Cugetări despre pomeni şi parastase

Pomană, parastas… iată adevăratele cuvinte cheie în România.
Mereu m-am întrebat de ce aleg oamenii să facă lucruri aparent inutile ca acestea, că vorba aia, morții de la groapă nu se mai întorc. Și mă îndoiesc că cer de mâncare, de acolo de unde sunt ei.
Unii m-ar putea contrazice zicând că l-au visat pe vărul X (mort de 7 ani) zicând cu patos că îi e foame și că vărul X nu arăta mort, ci la fel de fercheș și frumos ca pe vremea când trăia.
Asta ar însemna, de regulă că sufletul adormitului îi e foame și că dă semnale celor încă în viață.
Acum vine întrebarea mea: dacă adormitul e suflet și s-a lepădat de orice parte cărnoasă, cum de îi e foame?
Nu cumva viața în Rai trebuie să fie lipsită de orice fel de nevoi pământene?
Și hai să zicem că ajunge în Iad. Acolo chiar mai ai timp de mâncare între toate ceaunele cu smoală?
Până la urmă, se știe faptul că, pe timp de vară, mănânci mai puțin. Uneori deloc.

Cu toate astea, românii continuă să dea de pomană. Fac mese mari, cu pregătiri pline de fast și de modernism.
Și ce-am mai observat e că atât de popular a devenit fenomenul, încât și-a dezvoltat o modă proprie.
Nu poți supraviețui în această lume dacă nu te supui modei. Clar nu mai are rost să te apuci de parastas în sine, dacă nu ai farfuriuțe ultra moderne, ceșcuțe cu flori frumoase cum avea vecina sau prosopele de pus la mână, plușate și cu motive mari… vizibile.
Pomenile și parastasele mai că seamănă, mai nou, cu botezurile de pe vremuri.
Uneori stau și aștept chiuiturile de rigoare. Însă ele nu vin niciodată.
În schimb, apare, mai o lacrimă de ochii lumii, ștearsă vizibil cu mâneca… și, când toată lumea s-a convins că suferi, e cazul să încetezi cu șarada și să începi să povestești micile bârfe de pe stradă.
Ăla e momentul culminant în care toată lumea se distrează, iar tu ca organizator al evenimentul pomanagistic, ieși învingător!
Prosoapele se leagă la mână, zâmbetele se articulează, păhărelele cu bomboane, covrigei și colivă se împart și toată lumea e fericită.

Iată rețeta succesului pentru pomana sau parastasul ideal.

Poate să mă condamne cine-o vrea, adevărul e că niciodată nu am înțeles obiceiurile religioase.
Lăsând toate glumele la o parte, ce se întâmplă de fapt aici, cred că are legătură cu ocazia de a se reuni familionul.
Unde altundeva vor veni toate mătușile, toți unchii și toate bunicile, dacă nu la o pomană?
În concluzie, chestia asta chiar nu cred că are nimic a face religia și Dumnezeu, ci cu dezvoltarea relațiilor familiale.