duminică, 25 aprilie 2010

Dacă te desparţi de mine, îţi stric reputaţia!

Presupunem următorul scenariu:

Cuplu. Un el şi o ea, o ea şi o ea, un el şi un el... nu are prea mare importanţă.
Ce are cu adevărat importanţă e faptul că acest cuplu ajunge să se despartă.
Motivele, neimportate de asemenea. Să zicem că e vorba de clasica nepotrivire de caracter.

Dacă totul s-ar opri aici, ar fi probabil bine. Însă, de cele mai multe ori, lucrurile nu rămân simple iar povestea nu se pierde în mulţime.
Nu atât timp cât părăsitul consideră că i s-a făcut o mare nedreptate în timp ce el a investit atâta timp, bani şi (să nu uităm de) sentimente, în această frumoasă relaţie.
Nu, părăsitul trebuie să ia atitudine... pentru că altfel, va risca să cadă în depresie, sau Doamne fere, să-şi pună laţul.
Cumva, trebuie să îşi consume relaţia.

Astfel, el va trece prin mai multe stadii.
Primul, va fi cel de milogeală, de făgăduinţe de genul: promit să mă schimb şi să devin tot ce ţi-ai dorit vreodată.
Întrebarea mea e următoarea... dacă până acum nu te-ai prins care e standardul persoanei iubite, cum de ţi-a trebuit o lovitură de genul ăsta ca să realizezi? Adică, tu gândeşti doar under preasure? Oare nu e vorba că tu, părăsitul şi cu X- părăsitorul (dacă îmi daţi voie...) chiar nu vă potriviţi?
Bun, şi după ce ai văzut că metoda milogelii nu funcţionează, te enervezi, tragi concluzia că X nu te-a iubit niciodată, pentru că, dacă te-ar fi iubit, cu siguranţă ţi-ar mai fi dat şanse.
Următorul pas e simplu şi se caracterizează prin celebrul plâns la telefon, urmat de un plâns de milă în faţa tuturor prietenilor.
Prietenii, pentru că de aia sunt ei prieteni, te vor mângâia pe spate şi îţi vor spune cu ton blajin că X e un bou şi-un îngâmfat şi că nu te-a meritat niciodată, pentru că iubirea adevărată nu se lasă baltă pur şi simplu, doar de la o neînţelegere stupidă.
Şi, că ar fi mai bine să o laşi şi tu baltă şi să-ţi găseşti pe altcineva demn de tine şi de puterea ta de a iubi, că vorba aia, eşti un om extraordinar. Sfat bun, de altfel.
Numai că tu, nu poţi lăsa lucrurile aşa. Nu, nici pe departe. Lucrurile trebuiesc cumva consumate, după cum am zis.
Aşa că, vei lua atitudinea cea mai potrivită. Începând cu păpuşelele voodoo, terminând cu acatiste la biserică, prin care doreşti nesimţitului de te-a părăsit tot binele din lume.
Vei realiza, în sfârşit că prietenii tăi au dreptate, şi că X, da-e un bou, şi da-nu te merită.

În concluzie, cu un aer de om recuperat dar în continuare scârbit de situaţie, vei începe să povesteşti pe unde apuci, ce alegere proastă ai făcut alegându-l pe X drept consoartă, cum i-ai acordat nu ştiu câţi ani din viaţă, plus multe avantaje de necontestat.
Odată cu asta, datul din casă devine parte din tine şi până nu îl discreditezi pe X în faţa tuturor cunoştinţelor  comune, nu te laşi.
Iar dacă vreo cineva nu-l cunoaşte pe X, cu siguranţă e bine să-l pui în gardă, oricum.
E o lume mică, doar, şi nu se ştie când respectivul va da nas în nas cu X, moment în care îţi va mulţumi că l-ai avertizat.

Nu că aş fi specialistă în domeniu, dar stau şi mă gândesc... Dacă X te-a părăsit, nu cumva vina e de partea ta?

