duminică, 6 iunie 2010

Nu m-agit

Sunt perfect convinsă că nu m-am maturizat până la vârsta asta. La fel cum sunt convinsă că, din anumite puncte de vedere nu mă voi maturiza niciodată.
Cu toate astea, n-o să mă auzi că mă plâng din cauza asta. Ba chiar am să fiu mereu recunoscătoare faptului că pot vedea dincolo de aparenţele gri ale vieţii, dincolo de salariile mici, dincolo de facturile la întreţinere şi de criza economică, cu tot cu politicienii ei corupţi.
A nu se inchipui, totuşi, că sunt un soi de Alice, cu perspective jucăuşe asupra realităţii.
Nu. Observ foarte bine tot ce se întâmplă în jurul meu, însă, pentru binele meu, prefer să mă desfăşor la scară mică şi să mă pun pe mine pe primul plan.
Pentru că, atât timp cât ai grijă de sănătatea psihicului tău, cu siguranţă vei avea alt tonus spre a pune la punct şi celelalte aspecte.
Mereu m-am temut de zicala aia, potrivit căreia eşti tentat să nu vezi pădurea de copaci.
Cam asta păţeşti când suferi de realism. Oricât de ilogic ar suna.

Tocmai de aia, prefer să-mi păstrez copilăria (deşi, nu mai sunt de ceva vreme copil) şi să mă ocup de chestiile la care chiar mă pricep.
Astfel, nu voi începe niciodată nicio revoluţie, nu voi fi tartorul niciunei bande de haiduci şi nici nu voi lua parte la întâlniri de gradul III.
Nu pentru că aş fi psihic sau fizic incapabilă, ci pentru că nu văd rostul unor astfel de manifestări eroice, doar de dragul de a dovedi că pot şi eventual pentru a primi vreo medalie de eroină.
Locul meu nu consider că e pe nicio tabelă decorată cu lauri, a vreunui cimitir şi nici în cărţile de istorie.

Prefer să-mi etalez puterile atunci când trebuie cu adevărat, pentru cineva care îmi merită cu adevărat ajutorul şi efortul, nu pentru a apărea la televizor ca şi membru al vreunei turme behăitoare şi pline de zel.

O replică din Seven Pounds, zicea cam aşa "Meriţi pentru că eşti un om bun şi atunci când nu e nimeni prin preajmă, ca să vadă asta...".
Nu spun neaparat că replica mi s-ar potrivi, sau ceva de genul, dar cu siguranţă nu îmi voi atârna afişe prin casă cu realizările mele în scopul umanităţii şi nici nu mă va auzi nimeni că mă laud cu lucruri de genul ăsta.
Pentru simplu fapt că o atitudine de genul mi se pare penibilă!

10 comentarii:

  1. Spirititul tau copilaresc are o doza serioasa de maturitate! Esti modesta.

    RăspundețiȘtergere
  2. ...și mă bucur că ești așa, dragă prietenă :)

    RăspundețiȘtergere
  3. esti f frumoasa...ma referi la a gandi si a vedea lucrurile:)
    felicitari:)

    RăspundețiȘtergere
  4. Monica,
    Rosesc, mai! :D
    Multumesc!

    RăspundețiȘtergere
  5. God bless you sister! Asta zic si eu ori de cate ori ma bate maica-mea la cap sa nu ma mai uit la desene animate, sa nu ma mai impresionez la filme romantice si sa o mai las naibii de emotivitate.
    Prefer sa imi pastrez sufletul mereu tanar, si prefer sa raman copil, daca asta imi aduce fericire. De ce sa plangem de necazuri si griji cand putem rade in hohote privind zborul unui fluture? De ce sa rivalizam cu ploaia cand varsam lacrimi, atata vreme cat putem alerga cu limba scoasa un fulg de zapada?

    RăspundețiȘtergere
  6. Alexiuss,
    Esti de-al meu.
    Eu am noroc de o mama ok, cu restul lumii mai am de lucrat :D

    RăspundețiȘtergere
  7. Pacat ca unii cresc si uita ca au fost copii. Cat de usor moare inocenta! E important de stiut ca pe langa "homo sapiens", suntem si "homo ludens". :)

    RăspundețiȘtergere
  8. Lexa,
    Din ce vad eu, unii raman doar la stadiul de homo erectus.

    RăspundețiȘtergere

Give ya best shot!