marți, 3 august 2010

Telefonul fără fir

Nu ştiu cum se face, dar noi... ,,ăstia mari" uităm cum e să fii copil. Şi aici nu e vorba de cât de bun ai sufletul, câte răutăţi faci într-o zi, sau de numărul filantropiilor dintr-o săptămână.
Nu. Asta cu acuzatul copiilor că ar fi prea copii, e o boală răspândită. Atât de răspândită că, în momentul în care întâlnim pe vreunul care încă îşi mai aminteşte cum e să fii copil, îl bănuieşti mintenaş că ar fi evadat de la Bălăceanca.
Păi, cum altfel să apară celebra (de acum) vorbă: ,,a dat în mintea copiilor"?
Cu sau fără exagerările de rigoare, exagerări care dau bine în text, cert e că am dreptate.

Un exemplu cât se poate de concludent:
 Ieri. Zi frumoasă. De vară. Copiii afară, cu minge, fără minge... cu bicicletă, fără bicicletă, cu apetit sau fără.Toţi leneşi. Toţi urlând la super mama, care, la auzul strigătului lor de luptă, ar trebui să pregătească super sendvişul, să care afară super bicicleta, sau să arunce pe geam hyper-mintea.
Partea puţintel enervantă intervine în momentul în care super plodul urlăcios, scoate zgomotele aferente pline de nevoie, cum că vrea, că îi trebuie, că i-ar plăcea, ba un sendviş, ba o palmă la fund.
Fireşte, toate astea se întâmplă în condiţiile în care geamul meu stă mândru şi deschis, eu încercând să îmi privesc pleoapele prin interior, după o zi lungă şi obositoare.
Primul instict a fost să arunc cu roşii, apoi mi-am amintit că urlăciosul e doar un copil şi că n-are nicio vină dacă e crescut prost, apoi, mi-am dat seama că dacă aş face asta, cu siguranţă EU m-aş comporta ca un copil, unul destul de prost şi rău.
Însă, de departe cel mai important detaliu a fost faptul că îmi plac roşiile mult prea mult ca să le stric pe copii needucaţi.

După episodul cu roşiile am constatat cât de bitter devenim noi, ,,ăştia mari", odată cu vârsta... Iar treaba asta m-a făcut să-mi amintesc de vreo câteva întâmplări din propria copilărie...

Andra
Andra a fost colega mea de bancă pe toată perioada şcolii primare. Deşi ne certam constant pe motiv de soră mai mare (a ei) cu care trebuia să ţină pentru că altfel şi-o lua, pot spune că noi două eram tiparul perfect al fetiţelor cu două codiţe (de bucată), ce mergeau de mânuţă la şcoală.
Unde mai pui că eram şi vecine. Atât de vecine că stăteam la acelaşi etaj, geam în geam, spre exasperarea vecinilor de la alte etaje. Pentru că temele ni le făceam împreună, dar nu oricum, ci ieşind pe geam şi confruntând cu glas tare ecuaţii, derivări franţuzeşti şi predicatele din propoziţie. Asta până apărea Cruela Medville (sora mai mare), pentru că, în momentul ăla, Andra se trezea trasă de codiţe şi ameninţată că i se vor confisca acadelele şi gumele Turbo, dacă mai discută cu inamicul.
Chiar şi aşa, până să se prindă Cruela ce se întâmplă sub ochii ei, afla tot cartierul cum stă treaba cu temele unui plod de clasa a III-a.

Florin
Florin era vecinul meu mai mic, care avea un frate şi mai mic. Astfel, fiind frate mai mare, îndatorirea lui numărul unu era să uite de minge, şotron sau praştie şi să aibă grijă ca Miti (embrionul de frate'su) să nu mănânce de pe jos.
Ochiul ager al mamei, veghea de la balconul etajului 1, când şi când, printre cafele, schimburi de reţete şi discuţii kilometrice la telefonul fix cu linie dublă.
Cu toate astea, într-o oareş'ce zi, Miti reuşeşte să mănânce de pe jos. Îşi face hatârul. Florin îl observă şi începe să ţipe ca din gură de şarpe la maică'sa:
-Mamaaaaaaaaa, Miti a mâncat de pe jos!
-Da' bate-l şi tu!
-Da ce mă, eu sunt mamăă? Numai mamele îl bat.

Nu mai spun că astfel de şouri se întâmplau frecvent pe la noi prin cartier şi tind să cred că nu eram nici pe departe unici... aşa cum nici copiii de astăzi nu sunt.
M-am hotărât să-i tolerez şi să folosesc roşiile la salata. Asta până nu mă voi trezi chiar eu cu vreo poreclă de genul Cruela Medville.

