sâmbătă, 12 martie 2011

Streets of... Călăraşi

Cine mă cunoaşte bine ştie că nu am copilărit în Galaţi, arborele mele genealogic fiind cu ramurele puţintel cam înşirate prin ţară. Nu îmi pare rău de lucrul ăsta. Să te muţi de colo-colo ca ţiganul cu cortul, poate avea uneori avantaje, aşa cum poate avea şi muuulte dezavantaje.

Ok, recunosc, dezavantajele sunt înzecit mai mari, având în vedere că niciodată nu ai sentimentul ăla de apartenenţă, dar, toate trec, şi vin altele, aşa cum obişuineşte să zică o bună prietenă de-a mea. Cu toate periplurile mele prin ţară, dacă ar fi să mă leg de un anumit loc al copilăriei mele (în afară de curtea bunicii, fireşte), m-aş lega de Călăraşi.

Pentru cei ce nu au idee, Călăraşiul e un oraş micuţ, iar pe vremea când eram eu copil era destul de murdărel şi nearanjat. Cu toate astea, nicăieri în lume nu am mai văzut un apus de soare ca cel de la Călăraşi, cel ce se întrepătrundea parcă cu graniţa de la bulgari (nu îmi spuneţi că Bulgaria e în sud şi că aşa ceva nu are cum să fie, pentru că are! Ştiu eu de ce!). Acelaşi apus de soare ce se reflecta într-un mod absolut uluitor în geamurile blocurilor de peste Strada Bucureşti.

Vedeţi voi, eu am locuit într-un cartier ce poartă numele de Mircea Vodă, pe o stradă ce se numeşte sugestiv Luceafărului, numele străzii fiind cam prima mea tangenţă cu Eminescu. Luceafărul se oprea brusc în Şcoala Generală Nr. 8, iar în cealaltă parte, se oprea în bazarul cu lucruri aduse de la bulgari. Luceafărul era mereu plin de copii ce se jucau cu mingea, şotronul, plicul sau elasticul. După-amiezele erau mereu însorite de un portocaliu superb.Toate acestea se întâmplau pe Luceafăr.

Cum aş putea uita Călăraşiul? Cu singurul lui mall (chiar dacă pe vremea aia, nu se ştia de termen) ce se numea Big, deşi el nu era deloc big. Big-ul mi-l amintesc roşu - am dubii că aşa şi era, însă, cu imaginaţia mea nu prea te pui. 

De partea cealaltă a Big-ului era tanti Joiţa. Tanti Joiţa era vânzâtoarea preferată a copiilor. Avea cele mai bune bombonele cu surprize şi era singura care ne accepta modele de 50 lei (vechi) ţinute o zi întreagă de joacă în... tenişi.

Sau cum aş putea uita maidanele din faţa blocului pe care creştea cea mai verde iarbă? ...În care mă tăvăleam şi în care îmi transformam pantalonii din culoarea lor naturală în ceva cu iz verzui.

...Ori fundaţiile de bloc părăsite de la marginea oraşului unde inventam poveşti de groază pe marginea unui os de animal găsit pe nu ştiu unde.

Sau pe nea Florică şi pe tanti Florica, vecinii noştrii de la casă, de peste stradă, ce îşi ascundeau sticluţele de rachiu de după copaci şi uitau că de la etajul 2 se vede perfect lucrul acesta. Cu toate astea, nenea Florică şi tanti Florica erau cei mai de treabă vecini posibili! Erau cei ce ne lăsau să ne căţărăm pe gardurile lor în luna lui mai, când apăreau corcoduşele, cei ce ne lăsau să bem apă de la canal atunci când jocul cu mingea devenea prea obositor. 

Vedeţi voi, poate pentru marea majoritate, Călăraşiul nu înseamnă nimic, însă, pentru mine înseamnă o parte din viaţă. Partea aia din viaţă în care am deschis ochii şi am început să pricep că universul nu se desfăşoară doar în interiorul curţii bunicii mele. 

Pentru că am auzit că oraşul Călăraşi nu mai arată aşa, şi pentru că mereu îmi va fi dor de Ionela, Andra, Claudiu, Monica, doamna învăţătoare Jeciu, doamna dirigintă Nicolcea, şcoala 8, cartierul Mircea Vodă şi apartamentul meu cu vedere largă, consider că melodia ce urmează descrie perfect copilăria mea.

Şi, ar fi atât de multe de povestit, dar... poate cu altă ocazie. :)



28 de comentarii:

  1. Pana astazi nu am siut ca ai copilarit in Calarasi. Foarte frumos ai descris aceasta parte din viata ta, imi aduc si eu aminte de copilaria de la blocuri, de locurile de joaca, de sucul de la dozator... ;)

    RăspundețiȘtergere
  2. Lexa,
    Daaa! Sucul la dozator era nebunie! :D As fi omorat pentru ala de ananas! :D

    RăspundețiȘtergere
  3. Eu stiaaammmm :))...Amintirile ne rascolesc !!!!.Acel apus de soare superb este neschimbat .

    RăspundețiȘtergere
  4. Frumoase amintiri! :)
    Am devenit puţin nostalgică, amintindu-mi de aventurile din epoca de piatră... însă mi-a trecut repede. :)) Am avut o copilărie frumoasă, dar îmi place mai mult viaţa de adult (fire independentă, ce să spun!).

