Malboro Light lung

Fumez. Nu mult. Uneori deloc. Alteori mai mult decât un fumător cu permis. 

Fumatul e unul dintre acele vicii sezoniere pe care le am. Hai, să nu le spun ,,sezoniere”, pentru că asta ar însemna că depind de o anumită perioadă bine definită în timp și spațiu. Și nu e așa. Au ele ordinea lor haotică.

Pachetul de țigări e acel prieten ce revine atunci când am nevoie de el. E cel fără de care nu pot aștepta pe cineva ce întârzie fără să mă enervez, e cel ce mă acompaniază în cafenea, cât și cel ce îmi transformă pauzele de vorbire în momente boeme.

Ce e cel mai ciudat e că nu simt nevoia să fumez dimineața, ori la cafea. Cafeaua îmi place să o savurez ,,virgină”. Poate pentru că dimineața am mai multe mofturi și pretenții decât o regină. Îmi plac gusturile nealterate, neamestecate, mai ales dacă vorbim despre un moment al dimineții în care ele să fie consumate. 

De la o vreme fumez mai mult decât mi-aș fi închipuit vreodată că aș putea fuma. Și tot ce-mi vine în minte sunt versurile de acum expirate a celor de la Kumm (?!) Urma (doh) ,,buy me with a coffee”. 

Cam tot de atunci, de când m-am re-re-re-apucat de fumat, am început curățenia generală în toată casa. Când voi termina de pus la punct totul, voi fuma o țigară și voi lua curățenia de la capăt. Over and over again, până ce totul va fi sclipitor de curat. Și când totul va fi al naibii de curat, mă voi lăsa definitiv de fumat. Îmi voi arunca pachetul de Malboro Light lung pe geam, într-o zi ploioasă.

I am perfect, except when I am not.

Stari de spirit (21)

L-am prins!

L-am prins pe domnul fulg. Zoom pe fotografie. Pentru mai multe fotografii din aceaşi serie, deşi recunosc că mai puţin reuşite decât asta, vă invit să clicăiţi pe I am Winter.

Fotografia e pentru... ea. 

Stări de Spirit (20)

Pentru tine.

Ultimul mohican

...sunt eu. 

Să mă explic... Nu, nu cred în căsătorie doar de dragul de a fi căsătorit. Am scris despre asta într-un articol precedent. Sunt de părere că mult discutata căsătorie ar trebui să aibă loc doar în cazuri de dragoste extremă, ca și o manifestare a acestei iubiri. Dar, niciodată doar de dragul unei societăți ce-ți impune să fii căsătorit, or else. 

Eventual, dacă nu ești căsătorit, se începe șușoteala: o fi urâtă? n-o fi bună la pat? o fi gay? o fi curvă? 

Guess what... și urâtele au urâții lor, și frigidele au impotenții lor, așa cum și tipele gay au jumătatea lor feminină pe care o pot lua de soție în țări unde treaba asta e legală, iar curvele au și ele boii lor.

În concluzie, nu cumva treaba asta e o chestiune ce ține strict de voință? 

Cum am mai zis, nu m-aș căsători niciodată doar ca să nu cumva să înceapă lumea să șușotească. Aș face-o doar din dragoste și doar cu o singură persoană. Dacă nu e să fie acea persoană, nu va fi deloc. Din nefericire pentru doritori, deja am cunoscut acea persoană, așa că, ori ea, ori multe pisici, un balansoar și multe cărți.

Unde vroiam să ajung, ies azi să cumpăr pâine ca omul normal, casnic și puțin înfometat. La magazinul cu pâinică bună, proaspătă, de vatră și bine rumenită de lângă blocul meu mă întâlnesc cu ea, una din cunoștințele mele de pe vremea când aveam părul cu vreun metru mai scurt și eram prietenă la cataramă cu fixativul ultra strong. 

După câteva cuvinte schimbate în spiritul politeții, cunoștința mă anunță că are copil, plus soț atașat. Ochii mei s-au transformat din mijiți de somn, în mari de uimire. Cum Dumnezeu? Parcă era cu doi ani mai mică decât mine! Parcă era Balanță! În plus, genul de persoană ce ai fi zis că nu are să facă pasul ăsta decât pe la patrușcinci de ani, când s-a săturat bine de chindii și de rocăială.

Ei, cu ocazia asta, mi-a revenit o secheluță mai veche legată de colega de bancă și buna mea prietenă din liceu. Aceași situație, numai că în timpul Bacalaureatului. Având în vedere că pe vremea aia aveam totuși optușpe ani și o minte ceva mai zvăpăiată, vestea că draga mea colegă se mărită din motive de burtă la gură, mi-a picat ca un bolovan la rinichi, pentru că urmă să fie no more hi hi hi, no more glume despre Iron Maidan și Man-cu-Var, no more ,,fatăăă, ce-mi place de pletosul ăla de la clasa nu-știu-care C” (nu mie, ei!). 

Firește că nu am ținut legătura... Tot ce știu e că primul ei copil e Balanță, născut pe 5 octombrie și că ar avea ochii ei verzi.

După aproape 7 ani de la terminarea liceului, mă gândesc că primul ei copil ar trebui să fie dat la școală, și uneori mă întreb dacă ea e la fel de frumoasă așa cum o știam.

Vedeți voi, unii oameni se schimbă, alții nu. Eu m-am schimbat atât cât mi-a permis felul meu de-a fi. Dacă înainte denigram total ideea de căsătorie, acum nu mai am mare lucru împotriva ei, atât timp cât vorbim despre dragoste, respect, sinceritate, și lipsa dansului pinguinului, al furatului de mireasă (spre binele furăcioșilor, că dacă mireasa cântărește treisute de kile, o basculantă de închiriat zic că nu o iei așa ieftină), a brașovencei... etc.

Luați-mă drept caraghios de idealistă, dar m-aș căsători undeva privat, într-o bisericuță mică, fără nașa mare, nașa mică, socru mijlociu și soacra aferentă, fără sarmale, fără lăutari, cană aruncată peste casă. În schimb, aș păstra obiceiul ăla fain cu port-jartierul, și aș mai inventa câteva câteva obiceiuri doar ale noastre. Nu cred că e necesar să fie chiar tot alaiul prezent la nuntă, unu la mână pentru că nu mă omor după grupurile mari, doi pentru că dragostea nu are nevoie de martori.  

Revenind la faptul că sunt ultimul mohican (ok, poate nu ultimul, dar suntem un grup mic), absolut niciodată nu mă voi simți complexată că la vârsta mea nu sunt deja mamă a unui întreg regiment și soție model ce are ca hobby telenovelele, iar cea mai mare realizare: scoaterea petei de cafea din bluza albă a boracului. Dacă-i pămpălău, să stea jegos. Watch me if I care...

În concluzie, lumea se transformă în jurul meu, crește, îmbătrânește... doar eu rămânând tânără, frumoasă, și veșnic îndrăgostită de o singură persoană. 

Ok, am mințit, doar ultima chestie e adevărată.

Stări de Spirit (19)

Asta păţesc dacă ascult Radio Guerilla. Melodie care se simte, indiferent cât de comercială ar fi...

Throuwing away all my deams...

Coincidenţă sau PRO tv-ul fură idei de pe net?

Vă amintiţi că acum două zile postam un colaj cu Viorel Lis şi Fester Adams? Cum că aveam eu senzaţia că cei doi ar împărţi un arbore genealogic? 

Ei, şi postam eu fotografia asta (meşterită de mine), cu un comentariu aferent. Postam asta în data de 26 Ianuarie 2011. 

Ei, astăzi, 28 Ianuarie, ce văd la Happy Hour de la Pro Tv? Aceaşi idee! După două zile! Posibil să fie coincidenţă, dar, dacă e aşa, e una a naibii de mare. 

Colaj ce-mi aparţine - 27 Ianuarie 2011

Happy Hour - 29 Ianuarie 2011

Să mă bucur? Să mă supăr? Să fac vâlvă? Nu. Nu sunt genul care să apară pe la Otv sau cine ştie ce altă emisiune concurentă, dar, pe măcar pe blog trebuia să menţionez asta!

Când fac rost şi de înregistrarea video de la Happy Hour, o postez. Aşa, pentru mine.

