Dacă ieri am prezentat zece chestii care mă enervează cumplit, azi devin pozitivă într-o zi de duminică, şi postez o scurtă listă a lucrurilor care îmi plac (de mor).
În această ordine de idei (dar nu musai în această ordine ierarhică), îmi place de mor:
- Să ningă cu fulgi mari, să se depună zăpada, să se facă troiene, să nu înghețe și să nu se facă alunecuș.
- Să văd un film bun pe care, ulterior, să îl povestesc cu patos de fiecare dată când am ocazia. În cazul în care urmăresc un film pentru a doua oară, doar de dragul persoanei de lângă mine, niciodată nu ma pot abține să nu mă zic câte ceva.
- Nopțile extrem de frumoase acompaniate de un pahar cu vin. Persoana iubită nu trebuie să lipsească. Restul persoanelor sunt rugate să dispară. Asta e o petrecere de două persoane.
- O carte bună, care să mă facă să o citesc într-o zi, indiferent câte pagini ar avea.
- Să cumpăr cadouri cu săptămâni bune înainte. Îmi place să premeditez, să cântăresc opțiuni, să culeg impresii. Cireașa de pe tort e categoric reacția persoanei atunci când primește cadoul. Vorba ,,proverbului!”: priceless.
- Mor după pisici: galbene, tigrate, albe, negre, cu buline, cu dungi.
- Nu e niciun secret că îmi place să fac fotografii, să studiez unghiul, să calculez unghiul, să apăs pe trăgaci.
- Să-mi povestesc copilăria. Call me Creangă, Ion Creangă.
- Malboro Light Lung, o cafenea cu mansardă sau un local cozy cu iz vintage și ea. Mai ales ea.
- Muzica, fără dar și poate. Sunt o melomană prin definiție, în consecință, o zi fără muzică e o zi pierdută.
Imi place sa fac oamenii sa rada !
RăspundețiȘtergereMie îmi place cel mai mult și mai mult să-i văd pe fiii mei intrând pe ușă!!!(poate părea ceva obișnuit, nu este deloc așa).
RăspundețiȘtergere-sa beau o cola cu sor'mea, asta devenind asa o traditie pentru noi, cand suntem departe facem asta la telefon:)
RăspundețiȘtergere- sa imi plimb/iubesc/sa ma joc/sa am grija de/cu cateii mei (Dosi si Lucky care este la ai mei)
-sa-l privesc cand doarme
-sa citesc pe un sezlong langa piscina
-sa merg la concerte rock
-sa povestesc cu oameni faini
-sa ascult muzica
-sa merg la teatru
-sa visez
-sa joc scrabble
-etc.
Ploaia, sa stau sa o privesc de la fereastra sau dintr-o cafenea (nu sa stau efectiv in ploaie, decat daca e vara), furtunile, ninsoare (cand vad fulgii de nea, sunt instantly happy), marea/ oceanul, nisipul/ plaja, o cabana la munte iarna, Craciunul, animalele pufoase, lectura unei carti bune, alaturi de o cafea, un ceai... intr-o zi lenesa de toamna sau iarna, sa stau alaturi de prieteni si sa ne amintim de trecut, facandu-ne planuri pentru viitor... Si lista poate continua.
RăspundețiȘtergereomul cu ciocolata,
RăspundețiȘtergereUite o plăcere altruistă.
INCERTITUDINI,
RăspundețiȘtergereNimic nu e obișnuit atunci când vorbim despre persoanele pe care le iubim.
Laura,
RăspundețiȘtergereUite că am uitat să zic de chestia cu privitul atunci când ... doarme :)
Lexa,
RăspundețiȘtergereFrumos ce zici tu acolo :)
La unele ne asemuim.
RăspundețiȘtergere...cartile, fotografie, filmele, muzica, ploaia, muntele, linistea marii, noptile de vara, Sa fiu pupata pe frunte, sa rad, sa ii caut privirea prin multime si sa fie cateva secunde acolo, cu mine doar:P
RăspundețiȘtergerePisicile imi plac si mie la nebunie!! Si pantofii cu toc! Si muzica, si sa ofer cadouri...
RăspundețiȘtergereAdor soarele, vara, primavara, orasele medievale,insulele exotice, blogging-ul, shopping-ul(cu conditia sa am bani), fotografiile cu piesaje, cainii mici si albi.
RăspundețiȘtergereSoarele,primavara,vara ,toamna,iarna ,padurea verde...Sa pedalez 50 de km fara durere,marea /oceanul,muntele .Stop ! Ma opresc! :)
RăspundețiȘtergereRenunt din lista ta, usor, la 1 si 7. Ti le las cu exclusivitate declarata daca vrei. Pe restul mi le insusesc miseleste. Pe toate si pe fiecare-n parte. De mai multe ori.
RăspundețiȘtergereSi uitasem,imi plac fotografiile tale foarte mult :)
RăspundețiȘtergereFetita Junglei13,
RăspundețiȘtergere:)
Monica,
RăspundețiȘtergereSa fiu pupata pe frunte imi place si mie. Si mangaiata pe nas!
Dara,
RăspundețiȘtergereSi mie imi plac pantofii cu toc, desi port doar la ocazii, insa imi plac daca ii poarta iubita mea :)
Nice,
RăspundețiȘtergereDaaaaaaa! Orasele medievale! :D:D:D
Liz,
RăspundețiȘtergere:D
Fetita Junglei13 (iar),
RăspundețiȘtergereMultumesc mult! :P
florentin draganescu,
RăspundețiȘtergereAm observat ca esti mare biciclist. Am avut si eu pana de curand bicicleta. Ma gandesc sa-mi iau iar una! :D