miercuri, 2 martie 2011

Povestea ceasului ce nu s-a oprit niciodată

Cea mai frumoasă zi... aşa cum spunea şi celebrul cântec. Cea mai frumoasă zi a mea a fost acum un an. Îmi amintesc ca şi cum s-ar fi întâmplat acum cinci minute. O zi, întâmplată în mai puţin de o secundă.
Doar ştiţi cum e cu momentele frumoase: nu apuci să realizezi bine ce se întâmplă că poc, clipa ta s-a scurs, transformându-se totul în poate cea mai frumoasă amintire pe care ai putut-o vreodată avea.

Ziua în care am împlinit treizeci şi doi de ani. Ziua în care am primit cel mai frumos cadou de ziua mea. De la ea.  Singura fiinţă ce merita tiltul de ea. O aşa zi nu se uită cu una, cu două. Cum aş putea uita putut chicotitul ei zglobiu, premeditator, schimbul ei de priviri cu subînţeles dintre ea şi vânzătoarea de la magazinul de ceasuri de mana?

M-a luat de mână. Mi-a spus că are să-mi ceară părerea în legătură cu nişte ceasuri cu iz vintage, că tot îmi plac mie astea vechi, şi se gândeşte c-oi fi pesemne vreun expert. I-am spus că titulatura de expert m-ar supraevalua.

Deşi susţinea până în pânzele albe că vrea să ştie tocmai pentru că are de cumpărat un cadou pentru tatăl ei, m-am prins din prima că n-ar fi uitat ea de ziua mea de naştere. Stângăcia ei amestecată cu doza de copilărie îmi făceau sufletul să tremure de bucurie, aşa că i-am jucat jocul. Am lăsat-o să-mi ceară părerea, pentru ca mai apoi să mă prefac uimit de faptul că acel ceas cel alesesem era întocmai cel mai frumos ceas ce ar fi existat vreodată pe faţa pământului.

Și parol că e cel mai frumos cea de faţa pământului... Cureaua lată de piele maro, se potrivea perfect cu cifrele romane de pe cadranul ceasului, iar căpăcelul ce-l acoperea, întocmai orologiilor de pe vremuri, îl transformau în cea mai frumoasă bijuterie existentă.

-Îţi place, dragul meu? Mă întrebă ea entuziasmată.
-Mai întrebi, iubito? E de la tine!
-Ei, de la mine... da... dar tot tu l-ai ales!
-Tocmai ăsta e farmecul unui cadou, vroiai să fii sigură că-mi place...

Și, Doamne cât o mai iubeam. Și cât o voi iubi mereu... Dar ea ştia asta, chiar dacă simţea constant nevoia să i-o spun.


-Spune-mi, cât mă iubeşti?
-Nu ai să ştii niciodată cât de mult, răspund eu zâmbind.
-Păi, eu vreau totuşi să ştiu, cât de mult?
-Dacă ai şti cât de mult, nu cumva asta ar însemna că ştii şi unde e capătul iubirii mele? Și-apoi, iubirea mea nu are un capăt. Dar, uite, daca vrei musai să ştii, iubirea mea se va sfârşi atunci când acest ceas nu va mai funcţiona.

Ironia sorţii face ca acum eu să mă aflu pe marginea unei prăpăstii. La propriu. Nu ştiu de cât timp sunt aici, dar ştiu că azi împlinesc treizeci şi trei de ani, cumva simt. Nu-mi amintesc cum am ajuns aici. Nu-mi amintesc nici măcar de ce am ajuns aici. Tot ce aud sunt păsările, uneori ploaia şi ceasul ticăind, deşi nu l-am mai întors cam de mult timp. 

Se pare că ăsta e cel mai bun ceas analog existent. Şi se mai pare că dragostea mea pentru ea l-a făcut să funcţioneze în continuare, deşi m-am împăcat de mult cu ideea că sunt mort. Cu toate astea, dragostea mea nu va muri, iar promisiunea mea către ea va rămâne, exact aşa cum am rostit-o acum un an. Atât timp cât ceasul funcţionează.

-L-am găsit, domn Comisar, l-am găsit! Rex l-a adulmecat. Se aude o voce din depărtare.
-Să luăm cadavrul pentru expertiză. Săracul de el... cine i-o fi făcut felul...


11 comentarii:

  1. Cred ca bravo sau felicitari sunt prea monotone pentru textul asta ... asa ca ma rezum in a spune ca mi s-a ridicat parul pe ceafa si imi cam sticlesc ochii (intelegi tu mai bine de ce), culmea e ca nu credeam ca pot fi impresionat in sensul asta. Din citit am reusit eventual sa ma "inflacararez" insa mai rar sa ma impresionez

    RăspundețiȘtergere
  2. Simon,
    :):):):) Ce frumoasa prima reacţie! You are too kind :)

    RăspundețiȘtergere
  3. Nu cred ca pot sa mai adaug ceva fata de antevorbitorul meu, dar same here:) Bravoooooooooooo!!!!

    RăspundețiȘtergere
  4. Cred că o să primești foarte multe comentarii asemănătoare cu primul. Într-adevăr impresionantă povestea, mi-a plăcut enorm. Felicitări!

    RăspundețiȘtergere
  5. madMe,
    Iată cum învăţ eu să roşesc automat! :)

    RăspundețiȘtergere
  6. ce bine construiesti persoanejele, doar pt ca ceasul inca mai ticaie:)

    RăspundețiȘtergere
  7. oricat de bine am cunoaste persoana iubita tot avem emotii daca ii place cadoul sau nu...dar tocmai asta face ca oferirea unui cadou sa fie ceva placut:)

    RăspundețiȘtergere
  8. Mihai,
    Corect :) I should know! :P

    RăspundețiȘtergere
  9. Fara cuvinte. Te rog, continua povestea.

    RăspundețiȘtergere

Give ya best shot!