Malboro Light lung

Fumez. Nu mult. Uneori deloc. Alteori mai mult decât un fumător cu permis. 

Fumatul e unul dintre acele vicii sezoniere pe care le am. Hai, să nu le spun ,,sezoniere”, pentru că asta ar însemna că depind de o anumită perioadă bine definită în timp și spațiu. Și nu e așa. Au ele ordinea lor haotică.

Pachetul de țigări e acel prieten ce revine atunci când am nevoie de el. E cel fără de care nu pot aștepta pe cineva ce întârzie fără să mă enervez, e cel ce mă acompaniază în cafenea, cât și cel ce îmi transformă pauzele de vorbire în momente boeme.

Ce e cel mai ciudat e că nu simt nevoia să fumez dimineața, ori la cafea. Cafeaua îmi place să o savurez ,,virgină”. Poate pentru că dimineața am mai multe mofturi și pretenții decât o regină. Îmi plac gusturile nealterate, neamestecate, mai ales dacă vorbim despre un moment al dimineții în care ele să fie consumate. 

De la o vreme fumez mai mult decât mi-aș fi închipuit vreodată că aș putea fuma. Și tot ce-mi vine în minte sunt versurile de acum expirate a celor de la Kumm (?!) Urma (doh) ,,buy me with a coffee”. 

Cam tot de atunci, de când m-am re-re-re-apucat de fumat, am început curățenia generală în toată casa. Când voi termina de pus la punct totul, voi fuma o țigară și voi lua curățenia de la capăt. Over and over again, până ce totul va fi sclipitor de curat. Și când totul va fi al naibii de curat, mă voi lăsa definitiv de fumat. Îmi voi arunca pachetul de Malboro Light lung pe geam, într-o zi ploioasă.

I am perfect, except when I am not.