UPDATE: et, voila!

Stări de Spirit (18)

Adevărul despre Familia Adams

Astăzi am făcut o faptă bună. Am descurcat arborele genealogic a domnului Viorel Lis. Poate că domnia sa nici nu ştia că undeva, pe această lume, are un frate geamăn, în persoana lui Fester Adams!

Mi se părea mie doar că Fester n-are cum să semene cu Gomez!  

Imnul  
(recomand vizionarea fotografiei in timp ce  se ascultă imnul)

Dar... să-i urăm casă de piatră. Am auzit că se însoară. Oare cine va fi cavaler de onoare?

Materialul este un pamflet şi trebuie tratat ca atare!

Stări de Spirit (17)

Mon amour, Mona Mur... sau cum vreţi voi. Ideea e că bucata e superbă. Da. e posibil să n-o înţeleagă chiar toată lumea, dar, pentru ăia puţini care apreciază aceleaşi lucruri ca şi mine, Mona Mur!

Men made God to rule the world and all its creatures
Under their mighty glance He blew nature and replaced it
With Art
Déco and Laissez-Faire les hommes
He invented a lot of things
For instance: ...women
for His daily rib-eye steak, bien cuit
Then God sussed out that He was a man himself
Now in seedy dressing-rooms he's every rotten body's darling
On behalf of the Financial Times
o smiling damned villain
o smiling damned villain
oh! In your bed he's practicing the salvation of America
He's practicing the salvation of America
And afterwards he's washing his hands in nonsense

oh! He's not man enough to take me
oh! He's not wild enough to love me as I need it
oh! He's not dead enough to please me like Egypt
He's the man on the satellite
Far from earth and untouchable, God knows
He's the man on the satellite
Shoot him down, if you can, baby
Shoot him down, if you can, slit
Shoot him down, that challenger

Centurywise these gentle giants
Use young lovely history as their girl next door
Servants of art science redwhiteblackchineseblooddeathsexrocks
rockets bulls balls van gogh landscapes
peu à peu they run out of colours peu à peu they run out of colours

oh! He's not mad enough to paint my hall of hatred
oh! He's not God enough to teach me as the jews teach their sons-in-law
oh! He's gone to the
Home of the Brave
Oh Lord - have mercy never make him my slave

Let him live on his satellite
Won't you do him any harm tonight/bless you
Won't you go on sacrificing all the charms of yours
Oh Lord I don't believe in you
anymore
Let me live on my satellite
I'll shoot you everywhere I can, baby,
everywhere I can

Amen

Ce mă, ești gay?

Mă calcă pe nervi urât de tot o fază. ...Dar, să o iau de la alpha state.

Stăteam eu pe Facebook (da, stăteam pe Facebook, și ce?) și mă uitam, în lipsă de altă ocupație, pe la pozele amicilor. Când am terminat de urmărit pozele amicilor, am trecut la amicii lor. Cel puțin la cei a căror poze nu erau puse sub imperiul secretoșeniei. Și ajung la o anumită poză a unui anumit tip. Băiat frumușel, chiar extra frumușel, pozat la bustul gol.

Ok, nimic anormal până aici. Poze cu băieți frumușei la bustul gol a mai văzut internetul. Să vedeți câte a văzut hi5-ul, în vremea lui de glorie.

Ei, și mă uit, așa, absolut întâmplător la comentariile atașate de poză, când, ce observ... Un tip, altul decât proprietarul pozei, comenta de zor cum că ,,ce, mă, ești gay?”. Protagonistul pozei, ca să dovedească că nu e deloc pussy-like, răspunde la fel de răstit și de bărbătește ,,ce-ai, organ sexual feminin! îmi plac femeile! ce? ești tu?”.

Wow, foarte manly indeed. Aproape că îmi vine să plâng când observ atâta masculinitate pe aceași pagină de Facebook. Ăștia doi se ponegreau de zor, folosind apelativul de gay ca și cum ar fi fost un lucru rău.

Guess what!? Nu e nici lucru rău, nici lucru bun. Pur și simplu este! Și categoric nu substituie vechile și clasicele ,,tâmpitule”, ,,idiotule”, sau așa cum îmi amintea cineva zilele trecute, arhi-cunoscutul ,,handicapatule”. Nu că ăsta din urmă n-ar intra tot la un soi de discriminare, dar... măcar cu ăsta ne-am obișnuit cu toții, și hai să fim serioși că mulți dintre noi nici măcar nu ne mai gândim la sensul corect și inițial, atunci când îl folosim cu scopul de a da în cap verbal cuiva. Cu toate astea, nu văd un viitor de genul ăsta cuvântului ,,gay”. Nu-l văd să-și denatureze sensul așa cum ș-i l-a denaturat cuvântul ,,prost” în timp.

Pe cuvânt dacă înțeleg. Ce e așa rău să fii gay?

Ce e mai aiurea e că, dacă o femeie mai e privită cum mai e... că vorba aia, e kinda kinky să vezi două tipe în anumite momente, doi bărbați au încă ștreangul legat perment de gât, deși ne lăudăm că mai avem puțin și suntem martorii îndepărtatului an al apocalipsei maiașe, 2012.

Lăsați domnule oamenii să fie fericiți! Atât timp cât nimeni nu atacă sexual pe nimeni, de ce te-ar durea pe tine că x sau z e gay? În plus, de ce ai folosi orientarea lui sexuală pentru a-ți jigni semenul? Nu de alta, dar poate se trezește vreunul să te folosească pe tine ca și sinonim pentru jignirea respectivă.

Să dau un exemplu? ,,Băăăăi, Vasile!” (îmi cer scuze eventualilor Vasilici din sală; numele este ales la întâmplare). Ei, cum sună? Te simți bine? Radiezi de fericire?

Ce-i drept, pe partea feminină nu am auzit jigniri de genul... sau poate nu sunt eu destul de umblată prin lume. Femeilor li se spune: lesbiene, dykes, butches, ș.a.m.d. doar dacă sunt. Chiar și așa, și cu apelativele astea am eu o mică problemă.

Oamenii ar trebui lăsați să iubească pe cine vor. Nimeni nu e stăpân pe viața nimănui, și tocmai de asta, nu ar trebui să se impună, să existe restricții, convingeri de piatră și capete seci. Cu atât mai mult nu cred că are nimeni dreptul să folosească o anumită caracteristică a unui individ, pentru a defini tot ce e mai urât pe lume.

Liber la comentarii, nemulțumiri, indignări, (înjurături nu, că nu e voie).

Mitul căsătoriei

Părerile oamenilor despre anumite evenimente se schimbă în timp. Influențați de anumiți factori, firește.

Înainte nu aveam o părere foarte bună despre căsătorie în sine. Mi se părea inutilă. Mi-a trebuit să întâlnesc persoana potrivită pentru a-mi schimba părerea. Căsătoria nu e un lucru rău. Deloc chiar. Nu atât timp cât cele două persoane se iubesc sincer și necondiționat. Și da, parcă privesc altfel acum noțiunea de căsătorie.

Să zicem că înainte confundam fără să-mi dau seama, tevatura aia de prost gust de la nunți cu noțiunea de uniune pe viața, de dragoste eternă. Și uite-așa, cu ochelari de cal, evitam să văd că nu e chiar atât de rău să fii om căsătorit. Ba chiar, poate fi al naibii de frumos ca persoana pentru care ai construi o scară până la cer, să-ți pună un inel pe deget.

Sunt mulți cei care denigrează încă ideea de căsătorie. Poate pentru că, asemeni cum făceam eu, o asociază cu veșnicele coafuri de nunta cu sarmale și cocuri înflorate, cu lăutari obosiți și transpirați, cu soacre grase și cu pantofi lăcuiți cu botul ascuțit, cu decoratiuni de nunta ș.a.m.d.

Vedeți voi, a te căsători cu cineva nu e musai să însemne toate astea! Fiecare om e diferit, în consecință, fiecare va avea parte de nunta pe care o dorește și pe care o merită. Nu mă obligă, de exemplu, nimeni să-mi fac rochie kitschoasă, să-mi fac coafura să-mi semene a menu complet de nuntă. Nu mă obligă nimeni nici măcar să port rochie de mireasă! Dacă vreau, pot să vin și în constum de baie și cu voal pe ochi. E nunta mea, până una-alta.

