joi, 3 decembrie 2009

Comunic, deci exist!

Cu paşi grăbiţi mă îndreptam către birou. Mai întârziasem până acum dar, dar nu chiar ca astăzi. Singura mea speranţă era ca şefa de redacţie, să nu fi venit nici ea la timp, sau, în cel mai rău caz, măcar să nu fi observat absenţa mea.
Cum am intrat în redacţie, am încercat să merg tip-til să nu cumva să atrag atenţia asupra mea.
Ancuţa îmi arată dezaprobatoare către ceasul de la mână. Eu ridic din umeri şi o întreb tot prin semne dacă bestia e în biroul ei. Nici nu apucă Ancuţa să răspundă că...

-IULIAAAA! În biroul meu IMEDIAT!


Ai pus-o! Zice Ancuţa aproape fără sunet, articuland cu buzele un O perfect, iar cu acelaşi deget arătător cu care îmi bătuse atenţia spre ceas mai devreme, îmi simulă acum o tăiere de beregată.

Răsuflând din greu, am pus mâna pe clanţă, deschizând uşa atât de încet, în speranţa că voi lungi timpul şi voi îndeparta cât mai mult posibil momentul confruntării.

-Ia spune, de câte ori crezi că merge ulciorul la apă în redacţia asta?

-Ă... mă scuzaţi. Am stat aseara puţin cam târziu, m-am uitat la Transformers, şi am cam pierdut noţiu...

-Linişte! Îţi zic în felul următor, o singură întârziere, şi îţi înjumătăţesc salariul! Capisci? Ah, şi încă ceva, drăguţă (aaaii, mi-a zis cuvântul cu D!!!), dacă de acum vrei să nu aud când vii, renunţă la bocancii ăia! Tropăi! Ah, şi, vreau articolele alea două într-o oră! Să treci pe la mine, pe la birou, să le citesc!

Idioata... nici nu ţinuse cont că, până să mă uit la Transformers, stătusem pe lângă sediul partidului, să aflu noutăţile despre campanie, deşi ora mea de lucru era cu mult depăşită...

Închizând uşa pe dinafară, cu mare grijă, ca să nu supăr şi mai tare bestia, am plecat.

Acum îmi părea că bocancii mei sunt şi mai zgomotoşi decât înainte. Aproape că mă obseda felul în care păşeam pe holurile redacţiei, pe aceleaşi holuri pe care m-am întâlnit iar cu Ancuţa...

-Ei? Ce ţi-a zis?

-Eeeh, că îmi scade din salariu dacă mai întârzii, bla bla...

-Ei hai, dă-o încolo, îi lipseşte...

-Ce-i lipseşte? O întreb pe Ancuţa zâmbind, semn că m-am prins pe jumate...

-Eiii, ştii tu! Dar, auzi, lasă astea! Vrei să vezi un film bun?

-Mă ştii doar, sigur că vreau să văd...

-Şi ghici ce... e cu Sandra Bullock.

-Ei da...

-Yes ma'am! Se numeşte The Poposal, şi l-au scos ăştia de la Prooptki România pe DVD şi Blu-ray.



-Notează-mi numele filmului pe foiţa asta, Ancuţa, că... la cât de aiurită mă simt zilele astea, cu siguranţă că uit până ajung eu la biroul meu.

După ce Ancuţa îmi notă numele filmului pe foiţa indicată, via a fost biroul.
Odată ajunsă, trosnindu-mi gâtul de trei ori, m-am hotărât să încep să scriu cele două articole ce aveau dead-line curând.
Mă aşez la masă şi încep:

Astăzi vom vorbi despre gripa nouă... Pericol real sau doar conspiraţie menită să subjuge minţile...


O, la naiba! N-am niciun chef... îmi spun palpându-mi tâmplele şi lungindu-mi pielea din jurul ochilor, până ce trăsăturile mele aduceau cu unele nipone.
Cam în acelaşi timp apare Tincuţa...

-Auzi fată...

-Tincuţa, te rog, ţi-am mai zis de atâtea ori, nu-mi mai spune fată... cred că ştiu şi eu foarte bine ce sunt, şi fără să-mi spui tu aşa...

-Vai tu, dar ce irascibilă suntem astăzi! Zise Tincuţa ducând mâna la gură a şoc.

-Da, iartă-mă, m-a enervat scorpia de Mateescu dimineaţă... cică îmi scade din salariu.

-Mda, nimeni nu o place pe aici... auzi... dar ce-i asta? Întrebă Tincuţa ridicând foiţa pe care îmi scrisese mai devreme Ancuţa numele filmului, Proposal... auzi tu Iulia, ce e asta Proposal (a se citi in română), de când iei tu anticoncepţionale?

-Poftim? Dar nu iau... aaaah, dar e un film. (Nici nu vă imaginaţi amuzamentul meu...). Nu e anticoncepţional, se pronunţă Dă Propouzăl... ştii tu, în engleză...

-Ah, da, de fapt de ce venisem la tine, noi facem Secret Santa, anul ăsta, şi ne gândeam dacă vrei să extragi şi tu un bileţel. Şi îmi întinse şapca lui Nea Pamfil, plină cu bileţele împăturite mai mult sa mai puţin strategic.

Neatentă la ce aleg, cele două degete twix ale mele reuşiră să scoată unul din bileţele.
Pe bileţel scria Daniela Mateescu. (bestia... scorpia... creatura)
Oh Doamne, ce aveam să cumpăr eu ăsteia... are cam de toate.
Plus, că primele idei de cadouri care îmi veneau în minte erau: un cleşte pentru scos băţul din dos, un scoci permanent pentru lipirea clanţei... ups, a gurii, un revolver cu efect antidepresiv sau o broşă cu venin.

