vineri, 5 august 2011

Skandenberg utopic

Cum aseară mi-a luat mult până să adorm, am ajuns să mă gândesc la toate prostiile posibile. Când ne naștem avem senzația că vom fi veșnic protejați, veșnic iubiți și că eternitatea e ceva firesc Ei bine, nu e deloc așa. Eternitatea e o utopie de zile mari. Totul se transformă în cu totul altceva, prinde forme ciudate, necunoscute propriei persoane. Pur și simplu constați într-o bună zi că tot ce ai cunoscut nu e de fapt decât o reflexie a propriilor tale aspirații, iar atunci când reflexia aspirației celorlalți se suprapune cu a ta, e posibil să iasă urât. 

Cu toate astea, mă voi preface că încă totul e frumos. Îmi voi construi o lume doar a mea, în interiorul calotei mele craniene, ce mă va proteja de tot ceea ce nu-mi convine. E singurul mod în care se reușește acceptarea aia de sine de care ducem cu toții atâta lipsa. 

Nu vreau să intru în filosofeli de 2 lei, pentru că nu e nici domeniul meu și categoric nici nu îmi place în mod deosebit să fac asta, dar sunt absolut sigură că totul e posibil, atât timp cât se vrea. Omul e mult mai puternic decât își închipuie. Totul e un soi de skandenberg, uneori cu ceilalți, alteori cu toți la un loc.


9 comentarii:

  1. Câteodată îţi construieşti de nevoie o lume a ta, pentru că altfel înnebuneşti.
    Însă nu ştiu dacă toţi sunt atât de puternici... unii pur şi simplu nu realizează că au învăţat să meargă. Aşa sunt construiţi.

    RăspundețiȘtergere
  2. Dara,
    Corect. Sau, după caz, unii realizează mai târziu. Nu e tocmai sănătoasă nici varianta cu lumea ta, dar până te pui pe picioare e o soluție.

    RăspundețiȘtergere
  3. Si daca chiar crezi ca totul e posibil de ce trebuie sa mai construiesti o lume doar a ta?
    Stiu ca suna a cliseu, dar incearca sa accepti....lumea ta si lumea altora. Rea, buna, asta e, cu asta defilam.......
    Cand ajungi sa dezvolti un anumit grad de toleranta fata de tot ce se intampla in jur si o usoara detasare......te impaci mai bine cu tine insati
    Si nu te mai gandi la de-astea inainte sa adormi, numaratul mioarelor e mult mai constructiv :D

    RăspundețiȘtergere
  4. Hapi,
    Cam acelasi lucru am zis si eu, dar cu alte cuvinte :P Cat despre numaratul mioarelor, ia te uita ce se intampla cand numeri prea mult :))

    http://vimeo.com/23962790

    RăspundețiȘtergere
  5. Ah,
    PS... Orice e posibil, dar nu exact in momentul ala, si pana atunci trebuie sa gasesti o alternativa sa nu o iei pe aratura, nu?

    RăspundețiȘtergere
  6. Poate as fi dorit sa nu mai fim nevoiti sa practicam non stop skandenbergul asta. Viata ar trebui sa ne dea si clipe de ragaz... Tu ai gasit deja o solutie...

    RăspundețiȘtergere
  7. :)) draguta
    Da e bun si skanderbergul asta........Ne mentine atentia treaza....catre noi insine........

    RăspundețiȘtergere
  8. Multi bloggeri romani ar vrea sa stie daca ai avea curajul sa raspunzi la cateva provocari simple si de bun simt. Daca esti interesat/a sa participi la acest joc intre bloggeri intra aici.

    RăspundețiȘtergere
  9. așa e omul, visător, și când îl izbește realitatea, iese șifonat. dar să știi, orice te dă peste cap, trebuie lăsat să treacă. mi-a spus cineva o dată că e mai bine să lași o oglindă spartă să zacă pe podea, decât să te rănești încercând să o repari, în zadar.

    >:D<

    RăspundețiȘtergere

Give ya best shot!