sâmbătă, 5 februarie 2011

Cine-File (2) Chloe 2010

Julianne Moore
Deşi filmul e văzut de săptămâni bune, abia acum am chef să-l recomand. 
Unii îl considerau psihologic. Poţi să-i zici şi-aşa, numai că noţiunea de film psihologic a devenit atât de clişeistică în ultima vreme că mi se face rău. Cum apare un film unde nu-şi împart ăia pumni, gata: psihologie curată! Ba chiar şi dacă e cu bătaie, pumni, picioare, arte marţiale, chiar şi acolo poţi face uz de cuvântul psihologic, pentru că niciodată nu vei şti care a fost adevăratul motiv pentru care Stivăn Segal a ales să îl bată pe ăla cu un deget sau cu toată palma.

Dar, să ma întorc la oile mele. Nu de alta, dar chiar vreau să vă zic una două chestii despre un film ce mie mi s-a părut de nota 10. Acum nu ştiu cât veţi empatiza voi, că vorba aia: câţi oameni, atâtea gusturi, dar, pot măcar să fac o recomandare.

După cum urmează: Chloe.
Nu, nu voi povesti propriu-zis filmul pentru că nu vreau să stric distracţia nimănui de a viziona. Ce-i drept, nici nu e cel mai povestibil film. În orice caz, nu-l recomand homofobilor. De altfel, nu recomand nimic, niciodată homofobilor. Îl recomand oamenilor cu mintea deschisă şi gândirea tânără. 

Motivele mele pentru care am urmărit filmul cu mare interes? Am pur şi simplu un mare crush pe Julianne Moore.

19 comentarii:

  1. Iulia, m-ai facut curioasa, o sa il caut mai ales ca impartasim crushul asta:) Imi place mult Julianne.

    RăspundețiȘtergere
  2. Laura,
    Da, da! Recomand. Dupa cum te stiu eu, nu o sa-ti para rau:P

    RăspundețiȘtergere
  3. Cu cei doi în rolurile principale nu are cum da greş, aşa că am să încerc să-l văd. Mulţumesc pentru recomandare, chiar voiam să văd un film bun.

    RăspundețiȘtergere
  4. Dara,
    Se merita. Plus ca nici Amanda Siegfried nu e ignorat. Cute big eyed blonde with good acting skills! :)

    RăspundețiȘtergere
  5. Si mie imi place mult de Julianne More:) Am vazut acum cateva luni filmul, mi-a placut cum a interpretat Chloe..Oricum, nu iti vine sa crezi cat de departe sunt unii dispusi sa mearga ca sa obtina ceea ce vor :D

    RăspundețiȘtergere
  6. Iulia, mersi mult pentru prezentare, pana acum nu stiam de film si, urmarind trailerul, mi se pare ca ar fi un film captivant. Il pun in lista "de vazut".

    RăspundețiȘtergere
  7. psihologic... asa inveti de cine sa te feresti.. :)))

    RăspundețiȘtergere
  8. Black Angel,
    Asta daca te inveti minte :))

    RăspundețiȘtergere
  9. Alexandra,
    Ma asteptam sa-l fi vazut!:D

    RăspundețiȘtergere
  10. Chloe este si persomajul principal din "Spuma zilelor" a lui Boris Vian. Dar cred ca este putin fortata apropierea....

    RăspundețiȘtergere
  11. Deci sunt "moarta" dupa Julliane Moore si am vazut candva un film cu ea si nu mai stiu cum se cheama. Inca incerc sa-l identific printre multimea de pelicule. O sa-l caut.
    (Poate stii tu la ce film ma refer: ea casatorita, el singur, se indragostesc, al doilea razboi mondial, parca, el scriitor, ii promite lui Doamne Doamne ca, daca il reinvie pe el, nu se vor mai intalni, va renunta la iubirea vietii ei si asa face, apoi moare bolnava. Trebuie sa-l revad, poate stii la ce film ma refer. Nu mai stiu, dar au trecut cativa ani de cand l-am vizionat. PLs!!!!)

    RăspundețiȘtergere
  12. QED,
    Din pacate, eu nu am vazut filmul ala... dar, tare as vrea sa il vad, acum ca tot mentionezi de el :D

    RăspundețiȘtergere
  13. Iulia, poate ne ajuta cineva. Chiar credeam ca tu l-ai vizionat, la naiba! Sa ma uit la filmografia lui Julianne. Poate descopar ceva. Te anunt, sa stii.

    RăspundețiȘtergere
  14. Am gasit!!!!!!!!
    The End of the Affair (1999)

    RăspundețiȘtergere
  15. QED,
    Uite ca eu nu gasisem, dar tu ai gasit si pentru mine! Ms faiiiin! Il caut in seara asta si rezolv si lacuna asta! :D
    Hugs Mare De Tot!

    RăspundețiȘtergere
  16. Am vazut zilele astea o recenzie despre filmul
    "The Kids Are All Right" si foarte multa lume crede ca Julianne Moore ar fi putut sa fie si ea castigatoarea Oscarului pentru rolul feminin principal.

    RăspundețiȘtergere
  17. Iasi,
    Acum, e doar o parere personala, dar cred ca Oscarul trebuia sa il castige Bening. E o scena anume care m-a dat pe spate :)

    RăspundețiȘtergere

Give ya best shot!