Pe cuvântul meu dacă pricep firea umană. Nu am putut absolut niciodată să pricep persoanele colerice. Nu le suport, nu le plac, nu mă plac nici ele pe mine. Într-un cuvânt, nu avem nimic de împărţit.
De ce să urli ca un disperat? Pentru ce? Când poţi vorbi normal, fără să te agiţi prea tare, fără să-ţi crească tensiunea...
Să dăm câteva exemple orientative. Te cerţi cu un vecin. Ai nervi. Eşti şocat de ceea ce ai vazut, auzit. Ce mai, supărare mare! De ce să începi sa urli şi să te agiţi latino style? Rezolvi cumva situaţia? Vecinul ce te-a supărat se îmbunează brusc dacă te exteriorizezi tu ca un pepsi? Ori, ai impresia că se ascunde mintenaş sub masă, nu care-cumva să-l nimerească super mucul de foc, atunci când arunci flăcări pe nas de rău şi sangvinic ce eşti?
Să luăm alt exemplu. Eşti la un concert. În sfârşit ai ocazia să-ţi vezi în carne, oase şi maţe vedeta preferata (fie că e vorba de un actor, cântăreţ, scriitor - ok, să nu exagerăm, nimeni nu urlă după scriitori). Când apare în câmpul tău vizual, decibelii tăi o iau razna şi depăşesc limitele de bun simţ ale oricărei discoteci cu başi puternici. Pui mâinile pe obraji, închizi ochii, faci gura în formă de U (orificiu pe care va ieşi groaznicul sunet prevestiror al sosirii vedetei) şi ţopăi mai ceva ca o capră până ce respectivul adorat dispare din câmpul tău vizual.
Întrebarea mea este: dacă atât timp te-ai concentrat la ţipat, când ai avut timp să te bucuri cu adevărat că îţi vezi idolul? Nu de alta, dar un aşa ţipăt necesită concetrare, frate... Adică, dacă ai chef de ţipat, eu zic că poţi face asta şi în faţa unui poster.
Mie mi s-a întâmplat o singură dată să fiu de-a dreptul dată pe spate la vederea vreunei personalităţi (Tilo Wolff de la Lacrimosa; Sibiu 2008), dar vă zic sincer, atunci când omul a urcat pe scenă, Iulia a muţit, a uitat să se mişte şi a savurat orice moment din prestaţie. Si, da, la doi ani după ce concertul s-a terminat, încă ţin minte orice detaliu. Asta pentru că nu mi-am ocupat timpul urlând ca disperata.
Singurul lucru pe care l-a putut face a fost să dau celei mai dragi persoane din viaţa mea să asculte prin telefon, odată cu mine. Dar asta nu m-a făcut să-mi pierd absolut deloc concentrarea, ba din contră: m-a făcut să intru mai tare în atmosferă.
Intr-o zi, un intelept puse urmatoarea intrebare discipolilor sai:
RăspundețiȘtergere- De ce tipa oamenii cand sunt suparati?
- Tipam deoarece ne pierdem calmul, zise unul dintre ei.
- Dar de ce sa tipi atunci cand cealalta persoana e chiar langa tine? - intreba din nou inteleptul.
- Pai, tipam ca sa fim siguri ca celalalt ne aude, spune celalalt discipol.
Urli atunci cand te simti inferitor partenerului de discutie, cand te simti neputincios, frustrat, incapabil de a gasi argumente solide pentru sustinerea punctului tau de vedere. Sau cand simti ca nu esti ascultat. E dificil sa-ti pastrezi calmul indiferent de situatie.
RăspundețiȘtergereLately nu prea ma mai impresioneaza nimic. Actorii, cantaretii, artistii, vedetele intr-un cuvant, nici atat.
Cei despre care faci vorbire sunt luatii de val, cei care se schimba dupa cam bate vantul, sau, si mai rau pentru toata lumea, sunt cei care incremenesc intr-o obsesie pentru ceea ce li se pare ca au descoperit.
RăspundețiȘtergereCei din urma isi merita soarta, ba chiar mai mult.
florentin,
RăspundețiȘtergereDiscipolii cam dadusera chiulul de la cursuri, bag sama! :))
Nice,
RăspundețiȘtergereBine punctat! Sunt cam de aceasi parere, ca cel ce nu are alta arma, urla ca disperatul.
VirtualKid,
RăspundețiȘtergereE ca o blocare a creierului. Un stop cardiac al inteligentei, daca e sa ma intrebi pe mine!
...cam asa !:))
RăspundețiȘtergereAvand in vedere ca nu suport sa se vorbeasca tare langa mine sau sa urle vreun aparat cu volum tare, e clar ca i-as da un cot celui care ar face asta si s-ar afla in preajma mea. Chiar ca sunt de neinteles. Tine si de educatie.
RăspundețiȘtergereflorentin,
RăspundețiȘtergere:)
QED,
RăspundețiȘtergereCoate dau şi eu! :D Alţii dau DIN coate! :))