vineri, 19 martie 2010

Sâmbătă

Un pacheţel de şerveţele umede, o carte ilustrată cu Marlene Dietrich pe care se uită zilnic, siropul de tuse cu gust de brad şi o portocală. Portocala era specială. O primise în semn de împăcare. Mai de grabă i-ar fi desenat ochi, gură şi nas, decât să o manânce.
-Urâte mai sunt zilele de sâmbătă... îşi zise..., în timp ce schiţa un desen invizibil, cu degetul pe birou.
Nu îi plăcuseră niciodată sfârşiturile de săptămână. Din copilărie nu putea să reţină două-trei sâmbete sau duminici cu adevărat frumoase. Sâmbăta ca sâmbăta, însă duminica îi fusese cu adevărat compromisă de atunci când tatăl ei îi prinsese degetul la uşa de la bucătărie. Nu îi venea să creadă câtă carne şi câtă unghie crescuse, de când se întâmplase asta. Cu acelaşi deget ciupea de vreo câţiva ani corzile unei chitări permanent dezacordate. De chitara cea nouă nu se putuse apropia niciodată. Nu simţise niciodată că e cu adevărat a ei...
Cu toate astea, astăzi era sămbătă... iar ea avea părul foarte lung. Atât de lung că îi atingea cureaua blugilor.
Un om aşa de repezit ca ea, nu ar fi trebuit să fie lăsat să aibă părul atât de lung.
-Şi... ce-ar fi dacă astăzi m-aş rade pe cap? Probabil că aş avea capul ceva mai uşor...
Cu siguranţă ar fi găsit lucruri mai bune de făcut, cu foarfecul. Exemplul cel mai bun era întotdeauna deschiderea sticlelor de Cabernet Sauvignon sau de Pinot Noir.
Aşa că, o femeie trebuie să facă lucrurile la care se pricepe cel mai bine şi să lase tunsul pentru bărbaţi.
Dopul de plută ţâşni, stropindu-i câmaşa albă, care îi place atât de mult.
-Grozav moment! Acum arăt ca Jack Sparrow... îşi zise.
De undeva, din ecourile minţii, răsuna o melodie ce o mai auzise odată sau de două ori, în toată viaţa ei, viată ce reîncepuse sincron cu anul în curs şi se încheiase inexplicabil cu vreo două săptămâni în urmă.
-Tuff luck! Îşi spuse iar. Apoi îşi aminti de promisiunea ce şi-o făcuse, cum că nu are să mai introducă expresii englezeşti, în vorbirea de zi cu zi. Fie ea chiar şi cu sine!

17 comentarii:

  1. La astfel de cugetari, nici nu stiu ce as putea adauga... decat ca imi place cum curg frazele, imi place starea pe care o induce textul. E un melange dulce-amar...

    RăspundețiȘtergere
  2. Alexandra, orice comentariu al meu ar fi de prisos. Ar altera poate, textul.
    Însă dulcele tău cel amărui mă face să zâmbesc, petru că unele soiuri de vin pot avea gustul ăsta.

    RăspundețiȘtergere
  3. bai frate, are alexandra dreptate.nu prea mai stiu nici eu ce sa zic.e foarte deep totul.

    RăspundețiȘtergere
  4. am gasit usa deschisa si am intrat.
    mi-a placut si, probabil, am sa mai vin!

    RăspundețiȘtergere
  5. iti multumesc pentru ca m-ai primit "cu paine si cu sare"
    vad ca se aglomereaza "casuta"
    tot vine lumea la taifasul de sambata....

    RăspundețiȘtergere
  6. Pâinea şi sarea se tot scumpesc. Cu toate astea, de aia e blogul blog, ca să fie citit.
    Aglomerat, neh, e chiar liber astăzi. :)
    Vorba aia, e cald afară, lumea face grătare, se dă cu bicicleta...

    RăspundețiȘtergere
  7. ai reusit sa-mi mtrezesti curiozitatea....
    ....induci o stare de furtuna care sta sa inceapa
    pe cine vrei sa tii la distanta?

    RăspundețiȘtergere
  8. Nu ştiu câtă furtună stă să înceapă dar da, e o oarecare linişte atipică primăverii.
    Distanţa, să zicem că e nepersonalizată -. :)

    RăspundețiȘtergere
  9. ti-am citit cateva texte.
    au o oarecare agresivitate.
    este necesara?

    RăspundețiȘtergere
  10. Nu mi-am pus niciodată problema în felul ăsta. Necesitatea e, din punctul meu de vedere, voinţa proprie.
    Fievare ins în parte decide ce e necesar pentru el, sau nu. :)

    RăspundețiȘtergere
  11. Practic, da.
    Teoretic, mă mai gândesc.

    RăspundețiȘtergere
  12. la mine este tocmai pe dos!
    ai gandul meu bun!

    RăspundețiȘtergere
  13. Mulţumesc.
    Să ai un weekend liniştit.

    RăspundețiȘtergere

Give ya best shot!