duminică, 4 iulie 2010

Relaţie de milă

Relaţii, relaţii, relaţii, de prietenie, de iubire, de afaceri, toate sunt complicate... Şi nu sunt complicate, pentru că aşa sunt ele, sau aşa ar trebui să fie... Nu. Ele sunt complicate, pentru că oamenii sunt complicaţi, complicat de proşti şi de încuiaţi. Nu generalizez, fireşte.
Da, părerea mea e că totul vine doar din prostie. E ca şi cum ai avea de rezolvat o ecuaţie babană, şi o laşi nerezolvată, pentru că, pur şi simplu nu te duce mintea într-ale matematicii... Cam aşa văd eu treaba şi cu relaţiile.
Tocmai de asta, unii ajung să fie experţi în relaţii, doar în momentul în care tot ce mai pot face e să dea sfaturi altora...(aşa cum unii ajung să priceapă matematică după trei corigenţe).
Sfaturi pe care, ceilalţi nu le vor asculta, pentru că, vorba aia, fiecare trebuie să-şi facă propriul drum iniţiatic. Viaţa nu merge trăită din prisma greşelilor celorlalţi.

Mi se povestea ieri o chestie... şi logic, nu am putut rămâne indiferentă subiectului.
Se face că el e într-o relaţie cu ea. Îşi spun "te iubesc"-ul, se alintă, se gugulesc... ce mai, relaţia ideală.
Doar că, la un moment dat, el ajunge să o înşele pe ea cu prima întâlnită.

Ok, nimic nou sub soare, nimic din ce nu s-a făcut, sau auzit, până acum. Nu tranşez masculinitatea, pentru că situaţia putea să se întâmple şi vice-versa.
Oi fi eu învechită, depăşită, expirată... însă nu pricep de ce ai sta cu cineva, când e clar că plictiseala e la ea acasă, iar dorinţa de a experimenta e mai actuală decât orice... Şi nu, la mine nu funcţionează, ca şi explicaţie, chestia aia arhicunoscută prin care bărbatul e bărbat, pentru că şi femeia e femeie, şi, cum am mai zis, nu fac discriminări, judec firea umană la modul ei general, fără să mă uit ăn pantalonii nimănui.

Logic că nu m-am lăsat până nu am aflat părerea tipului respectiv, pentru care, deşi, sexual vorbind, preferă alte femei (sau şi alte femei), rămânea cu prietena lui.
Răspunsul lui, a fost pe cât de banal şi de previzibil, pe atât de şocant....
,,Stau pentru că suntem de mult împreună... m-am obişnuit, şi, ca să fiu sincer, mi-e milă, mă, mi-e milă de ea! Nu o pot lăsa baltă, că asta se sinucide"
Ei nu serios, se sinucide... Măi, Maica Tereza a speciei masculine! Măi, bunule samaritean! Măi, Robin Hoode... Măi, mamă! De când şi până când mila e parte integrată a iubirii? Fă-i femeii un bine şi desfă-i lesa! Las-o să zburde!
În momentul în care ai ajuns să-ţi fie milă de perechea ta, ia-ţi catrafusele şi fugi. Reorientează-te. Caută una de care să nu-şi fie milă.
Eventual, ca să o găseşti pe cea potrivită, faci următoarea chestie... Când o vezi, te întrebi... ,,mă, dacă asta s-ar lovi la genunchi, dar urât-urât, mie mi-ar fi milă?" Iar dacă răspunsul e ,,da", mai departe!
Glumesc, fireşte.

Ideea e că dragostea nu e un parteneriat obligatoriu, un parteneriat în care, dacă respecţi regulile, o faci din obligaţie şi nu din plăcere.
Dragostea ar trebui să fie voluntară şi să te facă să zici "hell yeah, I would go for it!"... să te facă un pic nebun, să te facă să zâmbeşti ca prostul şi să nu-ţi pese că arăţi ca un prost... şi să nu simţi că vrei pe altcineva nici măcar o secundă.
În momentul în care se confundă obişnuinţa, mila, teama ca celălalt să nu se sinucidă cu... dragostea, e cazul ca acea relaţie să-şi scrie finalul. The end. Caput. Gata. No chero, calavero...
Nu de alta, dar, se poate privi şi din punctul de vedere a celeilalte persoane, persoana înşelată, persoana demnă de milă.
Pentru că, nu ştiu despre voi, dar mie clar nu mi-ar plăcea să am o relaţie în care celălalt nu mă părăseşte pentru că îi inspir sentimente moi de milă...
Unde ar mai fi orgoliul meu? Unde ar mai fi încrederea mea de sine? Unde ar mai fi, până la urmă, demnitatea mea???
Apoi, să fiu înşelată, mai pe faţă, sau mai pe la spate, mi se pare un rău mult mai mare, decât să mi se spună într-o bună zi: ,,Mai, regret, dar, s-a terminat!".

Mila nu există. Există poate comoditatea ce ţi-o oferă o anumită relaţie, mirosul de mucegai de care nu te poţi lipsi, ştiu eu... dar nu milă. Nu concep.
De asta există oameni frustraţi, de asta există sentimentul de goliciune sufletească. Pentru că unii sunt mult prea comozi şi se plafonează.

A nu fi înţeleasă greşit. Nu fac plecăciuni nici în faţa unui stil de viaţa ,,azi cu tine, mâine cu Gheorghe", dar sunt de părere că e mult mai fair-play să spui lucrurilor pe nume, oricât de mult ar durea.
Mai bine provoci o rană scurtă şi ascuţită cuiva, decât să îl tratezi cu picătura chinezească o viaţă întreagă.
Iar o relaţie de milă, din punctul meu de vedere, e doar o sentinţă cu efect întârziat.

