Sâmbătă

Un pacheţel de şerveţele umede, o carte ilustrată cu Marlene Dietrich pe care se uită zilnic, siropul de tuse cu gust de brad şi o portocală. Portocala era specială. O primise în semn de împăcare. Mai de grabă i-ar fi desenat ochi, gură şi nas, decât să o manânce.
-Urâte mai sunt zilele de sâmbătă... îşi zise..., în timp ce schiţa un desen invizibil, cu degetul pe birou.
Nu îi plăcuseră niciodată sfârşiturile de săptămână. Din copilărie nu putea să reţină două-trei sâmbete sau duminici cu adevărat frumoase. Sâmbăta ca sâmbăta, însă duminica îi fusese cu adevărat compromisă de atunci când tatăl ei îi prinsese degetul la uşa de la bucătărie. Nu îi venea să creadă câtă carne şi câtă unghie crescuse, de când se întâmplase asta. Cu acelaşi deget ciupea de vreo câţiva ani corzile unei chitări permanent dezacordate. De chitara cea nouă nu se putuse apropia niciodată. Nu simţise niciodată că e cu adevărat a ei...
Cu toate astea, astăzi era sămbătă... iar ea avea părul foarte lung. Atât de lung că îi atingea cureaua blugilor.
Un om aşa de repezit ca ea, nu ar fi trebuit să fie lăsat să aibă părul atât de lung.
-Şi... ce-ar fi dacă astăzi m-aş rade pe cap? Probabil că aş avea capul ceva mai uşor...
Cu siguranţă ar fi găsit lucruri mai bune de făcut, cu foarfecul. Exemplul cel mai bun era întotdeauna deschiderea sticlelor de Cabernet Sauvignon sau de Pinot Noir.
Aşa că, o femeie trebuie să facă lucrurile la care se pricepe cel mai bine şi să lase tunsul pentru bărbaţi.
Dopul de plută ţâşni, stropindu-i câmaşa albă, care îi place atât de mult.
-Grozav moment! Acum arăt ca Jack Sparrow... îşi zise.
De undeva, din ecourile minţii, răsuna o melodie ce o mai auzise odată sau de două ori, în toată viaţa ei, viată ce reîncepuse sincron cu anul în curs şi se încheiase inexplicabil cu vreo două săptămâni în urmă.
-Tuff luck! Îşi spuse iar. Apoi îşi aminti de promisiunea ce şi-o făcuse, cum că nu are să mai introducă expresii englezeşti, în vorbirea de zi cu zi. Fie ea chiar şi cu sine!