luni, 22 noiembrie 2010

Ne mai destupăm odată la minte?

Deşi suntem în secolul 21, lumea n-a învăţat nimic. Ba chiar, în ciuda tuturor modernismelor ce apar pe ici pe colo, oamenii tot cu un iz pronuntat de ev mediu au rămas. E hilar, iar, uneori, această poftă de râs o dă, de cele mai multe ori din râs în plâns.

Am stat de multe ori şi m-am întrebat oare de unde o veni închistarea asta a oamenilor când vine vorba de subiecte cu te tente sexuale?
Adică, fraţilor, chiar nu înţeleg ce e atât de tabu în toată chestia asta... Părerea mea este că tabu-ul trebuie să fie folosit tocmai ca o unealtă în sporirea plăcerii. Un fel de ,,ştiu eu ce se ascunde în spatele timidităţii ăleia afişate", dar nicidecum motiv de scuipat în sân de trei ori şi de făcut cruci mari până-n pământ, că vezi Doamne, a face sex e interzis prin lege şi de cele sfinte...

Chiar şi Papa s-a prins că dacă interzice, spre exemplu prezervativele, s-ar putea să se întindă tot felul de boli nedorite. În timp are să se prindă el de mai multe. Ăsta e doar un început!

Nu zic acum că se vor întoarce lucrurile cu susul în jos, dar chiar nu pricep de ce plăcerile (atât timp cât sunt de comun acord) trebuiesc renegate, puse sub lacătul nevăzut al pudorii.

Pudoarea e făcută doar ca să fie teoretică. Probabil sunteţi conştienţi că toată lumea se gândeşte la sex, indiferent de ce afirmă, şi că e trist, dar foooooarte trist să te închizi într-o cameră singurel şi să-ţi faci de cap având aventuri erotice cu propria persoană, iar când ieşi de acolo, tragi fain-frumos şliţul la loc şi predici pudoarea, ordinea mondială şi te înfiori când auzi cuvinte ca vibratoare sau jucarii anale.


Ei hai să fim serioşi că ipocrizia e la putere! Cine spune că nu-i place sexul sau că nu intră în sex shop e clar mincinos ori are probleme serioase sus la mansardă. Treburile astea se întâmplă şi-ar fi cazul ca oamenii să înceteze să fie atât de ipocriţi şi încuiaţi când vine vorba de anumite subiecte.
Fireşte, chestiile astea trebuiesc să se întâmple şi ele în limitele bunului simţ, dar, e normal să se întâmple! Aşa că, nu vă mai ascundeţi după deget!

16 comentarii:

  1. Ce chestie!? Când am deschis linkul către vibratoare, cred că, din falsă pudoare, pagina a intrat la apă, primul lucru prezentat era un minivibrator. Până şi sexshopurile au pudoarea lor:)))

    RăspundețiȘtergere
  2. Marius Ola,
    Pai, da, totul e cumpatat, chiar si in cazul sex shop urilor.
    In alta ordine de idei, eu sunt responsabila doar de contentul articolului. Despre linkuri raspunde proprietarul site-ului.

    RăspundețiȘtergere
  3. La sex-shop n-am fost până acum,dar am găsit o jucărie în farmacie :D . Ne-am ''dat'' pe chestii erotice :D

    RăspundețiȘtergere
  4. Mie mi s-a spus de cateva ori ca as fi lipsita de pudoare pentru ca am vorbit despre asta deschis:)):))

    Toate fac parte din noi, ar fi frumos sa le acceptam si sa stim sa le luam ca atare!

    RăspundețiȘtergere
  5. Super tare,fara inhibitii, sexshopul cred ca e cel mai ieftin la ora actuala.

    RăspundețiȘtergere
  6. Blindius,
    Pai, si la farmacie exista multe chestii bune de improvizat. :D

    RăspundețiȘtergere
  7. Anonim,
    Se prea poate... nu stiu, n-am facut niciun studiu de piata.

    RăspundețiȘtergere
  8. Monica,
    Pai, ar fi frumos sa fie asa :)

    RăspundețiȘtergere
  9. N-aş zice închistare, dar, cum nu-i de dorit ca cineva să-şi sugă dinţii în apropiere, la fel nu vrem să auzim confesiunile oricui referitoare la sexualitate. Mai ales că, în cazul multora, regretăm că au avut părinţi fertili...

    RăspundețiȘtergere
  10. @Vania: Sa inteleg ca daca cineva "isi suge dintii in apropiere" esti geloasa ? :)
    Referitor la partea a doua (aia cu parintii fertili), mi-a placut. :)

    RăspundețiȘtergere
  11. Vania,
    Da, corect, toate au limitele lor... :)

    RăspundețiȘtergere
  12. Berilac,
    Vania nu e geloasa pentru ca e barbat. Vania e duminutiv rusesc de la Ion... Ioan. Chiar si asa, ma indoiesc ca de gelozie e vba aici :)

    RăspundețiȘtergere
  13. Stim ca toti aveti dorinte ascunse si perverse!

    RăspundețiȘtergere
  14. LOL, numele asa suna. :) Sorry then :)

    RăspundețiȘtergere

Give ya best shot!