În fine... articolele...

***

Odată terminate articolele, am decis să îmi iau soarta în piept şi să le duc scopiei de Mateescu să le citească, aşa cum ceruse.

-Bună ziua, articolele... Zic eu, în timp ce îmi bag capul pe uşă.

-Da, intră. Aşează-te. Am să citesc.

Cu aceaşi bocanci tropăitori ca şi dimineaţă, mă îndrept spre birou şi urmez instrucţiunile.
Mateescu începuse deja să citească...

-Um... hm... da. Le rescrii. La următoarea abatere de la subiect, vii şi îţi prezinţi singură demisia. Ţi-am spus de atâtea ori că eu nu suport jurnalismul de tip francez, în care dezvolţi subiectul. Informaţie curată! Asta vreau! Nu literatură!

-Iertaţi-mă, dacă ştiam că despre asta e vorba, dădeam la Matematică-Informatică...

-Ieşi afară din biroul meu IMEDIAT, Iulia!


ALTAR-NASCUT INVIGATOR


Cu uşa trântită, am ieşit din biroul ei. Dacă până în acel moment vroiam să-i cumpăr de Crăciun un cleşte, acum dorinţele mele erau cu atât mai diabolice, pe listă strecurându-se şi un jacuzzi între piranha.

***

Până în ziua în care aveam să ne dăm cadourile de Secret Santa, am avut timp suficient să cântăresc variantele.
Nu mă dăduse ea Mateescu afară până acum, dar nici nu contribuise la fericirea mea zilnică cu nimic...
Cu toate astea, cadoul era pregătit. Şi da, recunosc că trecusem de vreo câteva ori pe la magazinul de vânătoare şi pescuit, să mă inspir...

Când veni momentul în care eu trebuia să îi dau cadoul lui Mateescu, toată lumea amuţi.

Bun, probabil prin excludere şi tot v-aţi dat seama că eu sunt norocoasa care a fost aleasă de destin să îi dea doamnei redactor cadoul.
Aşa că, n-am să vă fac să vă ţineţi răsuflarea prea mult, şi am să dezvălui cadoul.
A fost o adevărată provocare pentru mine ce aş putea să îi cumpăr doamnei Mateescu de Crăciun, pentru că, iată, material, nu îi lipseşte nimic!
Aşa că, darul meu este o invitaţie pentru dânsa şi pentru toata redacţia la restaurantul Cocorul de Chihlimbar, ca să poată să ne cunoască mai bine...


After party

Ieşirea mea s-a dovedit a fi un succes. Deşi la început, toată lumea îmi privea cu ochi neîncrezători ideea de cadou (Nu puteai şi tu să îi iei o portocală şi să nu ne implici şi pe noi?) până la urmă toţi au ajuns să îmi mulţumească, pentru că, Mateescu, ajungând să ne cunoască şi să schimbe câteva vorbe şi glume cu noi, a lăsat garda jos.
Nu mă pricep prea mult la psihologie (cel puţin nu cât să mă numesc expert), dar ce cred eu că s-a întâmplat în seara aia cu Mateescu, seamănă puţin cu povestea unui câine feroce, care latră ori când e încolţit, ori când e în necunoştinţă de cauză, şi se gudură când îi este dată puţină atenţie.
Cert e că, în seara aia, am reuşit să facem un soi de teambuilding, reuşind să o îmblânzim pe Mateescu.
Concediată nu sunt nici în ziua de azi, iar salariul meu stă ca fundament al fericirii mele.
Ba chiar, acum Mateescu e ceva mai tolerantă la stilul meu personalizat de a scrie, şi recunoaşte că am umor. Mi-a făcut o rubrică doar a mea...


WHITE CHRISTMAS



ORICE ASEMANARE CU VREUN PERSONAJ REAL, PLATITOR DE TAXE LA STAT, E PUR ÎNTÂMPLĂTOARE. LUCRAREA APARŢINE DOMENIULUI FICŢIUNII ŞI A PAMFLETULUI.

*Întâmplarea cu propouzălul e adevărată.

Articol scris pentru SuperBlog 2009, proba nr. 42, Prooptki.

10 comentarii:

  1. in posterul ala, asta parca tine un pistol,nu un inel.seamana putin posterul cu mister and misses smith.

    RăspundețiȘtergere
  2. :)) Da, asta e senzaţia pe care mi-a dat-o şi mie la început.

    Cu toate astea, filmul e de altă factură decât Mister&Misses Smith.

    Îl recomand...

    RăspundețiȘtergere
  3. imi place firul epic, imi place legatura cu filmul, dar si finalul fericit de tip american...

    RăspundețiȘtergere
  4. Dacă mai ascultam mult Sehnsucht in mir, probabil că nu mai era el un sfârşit american :)).

    E. A. Poe zice ca mine... :))

    RăspundețiȘtergere
  5. O poveste incitanta, cu un final fericit, asemenea filmului The Proposal... Felicitari!

    RăspundețiȘtergere
  6. Păi doar urmează Sărbătorile... cum altfel...

    RăspundețiȘtergere
  7. Dupa ce am asteptat vreo trei luni sa apara filmul asa o dezamagire mi s-a parut. Pic de chimie intre personaje, pic de factor uman in film de la inceput la final. Mai bine faceam aaltceva in alea doua ore.

    RăspundețiȘtergere
  8. Mike, mie chiar mi-a plăcut filmul...
    :)

    RăspundețiȘtergere

Give ya best shot!