Hai să fim serioşi, nimeni nu pleacă de la prea mult bine. 

Părerea mea (dacă se poate) este că fiecare e responsabil de ceea ce i se întâmplă.
Aşadar, dacă X, sau chiar Y ajunge să te părăsească, n-are absolut niciun rost să începi să arunci cu noroi, pentru că, undeva sigur e vina ta.

Am scris postarea pe melodia asta:

23 de comentarii:

  1. Cu alte cuvinte, să nu uităm că "dragoste cu sila nu se poate"! :)

    RăspundețiȘtergere
  2. Se poate privi şi aşa. :)
    Însă, din punctul meu de vedere, sila se poate şi cultiva :)

    RăspundețiȘtergere
  3. ...Asta dacă nu pui la socoteală plânsul executat "on air", la TV, aşa... ca să-l urmărească toată ţara pe "părăsit".
    3, 2, 1... plângi !
    :))
    ...stupid people

    RăspundețiȘtergere
  4. adevarat zici !!! majoritatea au naravul sa dea vina pe celalalt !!...

    RăspundețiȘtergere
  5. Sky... da :D clar. Evetual o emisiune în direct cu dedicaţii.

    RăspundețiȘtergere
  6. Black Angel... mai sunt şi oameni care îşi păstrează demnitatea, dar din ce în ce mai puţini.

    RăspundețiȘtergere
  7. Cartile de consiliere familiala amintesc de faptul ca pentru a fi pronuntat un divort trebuie sa existe doi vinovati... Atata timp cat exista doi membri intr/un cuplu, este de la sine inteles ca vina este impartita...Si situatia nu se rezolva cu acatiste, nici cu juraminte, ci cu schimbare. Adica, cu ce este cel mai greu!

    RăspundețiȘtergere
  8. Florentin, nu cred că ai înţeles întocmai nuanţa postării.
    Să zicem că am privit lucrurile puţin microscopic.

    Consilierii familiali sunt şi ei, oameni, oricâtă psihologie ar fi învăţat la viaţa lor.
    Merg pe principiu: după faptă şi răsplată. :)

    RăspundețiȘtergere
  9. Noanta pe care o subliniam este identica cu finalul postului tau. Daca fiecare ar constientiza ca are o parte din vina in ceea ce priveste soarta casatoriei poate ca ar fi mai retinuti in a atacuri furibunde. Si asta ar mai oferi o sansa vietii de cuplu...

    RăspundețiȘtergere
  10. Floretin, ar fi frumos să existe înţelegere, adevărat, însă înţelegerea ar însemna perfecţiune, iar, în opinia mea, perfecţiunea e plictisitoare.
    Exact ca în cazul cubului lui Nichita Stănescu.

    RăspundețiȘtergere
  11. Sunt divortata.Cand m-am despartit,o doamna m-a oprit pe strada si mi-a zis"vaaaii,te-ai despartit,dar voi nu va certati".Poate ca ma fost nesimtita,dar atat timp cat cu ea schimbam doar salutul si ata,mi s-a parut aberanta abordarea si i-am zis "dar dvs cand va certati cu sotul taiati bilete?Ei bine eu nu dadeam anunt: la 15 ma cert,iesiti pe strada.Noi ne-am despartit c-am gresit amandoi si atat".Putini stiu motivul adevarat si asta aflat de la sora lui,eu spuneam mereu "de comun acord,din vina ambelor parti".
    Acum ceva vreme un amic s-a despartit si toti imi spuneau "zi-i tu,ca ai experienta".Ce sa-i zici?Fiecare le stie pe ale lui,doar cateva cuvinte i-am zis,cand incepuse sa spuna despre ea foarte multe lucruri:"nu mai zice nimic,cand erai cu ea,o aceptai,nu se stie ce o sa faci peste o luna".Acum sunt impreuna,s-au intalnit doar o data dupa 3 luni de separare,ea a ramas insarcinata si-acum au deja doi ani de vechime.Prostia,el se plange in continuare,ea spune tuturor ca "daca nu era copilul,nu mai ma tinea".Nici pe ei nu-i inteleg.Nu te leaga un copil,mai tarziu o sa inteleaga si el cum sta treaba.

