Lampa fermecată a lui Karim Rashid

 Într-o zi, un om se plimba agale pe malul unui lac. Şi atât de supărat era omul nostru, încât nici drumul pe care mergea nu îl mai vedea.

Cocoşat şi ţinând mâinile la spate, izbea cu piciorul câte o piatră de pe marginea drumului, la fiecare două pe care nu le vedea.  Oftatul lui era la fel de matematic ca şi izbitul pietrelor cu piciorul.

Şi cum mergea el şi izbea pietre, la un moment dat simţi cum dădu cu piciorul în ceva ce părea să fie o piatră ceva mai mare decât cele cu care se obişnuise.

-Ce Dumnezeu… îşi spuse el, trezit parcă din propria-i fiinţă.

-Aaaauuu! Se auzi de undeva de pe margine.

-Cine a zis asta?

-Ei cine… După ce că oftezi atât de tare de trezeşti tot lacul, mă izbeşti cu piciorul, mai şi întrebi cine a zis asta! M-ai lovit lângă ureche, să ştii!

Din spatele unei păpădii apăru un omuleţ de-o şchioapă.

-Mă numesc Karim Rashid, spuse omuleţul. Iar tu, domnule, m-ai lovit cam tare şi m-ai scos din lampa mea fermecată.

-Stai aşa, tu eşti duh?  Întrebă intrigat de cele întâmplate, omul.

-Da, sunt duh, spuse Karim.

-Păi, sincer, eu credeam că duhurile care ies din lămpi fermecate sunt doar în poveşti. Iar dacă tu eşti chiar un duh, eşti unul al naibii de mic. Eu ştiam că duhul din lampă e mare, musculos şi impunător.

-Păi, m-ai scos din lampa mea obligat-forţat! Ce vrei?! Există şi aici o procedură, nu te aştepţi să-mi dai cu şutul şi să fiu brusc mare şi puternic. Ca să fiu mare, fă tu bine şi spune formula magică: ,,bababum bababam bibiram”.

-Bababum bababam bibiram…?!

Imediat ce rosti bărbatul formula magică, Karim Rashid se transformă din duhul mic de-o şchiopa într-unul mare, puternic, impunător, stând cu mâinile încrucişate şi privind bland şi tătos asupra bărbatului.

-Ei, aşa mai vii de-acasă, sau, o mică glumă de duhuri… aşa mai vii din lampă. Hăhăi duhul Karim, mulţumit. Ei, şi acum că tot m-ai scos din lampă, ştii procedura, tu freci lampa, eu îţi îndeplinesc o dorinţă. Orice dorinţă.

-Haide, dom‘le, eu nu frec nicio lampă!

-Aşa e procedura! Vrei dorinţa, freci lampa! Zise enervat, Rashid.

-Băi, băiete… câtă birocraţie până şi la duhurile astea… n-am putut să văd.

-Stai aşa… înainte trebuie să-mi spui ce dorinţă vrei să-ţi îndeplinesc. Nu de alta, dar am un meci de văzut acum la cinci, aşa că chop-chop, să ne mişcam mai cu talent! Orice ar fi, am senzaţia că are legătură cu motivul pentru care eşti atât de supărat.

-Aşa e… Ştii, duhule Karim… de curând am pierdut pe cineva drag mie… şi vreau pe cineva-ul ăsta înapoi.

-Ia, descrie-ţi cineva-ul, ca să ştiu pe cine aduc înapoi…

-Duhule, era de o eleganţă ieşită din comun… Când intra ea într-o încăpere, toţi se opreau din orice activitate şi o priveau… Ştii cât de frumoasă era, duhule? Atât de frumoasă că numai simpla ei prezenţă mă făcea să zâmbesc. Şi avea nişte ochi frumoşi!!! Şi deşteaptă… of ce deşteaptă era… mereu mă uimea cu viteza ei uluitoare de gândire. Câteodată stăteam şi mă întrebam cum de reuşea să facă atât de multe lucruri de odată şi să nu prezinte semne de oboseală. Uneori rezista şi până la 6-7 ore la servici, fără să obosească absolut deloc. Şi atunci când ieşeam cu ea în oraş, ştiam că e doar a mea, duhule, doar a mea! Dar nu mai e… Am pierdut-o mult prea devreme…

-Am înţeles… ia, acum freacă lampa. Cred că ştiu pe cine vrei tu înapoi.

Bărbatul făcu întocmai voinţei duhului Karim Rashid. În secunda următoare, un abur intens se pogorî.

-Duhule, duhule, ţi-a luat foc lampa?

-Nu deşteptule, aşa face ea când îndeplineşte dorinţe!

Nici nu termină duhul să zică ce avea de zis, că locul aburului fu luat de un netbook ASUS 1008P.

-Duhule, ce e asta?

-Cum ce e asta, tăntălăule? Dorinţa ta!  Ai spus memorie bună, deşteptăciune... hdd de 250 GB ai, procesor Intel Atom  n450 ai, 1 GB memorie RAM, ochi frumoşi ai, iată ce webcam... are şi ecran iluminat cu led-uri, diagonală de 10,1 inch, 1024x600 pixeli... ce mai, un exemplu magistral de artă vizuală, combinată cu tehnologia de vârf. Iar maestrul sunt chiar eu: Karim Rashid!  Plus că i-am conferit un Design Techno-chic Digi-Wave, că tot ziceai ceva de eleganţă. Perfecţiunea nu a avut niciodată o imagine mai bună!

-Duhule… eu mă refeream la soţia mea…

-Hai, fii serios, cine mai plânge după oameni! Oamenii te lasă mereu... după aşa ceva ar trebui să plângi dacă pierzi, nu după un om... Apoi să ştii şi tu, dragă domnule, că oamenii nu se întorc. Nu-ţi mai pune baza în aşa ceva...iar duhurile care s-au lăudat până acum că pot aduce oamenii dragi înapoi au fost nişte impostori. Pentru că oamenii, indiferent cât i-ai iubi, tot pleacă. Iată, soţia ta a plecat, nu? 

Mai bine ia tu de te ataşează de ASUS 1008P.

 Recepţionează şi transmite pentru BLOGWARS,

Iulia Diana MIHAI

Text şi manipulare fotografică (prima sursă fotografică): Iulia Diana Mihai. 

 Manipularea s-a realizat prin combinarea portretului designerului Karim Rashid cu imaginea duhului din lampă.