miercuri, 9 iunie 2010

Nu lăsa izmene pe călător

...cel puţin aşa zice bunicul meu, atunci când vrea el să spună că if you want the job done, do it yourself.
Şi mare dreptate mai are bunicul meu! Pe zi ce trece mă tot conving că aşa e! Într-o lume în care toţi îşi văd doar de interesele lor, e absolut imperios să îţi păzeşti spatele şi să fii atent în grija cui îţi laşi bunurile sau cui îi dăruieşti încrederea ta.

Un alt proverb (ca să nu rup şirul vorbelor de duh) spunea să mă ferească Sfântul de prieteni, că de duşmani mă feresc şi singur.
Adevărat, nu neg. Dar, ce am învăţat eu, e că Sfântul, ori stă la birt şi a uitat complet să îi ferească pe bunii creştini (ăia care-or fi) de duşmani, ori a fost şi el concediat pe motiv de restructurare de personal.
Clar e că puţine sunt, în ziua de azi, persoanele pe care te poţi bizui. Eu mi le număr pe ale mele cu o mână plus un opozabil.

Nu ştiu dacă treaba asta a fost dintotdeauna, pentru că eu nu trăiesc de atunci, dar ştiu că în ultima vreme, singurul lucru care a mai rămas gratuit e răutatea. Nu există zi în care să nu observ vreo întâmplare bună de dat ca exemplu.

Cu toate astea, astăzi mă voi concentra pe răutatea (aşa cum am zis, gratuită) oamenilor care nu te cunosc, nu îi cunoşti, dar, din motive independente de tine, consideră că tu le ameninţi cumva buna lor desfăşurare a vieţii.
E clar, trăim vremuri complicate, vremuri în care, a avea un loc de muncă poate fi considerat un lux, iar când îl prinzi, uiţi de faptul că eşti supracalificat pentru a lucra acolo şi îi dai bătăi oricum.

Astfel, găseşti locul de muncă (acel loc de muncă pentru care eşti supracalificat) cu chiu cu vai, suni, ţi se zice să mergi la locul cutare, la ora cutare să depui C.V.-ul.
Acolo, nu dai de tipul cu care ai vorbit la telefon (domnul şef) ci de o angajată ştearsă, îmbătrânită înainte de vreme şi acră rău din motivul ăsta.
Îi povesteşti femeii despre ce e vorba, ea te scanează, constată că eşti şi mai tânără, şi mai frumoasă, şi mai bine "conservată" ca ea. Trage concluziile în mintea ei, cum că aşa obstacol în cariera nu are chef să întâmpine şi decide să-ţi mototolească C.V.-ul imediat ce ai ieşit pe uşă afară.
Tu, dacă eşti inteligentă, te poţi face că ai uitat ceva şi să o prinzi în timp ce îşi face de cap cu CV-ul tău,moment la care îi zici: Aha! Te-am prins, bestie ticăloasă!
Sau... poţi aştepta câteva zile, zile în care vei observa că nu te sună nici naiba pentru interviu, deşi e impotriva logicii.
Te poţi lamenta, poţi alerga prin camera ca un leu în cuşcă... de draci, fireşte!
Ulterior, după ce te-ai mai calmat puţin şi după ce te-ai sfătuit cu cine trebuie, poţi suna încă odată să întrebi direct sursa de ce nu ai fost chemată la un interviu.
Şi uite aşa, aflând că C.V.-ul tău nu a ajuns la destinaţie, primeşti şansa cuvenită de a participa la un interviu, iar domnul şef află adevărul despre mărul stricat din firmă.
Că eşti sau nu angajată, după acest interviu, rămâne de văzut, însă, tu ai făcut tot ce ţi-a stat în putinţă.
Astfel, ceea ce ai considerat la început (a suna şi a verifica de ce nu eşti sunata) ca fiind o insistenţă, se transformă într-o lecţie de viaţă servită la rece. 

Dovedit lucru că până la Dumnezeu te mănâncă sfinţii...
Aşa că, atunci când ai de gând să rezolvi o problemă, fie ea angajare sau orice alt soi de problemă, ai mare grijă cui laşi şi ce laşi.
Şi musai, nu uita să verifici dacă ce trebuie să ajungă, a ajuns unde trebuie, pentru că nimeni nu se va îngriji de soarta ta, ba chiar se vor face demersuri împotriva ta, dacă, din întâmplare nu ai culoarea de ochi preferată de respectivul pupincurist de la ghişeu.