21 de comentarii:

  1. Grea tema!
    Incearca sa afli si parerea unor persoane de varsta mamei tale!

    RăspundețiȘtergere
  2. INCERTITUDINI,
    Da, tema e cu multe schepsisuri. Iar aici nu cred că ţine de vârstă ci de comon sense, ca să zic aşa...
    Nu ştiu despre alte persoane de vârsta mamei mele, dar ştiu ce părere are ea... iar părerea ei seamănă mult cu a mea...

    RăspundețiȘtergere
  3. DANIELA,
    Mulţumesc, dar, atât timp cât înţelegi ce scriu, de ce îmi răspunzi în italiană? Sau Google Translate? :)

    RăspundețiȘtergere
  4. Interesant subiectul. Nici eu nu reusesc sa inteleg cum gandesc astfel de persoane. Mai bine sa fii sincer si sa termini, decat sa afirmi chestii de genul: "dupa n ani de relatie nu as mai putea sa o iau de la capat cu altcineva" sau "s-a intamplat doar o data, tot pe mine ma iubeste. Nu zau?

    Ma revolta astfel de comportamente. Cunosc o Ea care este sigura de relatia respectiva, ca nu are niciun motiv sa creada ca ar insela-o, si totusi El o face cu fiecare ocazie. Cred ca aici nici macar mila nu mai exista, doar multa prefacatorie. :D

    RăspundețiȘtergere
  5. Alexandra,
    Da, dar întrebarea care mă roade pe mine este: de ce face el asta...? Nu de ce o înşeală, că aici, fiecare le ştie pe ale lui... darrrr, de ce continuă să rămână cu ea...?

    RăspundețiȘtergere
  6. Si eu mi-am pus uneori intrebarea aceasta. Nu stiu, cred ca multi barbati chiar daca sunt implicati intr-o relatie in care afirma ca "iubesc", uneori simt nevoia sa-si evalueze calitatile de cuceritori. Si daca vad ca inca mai au sarm si le iese jocul, de ce sa nu mearga pana la capat? Jocul a avut succes si se intorc la ceea ce le este familiar, unde nu sunt nevoiti sa mai faca alte eforturi sa cucereasca, sa cladeasca acea relatie. Poatev ca multi dintre ei nu considera ca gresesc...Semnul de intrebare ramane, chiar mi-ar placea sa aflam cei determina sa continue relatie :D

    RăspundețiȘtergere
  7. Alexandra,
    Chiar şi aşa, aia nu e dragoste..., pentru că dragostea nu ştie de orgoliu, de marcarea teritoriului, aia e simplu mândrie prostească... şi repet, e valabil şi pentru femei...

    RăspundețiȘtergere
  8. Da, asa cum cred si eu. Nu este dragoste si nu a fost de la inceput, pentru ca daca ar fi, nu ai ajunge sa inseli. Totusi se pare ca femeile sunt de vina ca nu stiu sa inteleaga "larghetea" barbatilor. Asa afirma cineva de curand , probabil ca acesta e motivul ascuns. Mi s-a parut amuzant si trist in acelasi timp. :D

    RăspundețiȘtergere
  9. Alexandra,
    Ce afirma cineva-ul ăla e o scuză mai mult decât stupidă, ba chiar tind să cred că bate spre nesimţire. Ai tu dreptate, e şi amuzant dar parcă şi trist...
    Faza e că persoanele de genul ăsta ţin în şah vieţile altora...

    RăspundețiȘtergere
  10. Da, le face atat de multa placere acest joc de sah. Au grija sa revina de fiecare data cand simt ca celalalt incepe sa renunte si prelungesc jocul, intr-un mod foarte meschin. :D Oricum, de cele mai multe ori roata se intoarce si apare cineva care stie sa le puna capac si unor astfel de persoane :D

    RăspundețiȘtergere
  11. Alexandra,
    Să ştii că aşa se întâmplă mereu :D
    E plăcut să vezi finalitatea situaţiei din exterior, atunci :D

    RăspundețiȘtergere
  12. Sunt ceea ce numesc eu relatii toxice. Am prietene si cunostinte care stau de multi ani cu aceeasi persoana din obisnuinta. Se cearta, se impaca, iar se cearta, se despart "definitiv", dupa care iar se impaca. "M-am obisnuit cu el/ ea, nu stiu cum sa traiesc fara el/ea..." Intervine rutina, plictiseala, nimmic nou, reprosurile... si tot impreuna ajung, din obisnuinta. Daca asta nu e toxicitate, apoi ce sa fie? Este o relatie bazata pe sistemul gazda-parazit, cand paraziteaza ea, cand el... Nu ii inteleg. NU am avut o relatie de acest gen, poate de aceea nu pot sa pricep ce o fi in capul lor.

    RăspundețiȘtergere
  13. Lexa,
    Da, cam asta e problema generala...Insa, sunt eu sigura ca exista si exceptiile care confirma regula... Nu pot si nu vreau sa cred ca toti paetsc asa... Ce rost ar mai avea, daca in toate cazurile ar fi asa...

    RăspundețiȘtergere
  14. Delicat subiectul. Sunt prea multe chestii relative in relatii.

    RăspundețiȘtergere
  15. Mihai Ioan,
    Fireşte, ţine de fiecare persoană în parte...

    RăspundețiȘtergere
  16. Iulia, ai mare dreptate, asa gandesc si eu. Personal, accept un adevar dureros si crancen, decat o minciuna seaca si plina de rautate....Mila, ce e aia mila intr-o relatie???...Pfffff!!!!

    RăspundețiȘtergere
  17. Monica,
    Când se ajunge să fii demn de milă, pistolul e soluţia ideală! :)

    RăspundețiȘtergere

Give ya best shot!