    RăspundețiȘtergere
  12. mi a placut postul f mult si ai mare dreptate!


    eu de exemplu nu pot sa ma milogesc. gandesc asa: daca el tot m a parasit, pt mine oricum e o nenorocire, sau asa aer trebui:)):))...de ce sa mai deschid eu gura si sa fac circ????
    nu suport ideea de a pleda pt sfintenia din mine!!!

    oricat i as promite ca m as schimba daca el nu ma mai vrea....nu ma vreaaaaa daca eu fac o promisiune....

    RăspundețiȘtergere
  13. Fetita Junglei13, nu cred că urăsc nimic mai tare decât băgăcioşii, babele curioase din scara blocului şi sfătoşii de serviciu.

    Cât despre căsătoria egală cu existenţa copilului, de acord cu tine. Un copil nu te ţine alături de cineva, decât cu forţa.
    Cunosc şi eu un caz concret în care un anume tată, divorţat de mamă, vizitat uneori de copil, nu întreabă copilul de sănătate, ci preferă să întrebe "ce face maică-ta". În concluzie, cazul invers.

    RăspundețiȘtergere
  14. Monica Olteanu: adevărat grăieşti. Dacă ajunge să nu te mai vrea, poţi să faci zeci de mătănii.
    Şi dacă ajunge să nu te mai vrea, în mare măsură e vina ta... la general vorbind, fireşte.

    RăspundețiȘtergere
  15. Mda, bun articol, foarte bun. Nici eu nu pot pricepe de ce doi oameni la despartire nu-si pot da mana, eventual isi pot dori si tot binele din lume, pana la urma au impartit o paine impreuna. Zau asa. Dar nu, nuuuu, cum sa faca asta cand circul trebuie dus pana la capat?

    RăspundețiȘtergere
  16. Oana, e ca şi cum ai avea o prăjiturică în frigider... şi n-ai apucat să o mănânci toată... şi stai cu gândul la ea.

    RăspundețiȘtergere
  17. Ce nostime sunte-ţi voi femeile. Cu logica cred că articolul ăsta se scurta mult, "acolo unde dragoste nu e, nimic nu e", dar nu mă zburlesc căci ştiu diferenţele, ba chiar apreciez uneori cum reuşesc femeile să vadă profund un lucru mic, mic de tot (în mintea unui bărbat) dar care e mare, mare de tot, când îl cântăreşti ca şi pondere.

    Dragostea nu este ea cea care cere respect, înţelegere şi compasiune, şi care, reciproce fiind alături de poate mult mai multe, crează aşadar o relaţie pregătită "pentru drumul lung şi plin de gropi, ca în România"?

    RăspundețiȘtergere
  18. Bogdane, trăiască cititul pe diagonală.

    RăspundețiȘtergere
  19. Asta e natura umană cred, întotdeauna căutăm vina în altcineva. :D Foarte bine descris cursul evenimentelor post-relaţie :)

    RăspundețiȘtergere
  20. Cand am trecut printr-o despartire, recunosc ca nu am fost the better person. Adica nu m-am apucat sa ma jelesc in fata prietenilor sau a lui, dar m-am razbunat (un picut). Si asa m-am racorit, si am trecut peste. Nu sunt de acord cu faptul ca daca cineva s-a despartiti de tine, tu esti vinovatul. Ca o relatie sa nu mearga, ambii fac greseli. Eu cred ca am fost cel mai mult suparata ca atunci cand am incercat eu sa ma despart de el, nu m-a lasat:)).

