Nu vreau!

Uite că mă încumet şi mă încăpăţânez să trec a doua oară prin aceaşi chestie... Deşi am mai trecut acum doi ani prin acelaşi tămbălău, nu mă las, şi mai vreau odată!

Ce ai vreau odată? Ete na, cum ce mai vreau! Iaca se termină facultate.Gata, nu mai e... A decis ea, facultatea, că e rost să mă trimită pe mine fix în anul III, şi să îmi dovedească ce repede se scurge timpul. Vorba aia, când eram în anul I şi când era 2008? Ieri era. Azi e 2011 şi sunt anul III.

Şi când spun că am mai trecut odată prin asta, nu spun prostii. În consecinţă, sunt plictisită, adormită, sătulă de pregătiri, de agitaţie, de bla-bla-bla şi lugu-lugu.

Ce e cel ai tragic e că urmează festivitatea, iar mie nu îmi plac neam festivităţile. Nu că aş fi o antisocială încurabilă (...deşi sunt) şi pentru că nu îmi place să fac frumos, să fac reclamă la pasta mea de dinţi şi să laud fără măsură o universitate, să pup colegi, să mă bucur. Nu, departe de mine gândul. Deşi, dacă stau şi mă gândesc mai bine, nu, nu îmi place să pup oameni, să zâmbesc la comandă, să port togă şi chipiu haios.

Cu toate astea, alta e problema mea... Şi anume perseverenţa unora de a băga pe gât fotografi, party planners şi alţi oameni ce se pricep de minune să-ţi facă petrecerea de sfârşit de facultate, frumoasă.
Care mai de care, cu reduceri... Care mai de care cu super oferte...

Şi dacă îi refuzi ori le zici că nu-ţi pasă, pentru că, guess what, chiar nu-ţi pasă... păzea că te se începe luatul la rost cum că de fapt ai acceptat oferta celuilalt... Deşi ei nu ţi-au adresat nici măcar un cuvânt timp de trei ani de facultate, acum e rost de împrietenit, de convins.

Nu mă interesează! Să fiu pusă pe absolut orice listă hotărăşte majoritatea. Nu mi-am dat cu părerea timp de trei ani de zile, clar nu voi începe acum. De ce? Pentru că atât timp cât eu m-am comportat ca şi cum nu sunt cu ei nu văd de ce aş începe acum...

Adevărat, îmi pasă de aproximativ patru-cinci persoane din întreaga grupă. Oameni cu care vorbesc la telefon, oameni ce îmi sunt dragi, oameni cărora le-aş răspunde oricând la apel. Dar, cam aici se opreşte amabilitatea mea.

Mă încăpăţânez să rămân eu aia care apare pe la facultate atunci când are timp, aia care atunci când apare are ceva de spus, aia care face fotografii, aia scrie pe blog despre absolut orice, şi aia despre care nu ştie nimeni mare lucru (decât ceea ce las eu intenţionat să se vadă - ca de exemplu postarea asta).

Şi da, probabil că voi veni la festivitate, indiferent cine va lua deciziile, probabil că-mi voi aduce aparatul de fotografiat cu mine, probabil că voi face fotografii de plăcere, şi probabil că-mi voi acoperi faţa de fiecare dată când omul angajat să făurească amintirile, mă va trage în poză.