sâmbătă, 1 ianuarie 2011

Same Queen, Different Era

Topic I
Nu știu despre voi, dar la mine a trecut tare repede anul trecut. Și tocmai, că nu aș putea zice că am avut parte de evenimente răsunătoare de genul: am câștigat la loto sau am descoperit adevăratul și eficientul leac pentru cancer, ori elixirul tinereții.

Nu, nimic din toate astea. 2010 mi-a părut mai mult un an de tranziție... Ca un fel de hol de așteptare... Un soi de pauză de la viața mea. Un stand-by mai mult sau mai puțin util. 
Faptul că mi-am început anul 2011 într-un mod pe cât de frumos, pe atât de neașteptat, confirmă că tocmai a început o nouă eră, că m-am mutat din hol în sufragerie.

Nu știu cum a fost pentru ceilalți anul, că vorba aia, fiecare își poartă propria cruce (deși uneori se mai agață și alții de crucea ta; doar-doar se fac cu o plimbarea moca), dar eu (oricât de typo ar suna), am reușit să-mi pun unele gânduri în ordine, să le triez, să le pun în sertărașe alfabetizate, ca să știu să le iau, atunci când am nevoie de ele. 

În pofida a ceea ce am spus mai sus, 2010 a fost dintr-un anumit punct de vedere, cel mai frumos an. De ce? Pentru că m-a învățat să iubesc necondiționat, să iau anumite decizii în anumite condiții, de care nu credeam că sunt capabilă. Tot 2010 mi-a readus ceea ce unii numesc love of ones life. Eu prefer să o numesc: totul; deși nici exprimarea asta nu e lipsită de clișee lingvistice. 

Topic II
Puteți să mă condamnați, să mă urâți, să mă considerați cea mai zgripțuroaică dintre zgripțuroaice, dar nu fac urări de Crăciun, Revelion și ate sărbători de genul. Ok, da... pot ura câteva persoane, dar nuuuu mă veți vedea că dau mass-uri pe mess, că fac spam pe mail sau pe Facebook cu urări nepersonale și trase la xerox. Nu, mulțumesc. Prefer să sun câteva persoane care chiar înseamnă ceva pentru mine, să le personalizez urarea  cum știu eu mai bine și în funcție de fiecare în parte. 

Să nu aud de sms-uri trimise la toată lista, semnate cu Familia Crăciunel, pentru că nu vă cred. E tare ușor să scrii un sms, să selectezi toată lista și  voila! Nu. 
Pe mine să mă puneți într-un grup special numit: grupul celor ce agasați de spam și de superficial, iar dacă cumva chiar mă iubiți așa tare și nu mai puteți de dragul urării de sărbători, scrieți-mi ceva frumos în care să văd eu că nu am fost băgată în turmă. 
Chestie valabilă, de altfel, și pentru cei ce nu au suficient credit și aleg să dea mass-uri (eventual de mai multe ori pe zi, să fie ei siguri că toată lumea a primit).

Frate, ți-e dor de mine? Vrei să știi ce mai fac? Sună-mă. Există, firește, posibilitatea să nu răspund, sau să dau ton de ocupat (mai ales dacă nu sunt prinsă în toane ne-bune), dar cu siguranță te voi aprecia că ți-ai dat silința și cu prima ocazie mă voi revanșa.

Ce nu voi aprecia e veselia în masă, indusă, falsă și grosolană. Mass-uri crăciunistice, sms-urile trimise dintr-un simț de datorie izvorât naiba știe de unde... probabil dintr-o educație defectuoasă și prost predată.

Și nu, nu am să vă urez la mulți ani, are cine.

19 comentarii:

  1. Topic I: Eu l-aş putea numi oricum, numai an de tranziţie nu. Mă bucur că a trecut. Ai dreptate cu cei agăţati de crucea ta ;)) am întâlnit aşa ceva.

    Topic II: şi eu detest mass-urile. De altfel, am avut grijă să afle toţi cei care mi-au făcut astfel de urări. Iar telefonul a fost folosit doar pentru a vorbi cu cine trebuia.
    Nu m-a cuprins febra sărbătorilor (din contră, de câţiva ani ele vin cu tristeţe şi durere), numai că ieri am fost bine dispusă şi am dorit să împart şi cu alţii starea asta de bine. Şi asta m-a binedispus şi mai mult! :)

    Uf, am scris un roman!

