vineri, 13 noiembrie 2009

Ştefan cel Mare, Maria Voichiţa, Cotineaţa Timpului şi Tara Fashion

În Ţara Moldovei bântuie războiul.
Ştefan cel Mare nu-şi mai vede capul de treburi. Toată ziua e pe front, luându-se la trânte cu turcii, iar noaptea cade lat de osteneală în patul său cu baldachin, fără să mai mănânce de seară, sau să-şi mai amintească de soţia Domniei Sale, în vreun fel.

Maria Voichiţa intră încet dar sigur în depresie.

După ce că trebuie să trăiască în umbra răposatei soţii a lui Ştefan, Evdochia de Kiev, acum, Maria simte că se mai întâmplă şi altceva. Ceva mârşav.
Atâta lipsă de interes din partea soţului e strigătoare la cer.
Război... război... dar până când?
În plus, avea ea o mică bănuială, că razboiul nu era atât de crunt pe cât îl lăuda Ştefan, iar că el, după job mai trecea şi pe la vreo mândră.

Văzuse ea clar cum se uită domniţele la el prin cetate. Nici el nu e chiar orb, de multe ori se întoarce şi le face semnul ăla obscen cu ochiul.

Asta e... trebuie să aibă el vreo amantă pe undeva. Pentru că aşa sunt voievozii aştia, nu le mai ajunge...

Aşa că, în zorii celei de-a doua zi, Maria Voichiţa se trezi şi merse întins la prietenul cel mai bun al lui Ştefan, paharnicul Mihalachi.

-Paharnice, spune-mi rogu-te, are Ştefan al meu vreo aventură cu vreo domniţă de prin parţile astea? De când a început războiul cu turcii, abia dacă mă mai întreabă de sănătate. A mai avut el şi alte războaie, dar pac-pac îi termina pe toţi, şi seara tot avea putere să-mi fie bărbat.

-Măria Ta, nu ştii cum sunt turcii din seria asta. Cred că le dă Sultanul vitamine, că sunt sprinteni tare. Apoi, Măria Ta, să nu-ţi fie cu supărare, dar nici Măria Sa, Ştefan, nu mai e ce era odată...

-Mă duci cu preşul, Mihalachi, mă duci cu preşul... mormăi Maria Voichiţa, în timp ce ieşi pe uşă.

-Nu aş îndrăzni niciodată aşa ceva, Măria Ta, nu vreau să vă doară funduleţul. Cel mult v-aş duce cu pernuţa... zise Mihalachi îngrijorat de nemulţumirea Mariei Voichiţa.

După ce ieşi de la paharnic din casă, convinsă că acesta îi ascundea marele adevăr, se hotărî să meargă la singurul om ce nu avea să o mintă, la vrăjitorul Merlinuş, vărul moldovean şi la fel de talentat al lui Merlin.

-Vrajitorule, ajută-mă rogu-te să...

-Nu! Nu! Nu spune! Lasă-mă pe mine! Lasă-mă pe mine! Măria Ta, a venit la mine, să afle dacă Ştefan cel Mare o înşeală.

-Aşa e, Merlinuş. Zice că din cauza razboiului e rece cu mine, dar eu ştiu că e ceva în plus.

-Măria Ta, eu nu am de gând să te mint. Globul meu de cristal îmi spune că... da, Măria Sa, Ştefan, e obosit din cauza jobului său, însă se iubeşte în taină cu domniţa Ruxandra, copila logofătului Ignatie. Şi are şi un motiv! Măria Sa, Ştefan, crede că vă îmbrăcaţi urât, şi nu se mai simte atras de Măria Ta.
Dar, nu te teme, Măria Ta. Am rezolvarea problemei chiar aici!
Ieri am terminat de inventat Cotineaţa Timpului... ului... ului... ului (a se auzi vocea lui Merlinuş urmată de un ecou rasunător precedată de tunete asurzitoare şi fulgere din cale-afară de luminoase.. aşa ca la Frankenstein!).
Această Cotineaţă a Timpului, e o maşinărie ce vă poate duce în viitor, Măria Ta, în imperiul modei online, la Tara Fashion!

-Imperiul modei online? Ce e ăsta, Merlinuş? E cumva vreo diviziune turcească?

-Nuuuu... Măria Ta, e un magazin online de veşminte femeieşti şi bărbăteşti din anul 2009, ce va revoluţiona pe Măria Ta, şi îl va mâna pe Ştefan Vodă spre adularea Măriei Tale. Urcă aici, Doamna mea... zise Merlinuş conducând-o spre Cotineaţa Timpului, o boşolcă stranie făcută din lemn, în spatele careia bâzâiau luminături ciudate. Caută Tara Fashion, iar când vei lua ce vei cauta, haine cu care să-l farmeci pe Ştefan, şi vei vrea să te întorci, rogu-te a spune de trei ori Ala Bala Portocala, şi te vei întoarce în timpurile noastre.