Ideea de căsătorie a fost oarecum întinată de lipsa de cultură, de muzica proastă, de femeile fără pic de bun gust și de macho-man-ii cu păr pe piept ce taie lemne pe gagicile lor în ritm de manea.
Nu ar trebui să fie așa...

Știu doar că mi-aș da oricând viața de om lipsit de griji pe o viață alături de persoana pe care o iubesc. Și nu, nu vă închipuiți că sunt făcută să fiu mireasă,  sau că asta a fost țelul meu în viață de când aveam trei ani. Nope. Pentru că asta ar însemna că aș accepta pe oricine mi-ar ieși în cale. Dar, aș face asta pentru acea persoană. Și da, nu aș clipi, nu aș respira. 

Pentru că, despre asta e vorba... Oamenii se ghidează prea mult după valorile societății și uită să se căsătorească din dragoste, iar în timp ajung să urască tocmai pentru că la început n-au iubit. 

Și nu, din punctul meu de vedere, dragostea nu se poate transforma în ură. Treaba aia e un mit. Dragostea se poate transforma doar în dragoste, afecțiunea în nepăsare, iar ușoara antipatie în ură.

...Dar dragostea e one way road. Once you take the path, there is no turning back. Tocmai de aia e așa de rară. Și tocmai de aia, unii ajung să treacă peste așa-zisele iubiri, iar alții nu. Iar ăia care nu trec, pe ăia îi cred că iubesc, indiferent dacă o manifestă vizibil au ba. 

Revenind la căsătorie și la nunți... Dragii mei, dacă simțiți că iubiți, atunci faceți-o. Nu doar de dragul de a vă schimba statutul sau că mama a fost mireasă, bunica a fost mireasă, bunicul a fost mireasă. Dacă ar fi mai mulți care s-ar căsători din dragoste și nu musai pentru a intra în rând cu lumea, poate ideea asta de nuntă ar fi privită mai draguț. Pentru că eu aș face-o într-o clipită. Tocmai pentru că iubesc... 

Că vă vine să credeți, sau nu, acest articol este un advertorial, unul al naibii de sincer.

Imediat vă iau banii

...îmi spuse un şofer de maxi taxi ieri, în timp ce el se chinuia să îl depăşească pe unu' în trafic, iar eu stăteam cu un leu jumate în mână, aşteptând. Nu, cu şoferul n-am nimic. El e plătit să conducă, să ia banii şi să dea bilet. Ordine firească a lucrurilor, de altfel.

 Ce nu pot eu pricepe e cum lumea se ghidează după propoziţia asta aparent banală.

Păi, să vă povestesc... tot ieri, îmi verific eu contul de banking online când, ce să văd, comision retras pentru cutare, încă un comision retras pentru nu ştiu ce altceva, asigurare de nu ştiu ce tip... Casc ochii mari, încerc să mă dumiresc singurică înainte să fac gargară. Mă uit, iar mă uit, pricep rostul primului comision retras, dar, la al doilea mă cam blochez.

Adică, ok, îmi retragi o dată bani lunar pentru că îmi faci nemărginitul favor de a-mi da un cont online (ca nu care-cumva să-mi cadă o ureche până la bancomat), asta pricep. Dar, care e faza cu asigurarea? Când am semnat eu că vreau asigurare? Eu nu aş face aşa ceva, pentru că nu cred prin definiţie în asigurări! Adică, ce doamne iartă-mă îmi garantează mie asigurarea aia? Plus comision pentru că nu ştiu cine îmi virează bani! Adică, da' de ce? Ce merit are banca în toată povestea asta, ca să-mi retragă mie câte 4 lei la fiecare tranfer? Şi dacă am câte douăşcinci de tranferuri pe zi, ce se întâmplă? Plus că banca îi ia comision şi celui ce trimite. Trai, nineacă!

Acum nu o să încep cu replici răsuflate gen ,,băncile sunt nişte cămătari legali", chiar dacă aşa e, dar, am tot dreptul să fiu nemulţumită.

Ei, şi să vedeţi, după ce văd eu listoiul ăla de comisioane, decid să sun la sursă şi întreb care e toată faza. Nu de alta, dar contul meu se presupune a fi un cont student. Şi dacă e student, n-ar trebui să am gratuităţi la multe chestii? Îmi răspunde o tipă cu o voce timidă. Mă prezint, mă pune să-i zic o grămadă de date personale (singurul lucru care îl omite e ce mărime port la pantofi), îi răspund foarte şcolăreşte şi începe să-mi tuturuie parcă puţin speriată de faptul că aş putea să-i îndes o palmă prin telefon, despre toate comisioanele absolut legale şi pentru care am semnat. Plus asigurarea pe care se pare că aş fi bifat-o când am semnat contractul. Şi eu de nu-mi amintesc? Serios acum, sunt balanţă, sunt prin definiţie atentă la detalii. Cum dumnezeu să nu observ când bifez ceva? Asta doar dacă nu a bifat cineva după ce am semnat eu! (ce-i să pui un semn de văzut pe-o pagină?), ori de nu erau toate îngrămădite şi furnicăite undeva la subsolul paginii, unde dioptriile mele nu fac faţă. Oi fi confundat scrisul ăla cu vreo linie de decor, naiba ştie!

Abia acum înţeleg de ce se uita tipa aia de la bancă flirtăcios la mine cât timp semnam. Şi eu care credeam că aşa e ea, amabilă.

Acum, a nu fi înţeleasă greşit, nu mă cramponez de câteva zeci de lei, dar, sunt banii mei şi prefer să-i dau eu cui vreau, nu băncii! Dacă vreau să fac un act de caritate, mă duc şi cumpăr o sacoşă plină cu mâncare şi-o dau primului amărât care-mi apare în cale! Dar nu vreau să dau ceva unora ce nu fac nimic pentru banii ăia.

Concluzia e clară, vreau înapoi în trecut, trimiteţi-mă în trecut! V-am mai rugat odată şi tot aici sunt!

Măcar în trecut aş putea fain-frumos să-mi ţin banii la saltea, cu riscul de-a dormi iepureşte ca nu cumva să vină bandiţii noaptea peste mine, tot mi se pare mai sigur decât la bancă!

The soul market

:)

Sweet dreams

Greu cu visurile dar și cu visele. Și mai greu cu interpretarea lor. Cred că nu e om pe care să-l cunosc care să nu fie interesat despre subiectul ăsta. Treaba asta mă duce cu gândul la ”ce visezi noaptea, pui în practică ziua”. Nu știu dacă mereu e de indicat să faci asta, mai ales dacă visezi că-ți sugrumi șeful... dar, asta spunea o vorbă.

Uneori, visele sunt cu sensuri ușor denaturate, simbolice. De asta au și apărut de-a lungul vremii tot felul de cărți ce explică, mai mult sau mai puțin clar, ce înseamnă când visezi că plouă, sau că ninge, morți , înghețată, casă dărâmată, ș.a.m.d.  

Din punctul meu de vedere există mai multe tipuri de vise, ce au, firește cauze diferite. 

Primul și cel mai comun tip de vis este acela în care somnul se transformă într-o repetiție sau o continuare a zilei ce tocmai s-a încheiat, ori generat de o frică sau o speranță a ceva ce vrei să se întâmple, sau nu. Un soi de proiecție a subconștientului, ca să zic așa. Cu genul ăsta nu am nicio problemă. Le pricep substratul, le pot analiza, le pot purica, le pot interpreta și pot ajunge la concluzii. 

Ba chiar as putea să-mi deschid un cort pe care să scrie fain-frumos la intrate: Iulia Mihai, doctor în talmacirea viselor. Ar suna bine și cred că aș scoate bani frumoși de pe urma unei astfel de activități. Mai ales dacă mă gândesc câte persoane interesate să afle ce a însemnat pisica aia din vis, sunt. Firește, nu toată lumea visează pisici, dar, vă asigur că alora de li se întâmplă, ori le plac mult pisicile, ori li se pregătește ceva nasty. Cine nu mă crede e liber să consulte un dictionar de vise și să se convingă câtă dreptate am.