27 de comentarii:

  1. :)):))
    Bai, amintiri frumaose ai:P
    imagineaza-ti cum o fi la mine in familie, cu 13 copii....
    saraci bunici si parinti:)):)):))

    RăspundețiȘtergere
  2. Monica,
    Eu sunt singura la parinti, dar cred ca intr+o familie numeroasa, asa cum zici ca ai tu, poti culege o sumedenie de povesti faine :D

    RăspundețiȘtergere
  3. Nu m-am gandit niciodata ca trebuie sa pandesti copilul ca sa nu manance de pe jos.
    Am sa-mi reconsider criteriile distribuirii atentiei paterne.

    RăspundețiȘtergere
  4. VirtualKid,
    Toti mananca de pe jos :D

    RăspundețiȘtergere
  5. PĂĂĂI, nu-i mai gustos de pe jos? cu nisip printre dinţi şi măsele? baaa daaaa, în copilărie e. :)
    o amintire de-a mea: la finalul clasei I am "scris" cu un cui (CUI !!!!) pe maşina unui vecin: şi un P şi un u şi un L şi am încheiat apoteotic cu un A. şi am fugit în casă :))
    a doua zi, după premiere, am mâncat curea pe pâine. de la taică-miu. o bătaie memorabilă! :))
    cum naiba să "scrii" cu un CUI pe maşină p*l*??? minte de dracon di copchil încheliţat!!!

    "AI ZÂMBIT AZI?"
    CU DRAG,
    .

    RăspundețiȘtergere
  6. iculici,
    Logic că e mai gustos. E natural, neprelucrat şi dă dovadă de lipsă de moft :D
    Păi, faină treaba cu-cuiul :))

    RăspundețiȘtergere
  7. apai ai grija...Cruela junior =)))))in plus.... rosiile costa :)))

    RăspundețiȘtergere
  8. Black Angel,
    Depinde de sezon. Chiar si gratis sa fie, tot nu merita sa fie irosite :D

    RăspundețiȘtergere
  9. Haha, dacă mă apuc să-mi amintesc ce și câte făceam cu frate-meu mai mare, nu-mi ajung două bloguri :)) Pe mine nu mă deranjează chiar deloc hlizelile, chițăielile și țipetele copiilor afară (deși, din păcate, mult mai puține acum când se autizează în fața calculatoarelor), în schimb i-aș omorî pe imbecilii care dau cu bormașina duminica la 3 după-amiaza când ai vrea și tu să odihnești neuronul, nesimțiții care bagă muzică de se sparg geamurile la 12 noaptea, pe idioții care nu au auzit de alarme care să urle doar dacă cineva chiar forțează mașina, ci la bășina lor de tigaie obosită își pun alarme care urlă isteric dacă trece o pisică pe sub ea. Dar să ne întoarcem la ale noastre. Abia aștept zilele astea să mă duc la ai mei, să mă bălăcesc cu nepoată-mea de 3 ani jumate în pisicinuța ei, să ne alergăm și să țipăm, să ne suim în copaci după fructe și să ne tăvălim în iarbă cu cățeii :)

    RăspundețiȘtergere
  10. Balconul meu a fost un fel de... turn de control. Din care "zburau" avioane, planoare, cornete, elicoptere, apă, discuri de vinil, cartofi, călimări mai mult sau mai puțin goale, și nu în ultimul rănd... pământ.
    Îmi aduc aminte că odată i-am "tunat" Dacia albă, unui vecin. Nu oricum. Noaptea. Și nu cu orice. Vișine din vișinată. Cea mai mare satisfacție îmi aducea zgomotul pe care îl făceau vișinele pe tabla mașinii.
    Don't try this at home :P

    RăspundețiȘtergere
  11. LiaLia,
    Acum nu mai am nici eu nimic cu tipatul copiilor... bine si aici ar fi cateva chestii care merita mentionate, nu ma mai deranjeaza in anumite conditii, ca sa zic asa :D
    Bormasina insa, ma seaca maxim si pe mine, iar aici nu va salva situatia nicio amintire din copilarie...
    Ba chiar am scris cateva postari de gen, dedicate unor vecini bor-masinisti :))

    RăspundețiȘtergere
  12. S,
    Sa nu uitam de corntete si de siringi cu apa :D Eu stateam la 2, dar tot aplicam fain chestia aia cu masa obiectului care se mareste dp cu viteza :D

    RăspundețiȘtergere
  13. Articolul tau mi-a adus aminte de copilarie si de nazdravaniile proprii. :( :) Apropos de subiectul abordat, te asteapta la mine o leapsa despre doruri. :)

    RăspundețiȘtergere
  14. Nu stiu cum se face ca uneori se incaleca textul pe poze sau primele postari pe alte poze....ai putea sa rezolvi, te rog frumos, chestiunea asta?

    Foarte amuzanta si postarea lui LiaLia, felicitari! :-)

    Copiii sunt...copii. Mai gânguresc aiurea, mai hohotesc din te miri ce...trebuie intelesi. Si-i intelegem cu atât mai mult cu cât incercam si noi sa ramânem, pe ici, pe colo, prin partile esentiale, tot niste copii. E foarte important sa nu ne maturizam de tot. "Omul inceteaza sa mai existe atunci când nu mai este copil". Constantin Brâncusi.

