joi, 12 august 2010

Probleme de comunicare


Lucrurile tind să se repete. Nu ştiu exact de ce se întâmplă asta, dar când afirm aşa ceva, nu mă refer musai la chestii de o importanţă majoră aparentă. Ci la gesturi mici, întâmplări lipsite de însemnătate. Cum am mai zis, cel puţin aparent...

De exemplu, în fiecare dimineaţă, dis de dimineaţă chiar, în drum spre seviciu, mă întâlnesc pe stradă cu aceaşi femeie, trecută de prima tinereţe, femeie cu iz casnic ce plimbă de zor un căţel mic şi urâţel. Un fel de hair-ball, de o rotunjime exemplară, cu ochii mici, sceptici şi cu un colţişor strategic plasat în partea stângă-jos a boticului.

Tot în fiecare dimineaţă, femeia cu iz casnic şi căţelul ei sunt acompaniaţi de un câine gigant – mereu acelaşi - , de o frumuseţe rară şi cu un luciu al blăniţei numai bun de a fi confundat cu o mătase neagră. Aproape că nu înţelegi de ce un câine atât de frumos, fie el şi comunitar, se ţine scai de un câine grăsuţ şi urâţel, ca cel al femeii. Apoi, realizezi brusc că ei, câinii, nu sunt la fel de superficiali ca noi, oamenii, să se uite la aspectul fizic şi că sigur hair-ball-ul are el alte calităţi.

Pe lângă ei, e în fiecare dimineaţă aceaşi linişte mormântală.
Nu ştiu cum se face, dar nici nu s-ar simţi nevoia de mai mult. Nu se simte nevoia unor oameni care să vorbească, să povestească, să anime atmosfera. Nu, atmosfera nu are nevoie de animare, pentru că totul este de-a gata relaxat.

Cuvintele oricum nu fac decât să strice totul. Un simplu cuvânt şi totul se poate duce pe apa sâmbetei. Totul se năruieşte pentru că noi, oamenii, suntem, de cele mai multe ori, o naţie sblobodă la gură. O naţie care trage concluzii, fără să le judece în prealabil.

Şi chestia asta constat ca e general valabilă. Nu e caracteristică doar a unora dintre noi. Nu. Aşa suntem cu toţii.

Ca să fiu mai precisă, zilele trecute eram martoră la una din cele mai crunte certuri între vecini. Cam aşa, cum se ceartă vecinii. Partea nasoală e că vecinii respectivi mai erau şi rude, deci, vrând ne-vrând, toată viaţa or să cam aibă treabă unul cu celălalt...
Cuvintele schimbate între ei, de o obraznicie groaznică... deşi, cu două zile înainte se cafeleau, râdeau şi se băteau pe umăr prieteneşte, vecineşte şi... rudeşte.

Nu pot să pricep, cum oameni care au atătea în comun, pot ajunge să îşi vorbească atât de urât. Când e atât de simplu să iei o pauză de certat, să îţi chibzuieşti gândurile şi să laşi toată răutatea să se calmeze, înainte să te lansezi în ţipete, afirmaţii, declaraţii...

Nu ştiu dacă vecinii mei cei certăreţi sunt atât de sensibili, însă, mă gândesc că şi în eventualitatea unei împăcări, va rămâne totuşi un rest, nerezolvat. E fix ca în proverbul ăla chinezesc: ,,dacă tai sfoara şi o legi iar, rămâne nodul”. Mereu mi-a plăcut proverbul ăsta. Cumva conţine extrem de mult adevăr, din punctul meu de vedere.

Ar fi mult mai uşor ca oamenilor să le fie tăiat privilegiul de a putea vorbi. Toată lumea ar fi mult mai fericită, mai liniştită. Cred...
Asta în cazul în care nu s-ar lua toată lumea la bătaie, pentru a-şi exprima părerea mai cu spor.

Mi-a plăcut mult liniştea celor trei: femeia casnică, hair-ball-ul cu moacă sceptică şi câinele negru, lucios.

Repet, din păcate, cu toţii reacţionăm la fel, chiar dacă fiecare îţi personalizează certurile după bunul lui plac, până la urmă, situaţiile nu diferă chiar atât de tare, de la caz la caz.

