Nu sunt tocmai adepta lepşelor, însă, asta e cam a treia de la începutul anului, pe care o fac, de dragul lui Tony, ca să nu zică băiatul că sunt cold hearted bitch şi nu fac nicio leapsă de la el.
Deşi, în mod normal nu mă încânta faptul de a pune o poză cu biroul meu, iată câ m-am adaptat modei.
Ce n-am să fac e să povestesc ce e pe biroul meu. Cred că toată lumea ştie cum arată o carte, un monitor, o cană de cafea...
Leapsă o dau oricui o va primi, iar dacă nu, voi fi bucuroasă să reprezint OMEGA acestei lepşe.
P.S. M-am tot gândit cine o fi fost scornitorul de lepşe blogăreşti... Probabil nu voi afla niciodată, pentru că mulţi îşi iau credite pentru o iniţiativă, atunci când alpha ei este nesigură.
Am stat şi m-am gândit chiar care ar fi utilitatea unei lepşe, în sine... şi am ajuns la concluzia că.... inventate de cine trebuie, lepşele pot fi chiar educative.
Însă, hai să ne facem clari în legătură cu o chestie, nu mai accept lepşe în care există chestionare stupide gen: ce mâncare îţi place, la ce vârstă ţi-a apărut primul coş, cu ce picior ieşi din casă prima dată. Pentru că, vă zic de pe acum: nu-mi place să mănânc, la 14 ani şi ies din casă cu piciorul care e la rând să păşsească.
Dacă are cineva o leapsă inteligentă, shoot. Şi mă refer aici la ceva de unde cu toţii putem învâţa câte ceva. De unde putem afla un titlu de carte, o melodie de calitate, informaţii despre locuri unde se poate călători şi orice ţine de cultură generală.
Dacă aflaţi lucruri picante despre viaţa mea, nu vă îmbogăţiţi cultura generală.
Hmm, da, ar fi bună şi cte o leapşă educativă din când în când. O să mă gândesc şi eu profund la una, cel puţin:)
RăspundețiȘtergerePlease do, Marius.
RăspundețiȘtergerePrimim cu plăcere. Am încredere :D