până la urmă (nu știu exact cum funcționează lucrurile astea, dar mereu se aranjează cumva).

Mi-ai greșit? Ok. M-ai făcut să plâng? Ok. Da, asta mă va face să sufăr, să-mi doresc MIE tot felul de lucruri mai mult sau mai puțin ortodoxe, dar în niciun caz nu mă va face să-ți doresc ȚIE răul ori să nu te mai iubesc. Nu atât timp cât odată am afirmat că aș face orice pentru tine. Tocmai de asta, de regulă nu mă avânt în declarații, nu promit că voi fi acolo, dacă știu că nu-mi pot duce promisiunea la un bun sfârșit. Și toooocmai de aia, odată ce am zis, am zis. 

Nu, dar vedeți voi, există categoria aia de oameni care odată ce se îndepărtează de un oarecare X, pac: aaa, X? E un bou, e un tâmpit, un prost și miroase urât. Asta după ce acum câteva săptămâni, mai-mai că i-ar fi ridicat o statuie în centru lui X.

Fiecare trece prin despărțiri nasoale (fie ele din dragoste sau din prietenie). Nu cred că e om care să afirme că viața lui socială e numai lapte și miere. Cu toate astea, păstrați-vă naibii dramul ăla de respect pentru cei pe care i-ați iubit odată, pentru că, denigrându-i, din start vă denigrați pe voi (prin asociere, firește). Pot pricepe nervii ăia calzi, când lucrurile sunt abia întâmplate, dar nu pot pricepe oamenii ce poartă ranchiună o veșnicie - mai ales persoanelor pe care le-au/le iubesc/iubit.

În loc să îi denigrați atât, mai bine ați fi al naibii de fericiți că persoanele alea au trecut prin viața voastră, că v-au învățat (chiar și involuntar) cum e treaba cu prietenia ori dragostea. Cum se împarte o sticlă de bere, ori cum e să îți dorești să îl pocnești pe cel ce se leagă aiurea-n tramvai de iubita ta. Bucurați-vă că ați apucat să iubiți, pentru că alternativa e cruntă.