    RăspundețiȘtergere
  5. florentin draganescu,
    Amintirile, da... ne rascolesc atunci cand sunt frumoase... :)
    Serios ca portocaliul soarelui de la Calarasi e cel mai portocaliu portocaliu pe care l-am vazut vreodata :D

    RăspundețiȘtergere
  6. Dara,
    Fiecare perioadă are farmecul ei, ce-i drept :P Sunt un adult fericit, iubit, iubesc. Nu aş da viaţa pe care o am pentru nimic în lume.
    Cu toate astea, nu am cum să nu devin nostalgică :)

    RăspundețiȘtergere
  7. ... pe partea cealaltă a Big-ului unde era tanti Joiţa e Penny Market si e semaforizata intersectia:))

    RăspundețiȘtergere
  8. eu spun cu toata inima ca melodia e gewniala, dar imi placea asa mult articolul...
    mai vreau!

    RăspundețiȘtergere
  9. florentin,
    Nuu, m-am exprimat eu putin ciudat... tanti Joita era la mine in cartier... Am vrut sa zic ca si... marimea magazinului :D Ei, am emotii!

    Penny Market you say:D? Groooovy!

    RăspundețiȘtergere
  10. Monica,
    :"> Pai, mai viiiiine! :P Cu prima ocazie mai dau din casa! >:D<

    RăspundețiȘtergere
  11. ...pe fundaţiile de bloc părăsite este cartierul de case ANL 2 si ...o biserica Sf. Petru si Pavel ,iar langa scoala 8 ,erau si acolo niste fundati... este cartierul de case ANL 1...Si Parcul Luceafarul ...

    RăspundețiȘtergere
  12. florentin,
    :) La 3 randuri de blocuri spre Big stateam eu. Pe vremea aia era maidan. Mi-a mai spus cineva ca s-au construit blocuri, dar de parc aflu prima data :)

    RăspundețiȘtergere
  13. Am un coleg in Calarasi - Modelu si am auzit ca e destul de frumos, liniste si pace.

    RăspundețiȘtergere
  14. Pascal Rares,
    Modelu parca e un sat de langa Calarasi, daca tin eu minte. Pai, da in comparatie cu alte orase, Calarasiul e destul de linistit :)

    RăspundețiȘtergere
  15. @ Iulia

    Da ,Modelu e dupa Prefab-ul lui Miluţ ,cred ca ai auzit de el !
    La doua blocuri de unde ai stat tu ,a locuit fosta mea sefa (Ing.Popa ).

    RăspundețiȘtergere
  16. Povestea este chiar emotionanta, mai ales ca am avut ocazia sa cunosc orasul Calarasi, insa alaturarea ei cu piesa lui B.S. este lovitura de gratie.
    Prilej sa o bag si la "turnesol".

    RăspundețiȘtergere
  17. florentin,
    Eram putin cam copil pe vremea aia ca sa stiu ce e Prefab-ul lui Milut, dar, de Modelu stiu. Si mai stiu ca era destul de aproape de Calarasi :) Pe sefa ta nu am de unde sa o cunosc, iti dai seama. Dar, ma gandesc ca ai lucrat la Siderca. Nu de alta, dar cam tot Calarasiul lucra acolo :).

    RăspundețiȘtergere
  18. VirtualKid,
    Ma bucur mult sa stiu ca ti-a placut relatarea unei bucati din copilaria mea. More to come, ca am ce povesti :)

    RăspundețiȘtergere
  19. Ceea ce mi-ar face mult bine acum ar fi sa vad o fotografie a stadionului Dunarea, oricat de dezolanta ar fi acum starea lui. Dupa ziua de ieri sunt bantuit de niste amintiri dragi. Cele pe care le ai pe blogul de fotografie au ca personaj principal Sala Sporturilor.
    Copilaria este cam aceeasi peste tot, ea are capacitatea sa scoata la vedere frumosul si daca ar fi mai greu decat sa scoata apa din piatra.

    RăspundețiȘtergere
  20. VirtualKid,
    Pentru ca am drum pe acolo in fiecare zi, iti promit ca saptamana viitoare sa primesti niste fotografii cu Stadionul Dunarea, cat si cu Sala Sporturilor. Despre Sala Sporturilor pot doar sa iti spun ca arata groaznic acum...

    RăspundețiȘtergere
  21. M-am plimbat prin parcul din Calarasi cand eram adolescenta si mi-a placut.
    Acum este mai ancorat in realitate (orasul) si, cum stim, realitatea nu-i mereu frumoasa. Dar acolo am visat la blugi clasici, am visat la trandafiri si la sunete scoase de chitari clasice. Misto vremuri, superbe amintiri (ale tale). Inca ma mai duc rar pe-acolo. Poate am sa-l privesc altfel datorita amintirilor tale. :) Bine te-am regasit.

    RăspundețiȘtergere
  22. Mi-a plăcut cum ai descris :)
    Eu încă nu imi pot imagina dorul de acasă...dar sunt sigura ca exista pe undeva si se va simti cand voi parasi „cuibul” :)

    RăspundețiȘtergere
  23. Sweet memories... fiecare loc are o alta infatisare atunci cand ne leaga amintiri frumoase ...

    RăspundețiȘtergere
  24. QED,
    Haide mai, pe langa faptul ca esti BALANTA, avem si Calarasiul in comun? :D >:D<

    RăspundețiȘtergere
  25. adapavel,
    Cu totii aflam, pana la urma :) Dar, e un soi de dor dulce amarui :)

    RăspundețiȘtergere
  26. eu sunt de peste 5 ani in cluj si simt ca-s de aici si nu simt.....imi place sentimentul,ma simt mai liber prin faptul ca nu apartin neaparat unui loc

    RăspundețiȘtergere
  27. Mihai,
    Pai, na... parti bune si parti rele. Cat despre libertate... hmm, poate :) Ce sa zic, eu cred ca sentimentul de lipsa de apartenenta e mai crunt :)

    RăspundețiȘtergere

Give ya best shot!