duminică, 29 noiembrie 2009

Am avut nuoruoc!

Am câştigat la Loto 50.000 euro... eu... adică, EU!
Chiar eu? Da, eu...
uau...
Da...
Mă, dar sigur despre mine este vorba?

(Eşti stresantă!)

Da, asta era vocea care locuieşte puţin deasupra cerebelului meu. Aceaşi voce, care, probabil datorită faptului că sta aproape de cerebel, are posibilitatea de a-mi ţine echilibrul fizic, şi uneori chiar şi pe cel sufletesc, sub control.

Tot de la ea, am aflat şi cum ar trebui să procedez ca să nu arunc banii câştigaţi, pe prostii.
Doar ştiţi cum e, când nu avem bani ne dorim tot felul de lucruri, iar când ajungem în faţa faptului împlinit, ajungem să nu mai ştim pe ce să aruncăm banii, riscând astfel, să-i dăm pe tot felul de inutilităţi, dintr-o dorinţă frenetică de a simţi cum e să cheltuim.

Tocmai de asta, eu sunt bucuroasă că o am pe ea, vocea de deasupra cerebelului meu, aceaşi voce, ce tocmai mi-a spus că ar trebui să dau de carnet şi să-mi iau o maşină...
Şi, pentru că vocea mea, e o voce ce nu vorbeşte aiurea, mi-a zis să-mi iau o Toyota, şi nu oricare Toyota, ci un Prius! Ea mă cunoaşte! Tocmai de aceea, ştie că mi-ar plăcea Prius-ul ca design şi nu numai!

Îmi conduce mâinile pe tastatură către Youtube, îmi arată acest advertorialul de la Toyota Prius (a treia generaţie), advertorial propus pentru 2010:



... apoi, după ce m-a lăsat cu gura căscata, ca şi cum nu e suficient, îmi arată şi detaliile noului Prius de la Toyota! (click aici să le vedeţi şi voi!)

Pentru că tot îmi mai rămân vreo 25.000 euro... şi pentru că eu sunt o fire plimbăreaţă, o să fac o plimbărică cu noul meu Prius până în Irlanda, via Olanda şi Germania!



p.s.
Articolul e pure fantasy, cel puţin partea cu Loto, Toyota Prius, însă, fiind cât de poate de reală.


Articol scris pentru concursul Superblog2009, proba nr. 39. TOYOTA.

4 comentarii:

  1. Ar fi bine sa avem fiecare o voce care sa ne mai spuna din cand in cand: "acum taci", " acum spune". Ţi-ai ales o maşină bună, mai ales ca ti-au si ramas bani.

    RăspundețiȘtergere
  2. Pai eu o am pe mea... Uneori vorbesc cu ea cu voce tare.. :))

    RăspundețiȘtergere
  3. Asta da noroc.... Si cu un Prius o sa fii si mai norocoasa... e alegerea perfecta pentru oamenii talentati si pretentiosi.

    RăspundețiȘtergere

Give ya best shot!