SC. Pipilică. SRL

În cartierul meu există un parc. În acel parc există o... budă. Nu orice fel de budă, ci o budă ecologică, din aia verde şi frumoasă. Din aia pe care sunt lipite sitckere cu un copăcel frumos, verde şi sănătos, stickere menite să te facă să pricepi că dacă acea budă e acolo, e clar că toată copăcimea va creşte mai frumos, mai trufaş, mai falnic!

Bun, aşa cum buda aia e o budă specială, pentru simplu fapt ca e eco, aşa e şi parcul în care e poziţionată.
De ce e parcul special, la rândul lui? Simplu! E un parc destinat pasionaţilor de şah, mai mici, mai mari, mai graşi, mai slabi, mai blonzi, mai bruneţi.
Ceea ce face parcul cu atât mai special, e faptul că acolo se strâng (în pofida a ceea ce am scris mai sus) doar specialiştii de şah trecuţi de prima, a doua şi a treia tinereţe...
Fenomenul e oarecum explicabil, dacă luăm în consideraţie faptul că şahul este, prin natura lucrurilor, un sport (mă rog... aşa zic ei... că ar fi sport) al minţilor odihnite şi al celor cu mult... foarte mult timp liber.

Nu ai să vezi picior de şahist tânăr. Şi nu e greu de imaginat de ce...
Personal, sunt mare amatoare de şah, dar, nu m-aş aventura niciodată în acest parc, din simplul motiv că nu aş vrea să fiu linşată de gaşca ,,sportivă" a octogenarilor, ce ar putea vedea în mine o posibilă ameninţare.

Astfel, în acest frumos parc se organizează campionate de şah ad-hoc, întreceri ,,sportive" ale minţilor bătrâne dar agere.
Totul se întâmplă între ei, nu acceptă outsideri. Singura ta şansă de a umbla pe acolo, este dacă din întâmplare unul dintre ei e tatăl, unchiul sau bunicul. Asta în cazul în care nu ai optzeci de ani.
În rest, sunt o gaşca bine organizată, unită şi periculoasă...
Asta se întâmplă de când lumea, pământul şi Ţiglina 1 (ăsta fiind numele cartierului).

Şi, ca să revin la subiectul principal... buda, ţin să zic că, deşi activitatea pe ,,la şahişti" prin parc era destul de intensă şi până acum, de când au pus ăştia veceurile minune, nu mai e loc de aruncat un ac.
Unde vezi cu ochii, o mare de pensionari avizi după un căscat de gură la cei ce îşi pun la bătaie pensiile şi  medicamentele - confraţii lor, fireşte!
Şi, credeţi-mă pe cuvânt când vă zic că, cel puţin în cazul spectatorilor, al ,,majoretelor old spice", treaba asta cu gura cască e doar un pretext pentru a folosi buda cea eco, buda cea foarte gratis! Pentru că, ceilalţi... ,,sportivii" e clar că au căpătat drepturi depline de a o folosi, odată ce au devenit o dată dau de două ori campioni.

Aşa că, acea budă, nu mai este de mult publică. Nu atât timp cât în faţa ei, la uşa ei... se întind cozi şerpuite, ondulate şi interminabile de şahişti pensionari suferinzi de prostată.
Iar dacă te trece rău... dar răăăău... şi te aşezi la rând printre ei, se vor uita la tine cu raze x şi te vei convinge singur că mai rezişti şi că mersul forfecat până acasă nu e chiar atât de rău.

Unde mai pui că, deunăzi am avut ocazia să aud în maxi taxi o discuţie (fără voia mea, fireşte) între două astfel de personaje, care, neavând ce face acasă şi locuind în alt cartier decât Ţiglina 1, se îndreptau frumuşel către ,,locul de joacă".
Ce e mai grav e că din discuţie reieşea că indivizii veneau să ne viziteze cartierul nu musai pentru părculeţul şahistic, ci pentru că acasă la ei, catadicsiseră să îşi închidă apa de la bazinul budei, să nu consume, să nu vină la întreţinere şi să nu strice obiceiul prin care lunar erau contorizaţi cu doar un metru cub de apă.
Vorba aia, de ce să faci caca sau pipi acasă, când poţi face în oraş?
Nu de alta, dar, în oraş, la eco-buda, e gratis, plus că, timpul petrecut stând la coadă poţi să-l foloseşti discutând cu prietenii de joacă, sau cunoscând pe alţii cu aceleaşi pasiuni.

Acum, stau eu şi mă gândesc... n-aş putea eu să fructific cumva situaţia? 
Aş putea să mă postez la uşa budei şi să le cer taxă de intrare! Nu mult, cam un leu de persoană... timp de stat înăuntru cam cinci minute, două pătrăţele de hârtie igienică... Cam astea să fie avantajele. 
Cei ce depăşesc cele cinci minute vor fi penalizaţi la secundă, începând cu primul minut depăşit... aşa cam ca la operatorii de telefonie mobilă. 
Cei ce vor împuţi cabina, vor plăti o extra taxă ce o voi numi ,,taxa eco pentru un aer respirabil".
Voi pune şi limită de pârţuri. Cei ce depăşesc limita bunului simţ de trei pârţuri de şedinţă, vor fi excomunicaţi şi nu vor mai avea voie să se apropie de budă la mai mult de o sută de metri.
 Iar, pentru ca lucrurile să fie foarte clare, am să redactez un regulament de ordine interioară, regulament ce va include şi cele spuse mai sus şi va fi postat pe uşa budei, interior cât şi exterior, pentru a nu exista neclarităţi. Scrisul va fi, cel mai probabil de 22, ca să nu poată nimeni folosi scuza dioptriilor mari venite la pachet cu vârsta.

Astfel, voi împăca şi capra şi varza... după cum urmează: aerul din jurul părculeţului (în apropierea căruia există şi o gogoşerie, apropo) va deveni respirabil, ,,sportivii" vor avea parte de ordine şi disciplină, iar eu îmi voi face o afacere profitabilă, ce va purta numele de SC. Pipilică. SRL.