Maria Voichiţa intră cu sfială în Cotineaţă şi... dupa descântecul magic a lui Merlinuş, dispăru în neant, lăsând în urma ei praf, pulbere, şi câteva scame de la rochie.

Când deschise ochii, Maria Voichiţa se afla in anul 2009...

Cum Cotineaţa timpului se afla la stadiu de Beta, nu puteai seta unde anume te trânteşte.
Aşa că, Maria Voichiţa se trezi fără voia ei cocoţată pe un boscheţel din Cişmigiu.

O lume ciudată se arata în faţa Mariei. O lume nouă şi intrigantă, ce se uita straniu la ea.

-Mami, mami, a venit Circul! zise un copil către mama lui, trecând pe lângă Maria.

O mulţime amuzată se uita la ea.

-Ce vă uitaţi? Nu mă cunoaşteţi? Sunt Maria Voichiţa! Soţia lui Ştefan Voievod cel Mare.

-Da da... se auzi din mulţime, mama lui Ştefan cel Mare, poate...

-Voi râdeţi de mine că sunt altfel, eu râd de voi că sunteţi toţi la fel!
Şi... până la urmă ia lăsaţi-mă voi, nărozilor! Caut Tara Fashion, stie cineva pe unde e?

-Păi, tanti, se ridică o voce binevoitoare din mulţime, trebuie să intri pe www.tarafashion.ro

-Păi şi mă lasă să intru acolo? E casă de om?

-Nuuu tanti, hai cu mine la un internet caffee, zise cel care mai târziu se prezentă drept Ionuţ.

Maria Voichiţa merse la internet caffee cu Ionuţ.
Odată ajunsă acolo, în lumea virtuală a celor de la Tara Fashion, Maria Voichiţa fu de neoprit, cumpără şi de-aia... şi de-ailaltă... şi de cealaltă... Şi, pentru că îl iubea, deşi îi era infidel, îi luă şi lui Ştefan ceva.
La plecare, Ionuţ, minte liberă, o întrebă de ce anume, ea, o mare soţie de voievod, a vrut să-şi cumpere haine tocmai de la Tara Fashion.

Raspunsul Mariei Voichiţa?

-Pentru că, dragă Ionuţ, cumva trebuia să ajut istoria să existe. Cum altfel L-aş fi făcut să nu mă părăsească, şi să rămân ultima lui soţie, aşa cum invăţaţi voi la istorie?
Aşa că mulţumesc pentru tot Ionuţe, voi ordona să scrie despre tine în Letopiseţul Ţării Moldovei până la Aron Vodă, despre tine şi despre Tara Fashion!

Tara, o cunoaşte toată ţara!

Ala Bala Portocalaaaaaaaaaaaaa!!!

¤ Nota povestitorului: Maria Voichiţa îşi îndeplineşte dorinţa, de a-l face pe Ştefan Vodă să fie iar interesat de ea.

Ea e astfel cunoscută ca fiind ultima soţie a acestuia.

Articol realizat pentru Superblog 2009, proba 23, Tara Fashion, organizat de PCNews.

8 comentarii:

  1. Buna,
    Doresti Link-exchange cu http://totulok.com ?
    Nume : Bancuri Noi
    Astept un Email totulok@yahoo.com

    RăspundețiȘtergere
  2. Multumesc de mesaj. Pai, ia sa vedem ce site ai... ;)

    RăspundețiȘtergere
  3. Daca ar fi fost la fel lectiile de istorie si in scoala, ajungeam la olimpiada ...Mi-a placut ideea cu cotineata timpului si globul de cristal...:)

    RăspundețiȘtergere
  4. Pai, la cat de usurele sunt manualele in ziua de azi, eu as paria ca daca ma chinui, obtin si un contract cu vreo editura.

    RăspundețiȘtergere
  5. Un articol super tare, istoria a luat alta cale :))

    RăspundețiȘtergere
  6. zuzulina, de fapt, eu am aratat ce era sa se intample daca nu se inventa Tara Fashion ;))

    RăspundețiȘtergere
  7. bun articol, chiar imi place, poate castigi cu el :)

    RăspundețiȘtergere
  8. Multumesc Emil, sa te auda cine trebuie :D

    RăspundețiȘtergere

Give ya best shot!