joi, 16 septembrie 2010

A doua şansă (Tehnologia 3D ASUS)


Stranie mai e viaţa... Stranii mai sunt şi lucrurile care ţi se întâmplă uneori. E ca şi cum cineva acolo sus se chinuie să-ţi demonteze toate credinţele, gândurile... tot. 

Dar, să mă prezint. Mă numesc Adrian şi mă declar fericit. M-ar fi putut chema şi Marius... ba chiar m-ar fi putut chema Ionuţ. Asta nu ar fi avut nici cea mai mică importanţă, pentru că tot fericit aş fi fost. Da! Uite... ,,Fericit” ar fi fost un nume potrivit pentru mine! 

Şi, pe cuvânt dacă acum câţiva ani aş fi putut anticipa ce urma să mi se întâmple.
Să vă povestesc. Nu am fost niciodată un tip extrovertit. Ba chiar am avut tendinţa să mă închid în mine mai mereu. Câteodată atât de mult, încât nu-mi ştiai nici voia nici nevoia. Aşa sunt eu... n-ai ce să-mi faci.

Cam din motivul ăsta am şi pierdut-o pe ea. Şi, Doamne cât de mult o iubeam! Atât de mult încât i-aş fi pus luna la picioare. Cu toate astea, ceva din fiinţa mea a făcut-o să plece. Tocmai pentru că nu am avut curajul la momentul potrivit să îi spun că lumea fără ea e seacă şi urâtă, iar că viaţa mea, trăită fără ea, e degeaba. 

În ziua în care a plecat, orice gest al ei aproape că mă implora să îi zic că o iubesc. N-am făcut-o. Şi a plecat. A întors spatele şi tot ce am mai auzit a fost zgomotul tocurilor ei îndepărtându-se. Rămăsesem ca un prost cu mâinile atârnate, fără nici cea mai mică putere de a alerga după ea, de a-i spune că o iubesc de mor. 

Agonia mea s-a perpetuat timp de doi ani. Până m-am angajat ca şi game developer într-o companie multinaţională. Ăla a fost biletul meu de ieşire din lumea depresiilor zilnice.
Peste un an deja creasem primul meu joc. Ceva cu nişte monştri. Nu vă bat capul cu asta... pentru că nu despre primul meu joc vreau să vă vorbesc. 

Ci despre al doilea. 

Al doilea a fost cel ce m-a transformat într-un om fericit, aşa cum menţionam la începutul povestirii.
Cum să vă zic... Am recreat-o pe ea. Am recreat la milimetru situaţia din acea zi nefastă.
Numai că, în jocul meu, ea nu ajungea să plece... pentru că în jocul meu aveam să primesc o a doua şansă ca să fac totul bine... aşa cum ar fi trebuit să fie... să nu mai fiu laş... 

Am fost de asemenea primul şi singurul meu fan. Nu aş fi împărţit un asemenea joc cu nimeni. Aşa că, în fiecare seară, mă închideam în camera mea şi dădeam play. 
Au urmat cei mai fericiţi ani din viaţa mea... în care eu îmi incepeam o relaţie cu femeia pe care o iubeam şi în care continuam să fim fericiţi... chiar dacă totul se întâmpla virtual.

În ajutor mi-a venit şi noua tehnologie 3D de la Asus. Totul a mers ca o mănuşă.

În primă instanţă am mers pe grafica 3D potrivită unui desktop. Cu ajutorul acestei tehnici, camera mea s-a transformat într-un sanctuar dedicat ei... 3-dimensional Full HD 1080p, VG236H  cu o rată de refresh de 120Hz frames ...HDMI incorporat, Versatile Comfort şi design ergonomic! ... iată reţeta succesului pentru ca totul să pară totul real! Iar asta nici nu mi-a fost greu de realizat, având în vedere că aceste echipamente sunt compatibile cu majoritatea sistemelor. 

Ce mai... Splendid Video Intelligence Technology, în adevăratul sens al cuvântului!

 

 

Şi a fost... chiar dacă mulţi nu ar include o astfel de experienţă în sferele normalului, pentru mine totul a fost cât se poate de real. 

La un moment dat, implicarea mea în jocul creat de mine a devenit atât de persistentă, încât episoadele din fiecare seară, în care eu îmi trăiam relaţia cu ea deveniseră insuficiente. 

Îmi trebuia ceva mai mult! Mult mai mult... 

 

Aşa că mi-am achiziţionat şi un laptop G51J 3D pe care îl puteam folosi absolut peste tot. 

Relaţia mea devenise astfel completă.  

Placa video NVIDIA® GeForce™ GTX 260M  cu 1GB DDR3 VRAM avea grijă de asta! Performanţa CPU... de invidiat şi ea... ,,Power4 Gear Hybrid".

Ochelarii compatibili 3D aproape că deveniseră parte din stilul meu vestimentar. 


Totul devenise perfect! Greşeala mea fusese remediată de tehnologie. 

De ce vă povestesc toate lucrurile astea? E destul de simplu... Tocmai pentru a dovedi că nu e atât de greu să primeşti o a doua şansă... 
Vorba englezilor: ,,There is a God!". Şi mai ştiu o vorba mare, tot a englezilor... ,,God works in mysterious ways!" 

Şi, pot afirma cu mâna pe inimă că nu aş fi reuşit să fac asta fără ajutorul celor de la ASUS

...Chiar dacă... uneori mă întreb oare ea ce mai face... Oare e fericită? 

A scornit povestea pentru BLOGWARS,
Iulia Diana Mihai

 

10 comentarii:

  1. Wow, chiar ca e o abordare speciala! Imi pare rau pentru personajul tau. E cam trist. Deci, cu alte cuvinte, voiai sa spui ca totusi, viata reala e viata reala, iar viata virtuala... e acolo, in virtual! :)

    RăspundețiȘtergere
  2. Lexa,
    Multumesc... Pai, noroc ca personajul e cat se poate de fictiv! :D

    RăspundețiȘtergere
  3. Nota mea este 11+
    Mi-a placut cum ai imbinat povestea aceea trista cu tehnologia!!! Deja imi inchipuiam jocul creat de el si cum vedea totul pe monitor.
    M-ai lasat cu gura cascata :D

    RăspundețiȘtergere
  4. Iulia,
    Pff... :D Frumos feed-back! Serios! Foarte frumos feed-back!

    RăspundețiȘtergere
  5. Asa poveste asa feedback! Frumoasa... Ah, strangem randurile...

    RăspundețiȘtergere
  6. Liz,
    Chiar ca! Si uite ca Galatiul are doua reprezentante! :D

    RăspundețiȘtergere
  7. Trista povestea ta, dar complex personajul...

    Felicitari pt abordare si idee:)

    RăspundețiȘtergere
  8. Monica,
    Ei hai mai, ca nu e atat de trista... :) Pana la urma se rezolva totul, one way or the other. :D

    RăspundețiȘtergere
  9. De ce chinui personajul , totusi frumos articol.

    RăspundețiȘtergere

Give ya best shot!