marți, 14 septembrie 2010

Îmi stă accentul pe limbă

Am mai scris despre asta. De doi ani de când exist prin blogosferă tot mă agit pe anumite subiecte, le reiau, iar le dezbat, adaug chestii noi, întâmplări...

Nu-mi plac oamenii lăudăroşi. Nu-mi plac oamenii snobi. Dar, absolut deloc. Să dau un exemplu... Pe lângă limba maternă, ştiu şi limba engleză. Bun, nu mă laud... O ştiu pentru că-mi prinde mie bine în anumite situaţii. E ca o stare de fapt... E ca şi cum aş sti să mă leg la şireturi.

Stăpânesc binişor şi alte limbi străine, dar de engleză pot spune cu mâna pe inimă că nu o buşesc şi că nu mă va da ca exemplu negativ nimeni-niciodată, cum că aş aduce un sacrilegiu gramaticii.
Am trecut printr-o facultate de litere, aşa cum am intrat, aşa am ieşit... nu m-a ajutat să mă dezvolt, poate doar să-mi întipăresc mai bine anumite chestii. În rest... am învăţat totul pe cont propriu... şi am făcut o treabă a naibii de bună.

Cu toate astea, absolut niciodată nu mi-am însuşit vreun fel de accent: fie el britanic, irlandez, american... sau mai ştiu eu ce altfel de accent.
Nu, pentru că nu am locuit niciodată în astfel de locuri, în consecinţă, nu ar fi avut cum să se prindă vreun accent de genul acesta de mine.
Da, îmi ies binişor cam toate, dar nu le adopt pentru că mi s-ar părea o ipocrizie, atât timp cât eu sunt de naţionalitate română.

Poate să-mi atace oricine accentul de Count Dracula, watch me if I care.
Ba chiar voi avea cea mai mare grijă ca atunci când sunt obligată să vorbesc în engleză (nu atunci când mă prostesc între prieteni) să vorbesc engleza cu accentul meu de român! Pentru că asta sunt şi nu-mi voi nega niciodată naţionalitatea de dragul de a părea altfel sau altcineva. Sau mai rău... de dragul de a nu se trezi vreun Lache Flauşat să-mi spună că am accentul rigid şi românesc.

Pentru că, aşa cum un francez e ,,cute" când vorbeşte engleză cu accentul lui mieros şi plin de pauze de respiro, aşa poate fi şi cel românesc într-un anume fel frumos...

Nu, nu m-a enervat nimeni pe subiectul ăsta. Nu în ultima vreme, cel puţin. Povestea are vreo şase ani vechime, însă, am constatat că amintirea mea nu e singura de acest gen... că li se mai întâmplă şi altora...
În concluzie, o postare era inevitabilă.

22 de comentarii:

  1. Perfect de acord cu tine :) Tin minte de la ultimul articol, cand m-a amuzat exemplul pe care l-ai dat cu "ich liebe dich musetelul meu" :))

    RăspundețiȘtergere
  2. mie acum imi sta un accent pisicesc pe limba :)) extraordinara fotografia

    nici mie nu imi place sa folosesc accente care nu imi apartin...
    mo ca am fost in romania... in afara faptului ca nu imi aminteam anumite cuvinte romanesti... am vorbit doar romaneste :))) (in afara de cateva injuraturi :D )

    RăspundețiȘtergere
  3. Alexandra,
    Ih şprehe doici uit ze perfect frenci axent.

    RăspundețiȘtergere
  4. Black Angel,
    Alea te pot ajuta sa nu iei bataie :D Zic de injuraturi in alta limba decat romana :D
    Barem te racoresti tu :D

    RăspundețiȘtergere
  5. da :)) noroc ca nu stiau bine italiana... (si ca le ziceam pe doua accente diferite)

    RăspundețiȘtergere
  6. Monica,
    Pai, altfel nu exista :D Multumesc.

    RăspundețiȘtergere
  7. Black Angel,
    Daca le bagi o siciliana de la mama ei, clar le-ai facut ochii crucis :))

    RăspundețiȘtergere
  8. jumate napolitana, si jumate romana... pe accent montecelez.... e de ajuns ca sa aiva nevoie de psihiatru =)))

    RăspundețiȘtergere
  9. Black Angel,
    Eu te cred pe cuvant... Nu le am cu accentele italienesti... (daca asta zici tu acolo), dar zic sa nu te bage astia la plata facturii pt psihiatru. Sa te vad atunci pe unde scoti camasa :))

    RăspundețiȘtergere
  10. watch me if I care... :))) tareeee :P

    RăspundețiȘtergere
  11. Eu nu prea le am cu limbile straineze, in afara de engleza care chiar a fost love at first sound. Si am zis ca daca tot e singura care se lipeste de mine, macar sa incerc s-o perfectionez. Din clasa a 2-a si pana la sfarsitul gimnaziului am facut si pregatire pe langa scoala, cu aceeasi profesoara careia ii voi fi mereu recunoscator. Chestia e ca mereu ma lua de perciuni daca pronuntam "kænt" in loc de "kɑːnt". De-a lungul timpului recunosc ca am incercat pe cat posibil sa-mi imprim un accent britanic, dar asta si pentru ca imi place mult mai mult cum suna fata de cel american. Insa ai dreptate, nu are rost sa te scremi daca nu vine natural.

    RăspundețiȘtergere
  12. Vlad Olteanu,
    Pe mine nu m-a tras nimeni de codita *ca perciuni n-am*, dar am trecut si eu prin perioada britanica, si da, ador accentul ala de mor, doar ca nu ar fi al meu...
    Si da, de acord cu tine: cel american e sub orice critica! :D

    RăspundețiȘtergere
  13. Vlad,
    Ma gandesc ca cel american suna cam cum suna la noi accentul de Republica Muolduova.
    No offense, guys.

    RăspundețiȘtergere
  14. VitualKid,
    Şşşşş! :D Te aude lumea!

    RăspundețiȘtergere
  15. VirualKid,
    Nici n-am zis că n-ar fi.
    Acum lăsând gluma la o parte, să ştii că s-ar putea să ai dreptate... Accentele diferă de la cartier la cartier.

    RăspundețiȘtergere
  16. Mi-ai adus aminte de un francez dragut care vorbea engleza cu un superb accent frantuzesc :P
    Chiar sunt simpatici cu accentul lor!

    RăspundețiȘtergere
  17. No apoi ce sa zic io despre accente? Vorbesc engleza cu accent american. Il ador pe cel britanic, da' pur si simplu nu poci sa vorbesc asa! In rest, io-s mandra de graiul maramuresenesc. Sa stiti ca ii fain rau!

    RăspundețiȘtergere

Give ya best shot!