luni, 8 februarie 2010

Visul unei nopţi de iarnă



Fiind copil crescut în comunism, cel puţin pentru câţiva ani, am detestat din start filmele făcute în acea perioadă, poate empatizând prea tare cu părinţii mei, sau poate pentru că aşa mi s-a părut cool, adoptând replici ca Ce bă, comunistule!
Însă, încep să observ că nu toate filmele făcute în acea perioadă îl au ca personaj principal pe Sergiu Nicolaescu şi nu în toate apar replici spuse cu voci piţigăiate ca: Nu trageţi, sunt eu, Lăscărică! sau Un fleac, m-au ciuruit!.
Acum o zi, am avut, absolut întâmplător plăcerea de a vedea Visul unei nopţi de iarnă, realizat in 1980, cu Florin Piersic (pe vremea când era încă nealtoit) în rolul principal. Povestea în sine nu pot zice că epatează prin complexitate, însă replicile sunt spumoasă şi amuzante.
Deşi ici şi colo, scenele aveau tendinţa de a o da într-un romantism blegos, cred că aici stă de fapt cam tot farmecul piesei în sine, romantismul blegos fiind salvat tocmai de acele replici spumoase de care menţionam anterior.
Cum, nu puteam să scriu articolul ăsta fără puţină documentaţie, iată câteva date esenţiale despre conceptul de Visul unei nopţi de iarnă...
A fost jucată pentru prima dată în anul 1937, pe scena Teatrului „Comedia” din Bucureşti şi i-a avut ca protagonişti pe actorii George Vraca, Nelly Sterian, W. Ronea, Marcel Anghelescu, Mişu Fotino.
Piesa a avut parte de două ecranizări: în 1946, regizată de Jean Georgescu şi o a doua, în 1980, realizată pentru televiziune în regia lui Dan Necşulea (varianta de care vă şi vorbeam, de altfel...)

Un comentariu:

  1. Well, excluding the fact that you are advertising yourself on my blog, thank you for the compliments.

    RăspundețiȘtergere

Give ya best shot!