    RăspundețiȘtergere
  15. Dragos FRD,
    Probabil ceva e în neregulă cu browserul tău, pentru că, de la mine se vizualizează perfect cu Mozzila. Şi de acasă, şi de la muncă.

    Referitor la postare... esenţial e să ştim cum să păstrăm copilăria... eventual şi unde să punem stop :)

    RăspundețiȘtergere
  16. Summer,
    Imediat ce prind puţintel timp liber, o execut :D
    Mulţumesc!

    RăspundețiȘtergere
  17. M-ai facut sa imi aduc aminte de vremuri frumoase si de cate nebunii faceam in copilarie, eu si gasca de baieti, eu fiind singura fata la bloc. Locul nostru de joaca preferat era casa lui Tudor Arghezi, care e chiar in spatele blocului meu. Mereu mergeam la furat de cirese acolo si mereu ne fugareau paznicii sau chiar dna. Mitura (sora lui Arghezi). Imi aduc aminte ca odata ne-am hotarat sa il dezgropam pe Zdreanta sa vedem daca e inca acolo... nu stiu prin ce minune ne-am razgandit, dar bine am facut :))) Tot acolo m-a muscat si un caine cand fugeam cu buzunarele pline de cirese, din livada lui... doamne ce vremuri :D
    Pacat ca acum copii nu se mai joaca ca inainte, cel putin eu nu ii mai vad pe la bloc jucandu-se...

    RăspundețiȘtergere
  18. Iulia,
    Cred că pentru fiecare, copilăria lui e cea mai frumoasă :) Sau, generaţia lui...

    RăspundețiȘtergere
  19. Daca nu ma insel (si nu prea ma insel de obicei) Mitura este fata, nu sora lui Arghezi.

    @ Iulia Mihai, daca as fi putut alege, as fi ales sa-mi petrec copilaria in alta parte decât in Bucuresti. Undeva la munte in special. Si, daca mi-as fi ales generatia, as fi preferat-o pe cea din anii '60. Adica prin 1969 sa fiu deja in stare sa ma duc la concertele lui Rosu si Negru, Lotus, Phoenix, Metropol, Sfinx....

    Ai dreptate insa...e important cum sa pastram copilaria, dar parca nu ma indur sa-i spun stop....iar tu n-ai decât 23 de ani, inca esti o copila :-)

    RăspundețiȘtergere
  20. Dragos,
    Intr-adevar Mitura e kidul lui Arghezi. Cred ca e confuzie de Iulii, aici :) Eu sunt Iulia Mihai, nu Iulia simplu :)
    Comentariul tau imi aminteste de melodia lui Adams pe care nu ma indur s-o scot din mp3 player:D

    RăspundețiȘtergere
  21. @ Iulia Mihai :-) :-) :-) :-) nu e nicio confuzie, asta e si motivul pentru care prima parte a postarii nu se adreseaza cuiva anume :-) . Dar m-am simtit obligat sa recurg la corectia cu pricina.

    Stiu cum e cu Iulia si cu Iulia Mihai :-)

    Ce melodie, care Adams?!?!?!

    RăspundețiȘtergere
  22. Dragos,
    http://www.youtube.com/watch?v=eFjjO_lhf9c&feature=avmsc2
    asta! :)

    RăspundețiȘtergere
  23. Aha.....acea melodie....mda, ar fi trebuit sa-mi dau seama. Corect, si pentru mine este o melodie foarte importanta.

    RăspundețiȘtergere
  24. Dragos,
    Din punctul meu de vedere, putea sa cante si summer of 89, ca tot farmecul ala il avea :D

    RăspundețiȘtergere
  25. mai incurc si eu castroanele uneori :P

    RăspundețiȘtergere
  26. Nici mie nu-mi displac copiii care se zbenguie si chiuie pe afara. Ba chiar mi-s dragi. In spatele blocului nu prea mai aud, din pacate, astfel de manifestari specifice varstei. Dar in fata blocului este un parc (parcul Mara, aviz baimarenilor) de unde aud mereu glasuri de copilasi (au si 2 locuri de joaca acolo, deci e lesne de inteles ca atat timp cat afara e o temperatura adecvata, vor fi prezenti cu bunici, cu parinti, cu catei si cu purcei).

    Si eu sunt impotriva sportului cu bormasina la ore nepotrivite, sau a muzicii date la maximum la ore la fel de mari sau mici. :D

    RăspundețiȘtergere
  27. Lexa,
    Bormasina ar trebui sa fie machina non grata.
    Cat despre muzica, n-am nimic impotriva, dar zic eu ca cine e tare de urechi, ar trebui sa-si antifoneze casa...

    RăspundețiȘtergere

Give ya best shot!