Videoclipul vine ca şi completare la articol şi ca răspuns la provocarea lui Teo, de a alege dintre cele două melodii ce conţin cuvântul strange. Aşa că, am ales!

40 de comentarii:

  1. Wow...cata rautate :( O sa tin minte si orice ar fi nu mai las nimic pe mana persoanelor "amabile"

    RăspundețiȘtergere
  2. Alexandra,
    Nici nu ai idee cata rautate mai exista inca. Asa sa faci, ca e plin de "lichele" pe lumea asta :))

    RăspundețiȘtergere
  3. M-a întristat puțin... Adică știu răutatea asta, dar încerc să evit orice astfel de contact. Dar sunt situații (ca cea pe care ai prezentat-o aici) în care depinzi de acel cineva care nu își face treaba.
    Ceea ce am înțeles de ceva vreme, iar tu ai întărit, e că, dacă vrei ceva, trebuie să te zbați singur, că nimeni nu face nimic pentru tine, decât să te doboare...

    RăspundețiȘtergere
  4. Ada,
    Din pacate cam asa e. Rautatea e gratuita si iti e data fie ca o vrei, fie ca nu. Nu prea ai cum sa o refuzi.
    De zbatut, da, te zbati singur, insa trebuie sa fii si cu ochii in patru, sa vezi cine vrea sa-ti dea cu ciocanelul in cap.

    RăspundețiȘtergere
  5. "What does not kill us, makes us stronger." E important sa invatam cate o lectie din fiecare experienta, placuta ori neplacuta. Si ca sa continui cu englezismele, se zice asa: "karma is a bitch". Toate rautatile si micile scapari "neintentionate" se intorc sa muste persoana respectiva de partea dorsala.

    Succes!

    RăspundețiȘtergere
  6. Ada,
    Este este, de aia nici nu ne plictisim, de fel.

    RăspundețiȘtergere
  7. Lexa,
    Maaaare adevar! Mare! Important e sa stii cum sa "umbli" la kharma.

    RăspundețiȘtergere
  8. eu zic k la Karma asta trebuie să schimbăm bateriile :)) Ca nu mai funcționează bine

    RăspundețiȘtergere
  9. Ada,
    Pai, putem sa scoatem bateriile vechi si sa le crontanim, asa ca la telecomanda :))

    RăspundețiȘtergere
  10. unde-i noutatea??? in orice caz.. depinde si de sef!! Aici este un proverb "chi fa da se, fa per tre" .... tradus pe scurt: cine isi face singur, face cat trei!

    RăspundețiȘtergere
  11. Black Angel,
    Asta e clar :D Nimeni nu ma ajuta mai bine ca mine, cu alte cuvinte.

    RăspundețiȘtergere
  12. Nu-ţi face probleme, răutatea gratuită există de când lumea şi pământul... Probabil că toţi avem un şoc când ne lovim pentru prima oară de ea, dar ajungem să ne obişnuim cu ea, să ne bălăcim în ea ca peştele în apă...
    Cu karma e simplu - îi ştergi "k"-ul din faţă şi rămâi cu o armă! :))))))

    RăspundețiȘtergere
  13. Mariana,
    Stiu, stiu... faina treaba cu arma, mai stau pe langa tine, mai invat lucruri folositoare :D

    RăspundețiȘtergere
  14. Ada,
    Pai, na, improvizam si noi, suntem la criza, ce Dumnezeu :D

    RăspundețiȘtergere
  15. Fata mea( scuzata fie-mi formula, dar asta esti), poveste nu este de ieri. Este , cred , din totdeauna. Mi s-a intamplat, asa ca nu mai spun multe vorbe.
    Stii ce sfat as da, daca mi l-ar cere cineva? - exact cum ti-a spus tie bunicul. Mergi la tinta. Fara alte popasuri.
    p.s. Sa nu cedezi niciodata in fata acriturilor. Locul lor este printre muraturi.
    Mult noroc!