De asemenea, mai există genul ăăăăla de proiecții din timpul somnului atât de ciudate încât te ia zbenchiu când te trezești și realizezi ce parascovenie ai putut să visezi. Da, da, mă refer la genul ăla de vise în care se întâmplă să-ți apară persoane pe care în viața de zi cu zi nu le cunoști, ori locuri în care nu ai fost niciodată, etc. Unii spun că alea se numesc vise-premoniție, alții spun că ar fi ok să fim atenți la simbolurile din vis și să le punem cap la cap, întocmai cum făcea Jigsaw. Eu am o bănuială că ar fi totuși vorba de o trecere în altă lume, în altă dimensiune. Puteți să mă condamnați, să mă considerați nebună ori excentrică, dar de micuță am  avut  senzația că lumea viselor e un soi de trecere în altă lume unde tu nu exiști decât ca spirit, nimic din viața actuală nefiind regăsit în viața din vis. Sunteți liberi să aveți alte păreri. Eu nu bag pe gât nimănui convingerile mele, așa cum, la rândul meu am pretenția de a nu fi judecată sau mai rău, deja condamnată. 

Iată de ce, interpretarea viselor nu e tocmai la îndemâna tuturor și e cât se poate de subiectivă, pentru că, dacă vom consulta cărțile mai sus menționate, vom constata că fiecare spune și crede exact ce vrea. Unii văd anumite semne, unde alții nu le văd. Cu toate astea, mereu va exista un fundament comun de care e bine să ținem seamă. 

Indiferent care o fi adevărul adevărat cu visele, eu zic că niciodată nu iese fum fără foc.

 

Stări de Spirit (15)

Ladytron iar. Da, am obsesii.

Revin mai pe seară.

Pokerface

Nu știu cum e pentru alții, dar eu m-am chinuit mult să învăț poker. Ori că nu a avut cine să-mi explice cum trebuie, ori că persoana respectivă n-a avut răbdare cu mine, ori că oi fi eu grea de cap. Ideea e că am învățat foarte greu să joc. Dar, ce zic eu, nici acum nu pot să spun că știu absolut orice regulă, orice tehnică super șmecheră, orice tertip prin care să devin super profi și super câștigătoare.
Cu toate astea, am fost interesată să știu. Pentru că sunt o tipă curioasă și pentru că prea multă lume în jurul meu știa deja care e treaba cu poker-ul, am decis că vreau să-mi dau un upgrade, că nu se știe când o să mă aflu în vreo situație critică ce va necesita un joc strașnic de poker unde miza e viața mea.

Da, da, nu râdeți că totul e posibil pe lumea asta. Plus că sunt mândra posesoare a unei imaginații bogate și a unei firi ușor paranoice. Și, până la urmă, hai să fim serioși că la poker se por câștiga bani serioși dacă știi cum să-ți joci cărțile. Uite că pentru prima oară în viața mea folosesc treaba asta cu ”jucatul cărților” la adevăratul ei sens și la adevărata ei valoare, ca să zic așa.

Logic că și în cazul ăstuia, ca  în cazul oricărui alt joc din care ies bani, există un set de reguli poker ce e musai să le știi dacă vrei să faci carieră de pokerist convins.  Trebuie să le știi ca pe Tatăl Nostru, nu alta. Firește că n-am eu veleități de-așa ceva, dar omul e dator să se informeze, să citească, sî învețe, să experimenteze, după care să eșueze cu cea mai mare grație.

Eu, am senzația că nu voi depăși niciodată statutul de începător și eventual pierzător în serie, pentru că nu sunt făcută pentru așa ceva... dar, mi se pare absolut fascinant cum le intră unora microbul în sânge și acolo, în sângele lor crește... și crește... și crește.
Se spune că pokerul e un joc de cărți al atenției, al puterii de concentrare, al anticipării și al oamenilor inteligenți. Se pare că eu nu am niciuna din calitățile astea, dat fiind faptul că mă uit la vițelușul la poartă nouă de fiecare dată când își deschide cineva computerul, dă pe-un site de profil  de poker gratis, și începe să-mi explice. Unde mai pui că pe site-urile de genul ăsta se mai și câștigă și nu e nevoie nici măcar să tremuri de emoție la o masă cu încă nu știu câți.

Cei cu mână bună, sunt invitați să intre pe poker-online-gratis.biz

Mă gândesc totuși dacă am au ba pokerface?

Ce zice la horoscop

Nu ştiu cum e pentru alţii, dar eu cred în horoscop. M-a prins de mică şi nu mai am scăpare. Deşi nu am avut experţi astrologi prin familie, în consecinţă, mai mereu am băjbăit în legătură cu zodia şi caracteristicile zodiei mele, mi-a plăcut să citesc, să aflu, să mă informez. Chiar dacă, de cele mai multe ori, mă informam prost.

Ca drept dovadă că a trebuit să împlinesc 22 ani ca să-mi aflu ascendentul zodiei. Da, a trebuit să aştept 22 ani ca să aflu că sunt balanţă (asta o ştiam), cu ascendent tot în balanţă. În consecinţă, o balanţă mai balanţă ca mine nu există. Eu aş zice că se poate înzecit mai rău, dar nu mă apuc acum să contrazic astrele. De ce spun ce spun că se poate şi mai rău? Pentru că nu sunt nici cea mai echilibrată, dar nici cea mai dezechilibrată balanţă existentă. Nu de alta, dar se spune că asta e o zodie a extremelor. 

Dar, nu... nu despre zodia mea vreau eu să vă vorbesc. Ci despre mituri, oameni, zodii şi caracteristici. Un soi de idei preconcepute ale oamenilor despre alţi oameni mândri reprezentanţi (sau nu mândri...) ai vreunei zodii...

Deşi unele caracteristici se dovedesc ca fiind adevărate, multe dintre aceste caracteristici sunt cât se poate de false. Nu poţi judeca omul după o zodie. Zic eu. Nu în totalitate, cel puţin.Coordonatele astrologice sub care s-a născut  fiecare, zic că sunt doar un soi de fundament pe care se va clădi mai târziu personalitatea. 

Într-adevăr, dacă dai o atenţie sporită chestiilor de genul ăsta. vei constata că există o diferenţă notabilă între Raci şi Gemeni, de exemplu, chiar dacă sunt zodii vecine, cu toate astea, vor exista cazuri şi de diferenţe notabile între Raci şi Raci... Pentru că, da, ţine de mulţi alţi factori, nu musai de zodie... atât de alinierea planetelor în momentul naşterii lor, în funcţie de ora naşterii, dar, suprinzător, ţine şi de factorii sociali. Oricâte asemănări ar exista între nativii aceleiaşi zodii, niciodată treaba nu va sta identic pentru amândoi, în momentul în care unul e născut în Africa, altul la poli. Tocmai de asta, urmărirea unui horoscop zilnic nu se transformă mereu într-o previziune clară şi bătută în cuie chiar pentru toată lumea. Chestii expuse sunt, de cele mai multe ori, generaliste, trebuind ca informaţiile furnizate să fie privite uşor abstract, eventual adaptate situaţiei noastre.

În aceste condiţii, dacă horoscopul de astazi îţi spune că astăzi câştigi la loto şi tu nu câştigi, zic că n-are rost să dai în cap astrologilor. Nu de alta, dar treaba asta cu previziunile astrologice sunt ca şi previziunile vremii, astfel, dacă vremea e probabilă, schimbătoare şi influenţată de de tot felul de factori, de ce n-ar fi şi cele astrologice aşa?

Da, mă uit la horoscopul de astazi, şi da, ascult cu mare interes ce se zice pe la balanţă şi la o altă zodie. Mi s-a întâmplat de multe ori să mi se potrivească mănuşă, dar, atunci când nu mi s-a întâmplat, nu am dorit moartea astrologilor.

Stări de Spirit (14)

Noroc că mai merg din gând în gând cu câte un maxi taxi condus de vreun şofer ce ascultă Europa FM. Cum altfel să-şi mai amintească Iulia de melodiile faine de pe vremea când era kid?

