Fericirea din sticlă

Citeam azi pe Facebook cum că alcoolul te face să-ţi amesteci vorbele cu gândurile. Posibil, nu zic nu. Iar faptul că odată ce te apuci de el, nu că nu prea poţi, dar nu prea vrei să te laşi de el, e deja o chestiune ştiută de toată lumea. Însă, revenind la ceea ce am scris mai sus, înclin să u fiu de acord că atunci când eşti mangă îţi încurci gândurile cu vorbele. Şi când zic asta, vorbesc din proprie experienţă. Pentru că, da, şi mie mi s-a întâmplat să mai sar calul ori pe la vreun chef, ori de supărare.

In vino veritas funcţionează doar atunci când ai povara vreunui secret. În rest, nu cred câtuşi de puţin că alcoolul te face să scoţi la iveală ce e mai rău din tine. Să dau şi un exemplu. Să zicem că eşti la un restaurant şi ai cam depăşit limita. Brusc, din cauza faptului că te-ai cam cherchelit, iei chelnerul suav de mână, îl tragi sălbatic înspre tine şi-l săruţi. Ba chiar îi mai faci şi mărturisiri de dragoste eternă (fireşte, toate astea în timp ce duhneşti îngrozitor a boască). Ei, în alte condiţii, treaba asta n-ai face-o nici să te pişte cineva cu ceară. Şi nu pentru că ai fi ruşinos de fire, ci pentru că acel chelner are ditamai negul pe nas (să zicem...).

Se poate numi asta încurcare a vorbelor cu gândurile? Nici pe departe. E un soi de nebunie temporară, ce va trece a doua zi după un somn bun şi-o oală mare cu zama de varză. Cam acelaşi lucru se poate spune şi despre ieşirile violente, deşi aici cred că lucrurile stau ceva mai complicat, având în vedere că e posibil să fie vorba de o descărcare a energiilor negative acumulate în timp. Şi ce e cel mai tricky e că acele energii de regulă se descarcă atunci când nu trebuie, în cu totul alt context decât ar trebui. Să zicem că tu eşti supărat pe vecinul Vasile că nu ţi-a plătit datoria aia, iar tu îţi verşi nervii pe vărul Georgică reproşându-i lui că Vasile nu-ţi dă datoriile.

Pe de altă parte, alcoolul te poate face să uiţi anumite lucruri. Să te prefaci că ele nu există. Măcar pentru câteva ore. Te face viteaz preţ de un timp mult prea scurt. Totul ca după ce te trezeşti să dai iar nas cu realitatea şi să te-apuce disperarea că de fapt nu eşti nici măcar pe jumate atât de viteaz precum te credeai cu o noapte înainte.

Dacă aş fi Dumnezeu aş face beţia eternă. Să nu existe starea de mahmureală. Dacă tot te îmbeţi, barem să fii etern fericit. Ce-i cu atâtea fluctuaţii, dom'le?