Să fii prost e lucru mare

O discuţie cu o prietenă bună, m-a făcut să mă gândesc iar la un subiect de multe ori discutat prin cercurile pe unde mi-am făcut eu veacul, de-alungul tinereţilor mele.
Nu am să dezbat polemica Universului care e infinit... şi dacă e infinit, ce înseamnă asta... şi dacă nu e infinit... şi să zicem că are un gard pe undeva, ce e dincolo de gard? Nu. Asta toată lumea se întreabă. Toată lumea dezbate, pune pariuri, se contrazice, nimeni nu câştigă.
Aceaşi prietenă îmi spunea că atunci când se gândeşte la subiecte de genul ăsta, timpul îi trece mai repede. Păi, poate ăsta e şpilul. Dacă le-am şti pe toate, am fi nişte oameni foarte plictisiţi şi morocănoşi. Chiar mai morocănoşi decât suntem acum, pentru că nu le ştim noi chiar pe toate.
De unde a început de fapt, toată treaba. De la o anumită vorbă care sună cam aşa... Crede şi nu cerceta!. De aici, derivând totul înspre religie... apoi, în cele din urmă dezbătând lungimea şi lăţimea Universului.
Discuţii perimate, arhidiscutate, însă, pentru că eu sunt, de natura mea, un om învechit, îmi animă fiinţa de fiecare dată. Pentru asta, îmi asum vina şi îmbrac cu mândrie haina de om plictisitor.
Crede şi nu cerceta... zic apostolii, o scriu în Biblie şi dau vina pe Dumnezeu, sau ceva de genul. Propoziţie criticată vreme lungă, tocmai pentru tonul ei imperativ.
Eu aş zice că această propoziţie are, mai de grabă un ton rugător... Probabil e o problemă de percepţie. Eu simt ca şi cum cineva m-ar ruga să nu cercetez pentru că e spre binele sănătaţii mele mintale. Asta fiind, fireşte, percepţia mea.
Şi ca să fiu sinceră, cred că are prea puţină legătură cu Divinitatea şi cu religia.
Ai putea să crezi... şi să nu cercetezi, tot ce zice iubitul, sau iubita. Atât timp cât îl... o iubeşti şi nu ai tăria morală să îl... o părăseşti pentru că ai observat că te înşeală, soluţia e să faci pe prostul şi să-i cumperi un buchet de flori.
Iată cum, crede şi nu cerceta se tranformă uşor în: tot mai bine-i să fii prost!
Nu degeaba proştii mor fericiţi. Eu, personal nu am văzut niciun prost murind încruntat. Zâmbetul tâmp de pe faţa unui prost care tocmai a murit, ar explica celebra (de acum) expresie: come to the other side, we have coockies!
Probabil că aştia care fug după Dracul cu bolul de prăjituri prin Iad, sunt aceaşi care or să-l şi facă pe Drac să arunce cât colo prăjiturile şi să se roage de Dumnezeu să-l primească în grădina lui cu flori multe, veşnice.
Da, vorbim de aceleaşi persoane, proştii, care, se presupune că, de-alungul vieţii şi-au folosit un procent de sub 10% din creier. Eventual mult sub 10 şi cu o virgulă, pe undeva pe acolo... aşa, pentru a îndulci puţin situaţia.
Cu toate astea, mă repet: e mult mai bine să fii prostănac. Uneori îmi vine să îmi dau cu un ciocan în cap, să pot râde şi eu blegos la fiecare om frumos care trece pe stradă.

În încheiere, am să postez un videoclip frumos cu planete. Asta tot pentru că nu ştiu eu unde e terminarea Universului.
Am să îl dedic lui Sky (ştim că e fan) şi am să citez pe altcineva foarte drag mie:

Cănd mă uit la planetele astea, mă minunez cât de mici suntem... şi eu mă mai vait uneori că-s grasă...