Apă mai curată cu fosele septice IMHOFF de la Eco Tad Industries

Fose septicele sunt cunoscute ca fiind unităţi de purificare a apei. De ce ne trebuie aşa ceva, aţi putea spune! Păi, cum de ce? În primul rând pentru că o apă curată, purificată, garantează sănătatea cea de toate zilele. Se cunoaşte faptul că apa este unul dintre cei mai aprigi transportori de microbi, în cazul în care nu este purificată. 

Tocmai din acest motiv, oamenii trebuiesc să ţină seamă de normele de purificare a apei şi să nu privească acest subiect ca şi cum ar face parte din categoria ,,fiţe-eco". Românii ar trebui să se înveţe odată şi pentru totdeauna că o viaţă sănătoasă este o viaţă lungă, şi că nimeni nu se va îngriji de noi, dacă nu o vom face chiar noi. 

Astfel, fosele septice de tip IMHOFF sunt alegerea ideală pentru ca sănătatea să fie pusă pe primul plan! Tocmai pentru că acestea asigură în mod absolut natural, fără alte substanţe chimice extrem de dăunătoare, intrând în parametrii legali din România, dar, fiind şi în concordanţă cu normele europene. Astfel, se reuşeşte fluidizarea poluării a agentului de scurgere. 

Fosele septice de acest tip, şi anume IMHOFF reprezintă primul val de tratare a apelor reziduale. Iată cum, cu ajutorul acestora, apa provenită din diferite surse mizere nu mai reprezintă un pericol, ci se reciclează calitativ. Se poate spune ca acestea asigură circuitul normal al apei în natură. Într-o lume plină de noxe şi poluare, ce părea aproape de neoprit din procesul ei de auto-distrugere, iată că există şi soluţia pentru remediere! 

ACEST ARTICOL ESTE UN ADVERTORIAL. 

SE RECOMANDĂ CONSULTAREA SITE-ULUI ECO-TAD.RO

Facebook cel comunist

Îmi place Facebook-ul. Da, recunosc. Intru pe Facebook zilnic, ba chiar de două ori pe zi uneori. Nu pentru a socializa pentru că nu sunt eu mama socializării online, ori live. Cu toate astea, îmi place să privesc din umbră ce se mai întâmplă cu persoanele dragi: o poză haioasă de pe la vreun concert, un status fanchi şi isteţel, orice mă poate face să zâmbesc sincer. Corect, mă mai apucă să mă lansez în comentarii kilometrice cu câte cineva, dar nu vă închipuiţi că fac asta mereu. În mare, îmi place Facebook-ul!

...Sau, mai bine zis, îmi plăcea până să se gândească ei că ar fi bine să schimbe felul cum arată profilul.

Da, da, chestia cu schimbatul profilului nu e  nouă, aţi putea spune, la început, oameniii având posibilitatea de a opta pentru profilul nou şi profilul vechi.

Partea nasoală era că, odată comutat la profilul nou, ciu-ciu întoarcere la profilul vechi. Dezamăgirile pe tema asta au fost mari. Nu de alta, dar pe mulţi, noul profil nu i-a prea mulţumit.

Eu nu m-am mutat din proprie iniţiativă pe noul profil. Să vă zic şi de ce: pentru că sunt o balanţă conservatoare care greu se obişnuieşte cu treburile astea noi şi fancy. Treaba asta m-a ajutat, pentru că, văzând pe la alţii cât de urât arată noul profil Facebook, am zis pas. Până ieri! Când a decis dragul şi scumpul Facebook că ar fi bine să ne facă un upgrade şi nouă, ăstora de modă veche. Aşa că, m-am trezit cu profilul schimbat, pocit, modificat şi urâţit. 

Nu de alta, dar, dacă nu vedeam The Social Network, poate nu mă agitam atât de tare. Cu toate astea, Facebook a fost făcut tocmai ca să fie simplu, nu cu briz-brizuri, plus să ofere acea uşurinţă de utilizare. 

Am să fiu sinceră, pe mine mă ajută maxim Facebook-ul. Unu la mână că prin intermediul lui îmi promovez postările, doi la mână că aşa mai aflu şi eu ce şi pe unde se mai organizează, trei la mână că apuc să mai aflu chestii noi de la oameni interesanţi. 

În concluzie, e normal să îmi pese atunci când Facebook se transformă în Partidul Comunist cu tente haifaiviste!

Pomană grasă la noi pe scară

De dimineaţă m-am trezit cu hărmălaie mare. Tot ce puteam auzi era mac-mac, ga-ga şi ha-ha. Toate acestea auzindu-se, fireşte, pe scara blocului meu (bloc de altfel populat cu oameni cumsecade, binevoitori, liniştiţi şi ne-puşi pe ceartă; not!).

Ei, şi cum mă întorceam eu de pe o parte pe alta, potrivindu-mi mai adânc obrazul în pernă aud: iu-iu-iu-iu! Îmi zic: mă, ce Doamne iartă-mă, se mărită Agachi?

Mă ridic Igor-style din pat, îmi caut cu degetul mare de la picior papucii, şi mi-i târăi până la uşă să vadă şi ochiul meu cu puchini ce se întâmplă. Când ce să vadă ochiul meu cu puchini? La noi pe scară era eveniment monden 2011, şi anume fastuoasa şi mult aşteptata pomană a vecinului ce-a murit acum două zile.

Nici nu aveţi voi idee câtă fericire era pe scara blocului meu. Păi, şi de ce n-ar fi? Mâncare moca, voie bună, amintiri despre decedat (deși nimeni nu-l prea cunoștea), prilej de-a socializa cu lumea, de-a mai afla ce gresie şi ce faianţă şi-a pus Cutarache în baie, ce canapea cu imprimeu de leopard mai are fiţoasa aia de la apartamentul z, de ce nu se mai mărită antipatica ailaltă de la apartamentul y (a se înțelege că despre mine este vorba) ș.a.m.d. 

Ei. și dacă se asortează tot cu un vinișor bun de țară de Tirează, atunci ferește-te că iese chef de chef. 

Pe cuvântul meu dacă am mai văzut atâta lume fericită la un singur loc! Mâncarea și băutura se pare că sunt mari producătoare de serotonină.

Și-acum, vorba aia... nicio mâncare din lume, fie ea cât de pompoasă și făcută de cel mai mare  le chef din lume, nu se compară cu sarmaua de pomană sau cu felia de salam servită cu măslina on top, ca și momeală la începutul festinului dat în cinstea decedatului. Așa că, de ce n-ar chefui și-ai mei puțin?

Și, ca să mă întorc la atmosfera festivă... Ca la orice petrecere de soi, invitatele s-au prezentat îmbrăcate cu cele mai șmechere straie ale lor. Alea de duminică, alea de sărbătoare, alea de stau țepene de apretate în dulap, așteptând nerăbdătoare ani de zile câte un party de genul ăsta. 

Ochi iscoditori, baticuri fancy, ocheade aruncate macho-man-ilor de șaișcinci de ani, bârfe nevinovate, țuică fiartă. Cam asta ar fi, în linii mari, descrierea succintă a petrecerii de comemorare a vecinului de a cărui soartă nu i-a păsat nimănui cât timp era în viață. 

Dacă este să vorbim despre decorarea mesei (ce va fi, în mod excepțional lungă, de doișpe persoane, și se va transforma în L în altă cameră), firește, că nu a lipsit fața de masă albă cu broderie pe la colțuri, platourile mari pline cu felii de pâine, păhărelele cu digestive ce servesc și ca factori de îmbujorare a cucoanelor invitate la ospățul super-moca, antreurile formate din salam de post și măslinuțe fleoșcăite, așa cum menționam și mai sus. 

Și, că tot am ajuns la capitolul ,,masă”, nu vom uita să menționăm cel mai de seamă bibelan de porțelău de la masă, și anume popa, pus în capul mesei, de unde poate  să vegheaze asupra tuturor enoriașilor. Din capul mesei, popa va face semnul crucii și va zâmbi ca Jesus Christ, în timp ce enoriașele se vor călca pe batice care să-i pupe prima mâna. După ce mâna va fi pupată, popa va zice binecunoscutul ,,doamne miluiește!”. Aye!

