vineri, 4 iunie 2010

Ciobanilor de pretutindeni, cu dragoste

Mare e internetul şi mulţi sar gardul... Am zis-o şi am s-o mai zic...

De când am început să mă ocup de blog ceva mai mult, am avut surpriza plăcută de a cunoaşte, cel puţin online, o serie de oameni cu care mi-e mai mare dragul să fac schimb de opinii. Oameni care mă citesc, oameni pe care îi citesc, oameni care nu sunt musai de acord cu ce am eu de spus, dar care găsesc mereu un mod amiabil şi constructiv de a spune asta. Oameni care durează şi vor dura în blogroll-ul meu, din simplul fapt că sunt înzestraţi cu acel bun simţ pe care eu îl apreciez atât de mult.

Ei, de partea cealaltă a gardului, întâlnim hârleţii, sau ciobanii, sau, aşa cum îi ştie toată lumea: mârlanii.
Cum au ajuns ei direct de la coada vacii în mediul online şi cine i-a învăţat să tasteze mă depăşeşte şi mă întrigă în aceaşi măsură.
Cu toate astea, iată că unele lucruri se întâmplă şi fără voia mea.

Astfel, respectând o reţetă mai veche decât a berii Timişoreana, iată portretul ciobanului internaut...
Ciobanul internaut  se va bagă primul în seamă.  Fie că e vorba de conturi de hi5, de bloguri sau de altfel de medii de socializare, el va avea grijă să-ţi arate că există, că respiră şi că face umbră pământului.
Astfel, el se va struni în comentarii peste comentarii, lipsite de noimă sau total pe lângă subiectul prezentat de tine (în cazul în care e vorba de bloguri), doar pentru a primi un feed-back. Dacă răspunsul tău (ca şi ţintă ce eşti...) se va lăsa aşteptat, ciobanul internaut va trece la atac, plusând cu ce crede el că-ţi va atrage atenţia şi cu ce-l duce pe el mintea mai mult: triviliatatea. La aşa cuvinte, clar nimeni nu poate rezista tentaţiei de a răspunde, de a da de dulce din casă şi de a coborî la nivelul ciobanului internaut, unde miroase a aer închis şi viciat. Cel puţin aşa crede şi speră respectiva fiinţă.

La o atitudine de genul ăsta, tu, ca om ce te afli în vizorul ciobanului internaut, nu ai decât să respingi orice tentativă de contact a lui şi să-ţi vezi liniştit de viaţă.

Sfat: odată ce ai intrat în vizorul unui astfel de personaj, singura, dar singura modalitate de a scăpa de el e să-l ignori!
Evită cu orice preţ datul apei la moară, pentru că un astfel de om nu îţi va înţelege subtilităţile, şi se va transforma totul în frecţie la picior de lemn.

Tot ce pot să fac pentru un astfel de personaj, e să-mi fie milă.
Iar, orice om care ajunge subiect de milă, părerea mea e că ar trebui să se retragă în munţi (atât timp cât nu chinuie animalele).

24 de comentarii:

  1. Asta cu animalele chiar m a facut sa rad, poi cei care n au ce face decat sa vorbesca aiurea si sa se comporte cum ai spus mai sus sunt ei insisi niste animale chinuite, imi pare rau ca ai avut probleme cu jeguri din astea umane si eu am avut , si inca cum.

    RăspundețiȘtergere
  2. Pe mine n-au reusit nici macar sa ma scoata din indiferenta vreodata si sa scriu un post despre ei. :) Indignare sau vreun gand dedicat mai mult de cateva secunde pana isi da refresh pagina cu eliminarea comentariului n-au primit de la mine...

    RăspundețiȘtergere
  3. darias,
    Eu nu fac pe nimeni animal *daca recitesti onservi asta, termenul e prea high pentru unii.

    RăspundețiȘtergere
  4. Liz,
    Pai, calmul meu "englezesc" are o limita :))

    RăspundețiȘtergere
  5. Bună ziua, vă trimit acest mesaj în speranţa unui schimb de link.
    Dacă sunteţi interesată, trimiteţi-mi un mesaj cu numele şi adresa :)
    O zi cât mai bună

    RăspundețiȘtergere
  6. Cristi,
    Ia citeste tu ce scrie deasupra formularului de comentarii... asa, de curiozitate.

