miercuri, 30 martie 2011

Moment de respiro? Not!

Nu ştiu cum e pentru voi, dar pentru mine e în felul următor: atunci când simt nevoia să mă deconectez pentru câteva minute, atac pachetul de ţigări, scot meticulos un Marlboro Light (musai lung, ca să fie pauza de respiro mai lungă), scot bricheta mea specială, aprind ţigara, et voila. Preţ de acele minute nu  vorbeşti cu mine, nu mă pui să gândesc sau să-mi dau cu părerea că e useless. Tot ce vei obţine e o reacţie tâmpă.

...cel puţin cam ăsta e rostul ţigării la muncă. Nu de alta, dar acasă nu fumez. Adică, rareori. Şi când fumez e clar pentru a acompania un pahar de vorbă cu iubita mea. Dar de una singură în confortul casei mele? Niciodată. Sau, mă rog, aproape niciodată.

Ei, şi întorcându-mă la ţigara de la muncă, cum spuneam, atunci clar nu am chef de vorbă, de gândit. Şi culmea că exact atunci, când creierul meu e pus pe stand-by, atunci când îi pâlpâie beculeţul a pauză, atunci se trezeşte câte unul să mă scoată din acalmia mea, din legumismul meu, întrebându-mă de sănătate, dându-mi sfaturi ori indicaţii.

Deşi iniţial fumam pentru că era la modă, pentru că orice copil heavy metal trebuie să fie bad-ass, ulterior a devenit o uşoară necesitate şi-o fiţă de -nu-mi beau cafeaua fără cigare-. Ei, acum lucrurile stau puţin altfel, ţigara aia reuşind să-mi relaxeze creierul preţ de puţinele alea minute. 

Şi treaba e că alea câteva minute de letargie nu le am de cele mai multe ori, pentru că oamenii nu ştiu să citească o mutră acră, ori eu nu ştiu s-o imit... Naiba ştie. Din cauza lor, a celor ce nu pricepe, ţigara nu e decât un prilej să bag la greuceanu fum în mine şi să tuşesc nemulţumită. 

Ca să contravin orice comentariu de gen: nu, nu mă las. Am voinţă să continui să fumez.
...şi nu, nu mă interesează că faci cancer, ori că rămâi impotent, că nu mai faci plozi, ori că-ţi cad dinţii. De ce? Plozi nu vreau, impotent n-am cum să rămân că-s femeie, cancerul durează până apare, iar până apare e posibil să nu ai vreau eu multe altele, iar dinţii cad şi-aşa.

Acum, că am rezolvat şi problema asta, mă duc să mai fumez o ţigară. Ultima pe ziua de azi.




7 comentarii:

  1. Pe mine tigara ma ajuta sa-mi organizez gandurile si treburile de la serviciu. Nu am incercat pana acum sa-mi golesc mintea in timp ce fumez.

    RăspundețiȘtergere
  2. Nu-ti zic sa te lasi ca nici mie nu-mi placea cand imi ziceau altii. Fac o pauza de fumat pentru ca am avut probleme de sanatate, dar si eu ma simt bine si savurez acea tigara la o cafea cu colegele si bunele mele prietene. Si mi s-a intamplat sa fiu deranjata si mi-a stat in gat si-am facut ca trenu', da' nu m-a ajutat. Cheful s-a dus. Si te inteleg si sunt in asentimentul tau cu multe chestii si e de vis! Frumos, dar si urat, cand suntem deranjate. :))

    RăspundețiȘtergere
  3. Eu nu fumez, dar cafea beau, şi am un ritual întreg pentru ea. Cine mă deranjează în acele momente... să spunem că nu-mi pică prea bine la suflet în ziua respectivă. :D

    RăspundețiȘtergere
  4. Gabi,
    Ia incearca! Te ajuta sa-ti organizezi mai bine DUPA, lucrurile ;)

    RăspundețiȘtergere
  5. QED,
    Cine sa fie mai mult in asentimentul meu decat o alta balanta? :D

    RăspundețiȘtergere
  6. Dara,
    Uneori, eu degeaba fac urat, ca unora nu le pasa si continua cu deranjatul :))

    RăspundețiȘtergere
  7. Si eu am fumat. Adoram sa pufai o tigara fie ea acasa sau la birou. Acum nu mai fumez, si ador ca nu mai fumez. Cat despre cancerul din cauza fumatului sau de orice fel, sper sa nu avem niciunii parte de el vreodata, este crunt.

    RăspundețiȘtergere

Give ya best shot!