miercuri, 30 martie 2011

Sfârşitul lumii e atunci când vreau eu!

...Nu, nu cred că e nici în 2012, nici în 2013 şi nici în 2014 aşa spun canalele de media mai nou. O fi, când o fi... oricum, nu cred că are vreo importanţă când e. Pentru că, indiferent când o fi, nu putem face absolut nimic pentru a întrerupe procedeul de purificare... pric foc, apă şi ce-o mai fi. (expresie auzită la televizor, nu-mi daţi în cap)

Nu mă afectează subiectul pentru că îmi amintesc prea bine ce tămbălău a fost în anul 2000 când alte predicţii ale nu-ştiu-căror babe descreierate ce ghiciseră ele în Biblie, urmau să ia naştere într-un mod miraculos. Ba chiar, tot atunci îmi amintesc că se zvonea cum că acel şfârşit al lumii avea să se întâmple din cauza lui Bill Gates. Ce vină avea magnatul? Păi, în opinia aceloraşi babe, calculatoarele ar fi fost setate să existe doar până în anul 1999, de aici rezultând că în momentul în care gongul ar fi bătut de 2000, toate sistemele ar fi luat-o de la 0, reducând toate informaţiile stocate tot la 0, de aici, ka-boom, apocalipsa, explozii, fericiri, nenorociri. Iată că babele informatice nu au avut dreptate nici de data asta, iar calculatoarele lui Gates au ştiut să numere şi dincolo de 2000. Pfiu!

Acum, altă belea. Anul 2012, televiziuni ce se folosesc de imaginile devastatoare din fecala aia de film cu acelaşi nume (personal, eu nu am putut să mă uit până la capat - şi nu, nu m-a speriat, doar că mi s-a întors stomacul pe dos) and soooo on. Şi, dacă data fatidică n-o să fie în 2012, clar va fi în 2013. Explicaţia va fi simpla: calendarul maiaş nu se suprapune cum trebuie şi de aici confuzia.

Eu nu am de gând să-mi cumpăr nici buncăr, nici să mă panichez şi nici să-mi deschid un cort vrăjitoresc în faţa scării de bloc. Nu că nu m-ar tenta să fac un ban cinstit până la tragicul eveniment, dar, sfârşitul lumii va fi atunci când voi vrea eu să fie. Sfârşitul unui om reprezintă, dacă vreţi, un sfârşit de lume în sine. Pentru toţi cei ce au murit de-a lungul vremii în războaie, de foame, de boli ori moarte naturală, lumea s-a sfârşit. 

Şi da, cred în reîncarnare...  Găsesc o explicaţie deja-vu-urilor, însă niciodată nu apucăm să ne amintim pe deplin totul din viaţa precedentă, aşa că, o altă viaţă, un alt început. Poate doar cu mici frânturi din cea trecută. Aşa, ca şi teaser. Un fel de cine-ai fost şi ce-ai ajuns. Dar sfârşitul lumii s-a produs pentru tine. De fiecare dată când ai murit.

Revenind la ce ziceam... What does one care după ce nu mai e? Îi mai pasă de 2012? 2013? 2145? Nu. Ştiţi voi cum se spune... după mine, potopul.

3 comentarii:

  1. Nu vine sfarsitul, n-au intrat zilele in sac. :)...eu nu cred in asa ceva ..sa fim seriosi ……..voi chiar credeti in chesti d'astea Schimbari ale climei vor fi ,da sa susti ca se va sfarsi lumea ,este "trist" că unii oameni ii cred pe acesti impostori !

    RăspundețiȘtergere
  2. florentin draganescu,
    Egzacli my point :)

    RăspundețiȘtergere
  3. Eu nu ma uit la cretinii astia care fac bani din imbrobodirea babelor si oricarui om care are mintea foarte obosita. Si, daca ar fi, eu vreau sa stiu sigur. Si nimeni nu-mi spune. Pentru ca vreau s-ajung in Bora Bora pana mor si zic ca nu-mi mai platesc rate, intretinere, lumina si alte datorii ca sa plec intr-acolo. Asa ca, daca vine, ziceti-mi domne' sigur! In rest..., nu stiu ce sa cred... Cred ca vreau sa traiesc, ca inca ma simt bine, ca inca sunt fericita (atat cat pot). Pretentii am, dar nu mi le exprim. Macar de-as prinde 2080. :))

    RăspundețiȘtergere

Give ya best shot!