Cel mai râvnit loc de la masă va fi categoric cel de lângă popă. Câștigătoarea locului își va face poze cu telefonul și le va uploada pe Facebook... prin Facebook Mobile. Va primi instantaneu o mulțime de like-uri și comentarii de la celelalte enoriașe ce butonează pe sub masă. Se va da tag pe popă. Popa va da remove tag, ca nu cumva să vadă preoteasa.

- Dar, asta e doar în imaginația mea bolnavă; mă refer, firește la treaba cu Facebook-ul, pentru că faza cu locul de top de lângă sfinţenia sa e pe bune.

Ei, cam așa  s-a întâmplat la pomana asta... și cam aşa se întâmplă peste tot, spiritul Carpato-Danubiano-Pontic rămânând veșnic neschimbat. Ca drept dovadă că la sfârşitul festinului, mâncarea rămasă a fost împărţită frăţeşte, care cum a putut îndesându-şi prin sân ba biscuiţi, ba colivă cu fondante, ba sarmale cu varză. 

Acum e liniște. Toată lumea e ghiftuită.

Eu şi lectura

1. Dacă vi s-ar propune să vă scrieţi biografia, cărui scriitor i-aţi încredinţa sarcina aceasta?
Mi-o scriu singură, mulţumesc. Ar mai fi cineva pe care aş lăsa... totuşi.

2. Care sunt motivele pentru care i-aţi încredinţa lui sarcina aceasta?
Pentru că mă iubesc şi pentru că o iubesc.

3. Este sfârşitul lumii. Ce carte aţi pune în capsula cosmică pentru a păstra o « urmă» a umanităţii?
Dama cu camelii. Şi mi-aş mai băga în chiloţi Spider de Patrick McGrath.

4. Cum arată pentru dvs. pauza ideală pentru a citi o carte?
În pat. Ea doarme. Eu citesc. O sărut din 5 în 5 minute. În timpul rămas, citesc.


5. Dacă aţi avea puterea de a « şterge » un personaj de roman care ar fi acesta?
De ce să stergi personaje de romane? Ce ar fi binele fără rău?

6. Care sunt motivele pentru care aţi scoate acest personaj?
Nu scot nimic, înţelege!

7. Câţi kilometri aţi merge pentru a găsi o carte ?
Cât mă ţin picioarele şi bateria de la mp3 player.

8. Dacă ar fi posibil să vă întoarceţi în trecut ce scriitor aţi vrea să întâlniţi?
Sincer? Stephen King, Boy, I would want to ask him 'lots of things! Chestii pe care, cu siguranţă nu le-a publicat în Misterul Regelui. Măcar el trăieşte.

9. Care ar fi primele cuvinte pe care i le-aţi adresa (în afara de « Bună ziua »)?
Hai măi, cine-a făcut leapşa asta??? Mă ruşinez!

10. Descrieţi biblioteca visurilor voastre.
Plină. Fără Sandra Brown and Co. Şi fără carte de bucate! 

INFO: leapşă primită de la Ada, dată oricui o va vrea. Sunt rugaţi să se simtă: Nice şi Dragoş, QED, Alexandra, Laura şi Mihai Likar.

Trimiteţi-mă în trecut

De ieri tot mă chinui cu lay-out-ul de la blogger. Cumva face figuri. Postări neaşezate cum vreau eu în pagină, comentarii care în mail apar, în blogger nexam, ce să mai... nimic nu e perfect. Cu atât mai mult tehnologia.

Asta îmi aminteşte de nişte comentarii în lanţ avute cu cineva tot ieri pe un site cu specific foto. Dintr-una în alta, am ajuns noi la concluzia cum că bad-bad-technology. Pai, corect, nu e o teorie nouă, it's been said before, dar, interesant e cum din ce în ce mai multă lume ajunge la concluzia asta. Pe de altă parte e ciudat cum mulţi doar zic că ar renunţa la tehnologie, iar dacă îi pui în faţa faptului împlinit încep să se isterizeze şi să întrebe pe toată lumea unde e calculatorul lor, unde e Iphone-ul lor, unde e tableta lor, ş.a.m.d.

Una din acele persoane sunt eu. Să mă pui de mâine să sting lumina, să shut down laptopul, să-mi cânt singură şi să mă distrez all fashioned way mi-ar veni total peste mână. Nu musai pentru că toată munca mea se află pe calculator şi m-aş simţi cumva exclusă din propria mea lume, în care asta I do for a living, din asta mă întreţin and so on. Nu, pentru că sunt mai mult ca sigură că, după o anumită perioadă de acomodare, cu siguranţă mi-ar veni şi alte idei. Cu toate astea, cum aş putea doar eu să renunţ la tehnologie când restul planetei este pur şi simplu sclava ei?

Vă spun cu cea mai mare sinceritate că tânjesc după anii '90 când planeta nu era chiar atât de tehnologizată, când oamenii încă îşi mai trimiteau scrisori care să poarte parfumul persoanei dragi, eventual şi-un pupic aplicat lângă semnătură. Mi-e dor de era în care nu erau telefoane mobile. Cu toate că-ţi dădea aparent mai puţin control asupra situaţiei, în realitate aveai mult mai mult control decât acum sau decât ai putea vreodată să-ţi imaginezi, dar în mod special asupra ta.

Să zicem că mergeai la o întâlnire de afaceri, o întâlnire cu un prieten, întâlnire stabilită cu vreo două zile în urmă. Nu era mai simpatic gândul ăla că vine, că nu vine... Eventual şi aşteptarea aia de cinşpe minute completând cu graţie golul plăcut din stomac?
Cu cât ai mai mult control, cu atât ai de fapt mai puţin. Părerea mea. Plus că toate astea, adaugă un adaos de stres considerabil.

Revenind. Omul ar trebui, în opinia mea să renunţe la tehnologie, pentru că ea nu ne uşurează treburile, aşa cum ar fi trebuit în mod firesc, ci ni le îngreunează şi ne dă acea stare de depresie, tocmai pentru că uneori nu reuşim să ţinem pasul.
Ideea de tehnologie a fost concepută ca şi un ajutor pentru omenire, dar îmi închipui că a avut aceaşi cale ca şi comunismul, la început o idee strălucită, însă, aplicată greşit şi exagerat. Poate exemplul nu este dintre cele mai potrivite, dar la asta m-a dus cu gândul prima dată.  

Dacă aş renunţa numai eu de mâine la tehnologie, să mă întorc undeva în anii 1800, nu aş putea! Pentru că absolut orice colţişor de pe planeta asta e înţesat de tehnologie. Ar însemna să merg cu mâinile la ochi, cu urechile pline de vată, eventual să mă transform într-o legumă, ori să găsesc maşina timpului.

Vedeţi voi, suntem ca piesele de domino. Ori facem totul împreună, ori continuăm în acest ritm.
Şi nu, nu vreau să pornesc nicio revoluţie împotriva tehnologiei, mai ales că momentan mă folosesc de ea  pentru a supravieţui şi folosesc tehnologia pentru a denigra tehnologia.
În plus, sunt absolut convinsă că e imposibil să ne întoarcem la rădăcini, la acele momente în care contactul cu o persoană reală era înzecit mai important decât prietenii virtuali.

Tocmai din acest motiv, pot doar să sper că timpul are un curs rotund şi nu în linie dreaptă, aşa cum ne învaţă pe noi la şcoală, iar următoarea viaţă ar putea să mă ducă acum 200 ani.

Reputația se câștigă

Acum ceva vreme, când m-am apucat să învăț cum stă treaba cu fotografia și cu prelucrarea din spatele ei, am început să îmi fac conturi pe diferite site-uri destinate fotografilor pasionați (fie ei simpli amatori sau profesioniști). Ei, cam în aceași perioadă am primit și primele critici privind fotografiile pe care le făceam. Unele constructive, altele ușor răutăcioase. Ideea e că din fiecare critică am avut de învățat câte ceva. 

Ei, ce vreau de fapt să spun... Pe site-urile respective existau, cum e peste tot, tot soiul de concursuri cu votare, concursuri cu jurizare, bile albe, bile negre, badge-uri de good photo, great photo, super photo, și așa mai departe. Faptul că ele nu se dădeau musai celor mai bune fotografii, ci mai cu seamă userilor cu ștate vechi, nu e greu de ghicit.

