sâmbătă, 19 decembrie 2009

Ice Age 4


foto Iulia Diana Mihai

Iată ca a nins, dar aşa de tare că s-a lăsat cu blocaje, circulaţie defectuoasă, zăpezi ca atunci când eram copii, etc.
Tocmai de aia am răcit, pentru că am fost unul din copii ăia care au stat prea mult în zăpadă.
Şi, hai să fim serioşi, oricât de supăraţi aţi fi fost pe autorităţile incapabile să vă curăţe drumurile ca să vă puteţi deplasa, nu-i atât de rău. Eu, nici nu îmi mai amintesc de când nu am mai văzut o aşa ninsoare pe plaiurile mioritice, o ninsoare de care, fotograful din mine să se bucure, o ninsoare pe care să o simt până la genunchi, să-mi scârţâie sub bocanci...


IARNA

De Vasile Alecsandri


Din văzduh cumplita iarna cerne norii de zăpadă,
Lungi troiene călătoare adunate-n cer grămadă;
Fulgii zbor, plutesc în aer ca un roi de fluturi albi,
Răspândind flori de gheaţă pe ai ţării umeri dalbi.

Ziua ninge, noaptea ninge, dimineaţa ninge iară!
Cu o zale argintie se îmbracă mândra ţara;
Soarele rotund şi palid se prevede printre nori
Ca un vis de tinereţe printre anii trecători.

Tot e alb pe câmp, pe dealuri, împrejur, în depărtare,
Ca fantasme albe plopii înşiraţi se perd în zare,
Şi pe-ntinderea pustie, fără urme, fără drum,
Se văd satele perdute sub clăbucii albi de fum.

Dar ninsoarea încetează, norii fug, doritul soare
Straluceşte şi desmiardă oceanul de ninsoare.
Într-o sanie uşoară care trece peste văi ...
În văzduh voios răsună clinchete de zurgălăi.

4 comentarii:

  1. In sfarsit e o iarna ca in copilarie...cu multa zapada.

    RăspundețiȘtergere
  2. Nasol ca la Oradea e foarte subtire inca stratul...oricum bina ca a nins macar! :D
    PS: Insanatosire grabnica!

    RăspundețiȘtergere

Give ya best shot!