John Doe, n-ai cojones!

Mi se întâmplă din când în când să primesc comentarii nesemnate, de tipul anonim. Măi, eu pricep că nu avem cu toţii bloguri, în consecinţă, nu există câte un cont aferent pentru fiecare fiinţă în parte dornică de a-şi da cu părerea pe ici pe colo. Cu toate astea, cred că absolut orice platformă de blogging oferă posibilitatea de a-ţi trece măcar un nume de bun simţ. Mie îmi pare absolut normal ca orice individ să-şi asume responsabilitatea pentru aberaţiile personale.

Nuuu, dar vedeţi voi, unii se ascund sub anonimatul ce-l conferă un status de John Doe. Păi, măi nenică, dacă tot eşti tare în clanţă, şi-ţi place să-ţi dai cu părerea, demonstrează tu fain-frumos că-ţi asumi comentariul (aşa cum e el: critic sau lăudăros) şi trânteşte o modalitate de contact. Nu de alta, dar poate am ceva să te întreb, poate am nevoie să mă lămureşti de ce e aşa aiurea ceea ce am scris eu, iar comentariul tău e plin de atât adevăr.

Nu am pretins absolut niciodată că sunt un exemplu bun de urmat, ori că postările mele conţin judecăţi de valoare şi chestii demne de urmat. Ce se află pe blogul ăsta e strict legat de modul meu de a gândi, modul meu de a aborda anumite situaţii. În mare parte, blogul ăsta e reflexia mea. Ei, şi cum eu ţin la reflexia mea, aşa cum fiecare ţine la a sa, aşa ţin şi la postările mele. Iar orice anonim ce se va ascunde sub fusta mă-sii şi va afirma cum că aş fi un soi de căpcăun că nu mă impresionează copiii altora, nu va da dovadă decât de un morman mare de prostie. Iar asta nu pentru că nu e de acord cu cele scrise de mine (pentru că, până la urmă, nu e obligat nimeni să empatizeze, iar dacă toată lumea ar avea aceaşi părere, hai să fim serioşi că asta ar fi cam ultima generaţie existentă de pe faţa pământului), ci pentru că nu există acel curaj de a comenta cu responsabilitate.

Sunt absolut conştientă de faptul multe din comentariile anonim-răutacioase au la bază cu totul alte râci şi că de de cele mai multe ori, în spatele anonimului se ascunde o persoană mai mult decât cunoscută, însă, dacă tot e cazul să dau din casă, iată că am să o fac: fraţilor, nu e atât de greu să asociez ora la care a fost lăsat comentariul respectiv cu ora la care s-a făcut o anume vizită (cu tot cu ip, localitatea de provenienţă şi eventual site-ul după care s-a făcut migrarea – iar căile ocolite n-au niciun rost pentru că nimic nu e de nedepistat). Nu că aş face militărie pe blog, dar la un moment dat ajunge să mă roadă curiozitatea asupra persoanei ce se joacă de-a comentatul.

În concluzie, aşa cum am mai zis, nu mă deranjează o părere contrară cu a mea, pentru că nu suntem toţi modelaţi după acelaşi aluat, însă, nu m-ar deranja ca cei ce comentează să se şi semneze. Asumarea identităţii mereu va da mult mai multă greutate comentariului, pentru că vei dovedi că ai cojones, iar eu clar apreciez oamenii cu cojones, chiar dacă ei nu sunt de acord cu ceea ce am eu de zis. Un comentariu de tip anonim, cel mai probabil va ajunge la spam şi cel mai probabil că da, mă va enerva puţin, dar mă va face şi să râd de laşitatea ta, ca om ce n-are tupeu să-şi asume cuvintele.