Ce am constat eu în timp e că reputația se câștigă. Degeaba vii tu într-o comunitate deja formată unde user no. 1 îl știe pe user no. 2 de pe vremea când se întâlneau ei la magazinul de filme și substanțe pentru developat, cu o fotografie wow, că nu te va băga nimeni în seamă până nu te bai tu puțin în seamă cu ceilalți. Faza e că trebuie să le arăți că ești acolo, să faci un pic de zgomot, că altfel, oricât de bun și talentos fotograf ai fi tu, se va da next fotografiei tale și te vei pierde într-un con de umbră. 

Chiar de curând observam pe diferite site-uri dedicate new comeri extraordinar de buni. Dar ce zic eu, buni răăău! Ei, dar dacă făceau greșeală să aștepte cu mâinile în sân să le vină gloria la ușă în timp ce toată lumea strigă în cor ”bravo”, rămâneau cu buza umflată și cu ego-ul făcut ferfeniță.

Oricât de incorect ar sună, dacă stai și-aștepți ca lumea să vadă cât ești tu de bun fără le arăți, lucrul ăsta nu are să se întâmple! Trăim într-o lume subiectivă și nevăzătoare dincolo de pereții caselor unora, iar lucrul acesta nu se va schimba în veci! 

Tot ce putem noi face e să avem grijă ca ceilalți să știe cât de buni suntem noi într-un anumit domeniu. Dacă lucrul acesta se va dovedi doar produsul imaginației noastre, categoric se vor găsi mulți să ne-o zică! Dar, dacă nu e așa? Câte talente se irosesc doar că sunt prea timide ori prea leneșe să deschidă gura și să zică: ,,hei, am și eu un talent, vrei să te uiți puțin?”

Stări de spirit (13)

...sper doar că am pus numărul cum trebuie. Mi-e lene să mă uit în urmă, plus că nici cu memoria nu stau bine la ora asta. 

Despre starea de spirit e clar, chaotic.

Mi-am făcut blog foto!

Pentru că mulţi m-aţi tras de urechi cum că amestec fotografia cu articolele, iată ce m-am gândit eu, de azi înainte aici nu voi mai posta sub nicio formă fotografie (doar cine ştie cum să ataşez o fotografie proprie unui articol).

Aşa că, de azi înainte există blogul I am Winter, ataşat aceluiaşi cont de Google. Da, mi-a trecut prin minte să îl fac de data asta pe Wordpress, dar, cumva nu mă împac cu platforma aia! Mă ştiţi doar de tipă extrem de conservatoare. 

Urmează să lucrez cum trebuie la acel blog, după cum urmează:

-să-i găsesc o temă care să mă mulţumească
-să-i fac un header
-să-i construiesc paginile
-să transfer toate fotografiile acolo
-să-i fac un banner

Aşa că, cei ce intraţi până acum pe Omlette du Fromage doar pentru fotografie, sunteţi invitaţii mei pe I am Winter!

Linişte deplină

Kiss your way to the top - recenzie Topkiss.ro

Tehnologia a evoluat într-un mod inimaginabil, în ultima vreme. Nu, dar serios, uitaţi-vă numai în jur! Tot ce e important se află pe net: fără nicio abatere de la regulă. 

C-o fi bine, c-o fi rău... asta rămâne la latitudinea fiecărui individ în parte, pentru că, până una-alta, fiecare doarme aşa cum îşi aşterne. 

În consecinţă, despre următorul site vă voi vorba strict din punctul meu de vedere, mergând pe principiul ăla: părerea mea contează. 

Şi da, părerea fiecărui ins în parte contează, pentru că părerile mici pot forma o opinie mare şi puternică ce poate schimba cursul anumitor lucruri. Fireşte, lucrul acesta este valabil şi la general, chiar dacă în această postare mă voi limita doar la analiza unui site. 

Site-ul despre care vă vorbeam poartă numele de www.topkiss.ro. La prima vedere un site cu un conţinut obişnuit, strict informaţional.

Dacă ar fi să-i întrebi pe cei de la Topkiss cum şi-ar caracteriza propriul site, probabil că ţi-ar spune fain-frumos că este vorba despre muzica noua, despre filme online, despre muzica online şi despre blogging (exact cum le apare în descriere). Noi, nu putem decât să-i credem pe cuvânt, iar dacă nu-i credem, putem să le citim conţinutul şi articolele zilnice, pentru a zice: da, dom'le, chiar aşa e. 

După cum bine ştiţi, copilul răsfăţat prea des are tendinţa de a se lăsa pe o ureche, aşa că voi începe prin a critica puţin site-ul. Orice şut în ms-dos e un pas înainte, până la urmă. 

LOOK-ul

Voi începe cu aspectul propriu-zis al site-ului. Ok, e super bine că s-au gândit la clasicul fundal alb asortat cu scrisul negru; combinaţia asta lucrează în favoarea uşurinţei de a citi articolele. Bilă albă aici, deci.

Ei, ceea ce nu-mi place este faptul că articolele nu sunt delimitate de un chenar. Pentru a nu ameţi cititorul, un chenar ar fi mai mult decât indicat. 

Să vă explic şi de ce: majoritatea oamenilor ce caută înformaţii pe net (de orice gen ar fi ele, stau prost cu vederea; e demonstrat ştiinţific şi logic de priceput de ce), în consecinţă, site-urile ar trebui să fie foarte clare pentru a înlătura orice încălecare de scris sau de imagini. 

CALITATEA SCRIITURII

Un alt aspect ce în opinia mea ar trebui schimbat este calitatea scriiturii. Am luat la întâmplare, de exemplu scurta recenzie a filmului Tron: Legacy.
Treaba faină e că cei de la Topkiss.ro s-au gândit să includă în conţinutul lor acest film (fiind foarte căutat pe Google, asta nu are decât să le aducă şi mai mulţi vizitatori!).
Partea mai puţin faină este că au ales să facă o descriere de câteva cuvinte ignorând total plasarea corectă a semnelor de punctuaţie (cuvânt-virgulă-spaţiu; treabă valabilă şi pentru punctul de la sfârşitul propoziţiei). Ca să nu mai menţionez că textul respectiv face parte din categoria: limbaj de lemn (nicio informaţie concretă nu se desprinde din el.
Un text bine gândit şi scris, plus o bună optimizare seo (incluzând cuvintele cheie ce se vor căuta în prealabil cu ajutorul unui tool) vor face minuni!

DESCRIEREA

...sau, mai înţelesul tuturor: textuleţul ăla ce apare în tab-ul de la Mozilla sau Explorer ar trebui scurtat considerabil. În momentul de faţă nu iese în evidenţă cu nimic, iar dacă cei de la Topkiss.ro vor să iasă în evidenţă trebuie să renunţe la ea.
Simplu: Topkiss.ro şi un thumbnail mic şi reprezentativ este suficient. Este uşor de ţinut minte. Pe sistemul: less is more. Nimănui nu-i place înghesuiala.

NOTĂ explicativă:

Do you never give up? (I)

Că oamenii sunt fixişti, asta o ştie toată lumea, chiar şi fixiştii. Cu toate astea, uneori nu mă pot opri din râs când văd unele chestii. Ca de exemplu când observ pe un oarecare cu mintea pironită în trecut, legat fedeleş de momentele în care era în top şi-avea el nuş' câte gagici. 

Mi se întâmplă des să văd tipi trecuţi de prima tinereţe, fani indubitabili Cenaclul Flacăra, ce-şi încă poartă cu mândrie pletele. Şi când zic plete, categoric nu mă refer la cosiţe a la Ileana Cosânzeana. No sir, mă refer la umbre de păr, la fantoma unui păr odată frumos, asortat cu o codiţă ce însumează treişpatru de fire şi o chelie mai lucioasă ca pista de pe J.f. Kennedy. 

Ei, genul ăsta de oameni vor trece pe lângă tine pe stradă ca şi cum încă ar avea păr şi ste vor privi cu un aer boem şi superior, spunându-ţi aproape din priviri cum că tu eşti un încuiat şi-un sclav al societăţii, iar ei sunt cu adevărat liberi. 

