joi, 23 septembrie 2010

Cinema ASUS

IDEEA PRECONCEPUTĂ
Primul meu contact cu un produs ASUS s-a petrecut acum câţiva ani, când un bun prieten şi-a achiziţionat un laptop. Pe moment nu am fost deosebit de impresionantă de eveniment, dat fiind faptul că nici atenţie prea mare nu i-am acordat.
Ce e drept este că, pe vremea aia aveam ceva aversiune faţă de laptopuri la modul general (primul meu laptop - generaţia 1999 - aparţinând altei firme) dând un rateu de zile mari. Şi, na de 'colea impresia preconcepută!

În condiţiile astea, nu am dat prea mare importanţă faptului că amicul meu îşi achiziţionase un laptop. Cu toate astea, am reţinut că era vorba de un laptop... şi ce m-a impresionat în mod special a fost faptul că avea o carcasă deosebit de simpatică. Cam atunci am văzut eu pentru prima oară un ASUS; şi asta mi-a fost reacţia.
Mde, ce vreţi... femeile. Nu trageţi cu puşcociul!

SCHIMBAREA DE ATITUDINE
Cu toată aversiunea  mea faţă laptopuri, amicul meu îmi zice acum (pentru că l-am sunat să-l descos) că după atâţia ani, tot are laptopul respectiv, ba chiar, jucărica mişcându-se destul de frumuşel pentru un sistem (la purtător) achiziţionat acum ani buni. Iată cum judecam eu prost laptopurile, doar pentru că mă supărase un ,,craptop" aparţinând altei firme!


Ei, dar fobia în ceea ce priveşte laptopurile... cât şi în cazul mai nou apărutelor netbook-uri, s-a stins în momentul în care am făcut şi eu cunoştinţă cu ASUS şi anume cu micul Asus EeePc, câştigat în cadrul altui concurs destinat blogărilor fără somn. Faptul că am câştigat tocmai un ASUS a fost întâmplător.
Dar, despre acest netbook v-am tot vorbit; şi nu o dată.
Despre ce vreau să vă vorbesc astăzi, de fapt...?
Despre monitorul ASUS câştigat odată cu EeePc-ul, în cadrul aceleiaşi competiţii.

Ei, monitorul ASUS VH222D a făcut un om cu dioptrii, aşa ca mine, să iubească tot ce înseamnă ecran lat.

Dacă până în acel moment nu m-aş fi gândit că un monitor de genul ăstă mă poate ajuta să văd filmele altfel decât cu nasul îndesat în monitor, iată că noul monitor mi-a oferit altă perspectivă asupra vieţii de cinefil chior, aplicându-mi pe faţă un zâmbet larg şi mulţumit.

Ce e ciudat e că ei, cei de la ASUS, zic că e vorba de cel mai mic monitor Full HD.

O fi cel mai mic HD, nu contest, dar pentru mine e mare şi frumos... Ce e mic pentru alţii, e mare pentru mine, vorba aia...
Vedeţi domnilor de la ASUS cum treburile astea devin relative? Apăi să nu-i dăm noi un pupic lui Einstein că a inventat o vorba mare de care mă pot folosi eu acum?

Astfel, am scăpat eu de nişte fobii, dar mi-am creat nişte obsesii.
Pentru că, începând cu prima zi în care am făcut rost de noul meu monitor, am început ciclul serilor în care stăteam băgată sub plapumă, tocmai sus, în pat la mine, cocoloşită între perne, la răspântie de plapumă aflându-se doar cei doi ochi pe care îi am în posesie, protejaţi semeţ de o pereche oacheşă de funduri de borcane ochelari. Şi, dacă până să posed (moamă, ce fel sună... ) acest monitor mă mişcam cu un decimetru la juma' de oră până ajungeam să sorb din priviri monitorul, de la fericitul eveniment, garantez că prind pânză de paianjen în acelaşi loc (departe de monitor... că văd şi aşa), până ce se termină minunăţia mea de film. Cu o diagonală de 21.5 inch şi 16:9 cu rezoluţie de 1920×1080 pixeli, cine să se mai plângă?

Şi apropo de minunăţia mea de film... Ca să vedeţi că orice minune vine cu efecte secundare... De când mi-am făcut rost de noul monitor, na-o bună că draga mea mămică a prins gustul de a se uita cu mine la filme.