12 comentarii:

  1. N-aș vrea să fac risipă de vorbe..
    Singurătatea este, din când in când in când, igienică.
    Adică să nu se transforme in obișnuință.
    O zi liniștită iți doresc!

    RăspundețiȘtergere
  2. INCERTITUDINI,
    Adevarat ce spui, mai ales ca omul este, de felul lui, o fiinta cu limbarnita, in consecinta, cam greu cu tacerea... :D
    Multumesc! O zi la fel de frumoasa!

    RăspundețiȘtergere
  3. Daca nu am mai putea vorbi ne'am omora intre noi. Pentru ca uneori simtim nevoia sa ranim pe cineva, chiar si cu simple cuvinte.
    Astea suntem noi oamenii.
    O zi buna!

    RăspundețiȘtergere
  4. Iulia, să știi că noi, românii, am devenit un popor de oameni triști, preocupați, unii chiar plângăcioși. Sau muți. O muțenie care derivă dintr-un mod de viață care te condamnă la tăcere, parcă...
    Poate pentru că tocmai am venit dintr-un loc unde se trăiește cu pasiune, am tendința de fi mai obiectivă? Sau poate pentru că (și sper să nu fiu înțeleasă greșit) acolo n-am întâlnit români, mai ales în Bibione, unde lumea își lasă poșeta pe plajă și NIMENI nu se atinge de bunul celuilalt, așa cum nimeni nu lasă mizerie nicăieri și nici nu ascultă muzică tare! Sunt căști pentru asta! Poate de aceea! Și pentru că peste tot pe unde am umblat, localnicii și turiștii erau zâmbitori (cu excepția câtorva elvețieni, care habar n-au să trăiască, raportat la averile uriașe pe care le au!), oamenii, pe biciclete sau alergând, zâmbesc, trăiesc, cheltuiesc și sunt extrem de curați! Poate de aceea. O zi frumoasă să avem cu toții! :P

    RăspundețiȘtergere
  5. dap! uneori tacerea face mai mult decat o mie de vorbe.

    RăspundețiȘtergere
  6. Mirela,
    Tu ai fost o norocoasa... insa pentru noi, astia mai putin norocosii, continua sa fie totul la fel:D
    Si nu cred ca e musai o chestiune de nationalitatea fiecaruia. Da, intr-o oarecare masura exista diferente, dar, in mare, cam toti reactionam la fel. Cine stie, poate respectivii elvetieni tocmai fusesera iritati de anumite chestii... stiu si eu :D

    RăspundețiȘtergere
  7. realbadpisy,
    Asa ar trebui, dar, noi nu suntem inca invatati cu asa ceva... Undeva limbarnita de mananca si-n calcaie :D

    RăspundețiȘtergere
  8. Am locuit multi ani in zona in care vezi acest "serial canin". Imi este dor de ea, indiferent cum ar fi, cu certareti, cainu, pisici, sahisti inchipuiti sau soferi de maxi-taxi.

    RăspundețiȘtergere
  9. VirtualKid,
    Fiecare zona poate deveni speciala, mai ales daca am copilarit acolo :)

    RăspundețiȘtergere
  10. Iulia, am asteptat multi ani, ani de munca...sa am vacante. Fireste ca au fost si vacante studentesti, in Europa, imediat dupa revolutoie, cu cate un autocar jalnic si bani putini! Au fost ți vacante pe litoralul romanesc. Au fost si veri fara vacante...Dar e timpul sa invatam ca e mai important sa găsim un mod de relaxare, decât sa ne tot reamenajăm locuinta, asta ca sa dau doar un exemplu! Norocoasă? Norocoase sunt Luciu, Răduleasca,...să mai spun??? Alea care se bucura de destinatii de vis pe socoteala altora, la peste 7 stele și răsfăț cât cuprinde.
    Nu le invidiez. Invidia mi-e straina, constat doar. :D
    Esti cu vreo 20 de ani mai tanara ca mine, vei avea superbele tale vacante, iti doresc din suflet! :D

    RăspundețiȘtergere

Give ya best shot!