Pe drum

Aseară am auzit o poveste. O poveste spusă de un om pe care nu îl cunoșteam până să aud povestea. M-a făcut să visez. Nu numai pe mine. Și încă în ce hal. Am ajuns subit la concluzia că trebuie să-mi lipsească al naibii de multe (nu, nu material) ca să-mi doresc un ghiozdan în spate, ceva mărunțiș în buzunar și tiva prin lume...

Dacă m-ai fi întrebat acum câteva luni de-aș  fi dispusă să renunț la tot, aș fi ridicat din sprânceană și-aș fi articulat un NU categoric. Motive? Multe. 

Cu toate astea, acum sună al naibii de bine. Un drum, o motocicletă (pe care în visele mele cele mai îndrăznețe, reușesc să o și stăpânesc), un aparat foto upgradat (musai stabilizator de imagine și musai încă două obiective), un netbook cu baterie sănătoasă și ceva curaj. 

Și uite-așa, am contiuat să-l ascult pe tip. Mi-am pironit privirea fain-frumos pe un beculeț, beculețul s-a blurat mintenaș și-am intrat în altă lume (exact așa cum se întâmplă prin filme). Când am ajuns în lumea asta nouă, se auzea pe fundal Begrab Mein Herz de la Xmal Deutschland, iar vântul, ei știți voi... și vântul făcea chestii interesante în timp ce mie îmi stătea părul genial. 

Totuși, am să las visul ăsta pe seama celor cu brațe tatuate și puternice. Ale mele? Tatuate? check! Puternice? Pentru a face turul lumii pe bicicletă. Da.