Apăi bun, ,,şi care-i problema?" a-ţi putea voi zice... Păi cum care?? Problema e că niciodată nu ne nimerim la gusturi, aşa că... mă trezesc destul de des cu replici ca: ,,auzi dragă, da' un Perry Mason n-ai? ... că filmele tale n-au niciun Dumnezeu!".

Uneori îmi pare rău că n-are buton de mute. Mama, nu filmul...
Ei, da' cu toate astea, e femeie de treabă... aşa ca mine, de altfel... iar monitorul o splendoare!

Şi, că tot vorbirăm de splendori, hai să vă zic o chestie... Monitorul meu face parte din categoria ASUS SPLENDID™, în consecinţă, chiar dacă stau eu la cucuieţii din deal, hăt în patul meu... tot văd figurile clar, florile flori... peisajele peisaje. Fără culori şterse, fără pixeli denaturaţi... fără bătăi de cap!
Dar, femeia tot femeie... când o pui alături de tehnologie e ca şi cum ai pune baba alături de mitralieră... pentru că, deşi monitorul meu prezintă patru funcţii draguţe precum: scenary, night view, theatre sau game, eu tot pe una dintre ele mă fixez. Ori pe care ar fi setat, claritatea e ireproşabilă, oricum.
Pe cuvânt de pasionat de fotografie!


Cu toate astea, lenea îmi e încurajată şi de faptul că ,,micuţul" are capacitatea de a-şi ajusta automat imaginea, cu o rată de contrast de 20.000:1, cât şi trei tonuri predefinite: natural, reddish (mai spre roşu, aşa) şi yellowish (nu nu, nu o ,,dorinţă galbenă"... ci mai spre gălbior). Concluzia? Tot să stau lungită în pat la filme, cu floricele pe braţe.

Chestia drăguţă e că şi spiritul meu artistic e completat de designul monitorului; textura mai că o confunzi cu cea a unui pian. Cum să vă zic, dă un cu totul alt aer camerei mele (a se observa în fotografia alăturată). Plus cable manager şi butoane ergonomice. Să nu mai zic de vederea laterală. Oricum aş sta, stau ca un paşă, pentru că am toate condiţiile asigurate...  Aş mai spune, aş mai povesti din viaţa mea tumultoasă şi plină de evenimente răsunătoare dar... prefer să...

...mă bag la film, şi nu orice film...  Lie to me... (că tot am monitor full HD ASUS şi pot vedea detaliile filmului în toată splendoarea lor... )


A tastat din capul patului pentru BLOGWARS,
Iulia Diana Mihai







12 comentarii:

  1. Cu asa monitor, sa tot vezi filme! Ce cinema, ce efectele lui peste! Acasuca, in patutul propriu, la caldurica sau racorica (depinde de antotimp), poate cu o felie de pepene in mana... si sa-i si vizioneaza!

    Felicitari si succes pe mai departe! :*

    RăspundețiȘtergere
  2. intr-adevar...si eu ma gandesc ca daca as avea un asa monitor m-as uita la mai multe filme:)...interesant e cat se cerceteaza si cate optiuni si chestii pentru un monitor...

    RăspundețiȘtergere
  3. Felicitari si bafta runda asta!! Lie to me placu mult si mie!

    RăspundețiȘtergere
  4. asai un moitor cat casa nu mai vezi nimic in curtea ta :)) , glumeam.
    Ce vreau sa zic ca vezi mai bine un dizain la un site sau un film hd

    RăspundețiȘtergere
  5. Lexa,
    Din pacate s-a terminat si sezonul pepenelui :(

    RăspundețiȘtergere
  6. Mihai Likar,
    Pai, normal ca se cerceteaza... doar facem review-uri pentru concurs... Iar monitorul asta, e destul de bun... si pot garanta pentru asta, in conditiile in care chiar il am acasa. :)

    RăspundețiȘtergere
  7. Liz,
    Bafta si tie!
    Pai, si cu mine doua... eu nu ma mai pot desprinde de el... :D

    RăspundețiȘtergere
  8. Spirachi,
    Pai, cred ca se potriveste si in curte, ca vizibilitatea e buna :D

    RăspundețiȘtergere
  9. Am început să lucrez pe computer cu un ecran de 14"!
    Bănuiesc că un ecran de-ăsta nu se poate cumpăra din ajutorul de şomaj!

    RăspundețiȘtergere
  10. Zamfir de Turda,
    Pai, nu prea... ce-i drept. Adevarul e ca din ajutorul de somaj, nu stiu daca cineva isi mai poate permite orice fel de monitor, in zilele astea...

    RăspundețiȘtergere

Give ya best shot!