Corect, sunt liberi. Dar, guess what, toată lumea e liberă, chiar şi cel ce alege ca la patruşcinci de ani să-şi tundă pletele pentru că nu vrea să-şi vadă scalpul ca printr-o perdea. 

Ideea de libertate nu vine din lungimea părului. Era chiar şi-un cântec pe chestia asta, şi culmea, tot al unui pletos. Nu părul te face rebel, boem şi mai nu ştiu eu cum. Boem şi rebel eşti pentru că aşa eşti tu. Nu că ai un surogat de codiţă sură.

Fireşte, încă există tipi cărora le stă superb cu părul lung, chiar şi la o sută de ani, nu la ei mă refer, ci la cei fără ego-urile mucegăite.

Da, am avut momente în tinereţea mea, când desconsideram un barbat fără pleată, cu toate astea, în timp m-am convins că pleata nu te face rocker. Am văzut destule exemple pletoase ascultătoare de manele, aşa că, treaba asta cu look-ul este cât se poate de expirată. 

Iar, dacă în tinereţe, pletele alea erau aducătoare de groupies, guess what, acum mai ai două fire, ai burtă şi muşchii fleşcăiţi. Faptul că ai încă două fire lungi nu înseamnă că eşti neschimbat. Vorba celuilalt cântec: ce bărbat eram odată. Cu menţiunea că nu mai eşti. Trist.

Cu toate astea, fiecare vărsta are farmecul ei. Mereu am apreciat oamenii ce au ştiut să-şi poarte vârsta cu mândrie. Pentru că, hai să fim serioşi, oricât de bine te-ai ţine tu la senectute, nu se va întreba nimeni dacă nu care-cumva ai douăzeci. Nu spune nimeni să nu te îngrijeşti, să nu faci sport, să nu te speli, să nu-ţi pui dinţii. Ba chiar apreciez maxim oamenii îngrijiţi! Dar, de aici la a exagera, e cale lungă şi caraghioasă. 

Nu vă speriaţi că ce am spus eu mai sus se aplică şi în cazul femeilor! Bine, norocul femeilor e că ele nu chelesc, astfel îşi pot purta podoaba capilară 'till the end, însă, modificările, low-grade-urile se întâmplă pe la sâni, pe la fund, pe la textura pielii, ş.a.m.d.

Vedeţi voi, oamenii tind să se blocheze pe o anumită perioadă a vieţii lor când succesul lor atingea cote maxime. Un psiholog ar putea, probabil, explica mult mai bine fenomenul. Eu sunt doar un observator de ocazie.

Stări de Spirit (11)

Nu, nu e goodbye for the summer. Nu e nici măcar pentru the winter. E mai mult un ,,hello there, love!". Acum, fiecare cu percepţia lui şi cu secheluţele lui. La mine e de bine. Plus că-mi mai aminteşte şi de copilărie.

Le chat

În premieră, poftim că pun şi-o poză cu mine. Nu vă obişnuiţi că nu voi continua tradiţia! ... doar că mi-e foarte dragă fotografia asta!

Stări de Spirit (10)

Melodie descoperită datorită filmului Eat, Pray, Love (2010, cu Julia Roberts), la care m-am uitat până la jumătate până acum. Urmează probabil şi un review subiectiv după ce-l voi termina de vizionat. Deşi, nu promit.

Până la review, enjoy the song! :)

Cum şi-a luat nea Costică Jeep

După cum vă povesteam într-o postare anterioară, prietenul nostru, nea Costică şi-a lut Jeep. Ei, dar ce nu ştiţi voi e cum anume şi-a achiziţionat nea Costică Jeep-ul respectiv! Pentru că, în spatele fiecărui om de succes, aşa, ca el, există şi o poveste de succes. O poveste demnă de valoarea lui. În consecinţă, am să-l las pe nea Costică să vă povesteacă chiar el:

,,Videţi dragii mei, eu, când eram eu tânăr, nu existau aşa multe maşini ca acum. Nu dom'le! Pe vremea aia totul era simplu, neînghesuit, nu ca acum să n-ai loc nici să tragi un pârţ în trafic că te semnalizează ăla din spate cum că din cauza ta nu ştiu ce a păţit la bară.

Îmi şi amintesc cum o fost prima şi prima dată când m-am suit eu într-o maşinuţă. Îşi cumpărase Gelu' a meu maşină mică. Dacie îi spunea el. Eu am zis că mai de grabă i se potrivea numele de Dracie! Pentru cei ce nu mă cunosc, Geluţu' e băietu' meu plecat în Canada.
Pe vremea aia, Geluţu' meu încă nu plecase de la casa părintească. Aşa, şi îşi cumpără el maşină şi într-o zi îmi spune: taticule, azi te fac c-o plimbare cu maşina. Eu am zic că-i nebun şi că eu nu mă urc în coşciugul ăla umblător nici dacă ar fi să mă oblige să prăşesc porumbul de cinci ori pe vară.

Următorul lucrul pe care l-am văzut a fost interiorul coşciugului umblător a lu' fii-miu. Nu ştiu cum de m-a convins să mă urc, dar m-am urcat.
Băi, băiete, şi când m-am urcat, dacă n-a băgat o fugă de duduia scaunu' sub mine. Am zis că-mi stă inima cu totul! Mă tot întreba: te simţi bine, tăticule? Cum Doamne iartă-mă să fiu bine când încep să simt la loc gustul ăla de mujdei de la prânz... Ăsta-i nebun...

Şi-atunci nu ştiu ce face ăsta micu'-al meu, că apasă pe-o pedală brusc când o vede pe ţaţa Leana în mijlocul drumului, ca nu care-cumva să între cu sicriul umblător în ea. Ei, când puse Geluţu' chiedica, aşa tare fu' impactu' că mă lovii cu capu'-n ciurciuvele! Băăăăăăi, băieteeee, da' ce plimbare straşnică mai fu' aia! Din ziua aia am decis că niciodată, da' niciodatăăăă nu mă mai urc în vreo maşinuţă de-aia! Căruţa e sfântă, în plus  mâncarea pentru cal e mai ieftină decât benzina.

Ei, dragii mei, dar toate aveau să se schimbe, atunci când am câştigat la loto. Pfiiii ce fericire a mai fost pe capul meu! Da' să vedeţi ce fericire a fost pe capul neveste-mii. Primul lucru pe care mi l-a spus a fost că abia aşteaptă să ne luăm Jeep. Jeep, ce îi aista Jeep, am spus eu.... Nu-mi dau eu calu' pe-un sarcofag, doar îmi ştiţi părerea. Da' nu ştiu dom'le cum o făcut vipera asta de nevastă, că a doua zi eram la Show-Room să-mi iau Jeep.

Adevărul ăsta e, că tare frumos mi s-a părut chiar de prima dată când l-am văzut. Veta mea avea dreptate. Chiar şi Geluţu' avea dreptate! Tare bine era să ai maşină! Aşa că m-am urcat la volanul Jeep-ului şi am început să fâţâi de volan şi-n dreapta, şi-n stânga şi-am decis: eu, nea Costică, urmaşul de drept a lui nea Pamfil, o să-mi cumpăr acest Jeep ca să mă laud eu cu el prin sat, şi, de ce nu, prin oraş.

Îm scurt timp am făcut şi şcoala. Tiiiii, ce bine a fost să fiu iar şcolar! Greul, abia după aia a început, când m-am prins eu că mai mulţi bani trebuie să dau pe înmatriculare, pe Roviniete, pe taxe de tot felul... Dar, aşa ascuţit la minte cum mă ştiţi, m-am prins imediat că obrazul subţire cu cheltuială se ţine!

Ei, dragii mei, cam aşa mi-am luat eu maşină. De atunci, pot să zic că sunt un om fericit. Şi Veta e. Nu de alta, dar, nu ştiu dacă v-am zis, ea vinde zarzavat la piaţă. Ei, de când am Jeep, în fiecare dimineaţă mă pune să o duc la piaţă, să vadă cucoanele ei zarzagioaice cu ce vine ea. Eu mă duc cu ea, că drumul spre piaţă trece prin poarta lu' Vasile. Şi tare mă mai bucur eu când văd că Vasile se oftică!"