    RăspundețiȘtergere
  2. Dara,
    Păi, mi se mai întâmplă și mie să fiu așa bine dispusă încât să-mi vină să pup lumea pe stradă, dar... de regulă ajung să mă limitez la a pupa obrajii cunoscuți :)) Deci, parțial înțeleg cum vine treaba.
    Cât despre sărbători... nu, nu le-am simțit nici eu. Poate doar am dormit mai mult decât de obicei. În rest, abia așteptam să se termine totul ca să-mi pot reintra în ritm.
    Că tot mi-am amintit, să-mi redecorez blogul :D

    RăspundețiȘtergere
  3. Eh, nu-mi vine să pup chiar pe toată lumea, că eu nu-s aşa pupăcioasă de felul meu. :D
    Am dat un semn de viaţă persoanelor care într-un fel sau altul au pătruns în viaţa mea şi au adus unele schimbări. În bine, evident! ;))

    RăspundețiȘtergere
  4. Dara,
    Uite că la chestia asta cam semănăm :)

    RăspundețiȘtergere
  5. Tare! Thumbs up!Mi-a placut conluzia de final =))
    Nici eu nu fac urari prin sms, si deja le-am spus tuturor ca daca imi dau vreunul, de la mn nu o sa vada nimic decat daca sms-ul cu pricina este PERSONALIZAT. Adica pentru MINE. Urasc copy-paste-ul!

    RăspundețiȘtergere
  6. Alexiuss,
    Join deh club! La concluzia finală m-am gândit încă de anul trecut :))

    RăspundețiȘtergere
  7. iti doresc ca in anul care tocmai a inceput clipele frumoase sa treaca incet iar cele neplacute sa treaca cat mai repede.La multi ani!!!

    RăspundețiȘtergere
  8. Eu nu mai trimis mesaje sau urari de ceva vreme! Mai ales sa dau copy/paste. Iar daca priemesc vad din primele doua randuri ca e de pe net si nu-l mai citesc pana al capat ca oricum imi zice doar "de bine":)):)). Din cauza asta probabil nu primesc mesaje, si mi-e atat de bine ca nu urla telefonul...
    Anul asta am pus pe FB. un mesaj, pentru simplu fapt ca munceam in schimburi si ca nu mai apucams a vb cu cei mai cei :P ....

    Mi-a placut articolul:P

    Un an bun sa ai si zambitor:) si sa ramai TU

    RăspundețiȘtergere
  9. Felicitari pentru ceea ce ai reusit sa gasesti in anul care a trecut! Iti dorim sa reusesti sa pastrezi!

    RăspundețiȘtergere
  10. Mihai Likar,
    Mulţumesc! şi ţie aidoma! :)

    RăspundețiȘtergere
  11. Monica,
    Măcar te-a ţinut busy locul de muncă. Ăsta e un lucru bun! :D

    Hug şi clar că rămân eu! Alta n-am :D

    RăspundețiȘtergere
  12. Virtual Kid,
    Mulţumesc! Apăi sper... :)

    RăspundețiȘtergere
  13. Daca trimit SMS-uri de sarbatori, trimit acelora pe care nu mai apuc sa ii sun (raman fara minute) sau in cazul in care reteaua cade (ceea ce s-a intamplat si acum, de sarbatori). In orice caz, SMS-urile mele sunt scrise din suflet, nu trase la indigo, mai ales ca nimaniu nu-i place sa primeasca acelasi SMS de la 10 persoane diferite (cum mi s-a intamplat mie...). In rest, numai bine! :)

    RăspundețiȘtergere
  14. Trebuie sa faci ceva mai mult decat sa speri!

    RăspundețiȘtergere
  15. 2010 a fost un an de tranzitie pentru multi dintre noi, sa speram ca 2011 nu va fi la fel. Eu il simt ca pe un an al marilor schimbari!Si, da, iubirea neconditionata este cel mai minunat lucru, din pacate poate fi si cel mai dureros, dar tot merita:)
    Cat priveste mesajele de sarbatori, eu le sterg fara sa le citesc daca vad din primnele cuvinte ca sunt tipare. Nu trimit acelasi mesaj la toata lista, nu trimit massuri, le detest. Anul asta insa am primit 2 smsuri personalizate si frumoase tare, alea merita!:)
    In alta ordine de idei,La multi ani, Iulia si fie ca anul asta sa multiplice iubirea aia minunata de care vorbesti de mii de ori, sa fiti sanatosi tu si cei dragi si sa ai parte de multe impliniri personale si profesionale!

    RăspundețiȘtergere
  16. Lexa,
    Păi da... de regulă se sesizează cine trimite automat şi cine din suflet! Btw, îţi mulţumesc pentru mesajul frumos de Revelion! :) Hugs!

    RăspundețiȘtergere
  17. Laura,
    Mulţumesc frumos de cuvintele frumoase! Să ştii că nu am uitat de hot coco :D

    RăspundețiȘtergere
  18. Nu am uitat niic eu de hot coco, da'abia m-am intors in gl de la munte. Punem ordine in casa si ganduri si ne mobilizam:)

    RăspundețiȘtergere

Give ya best shot!