Cât de bizar îmi arăta capul... în umbra ce stătea lunguiaţă între genunchii mei... iar pumnii ce îl sprijineau, păreau întocmai unor cocuri mici de păr. Ce caraghios e capul meu în umbră... Ciudată chestie şi cu umbrele astea, îmi zic, amuzantă chiar! Raiul oamenilor mici, grăsuţi şi complexaţi de asta. Nu degeaba unii trăiesc în umbră, într-o astfel de umbră...
Ce-mi mai plăcea să stau pe banca aia! Cele două nu mai ziceau nimic. Mă priveau cum mangâi barele cu vopsea scorojită şi rece, a băncii.
Al treilea PA scris pentru Trilema.
Exceptional! :)
RăspundețiȘtergereSucces din nou :)
RăspundețiȘtergereMultumesc din nou, Mircea :)
RăspundețiȘtergere