Nu știu cum se întâmplă, dar de ce ți-e frică, de regulă nu scapi. Ori că mintea umană se programează cu ajutorul fricii să pățească o anumită chestie la nesfîrșit, ori nu știu ce să mai spun. Mai auzisem anumite teorii prin care omul are plătit niște polițe, de învățat niște lecții, pe care, dacă nu le duce la bun sfârșit, are surpriza de a rămâne repetent.
Cred că cea mai mare problemă ar fi să realizezi unde anume greșești... unde se rupe totul și revine la starea inițială, la cele 60 minute din Camera 1408. Asta e marea provocare! Și, de cele mai multe ori, nu avem ochiul destul de format pentru a vedea pădurea de copaci, astfel, rămânem blocați într-o existență rece și fără sens.
Dar, cum ne dăm seama când e bine să trecel barierele cercului? Nu de alta, dar pe lângă cerc sunt uneori furtuni puternice. Alteori e calm, așa, cam ca în orice iad ce se repetă...
Asta mi-a picat perpendicular in stomac si cred ca o sa-mi faca si un ulcer... Cam asa e... din pacate!
RăspundețiȘtergereAlexiuss,
RăspundețiȘtergere...chiar că din păcate...
Alice Georgiana,
RăspundețiȘtergereDacă erai atentă, vedeai că sunt deja înscrisă la Blogmoney. E un banner mai în josul paginii care atestă asta.
Plus că de advertoriale mi s-a cam acrit momentan. :)
Greu cu iadul, poate mai gresu fara el... cercul asta uneori e ca un fel de camp cu flori, alteori ni-l tot ingustam ca pe-un lat... iar cu politele de platit e o intreaga teorie, asa e, dar mi se pare stupida, un soi de indoctrinare invartindu-te in jurul dogmei :)
RăspundețiȘtergereteonegura,
RăspundețiȘtergereCorect, e nevoie de un echilibru... rău cu rău, dar mai rău fără rău. Cu toate astea, să nu se repete :D
Acelasi lucru pus pe repeat poate deveni un iad, iar echilibrul este atat de greu de gasit. Cred ca mai mult sau mai putin toti avem iadul/cosmarul nostru. Important este sa il tinem sub control.
RăspundețiȘtergereLaura,
RăspundețiȘtergereDap, cam așa... Dar, până învățăm să îl controlăm, its 60 minutes again :)