    RăspundețiȘtergere
  16. INCERTITUDINI,
    Stiu ca nu e treaba tocmai noua, asa cum nu e nimic nou sub soare de altfel, insa, oamenii tind sa uite de unele chestii de genul asta...
    Daca as avea un borcan mare cu filet, clar i-as strange pe toti inauntru.

    RăspundețiȘtergere
  17. Oho, e greu, tare greu pe drumurile către Dumnezeu. Sunt sfinţi la tot pasul, dar din aceia care vor să pună piedici şi să dea la gioale... Cu toate acestea, perseverenţa şi răbdarea sunt cheile succesului, ca să zic aşa...

    RăspundețiȘtergere
  18. Genul acesta de persoane trebuie pedepsite!!! Daca astepti sa iti faca altcineva dreptate... poti sa astepti mult si bine... si degeaba!

    RăspundețiȘtergere
  19. Asa. Frumoasa poveste. Ai ce invata din ea. Frumoasa si melodia.

    Si? Pâna la urma te-ai angajat?

    RăspundețiȘtergere
  20. Cristian,
    Categoric astea sunt raspunsurile cheie.

    RăspundețiȘtergere
  21. Iulia,
    Se vorbea de-o arma prin comentarii :D

    RăspundețiȘtergere
  22. Dragos,
    Multumesc de apreciere.
    Ce te face sa crezi ca e vba de mine? :)

    RăspundețiȘtergere
  23. @ keltghost, o oarecare implicare emotionala un pic peste medie si multele amanunte din articol. "Ca esti sau nu angajata" - deci clar e vorba de o fata, ceea ce il elimina pe mihai :-)

    RăspundețiȘtergere
  24. Dragos,
    Observatiile tale sunt cat se poate de pertinente :) daaar, ce iti pot spune sigur e ca m-as implica asa in scris indiferent daca eu sunt sau nu persoana in cauza.
    Suficient e sa ma irite subiectul :)

    RăspundețiȘtergere
  25. @ kelt, asta cu iritatul cred ca putem rezolva, ma pricep destul de bine :-)

    E pacat insa ca te implici atât de tare, se simte ca "pui la inima". Poate ca un pic de detasare n-ar strica. Ia uite ce linistita e pisica din avatarul tau...

    RăspundețiȘtergere
  26. Dragos,
    Inteleg ce zici tu, dar un aricol scris cu detasare e un articol fara suflet, indiferent ce natura ar avea el.

    RăspundețiȘtergere
  27. ...si noi am ales la fel sondajului lui Teo.
    chiar daca nu pare, exista o legatura intre postarile din aceasta zi de pe blogurile noastre.
    ganduri bune de la noi!

    RăspundețiȘtergere
  28. VirtualKid,
    Am observar ca exista oarecare asemanari.
    Ganduri bune de la mine catre voi :)

    RăspundețiȘtergere
  29. Mai adaug eu un proverb> "Cine sta mult intre lupi, ajunge sa urle ca ei". Ca o completare la ceea ce inseamna "prietenia".

    RăspundețiȘtergere
  30. Pro Atitudine,
    Pai, da, urli cat sa te poti intelege cu ei, nu musai ca uiti sa vorbesti. Eu cel putin asa vad lucrurile :)

    RăspundețiȘtergere
  31. uite in astfel de situatii ma enervez teribil!!!
    nu ai idee ce draci ma apuca:(

    nu ii inteleg pe oamenii de genul asta?!:(

    RăspundețiȘtergere
  32. Chiar ieri am avut la serviciu un caz în care un coleg i-a lăsat ceva de făcut unui terţ,iar acela nu-şi dădea interesul,ba mai mult,s-a pierdut şi urma a ceea ce trebuia observat,iar terţul a plecat în grabă pentru a nu se mai certa cu colegul respectiv,când acela se întorcea în birou.

    RăspundețiȘtergere
  33. Blindius,
    Si lumea ma numeste pe mine transanta :)

    RăspundețiȘtergere
  34. Oamenii răi, după mine (măcar uneori) ar trebui tratați cu "oi-tsuki, gyaku-tsuki, mawashi gedan" :P

    RăspundețiȘtergere

Give ya best shot!