    RăspundețiȘtergere
  7. si pe la mine pe blog se plimba cativa ciobani! anonimi!!

    RăspundețiȘtergere
  8. realbadpisi,
    Si se mai minuneaza lumea de ce comentariile sunt moderate...

    RăspundețiȘtergere
  9. Mi-a placut mult portretul, foarte bine conturati :) Multa, multa dragoste pentru ei si din partea mea, mai ales celor care lasa comentarii cu anonim si se cred fermecatori:D

    RăspundețiȘtergere
  10. Alexandra,
    Unii isi fac profiluri si bloguri doar de dragul de a comenta, desi blogul e empty :D

    RăspundețiȘtergere
  11. am stat ceva timp sa ma gandesc cum sa formulez "intr-un mod constructiv" ce am de spus dar mi-am dat seama ca e imposibil.
    Autorii articolelor de acest gen mereu se exclud de la sine din continut, si de mult prea multe ori se cred un fel de Dumnezeu. Nu vreau sa par critic(desi sunt) dar sunt oameni si oameni... unii mai putin stabili psihic ori cu multi neuroni in minus, acum ce ar trebui sa incepem sa ii criticam pe toti, la modu "uite ce tarani sunt aia, uite cat de inteligent sunt eu".
    Nu stiu daca o sa-mi publici comentariul (probabil ca nu) dar vreau sa ti cont ca nu l-am publicat anonim...

    RăspundețiȘtergere
  12. bibabum,
    Comentariul se publica, normal ca se publica, atat timp cat se evita cuvintele interzise minorilor si oamenilor cu bun simt.

    Fiecare e responsabil de ceea ce scrie, pana la urma. Asa cum sunt si eu, si esti si tu.

    Cat despre modul constructiv: mereu exista o modalitate ;)

    RăspundețiȘtergere
  13. cine ne-ar mai "fermeca" zilele daca nu ar fi ei? E ca si somajul: desi nu e bine sa existe, trebuie sa fie cativa :))

    RăspundețiȘtergere
  14. George,
    Da, putem privi si ca pe un rau necesar, un moel de "asa nu" :))

    RăspundețiȘtergere
  15. ce ti-e si cu ciobanii astia anonimi!!:))Deocamdata nu am avut placerea de ai cunoaste =)) si nici nu o vreau!!

    RăspundețiȘtergere
  16. Black Angel,
    Nici nu iti doresc. :)

    RăspundețiȘtergere
  17. imi pare rau ca tre sa te contrazic (statuia o ridic mai tarziu ca azi e sambata si nu muncesc). dar nu au ajuns "direct de la coada vacii în mediul online". au trecut intai prin viata, prin oras, prin diferite joburi, fiind mai intai colegi, vecini, cunostinte (nedorite) si altele de genu'. nu zic ca i-a ajutat cu ceva experienta anterioara (in afara de cea cu vaca, ca aia se pare ca e bine inradacinta). si cum toata lumea evolueaza (ei raman la fel, dar tre sa fie in rand cu lumea, nu?) au ajuns si in online. si se pare ca vor sa ramana. yuppyy!!! sa ne bucuram cu totii! have a nice weekend.

    RăspundețiȘtergere
  18. blogderomania,
    Un weekend frumos si tie.

    RăspundețiȘtergere
  19. Deci nu sunt singura pe care o disperăă țăranii... Eu le-am mai spus să se ducă la coada vacii și să mă lase în pace... chiar în formula asta uneori :))

    RăspundețiȘtergere
  20. ada,
    Ce ma bucur ca mai e cineva :D

    RăspundețiȘtergere
  21. Nu mai jigniţi ţăranii adevăraţi confundându-i cu mârlanii!
    Ţăranul adevărat e tobă de bun simţ şi cu scaun la cap.

    RăspundețiȘtergere
  22. Ulise al II-lea,
    Foarte adevărat ce zici tu.
    Eu nu am menţionat nimic de cuvântul ţăran, în postare. :)

    RăspundețiȘtergere

Give ya best shot!