    RăspundețiȘtergere
  21. Camelcutza, asta e astă mâncare de peşte. :))
    Da, la un moment dat te simţi aiurea să fii tu ăla.
    Ce ziceam eu e că, dacă X nu te mai iubeşte, e clar că undeva tu nu mai corespunzi standardelor, iar aici e de regulă problema fiecăruia :)

    RăspundețiȘtergere
  22. Ai descris foarte bine etapele post despărţire. Un pic chiar dureros pentru mine să le recitesc, fiind abia ieşit dintr-o situaţie de genul ăsta. Doar că, după părerea mea, concluziile tale sunt puţin greşite. Poate nu ştii cum este să iubeşti o persoană cu toată fiinţa ta, ea să reprezinte totul pentru tine, să dai totul pentru ea, atât cât poţi da şi ea să vrea MAI MULT. Poate că e tot vina ta că poate nu ar fi trebuit din capul locului să fii cu o persoană care pretinde mai mult decât poţi da tu. Dar, FIIND DEJA pus(ă) în situaţia respectivă, vei putea să te resemnezi şi să te retragi cu demnitate şi mai ales să-ţi recunoşti vina, ştiind că tu ai dat TOT?
    Nu, nu vei putea. Te vei tângui, vei acuza, te vei lua de piept cu Dumnezeu, îţi vei promite ţie, îi vei promite ei, lui Dumnezeu orice doar ca să se întoarcă înapoi. Sau măcar să dispară durerea.
    Concluzia pe care ai evidenţiat-o la final mi se pare cea mai eronată dintre toate; sunt multe persoane care pleacă de la bine când dau de mai mult bine. Da, asta e trădarea, şi doare cel mai tare dintre toate. Pot să îmi ţin gura şi să nu o împroşc cu noroi la cunoscuţii comuni. Dar faţă de mine şi de prietenii mei cei mai apropiaţi nu pot să fiu un ipocrit şi să zic că poate e vina mea că eu nu aveam maşină şi cetăţenie italiană şi de-aia a plecat la altul.
    Să fim serioşi, logica articolului tău e un castel de nisip. Spui că e o viziune microscopică dar mie mi se pare superficială. Poate tu scrii din prisma celui persecutat de către cel părăsit, eventual părăsit din motive juste, obiective. Dar nu toate sunt aşa. Şi îţi doresc să nu experimentezi cum e şi din cealaltă tabără.
    Sper dor să mă crezi pe cuvânt când îţi zic că doare al naibii şi că nicidecum nu te vei comporta cum scrii mai sus.

    RăspundețiȘtergere
  23. Victor, deşi articolul meu este cât se poate de generalist, am să fac o excepţie (de data asta) şi am să dau puţin din casă (pentru că apreciez faptul că ai pus suflet să-mi scrii un comentariu atât de lung şi de gândit).
    Să ştii că am fost de ambele părţi ale baricadei. Ştiu cum e să fii şi-şi. Asta nu m-a făcut să gândesc altfel.
    Sunt absolut convinsă că mereu există două adevăruri general valabile pentru o situaţie de genul, două variante... două poveşti... două ce vrei tu.
    Însă faza cu " datul totul" e absolut relativă, dragul meu.
    Poate ai dat totul din perspectiva ta, însă eşti absolut sigur că totul tău e acelaşi lucru cu totul ei?
    Şi aici nu e vorba de a vrea mai mult, ci d eo anumită incompatibilitate pe care tu, chiar dacă (proabil) o sesizezi, preferi să închizi ochii şi să dai vina pe aparenţe.
    Am să îmi permit să-ţi zic că articolul nu e câtuţi de puţin superficial, cu riscul de a fi considerată îngâmfată.
    Ia şi reciteşte totul, şi ia în vedere şi cele spuse ulterior.
    Crede-mă pe cuvânt, momentan eşti abia ieşit din relaţie însă, cu cât va trece timpul, vei vedea totul în alte perspective.
    Atuncim te invit să mai discutăm pe tema asta.
    Cu sinceritate,
    Dr. Ruth
    (o mică glumiţă pentru destinderea eventualei crispări)

    RăspundețiȘtergere

Give ya best shot!